Norişor, poartă-mi un gînd
pe aripile de vînt
du-l în grabă, te-aş ruga,
printre fulgii albi, de nea,
şi fă-l zîmbet dacă poţi,
mîngîiere pentru toţi!
La un pahar de rouă, Bacău, 2009
Norişor, poartă-mi un gînd
pe aripile de vînt
du-l în grabă, te-aş ruga,
printre fulgii albi, de nea,
şi fă-l zîmbet dacă poţi,
mîngîiere pentru toţi!
La un pahar de rouă, Bacău, 2009
tare frumos! o singura intrebare, iscata de gelozia-mi de om cu nasu’ mare fata de cei cu nasu’ mic (si implicit frumos :D) : de ce n-are nas omul tau de zapada? sau (daca are) de ce e asa putin vizibil? 😛 pana acum am cunoscut doar oameni de zapada cu nas din morcov, la umbra carora nasu-mi se transforma-n nasuc 😀
norișorul meu, de bună seamă, are și el un nas și chiar unul mare. are însă, și o poveste cu totul specială…
într-o zi, s-a trezit norișorul, că pe vîrful nasului i-a poposit… un fluturaș. “am văzut și am încercat să mă odihnesc pînă acum pe atîtea năsucuri mici! dar nu mi-a fost odihna bună. aveam cît de curînd să-mi dau seama că, pe cît de mici, pe atît de în vînt erau. altele, cîrne și haioase în aparență, erau murdărice, altele tremurau mereu nevoase din nări și, încă, unele, pe cît de mici și de delicate păreau, pe atît de iscoditoare și răutăcioase se dovedeau a fi. nu mai spun de nasurile care nu puteau decît să adulmece suspicioase și fandosite că nu-i în lumea asta toată aromă potrivită lor… “, a spus fluturașul. “ce fericit, însă, trebuie să fii tu, cu nasul tău mare! e ghiduș și vesel nasul tău, mustăcește atît de copilăros, i se citește bucuria cînd inspiră parfumul naturii și ce loc minunat pentru odihna unui fluture! este, categoric, cel mai sincer, mai ospitalier și mai frumos nas pe care-am poposit pînă acum!”, a mai spus fluturașul și a început să se bînțuie fericit în jurul lui.
norișorul s-a emoționat atît de tare de toate povestea asta încît a rămas, pe veci, prieten cu fluturașul. iar acesta, din cînd în cînd, în special în timp de iarnă, îl ia la căsuța lui și-l ține bine ascuns între aripi, să-i fie cald, să nu înghețe… 😛
eeee, ce poveste frumoasa! multumesc 🙂 si multumesc si fluturasului, ca are grija de nasurile mari 😀
Hm…frumos ce ziceti voi aici, dar eu cred ca daca nasucul era din morcov, un iepuras l-a vazut si l-a papat un pic. E doar o ipoteza, dar plauzibila… 🙂
hihi, codrine, desigur ca este valabila si varianta paparii nasului unui om de zapada (nu a unui norisor!) de catre un iepuras. dar asta, categoric, nu s-ar intampla decat daca iepurasul ar vedea in nasucul acela un lucru strasnic si delicios. povestea e, deci, tot in favoarea nasului!! 😀
Pingback: river » Blog Archive » Poveste cu un nas