Bun! Am nevoie de cazier judiciar pentru oaresce chestiuni de rezolvat. Ma interesez in prealabil, tocmai pentru a evita orice neplaceri, de modul in care pot intra in posesia pretiosului act. Ma interesez in stanga si-n dreapta de orar, sa fiu sigura ca nu ma prezint la ghiseu cu 5 minute dupa ora x, pentru ca, aproape cert, mi s-ar tranti geamul in nas! Ma interesez si de actele necesare. Ma trezesc in zori pentru a ajunge cu zece minute inainte de inceperea programului: 8.00. Spre marea mea bucurie, nu sint decat vreo doi oameni in fatza. Ma asez frumusel la coada si astept, cu ochii pe ceas, sa-mi rezolv cat mai repede problema atfel incat la ora 9.00 sa ajung la o importanta conferintza de presa. Numai ca, ori ceasul mea a luat-o razna, ori…

Din cele doua ghisee, in sfarsit se deschide unul, undeva pe la ora 8.15 minute. Intre timp, oamenii s-au inmultit. Solicit cererea tip. Nu mi se ofera, pentru ca nu am intrat inca in posesia timbrului fiscal in valoare de un leu, timbru pe care eu, Doamne fereste, nu as fi fost capabila sa-l lipesc pe cererea tip!!!. Astept timbrul, cedand locul evident, persoanei de dupa mine care are timbru. Soseste timbrul meu. Pozna, tre’ sa ma pun din nou la coada. Care intre timp se lungise binisor. Ajung la ghiseu, inmanez timbrul, domnishoara de dupa ghiseu il lipeste, imi da cererea spre completare. Bun. Numai ca, dupa completare, tre’ sa ma pun din nou la coada care devenise mare de-a dreptul.

Totodata, de la acelasi ghiseu, apare un cap dotat cu ochi, nas, urechi si gura (minte, ma indoiesc!). Din gura capului iese un glas strident si iritat: “cei care si-au depus ieri actele, sa aduca buletinele la mine”. Urmarea a fost evident, formarea unei gramezi de oameni care nu mai stiau bietii, pentru ce stau si daca stau bine la coada. Ma rog, ajung in fatza. Inmanez frumos buletinul, domnishoarei de la ghiseu. Se uita luuuuung la poza din buletin, se uita luuuuuuung la mine. “Imi pare rau, am nevoie de un alt act de identitate ca nu va recunosc in poza”. Stropita deja, de mai multe valuri de furie pana atunci, am ridicat din spranceana si am scos legitimatia de presa. Nu pasaport, nu permis auto, ci legitimatia de presa. Si culmea, m-a recunoscut!!!! Si si-a schimbat si tonul. Brusc a devenit bland, cald si moale. Mi-a multumit chiar ca am avut decenta sa trec pe la ei… Intre timp, toti ceilalti au stat si ei de 3 ori la rand, acelasi rand…

Am reusit dupa o ora sa intru in posesia actului. Multumesc lui Dumnezeu! Pacat de banii investiti in modernizarea sediului. Daca mintea ar putea fi cumparata, cred ca tare bine ar mai fi…