Chicotindu-se prin şoapte,
neavînd somn bun, în noapte,
hotărîră şapte amice
la aripi să-şi pună-alice,
şi să-şi urce lumea în cap,
s-o străbată-n zori, la trap.
“Unde mergem, ştiţi voi oare?
Că eu nu cunosc cărare
decît de la mam’ de-acasă
pîn’ la coana florăreasă!”
-zise îngrijorată tare,
prima dintre zburătoare.
“Păi, de assta esste vorba
ssă ne umplem bine tolba
si ss-o luăm la întîmplare,
pe-o cărare oarecare,
fără ţintă, fără sscop
pur si ssimplu, la noroc!”
-spuse-o altă gîză mică,
roşie-n aripi şi peltică.
“Eu propun, dragele mele,
să-i dăm bice la pingele,
că acuş’ e răsăritu’,
iară noi, cu ciondănitu’
nici că pare s-o gătim!
Hai, odată, să pornim:
uite, vă propun, pe soare
să ne cocoţăm călare!”
-se-auzi din bătătură
şi a treia creatură.
“Ba, eu zic, că nu-i de noi,
şi-s pusă pe tărăboi!
Eu pe soare nu mă urc,
nici să-mi dai frunze de nuc
să-mi fac rochie de mireasă!
Ţine-ţi minţile acasă!”
– ripostă, dînd din mînuţă
cea de-a patra, roş’ gîzuţă.
“Ştiţi ceva? Deja-i tîrziu,
şi la glume nu mai ţiu,
ori plecăm acum, îndată,
ori n-o facem niciodată!”
-se iţi, plină de-angoase
şi gîngania de la şase.
Uite-aşa, se tot certară,
pînă se făcu…iar seară,
ba, mai mult, ce grozavie
se-ntîmplă, să nu te ţie!
Că, din cîte se ştiau,
numai şase mai erau!
“Vai, dar unde-i mărunţica?
Voi îi mai zăriţi burtica?”
“Vai, păcate, surioară,
unde-o fi, că pe – aseară,
Cînd ne sfătuiam în şoapte,
eram toate, toate şapte!”
“Unde-o fi de nu-i cu noi?”
“Stai să vezi, că în trifoi,
cîtă vreme ne-am sfădit
ea, parol, s-a rătăcit!”
-hohoteau, acum, în iarbă,
lacrimi grele, pînă-n barbă,
cele şase surioare!
Cînd de-odată, de prin zare,
se auzi un mic chibiţ:
“Mamăăăă, ce vă mai jeliţi!
Iacă, eu, cît v-aţi certat,
m-am retras, că e păcat
să v-auz cum vă văitaţi
care încotro s-o luaţi!
Mi-am văzut de drumul meu,
n-am lungit-o teleleu,
şi-am ales prima cărare”-
spuse chicotind o muză,
aţi ghicit: a şaptea gîză!
“Haideţi, nu mai zaboviţi,
chiar e timpul să porniţi!
Sînt aicea, sus, pe floare,
mai aproape şi de iarbă,
mai aproape şi de soare!”
La un pahar de rouă, 2009
“Din prea multa indiferenta sau nebagare de seama”, ma plimb prin lume cu ochii inchisi, fara sa vad oameni si lucruri cu care dau nas in nas. Din fericire, unii dintre ei ma striga uneori, trezindu-ma. Si pentru asta trebuie sa le multumesc. Multumesc asadar, river! 🙂 Bun venit in lumea mea! Nu e totdeauna o lume plina de buburuze, fluturasi si floricele, dar cel putin incearca sa fie 🙂
ciudat, caramico, mi se intampla asta si mie, uneori 😉 eu iti multumesc! 🙂