Fãrã rabat de la Iubire, cu atât mai mult astãzi cã-i miercuri, mijloc de sãptãmânã, Iubirea nu se amânã, cana mea e un ochi imens de cafea, iar privind-o eu asa si ea pe mine, ochi în ochi privirea ne-om tine, vorbim Iubire, cântãm Iubire, ne sorbim din priviri, sãrim din vreo amintire în alte amintiri, dar stai putin, îmi zice, dar stai putin, îi spun, trãirea noastrã e, privindu-ne, aici si acum…
Bici
Rimeazã cu Aici
Care rimeazã cu Arici
Ariciul, rimã – Pogonici
Cu rima clarã de Beșici
Care rimeazã cu Arnici
Fir de țesut rima Amici,
Of, dar rima lor e Frici
Iar rima pentru Frici e Bici
Care rimeazã cu… Beșici
De țepi uriași de la Arici
Ariciul care-i Pogonici
Cu rima lui, acum, Aici.
Creieru-i pentru pitici.
Zânelor, știți, li s-a spus sã-ți tinã nasul pe sus, darã nu de-nfumurare, ci pentru adulmecare. Ca așa, cu nasul fin, atunci când miros venin, bagheta sã o ridice, din venin sã facã bice, dar nu de lovit mai tare, ci pentru, pe șleau vorbind, anti-venin vaccinare.
Zânelor li s-a mai dat sã nu-și punã voal pe cap, ci, eventual, antene de auzit pe cel de geme, cu-a baghetei putințã, sã-i mai ia din suferințã.
Zânelor li s-a cerut sã nu poatã sta-n șezut, zânele nu au genunchi, doar sclipici prins în mãnunchi. Zânele nu au nici coate, fiindcã ia și te socoate: zânele au aripioare pentru ca mereu sã zboare, unde-i rost de-ncãierare sã presare cu iertare și cu bunã împãcare.
Lacrimi, zânelor n-au dat, li s-a zis cã n-au pãcat.
Dar, de asemenea, e scris: zânele au interzis sã-și spunã mãcar pãrerea despre cele omenești pentru cã nu simt durerea, doar o vãd ca s-o alunge de la cei de îi strãpunge.
Nu-i așa? Zânele par fericite, de-omenești prea ocolite.
Iar pentru cã par așa – și-am încãlecat pe șa! – of si vai, bietelor zâne, oamenii le spun pãgâne, vrãjitoare și nebune…
Dintr-un răsărit în altul
Cerul împletește înaltul,
din apus înspre apus
Cerul toarce, luna-i fus.
Între răsărit și-apus
este sunt până la nu-s.
străzilor mele, nume nu dau
străzilor mele,
prin flori de călcâie atârnând,
le dau de urcat prin inimă, un gând
și-n loc de nume, un Cânt…
că așa mi-i dat a crede,
cum că la zămislire,
Lumea, din Pântec,
menită a fost să iasă un Cântec
și Cântul e unul și
Lumea e una, la fel cum
Soarele e unul și una e Luna,
să dăm Iubirea de-a dura,
de la tine la mine,
de la mine la tine,
ia Cântul
ca în Iubire să înconjurăm Pământul…
Există, în dicționare, un sens al mâniei și un sens al furiei. După ce vom fi înțeles dacă în noi colcăie mânia sau dacă purtăm în noi un strop, măcar un strop de furie, atunci vom putea, poate, să începem să știm ce avem de făcut împreună. Până atunci, eu cu un strop de furie și cu multă iubire, o să continui să-mi sorb cafeaua în câte o dimineață și-o să continui să visez cu ochii deschiși la o lume mai bună.
Psalm:
Doamne, nu mă mânia!
Și era o dimineață ca aceasta,
cafeaua era un Ocean,
iar noi,
mai nesătui ca niciodată de iubire,
corăbieri eram,
întru iubire, catarge înălțam.
ca după atunci cînd treaba aia cu algele și fluturii
și norii
se transformă în numărătoare de degete
sunt zece, dar o iei mereu de la capăt cu numărătoarea
nonsens
buricele degetelor sunt tatuate
un nor – degetul cel mare
un val – arătătorul
o algă – mijlociul
un fluture – inelarul
o pasăre-cel mic
Noi, oamenii abace
și-un gînd aparte, de-aproape și departe
Și mă gândesc că nu întâmplător, chiar de Sf. Nicolae, am primit vestea că POVESTEA mea merge mai departe, prinsă cu Dragoste într-o carte…
Și n-am cuvinte iar și voi n-aveți habar ce-nseamnă asta pentru mine! Un nou prunc al sufletului meu, de săptămâna viitoare, iese din tipare. Un prunc la care nașa mare, ca ilustratoare, este Erika Marton, iar nașa cu ”fașa” este Claudia Clinc, Colorex Paints Iași! Nașa Mare întru editare – CASA DE PARIURI LITERARE. <3
POVESTEA…
V-am obișnuit cu poezii pentru suflete de copii, ”Verde ca Pepenele” nu e însă, poezie. E… exact așa cum scrie-n carte, o ”poveste dintr-o țară NU îndepărtată, ci IMAGINATĂ, dar tot atât de ADEVĂRATĂ pe cât ochii, mintea și inima voastră vor să o vadă, s-o priceapă și s-o ducă mai departe…”.
Verde ca Pepenele s-a născut într-o seară, imediat după ce Elisa mea m-a rugat să-i spun o poveste nouă. Am dat frâu liber imaginației și… a ieșit ce a ieșit, o poveste nescrisă, spusă într-o seară.
Peste câteva zile, am primit propunerea minunată de a încerca să scriu, pentru copiii de la Atelierul Masca, prof. coord. actor Stefan Alexiu, o piesă pe care ucenicii să o pună în scenă. Povestea, doar spusă într-o seară până atunci, a devenit scrisă și, la scurt timp, jucată chiar de copii, pe scena Teatrului Municipal Bacovia din Bacău.
Peste alte câteva zile, împărtășeam prietenei mele dragi, scenografa Erika Márton, visul de a vedea tipărită piesa de teatru, cu ilustrația ei…
Erika Márton este scenograf, grafician, absolvent al Facultății de Arte Plastice și Decorative Cluj-Napoca,secția grafică. A absolvit, de asemenea, Facultatea de Arte Târgu Mureș, secția scenografie. Are
în palmares colaborări cu mari regizori, printre care Radu Afrim, Sorin Militaru, Botond Nagy, Albu
István etc.
Peste câteva zile, Cristian Cosma, de la Casa de Pariuri Literare, descoperă piesa și-mi spune ”trebuie să vadă tiparul”…
Peste câteva zile, draga mea Claudia Clinc, în calitate de reprezentant al societății Colorex Paints din Iași, descoperă că ”Verde ca Pepenele” e musai să apară, iar pentru asta, mi-a venit în întâmpinare cu o sponsorizare.
Peste câteva zile, ”Verde ca Pepenele”, încercarea mea în zona dramaturgiei, iese din tipare…
”Verde ca Pepenele” a crescut din ”peste câteva zile”, într-un an, exact așa cum crește un fecior doar în poveste…
Și de v-o fi cu drag și de veți dori un volum pentru voi, pentru copiii care sunt prin preajmă și pentru copiii din voi, nu ezitați să mă contactați. 🙂