Category Archives: colţul meu de creaţie…

Hrana

From Desenele mele

Mi-aduc aminte (și sunt sigură că mulți dintre voi vă amintiți) de jocul acela în care, în copilărie, ai mei – părinți, bunici – încercau să ne prindă pentru a ne determina să mâncăm: hai, o gură pentru tine, una pentru mama, una pentru tata, una pentru sora, una pentru bunica, una pentru bunicul, una pentru verișoare și tot așa, câte o gură de mâncare pentru persoanele iubite din jur. Persoane dragi pe care ajungeam noi, copiii, să le enumerăm, să le căutăm. Era un truc care, cu adevărat funcționa, iar acum, e jocul în care, la rându-mi părinte fiind, încerc să-mi prind uneori copilul. Și funcționează. ”Una pentu mine, una pentru mami, una pentu tati, muni, bita, coti, gigi, mala, tudol, titol, ti una pentu sînzi, una pentru chiti, una pentu doamna, una pentu matutica…”. Și râdem și ne strângem în brațe, trimițând astfel și câte un gând bun fiecărei persoane dragi din jur.

Jocul ăsta, mi s-a năzărit acum, mă gândesc că funcționează pentru că are de-a face cu iubirea, cu HRANA și mai puțin cu mâncarea. Nu-mi oblig copilul să mănânce, îl încurajez să descopere, precum iubirea, hrana…

Tot așa, mi s-a năzărit, poate ar trebui să intrăm uneori în jocul cu vreo carte. Azi citim o pagină pentru tine, mâine, una pentru mama, una pentru tata, una pentru… și încă una și tot așa. Și te pomenești că, dând cărților de gust, ajungi să înțelegi că ele sunt iubire

dor, doar

nichita

Și te izbește așa, în câte o zi, tu aflat într-o cafenea sau poate chiar în mijlocul străzii ori la serviciu, un dor nebun de poeții tăi, ăia pe care i-ai descoperit în vreo carte citită pe furiș, în liceu, pe sub bancă, la orele de mate. Și-ți mărturisești dorul și afli că dorul tău e și dorul celuilalt și-atunci, atunci – fericit că ai înțeles că suntem premise și consecințe, uneori, ale aceluiași dor – aștepți cu nerăbdare să-ți termini ceea ce aveai de făcut pentru a o lua în pasul ștrengarului către casă unde, cu emoție, îți regăsești, prin rafturile bibliotecii, poetul…

FOTO: Adrian MONORANU

Priveste-ma!

From Diverse

Chiar acum, da, da, chiar acum, o muză stă cocoțată pe frunza aceea de floare la ghiveci aflat în fața, în stânga,în dreapta, în spatele ori într-una din diagonalele biroului tău. Te așteaptă, răbdătoare (chiar dacă bate aparent iritată din picior, provocând ușorul tremurat al frunzei – știți, muzele nu se înfurie niciodată cu adevărat), ca în fiecare zi de atâția ani, să o vezi.
Apropo de asta – sau nu – într-o zi, am adulmecat atâta la aerul de afară în așteptarea unei primăveri că am inspirat o muză. Atunci mi s-a năzărit că strănuturile, știți, se prea poate să fie cauzate de inspirația vreunei muze…

Cu bilet

Ca după atunci când ai înțeles și-un alt folos al insomniei, acela de a-ți fi deslușit inexplicabile vise din nopți de mai demult dormite, cum ar fi, de exemplu, cel petrecut într-o noapte de aprilie 2014 când… am visat că mi-a explodat luna, iar a doua noapte, visul s-a transformat în diafilm: eram un amfiteatru, aveam în mine bănci, iar pe bănci erau trei cărți (cu chip!) deschise – ultime achiziții din realitate – care cântau un cântecel în varianta Frank Sinatra. Era liber la intrare și totuși, amfiteatrul doar pe sfert. ”It’s almost like being in love…”
E o întreagă simfonie în mine, iar fluturii dansează între stomac și piept. Doar că, doar că de data asta, intrarea-n amfiteatru se face… cu bilet.