Si-mi plac diminetile pentru ca diminetile, mai mult ca in oricare alte ore ale zilei, imi beau cafeaua cu poetii (mei), le spun vrute, tainuite, sadite in mine de ani -poate chiar din primul an al vreunei copilarii -, parguite si e fain sentimentul asta de spovedanie, de siguranta pe undeva ca poetii te asculta. Pai cum sa te scrie altfel, daca nu te asculta? Si treci la urmatorul vers.
De parca n-as avea nimic de zis, atat de lipsita de vorbe sunt in dimineata asta.
Am fost tentata sa marturisesc ca, privind fructiera in asteptarea vorbelor, m-am surprins simtindu-ma o portocala, cu ganduri de portocala si temeri de portocala, daca o fi avand portocalele temeri. Mi s-a intamplat insa, acum cativa ani, abia intrasem in campul muncii, sa devin alga. Am marturisit asta, iar lumea m-a privit ciudat.
Aleg, asadar, sa tac in dimineata asta, sa nu-mi marturisesc simtirile de portocala, sa tac de parca n-as avea nimic de zis…
Imi amintesc de mirosul cernelii, de palmele mele si ale colegilor intruna patate, de ofurile date de cate un strop de cerneala picurat pe foaia alba de caiet, de scrisul meu urat si notele de opt si noua la caligrafie…
Chiar, acum, scolareii mai sunt nevoiti sa scrie cu stilouri? Pentru mine, zau, stilourile si caligrafia au fost un chin, un chin ca eu sa ajung, in cele din urma, sa scriu cu degetele, taca-paca.
Ni se intampla tuturor nopti de insomnii din motive diverse, la fel cum ni se intampla nori si ni se intampla furtuni. Ma gandesc ca toate au, insa, rostul lor, asa ca nu ma plang, mai bine scriu, citesc sau ascult ceva frumos – dupa sfatul lui Goethe pe care, in liceu, mi-l scrijelisem pe pupitru alaturi de alte dragi vorbe de duh – si uite asa imi acopar insomniile, norii si furtunile.
Ma gandesc, cand zic ca, la urma urmei, totul are de-a face cu iubirea, si la razboaie. Cum ca ar fi purtate de cei de au ajuns sa fie mari hraniti de mici cu lipsa de iubire. De iubire in toate formele ei, ca intelesurile ei nu sunt mai multe, intelesul e doar unul.
Nu stiu cum sunt azi, e ziua cu “nu-mi pasa” sau a “cui ii pasa?” cand e vineri, atat de frumos afara si inlauntru- chiar asa, cum ar putea fi frumos afara si urat inauntru sau invers?, eu nu cred asa ceva, eu cred ca launtricul face vremea de afara, buna ori rea- si e atat de aromata cafeaua, fie ea si rece si vor fi atat de frumoase si serile ce vor urma?