
Era o dimineață ca aceasta,
iar cerul era o călimară,
la mijloc
răsăritul și noi
ne bălăceam proiecții pe cer
din fluturi de cerneală.
All posts by river
Verde crud, verde crud…
Și uita așa, stând eu într-o seară cu gândurile mele, m-am trezit străbătând – fără să vreau (?) – culoarele liceului meu și apoi pe cele ale liceului lui George Bacovia și tot străbătându-le așa, fără să vreau (?), m-am gândit că versurile acelea sunt – ce ironic, ce frumos – metafora poetului, pentru un ”ever after” cred și acum neînțeles, ”f…k the system!” sau, mai plastic, ”n-ați înțeles nimic!”. Din respect pentru cel mult prea mult adjudecat după moarte ca proprietate intelectuală a urbei, nației, dar și ca stradă, George Bacovia ar trebui scos din programa de sistem școlară…

”
Liceu, – cimitir
Al tineretii mele –
Pedanti profesori
Si examene grele…
Si azi mă-nfiori
Liceu, – cimitir
Al tineretii mele!
– Liceu, – cimitir
Cu lungi coridoare –
Azi nu mai sunt eu
Si mintea mă doare…
Nimic nu mai vreau –
Liceu, – cimitir
Cu lungi coridoare…
– Liceu, – cimitir
Al tineretii mele –
In lume m-ai dat
In valtorile grele,
Atat de blazat…
Liceu, – cimitir
Al tineretii mele!
”
Doamna Toamna
38
O. Dintr-O conversație cu nu știu cine
Din sertar (20 de ani), 3 noiembrie 1999
Eu: Prefer să trăiesc în iluzie! Refuz să-mi abandonez visele! Îmi place să sper și să fiu nebună! De aia!
Nu știu cine: La un moment dat s-ar putea să nu mai avem glas să țipăm de durere. Dar acum nu contează pt. că până și nefericirea poate îmbătrâni!
Eu: Deja nu mai pot țipa! Ei, și? Urechile sunt mult prea scurte pentru a mă asculta.
Nu știu cine: Eu deja merg pe sârmă. Și din fericire încă mai pot striga. Sârma e prea scurtă!
Eu: Aș vrea să nu-mi mai pese! M-am clocit destul. Aș vrea să fiu galbenă păpădie, dar mă simt doar frunză moartă sau pământ măcinat!
Nu știu cine: suntem mâncați cu toții și în noi nefericirea este încă un copil.
Eu: Am murit? Și și pe O îl iubesc!
O-cean
O-chean
O-bscur
Tot eu: Și când te gândești că un zâmbet îmi este prea de ajuns! Despre stele ce să mai zic?
Nu știu cine: Eu nu mă mai pot mulțumi cu atât. Vreau totul, dar de unde aș putea să-l am?
Eu: O.(din Marele Ocean).K. Din Marele Ocean… Ai încercat să-l cauți și acolo? Încearcă măcar în scoică, adică în inima ta.
Nu știu cine: E prea strâmt și sufocant acolo.
Eu: Fă-i loc. Care totul?
Nu știu cine: Nici eu nu știu, probabil totul este ceea ce lipsește, golul pe care nu-l pot umple cu nimicnicia mea
Eu: Trebuie să te regăsești în ceva. Eu, de multe ori, am renăscut din frunze moarte și din croncănit de cioară!
…
Eu: Dumnezeule, mai ești?
…
Eu: Ride the snake!
Lucrare de control la geografie
Cristescu Mădălina
XI C
18.04.1997
”O pledoarie în favoarea protecției mediului, un adevărat ”ESEU”, dar este departe de subiectul lucrării. Păcat!”.
Nota 3
1. Explicați cum se realizează colaborarea internațională pentru protecția mediului prin organismele specializate ale omului
Despre protecția mediului s-a discutat foarte mult, problema fiind încă de actualitate. În condițiile în care în ziua de azi pădurile sunt defrișate fără sens sau pentru un scop anume, lăsând deoparte necesitățile strict industriale, trebuie luate măsuri pentru apărarea mediului și asta în folosul menținerii vieții încă pe Pământ.
De apreciat sunt acei oameni de pe tot Pământul care intră în colaborare tocmai în acest scop – puțini de altfel sunt acești oameni.
Încă nu s-a realizat cât de dăunătoare sunt toate ”maltratările” pădurilor, cât de nocive sunt toate gunoaiele aruncate fără milă alături de containere. În timp însă, poate că natura care ne-a creat se va răzbuna fără ca noi să aflăm cum și când.
Și singura colaborare pe care am putea s-o facem cu semenii noștri de pe tot Pământul ar fi aceea de a ne ambiționa un pic să nu mai rupem nici măcar un fir de iarbă, pentru că de la a rupe un fir de iarbă fără sens, nu mai este mult până la a distruge o lume întreagă.
Și dacă n-am fi ajuns să trăim scufundați în ciment ci în aer curat, poate că starea sănătății noastre atât psihice cât și fizice ar fi fost cu totul alta. Suntem îmbâcsiți în căzi pline de nisip și plante degenerate și totuși, orbiți, ne întrebăm ce vină avem noi? Dacă o dată în an fiecare om ar sădi o floare, am găsi și răspunsul.
Un(ul) Univers(ul)
Uneori, oricât ai ști că e așa,
pentru că, ți se spune, e LOGIC,
Îndoiala e deasupra corectitudinii unei operații matematice date
ca, de exemplu, 1+1=2.
Iar asta se întâmplă pentru că
nici unu, nici plus, nici unu, nici egal și nici doi
nu au un singur sens,
că dacă ar avea și cineva m-ar putea convinge vreodată de asta,
Îndoiala însăși
ori Uimirea
n-ar avea nici ele decât un singur sens.
Și ca să nu-mi fie rușine – că fost-am învățată de mică rușinea –
pentru îndoiala ori uimirea trezite uneori în mine de un banal exercițiu matematic,
nu o să recunosc niciodată fățiș
asta.
Cum că nu-mi explic, adică,
de ce 1+1=2
chiar dacă știu asta
pentru că, mi s-a spus, e LOGIC.
O mare grabă
Furnici pe o balustradă
Se aflau în mare sfadă:
”Dă-te, soro, la o parte
Trebuie s-ajung departe!”
Zise prima din furnici
”Hai, tulește-o de aici!”
”Ce să zic, ce nesimțită!
Dă-te tu! Și io-s grăbită!
Ești de-a dreptul caraghioasă!”
Spuse a doua, foc nervoasă.
Cea de-a treia, mai departe,
Dădu ambelor dreptate.
Nu se supără defel
Printre ele, cătinel,
Se strecoară fără grabă:
”Fetelor, eu chiar am treabă!”
A venit PRIMĂVARA!
Mi se făcuse de Primăvară și pentru că era și prima zi calendaristic așa, am pornit ca la prezentul continuu, la vânătoare de melci și muguri.
Și-am căutat,
și-am scormonit,
și-am scormonit,
și-am scormonit,
melcii i-am găsit!!!!
Ce bine, zăpada nu poate să spele, zăpezile doar acoperă, zăpezile s-au cam topit…
A venit primăvăra! Primăvara în mine am regăsit…
ROMÂNIA, BACĂU, 1 MARTIE 2017
comple(x)t de judecată
În fața sălii pline
Complet de judecată
Poetul transpira prin poezia sa
În era tehnologizată
în era mult politizată
în era dezumanizată
Poetul transpira
Elevi, studenți, profesori zâmbesc,
se socotesc:
”Nu ne mai condamnați la presiune!
Uitați,
domnule profesor,
studenții mei, uitați,
nu suntem robotizați,
nu suntem încuiați:
venim la Poezie!”
Oameni politici, alegători zâmbesc
și se socotesc:
”Nu ne mai condamnați de nepăsare!
Aleșilor, uitați
Uitați,
alegători,
nu suntem politizați,
nici simpli electori:
venim la Poezie!”
Șefi de instituții, subordonați zâmbesc
și se socotesc:
”Nu ne mai condamnați la șezătoare!
Uite,
șefu’,
uitați,
subordonați,
chiar suntem implicați:
venim la Poezie!”
În fața sălii pline
Poetu-a terminat
Complet de judecată
”Nu-l mai condamnați!
La ordine:
Aplaudați!”.
Psihoterapie:
Trauma
în poezie
s-a identificat
Hei… Dar am un gând
și-o să ți-l spun doar ție:
venind din Poezie,
Poetu-i transpirat.
Ce-a vrut
să-mi spună mie?














