La final de 2013, la final de 2014…

From Desenele mele

Mi-am propus, în urmă cu vreo trei ani, să nu-mi mai stabilesc nimic “bătut în cuie”, la final de an, pentru cel ce va să vină. Asta nu pentru că unele dintre aspirații nu s-ar fi îndeplinit, ci pentru că vise nesperate, ca atare nepropuse, s-au îndeplinit. Pe de o parte. Pe de alta, dintre cele propuse, unele s-au dovedit a fi, de fapt, nesemnificative în fața noului, noul însemnând câștiguri imense, dar și pierderi crunte. Am renunțat, așadar, la stabilirea agendei personale concrete, am renunțat la verdicte. Alegând, în schimb, să fac în ultima zi a vreunui an bilanțul pentru ceea ce a însemnat el pentru mine, iar el să mă motiveze pentru următorul.

Deunăzi savuram o cafea cu sora mea. Una dintre cele mai frumoase trăiri ale anului – ca prezent continuu – de altfel, este chiar aceasta: savurarea cafelei, din când în când, cu sora mea. “Ca fetele”. Abandonate, preț de o ceașcă de cafea amară, în banală pălăvrăgeală, medicament curat pentru suflet.

Știi, soro, mă gândesc că anul deja e la final și totuși câte s-au petrecut. Rememorându-le, mi se par cele petrecute, de-ar fi să le încadrez în timp,ca a fi fost dintotdeauna. La final de decembrie 2012, aveam în plus un bunic, în minus un copil, copilul venind – realitatea bate filmul, nu-i așa? – în ziua în care bunicul a plecat, la mijloc de ianuarie 2013. Fericit a plecat, pentru că a reușit să-și vadă pentru câteva clipe, noua strănepoată. Da, soro, aveam în minus un loc de muncă, dar aveam, la nici o lună după, în 2013, în plus o casă mare, cu grădină, la care cu greu am visat, pentru copii, noi și voi. În plus aveam câțiva prieteni împreună, în minus, în nici jumătate de an, tot îi aveam, dar separați. Erau în minus, fizic, fini dragi care au ales calea străinătății, aveam, în plus, la câteva luni, încă o pereche de fini. Și tot așa, la nesfârșit, pentru că nu poate omul cuprinde nici măcar cu gândul câte vor fi fost și câte vor fi să vină într-un an. Important, soro, este să dăm “minusului” sau “plusului” conotația cea bună.

De fapt, asta e singura dorință, pe care, de câțiva ani, o am. De a mă prinde sfârșitul anului ce va să vie la o cafea în care să-mi ghicesc bunele semnificații ale “minusurilor” și “plusurilor” fiecărui “de ce?” care mi s-a întâmplat. Mie și familiei mele, ÎMPREUNĂ, zilnic – avea celălalt bunic în minus, dar atât de în plus în amintirile noastre, o vorbă: fiecare zi e de fapt sfârșitul unui an – alături de cei dragi, știuți și neștiuți încă. Cred că, de fapt, semnificația lui “a trăi”, “a iubi”, “a dărui”, “a primi” e ceea ce-mi doresc mereu.

Și e ceea ce vă doresc si voua pentru fiecare an care va sa fie/vie: să vă doriți, adică, pentru fiecare zi, printre inevitabile minusuri și plusuri, să trăiți frumos, să iubiți, să dăruiți, să primiți.

LA MULȚI ANI!

Editorial 31 decembrie 2013, www.ziaruldebacau.ro