Dorul nu sta in loc…
Nu-i asa ca e frumos sa-ti fie dor?
All posts by river
Daca ti se intampla sa…
…simti nevoia de un exercitiu cu “a fost odata…” ai sa fii uimit sa afli ca exista un loc in care “a fost odata…” este posibil. Un loc in care, printre trandafiri infloriti, cupe rosii de crini, parfum de mana maicii domnului, zumzait de gaze si umbra de visini, sunt croite alei pe care au ramas parca, inscrise urmele pasilor discreti ai vreunei domnitze cu crinolina si umbrelutza din dantela. La bratz, evident, cu-n tanar crai, desprins si el tot din “a fost odata…”.
Poti incerca mai mult, sa adaugi inca o necunoscuta exercitiului tau, sa-ti lasi talpile de izbeliste prin firele de iarba, sa-nchizi ochii, sa tragi adanc aer in piept si sa te trezesti brusc intr-o poveste cu “au fost odata…” niste pitici si zane bune…
Sau poti pur si simplu, in afara unui “a fost odata…” sa-ti pregatesti un cantec de “diminetzi cu ferestre deschise” in prag de seara sau sa ingani “de-ar fi sa vii”, “prieten drag”, sa-ti amintesti cum, “cu hohot din genuni, vorbeste marea”, sa-ti strigi launtric “sunt vinovat, tu n-ai nici o vina”, gandindu-te la “maria, fata cu zambet de foc”. Si sa razi zgomotos de niste calcule matematice ciudate, paguboase chiar, fara intentie insa, dupa ce-ai savurat o mancare buna, servita de un chelner shugubatz.
Oricum ai vrea sa fie exercitiul tau, el are sanse mari de reusita, au spus-o deja fara pic de filtru, contraSensului, si altii 😀 Casa Porto!
…
Ma deprima cumplit spitalele. Urasc atat de mult sentimentul/senzatia care ma incearca de cate ori calc intr-un spital, incat cred ca as putea dezvolta o adevarata fobie… Ceea ce ma face insa, sa nu o las (fobia) sa se instaleze in mine e gandul ca, pentru a o trata, tot la medic ar trebui sa ajung.
Cand sunt intr-un spital, ideea de “desertaciune” ma copleseste, la fel cum ma domina simtiri fizice contradictorii.
ok. sunt putin deprimata. imi trece!
La pescuit…
Probabil ca e nevoie de o anumita stare sau poate ca e nevoie de ceva mai mult, de.. sa fi trecut bunaoara, prin anumite locuri sau sa fii pasionat de anumite genuri de muzica, de anumite versuri, sa fii interesat de caractere si tipuri de comportamente, pentru a savura aceasta carte. E ultima scriitura care m-a fascinat, La pescuit de pastravi in America, semnatar Richard Brautigan. Recunosc, am luat-o de la oferte, un autor total necunoscut mie, cu un titlu insa care m-a atras – nu mi-am putut abtine zambetul de satisfactie cand mi s-a confirmat, printr-un comentariu de pe coperta a doua, ca e o scriitura hippie – si m-a atras, in mod evident, si pretzul. Stiam ca o sa-mi placa, stiam ca o voi savura dintr-o suflare, banuind ca pana la toata urma s-ar putea sa fie o aiureala, texte “fara inteles” in care – am descoperit, citind-o – “La pescuit de pastravi in America” e in acelasi timp loc, om, senzatie, sentiment, mesaj si antimesaj. “O abureala” poate ar spune unii, o improscare de cuvinte, o chestie alandala. Asa o fi. Dar m-am regasit atat de bine in “alandalul” acela incat… A! Cartea a fost de multe edituri refuzata. Unul din motive: nu e o carte nici despre pescuit, nici despre pastravi! Imi permit sa spun ca, “La pescuit de pastravi in America” e doar traire, unul din multele moduri de a fi.
Dar n-am fost niciodata buna la recenzii!
Continuare
Gandacelul. De Elena Farago
-De ce m-ai prins in pumnul tau,
Copil frumos, tu nu stii oare
Ca-s mic si eu si ca ma doare
De ce ma strangi asa de rau?Copil ca tine sunt si eu,
Si-mi place sa ma joc si mie,
Si mila trebuie sa-ti fie
De spaima si de plansul meu!De ce sa vrei sa ma omori?
Ca am si eu parinti ca tine,
Si-ar plange mama dupa mine,
Si-ar plange bietele surori,Si-ar plange tata mult de tot
Caci am trait abia trei zile,
Indura-te de ei, copile,
Si lasa-ma, ca nu mai pot!…Asa plangea un gandacel
In pumnul ce-l strangea sa-l rupa
Si l-a deschis copilul dupa
Ce n-a mai fost nimic din el!A incercat sa-l mai invie
Suflandu-i aripile-n vant,
Dar a cazut in tarna frant
Si-ntepenit pentru vecie!…Scarbit de fapta ta cea rea
Degeaba plangi, acum, copile,
Ci du-te-n casa-acum si zi-le
Parintilor isprava ta.Si zi-le ca de-acum ai vrea
Sa ocrotesti cu bunatate,
In cale-ti, orice vietate,
Oricat de far-de-nsemnatate
Si-oricat de mica ar fi ea!
Sa iubim trandafirii, pana la lacrimi
rasfoind aiurea paginile internetului am gasit pe ici pe colo numele catorva colegi de facultate. dragii mei prieteni cu care am plans si-am ras si-am mancat din aceeasi farfurie, cu care am chiulit si cu care acum mai comunic printr-un mesaj in miez de noapte, din cand, in cand, la cate o betie: “pana la lacrimi mada, dada, gilu’, sa nu uitam sa iubim trandafirii…”. sunt oameni care-mi dau puterea sa-mi tin fruntea sus, cu care, desi nu vorbesc prea des, voi ramane prietena mereu. sunt oameni pentru care, recunosc, nutresc o usoara invidie. au avut curajul sa iasa din anonimat, sa demonstreze ca nu le este rusine nici de locul din care provin -fie el un sat “uitat” din Bucovina, sau mult batjocoritul Vaslui, nici de a arata ca au ceva de spus si culmea, o spun chiar bine.
eu am ramas aici, in orashul meu, timida si naiva.
iulian, victor, nicu, gilu, dada, simona, edi, ovidiu, paul, andrei… ne vedem la boema, da? sa mai invatzam un pic sa iubim trandafirii…
…
Ok, muzica imi exprima atat de bine starile incat, orice incercare de a mi le defini eu insami imi apare puerila, lipsita de sens si de vlaga… Si chiar este.
LIQUIDO Narcotic
Vezi mai multe video din Muzica »
In memoriam
Dan Botezatu
7 februarie 1972 – 17/18 iunie 2008
Nu am puterea sa scriu nimic despre.
http://www.ziaruldebacau.ro/ziarul/2008/06/19/a-murit-un-mare-campion-dan-botezatu.html
QUEEN – Who Wants To Live Forever
Asculta mai multe audio Muzica »
Clatite
Umplute cu ciocolata, gem de visine sau nuci – de ce nu? – metaforic, si cu masline, uneori mai uscate, alteori mai pufoase, facute la repezeala, poate cu nervi, poate cu voiosie, trantite sau rasucite in aer pana a ajunge in tigaie, gatite de fete sau baietzi, clatitele merita in mod cert trecerea mai multor bariere (cai ferate chiar, cateva localitati, cateva localuri, accidente rutiere, putina ploaie, mai mult frig…) pentru a fi savurate sau neatinsedartotabiaasteptate. Pentru ca, dincolo de satisfactia poftei de moment, clatitele iti mai ofera ceva! Cateva zile memorabile, cel putin. Clatitele sunt liant de prietenie, apropie oameni, micsoreaza distantze si te fac sa razi zgomotos!!