nu mă va fi ajuns nici o ploaie până acum
ploile repezi
ploile reci
ploile calde
ploile
paşi de dans pe trotuare
pe acoperişuri
pe sârme de telegraf
pe scene
pe clape nebune de pian
cum dansează ploaia
nimeni n-o ştie
From Neverending Praga, aprilie 2011 |
de-am înţelege doar
de-am înţelege
că ploaia dă lecţii gratuite
ne-am îmbulzi
ne-am buluci
ne-am clăbuci
ne-am îmblânzi
pe străzile rutinei noastre
vânzându-ne la portavoce:
Doamnelor şi domnilor,
în exclusivitate,
LUMEA-N PAŞI DE DANS!