Și sunt dimineți de toamnă- ca acestea – în care nu că n-aș avea vreun gând de împărtășit cu treziții, dar în care mai presus de gândul – de bună seamă frumos – pe care l-aș împărtăși cu ei, e simțirea, parcă, respirației tuturor netrezitelor încă, ne- și cuvântătoare de pretutindeni.
Să ascult iarba, să înghiontesc, prin pași, ghinde și castane, să mă pitulez în boabe de struguri, să zic ”somn bun, dragă știrbă lună!”, ”bună dimineața, soare!”.
nu vor să se trezească și pace,
sunt de-a dreptul caraghioase
cum se sucesc ele de pe-o parte pe alta
prin flori,
prin stele,
prin ramuri de pruni și soc și corcoduși,
în pietre, în aer,
peste tot
că muzele sunt peste tot
chiar încăpățânate
și se văicăresc
și-mi strigă
”mai lasă-ne puțiiiin
puțiiiin de tot!”
Supa de muze e unul dintre acele feluri de hrană de care nu te poți sătura, ba, mai mult, de ce o savurezi, de aia ți se pare mai bună. Marele, extraordinarul avantaj în prepararea supei de muze e că ele, muzele, nu se termină niciodată, fiind la îndemna oricui e dispus să le simtă, să le vadă, să le pipăie, să le culeagă și să prepare din ele supă. Muzele sunt peste tot, muzelor le place să se facă pentru hrana ta, o supă.
Frecvențele mele sunt distanțele, duratele, neașteptările, iubirile, pe ici pe colo incert, în cercuri albe, pescărușii și ciorile mele. Am învățat să le ascult ca să vorbesc pre limba lor. Cu distanțele, duratele, neașteptările, iubirile, pescărușii și ciorile mele. Ne dăm binețe în aceleași răsărituri, amiezi și apusuri. Ne bem cafelele în regăsiri fără căutări.
Nu vi se intampla sa va treziti, uneori, cu gandul la acei CINEVA ale caror nume nici macar nu le stiti, nu le-ati stiut niciodata, dar care, la un moment dat, vor fi insemnat cumva, ceva, in trecerea prin viata voastra? Cum ar fi, de exemplu, acel cineva care, in timpul unei vacante, ti-a dedicat un semn de pace, trecand pe langa tine pe o plaja, un zambet de nicaieri sau, pur si simplu, un “hey, cheer up!” si atat, cand tu te credeai singur cu gandurile tale, abandonat pe undeva pe o banca in fata unui supermarket?