Au fost criticate – si continua inca sa fie – acele campanii sau carti de specialitate in care, sub argumentul intaririi responsabilitatii actelor sale, ii este prezentat tanarului scolar, elev sau student, modul de preparare sau de utilizare a drogului.
In 1983, Andrew Weil, lector la University of Arizona College of Medicine si Winfred Rosen –scriitor de carti pentru copii – au publicat o carte, “Chocolate to Morphine: Understanding Mind- Active Drugs”, caracterizata ca fiind remarcabila chiar si pentru adulti, desi ea este dedicata adolescentilor. Prin modul de prezentare – apelul la o descriere cat mai exacta a modului de utilizare a drogului (daca tii neaparat sa-l consumi) astfel incat sa–ti produci tie si intregii societati cat mai putina suferinta – cartea a starnit numeroase reactii. In urma unor critici puternice si a unor decizii ferme –“no more teaching about responsible use!”, cartea a fost, in cele din urma, scoasa din rafturile bibliotecilor scolare.
De ce s-a starnit atata valva si au fost aduse atatea critici autorilor materialului, cu atat mai mult in SUA?
Intr-un interviu acordat revistei The Village Voice in 1986 , Andrew Weil isi va sustine cu tarie punctul de vedere. “Adevarul despre droguri nu poate face rau nimanui. El poate sensibilza sau poate deranja pe unii, care refuza sa-l accepte, dar in nici un caz adevarul nu poate rani oamenii. Acestia iau decizii pe baza informatiilor pe care le detin si, cu cat informatia este mai pura, cu atat decizia lor va fi mai inteleapta”, spune Weil.
Pentru inceput, la provocarea reporterului, cum ca argumentul scoaterii in ilegalitate a drogurilor este acela ca ele sunt asociate unui comportament violent, antisocial, Weil va raspunde prompt: “Poate ca, la limita extrema, se inregistreaza anual circa 300 de decese provocate de consumul crack-ului. Acest lucru nu este nici pe departe unul bun dar, cate morti se inregistreaza anual din cauza bolilor provocate de tigari? In jur de 300.000. Cate persoane care, sub influenta crack-ului, au comis acte de violenta sunt chemate in instanta? Nu stiu. Dar, comparativ cu numarul actelor de violenta comise sub influenta alcoolului, numarul celor ce au produs acte de violenta sub influenta crack-ului este nesemnificativ”.
De fapt, prin descrierea exacta si cat mai explicita a modului in care poti consuma drogul – daca tii neaparat sa o faci – protagonistul interviului sustine ca este vorba, in primul rand, de responsabilitate. Exista numeroase alternative de a fi fericit, dar daca tu vei fi ales calea extrema de a o atinge, apeland la consumul de stupefiante, atunci inseamna ca ai ales cu responsabilitate. Si nu poti fi responsabil cu adevarat decat in momentul in care detii toate informatiile referitoare la implicatiile pe care consumul de droguri le are. Este o problema ce tine strict de educatia pe care o primesti, astfel incat, cu atat vei fi mai apt sa raspunzi de propriile tale actiuni, cu cat esti mai bine informat.
Ce presupune insa, educatia? In primul rand, insinueaza Weil, va trebui sa stii ce este drogul respectiv, ce efecte are el asupra psihicului si fizicului uman si in ce poate degenera simpla curiozitate de a apela la el. Pe de alta parte, daca tu esti totusi decis sa te droghezi atunci, fa-o in asa fel incat sa-ti produci tie insuti si mediului in care traiesti, cat mai putina suferinta. “Nu consider ca este intelept sa fumezi cocaina. Daca vrei totusi sa explorezi efectele sale, atunci ar fi mai bine sa incerci sa mesteci frunzele de coca”, spune Weil.
Weil opteaza pentru legalizarea drogurilor […] “Nu se punea problema consumului lor de catre tineri, nu se constatase pe vremea aceea nici un comportament violent determinat de consumul de narcotice. Consider ca toate aceste probleme sunt rodul politicilor noastre[…] Motivul pentru care astazi copiii nostri consuma crack este tocmai acela de a fi fost scos in ilegalitate. Interdictia prin lege face ca drogurile sa fie mult mai atractive”, apreciaza Weil.
Un alt autor, A.C. Grayling, in eseul “Viitorul valorilor morale” considera ca “de fapt, nici folosirea, nici abuzul de droguri legale sau de alta natura nu constituie o problema morala ci, mai degraba una practica-desi, intr-un mod cu totul diferit, se poate privi de droguri ca o problema etica.”
Autorul nu face o distinctie, din perspectiva efectelor pe care le produc, intre drogurile ilegale si cele legale, apreciind ca singurul motiv real pentru care tigarile, cafeaua si alcoolul sunt legale este acela ca au fost utilizate pe scara mult mai mare in societatile occidentale, iar eforturile de a le interzice nu au putut fi acceptate de catre populatie. “Distinctia nu e, deci, bine fundamentata, si chiar ratiunea politicii publice asupra folosirii si abuzului de droguri este indoielnica”, spune Grayling. În acest sens, se aminteste de legea prohibitiei in America atunci cand alcoolul a fost interzis; la fel si interzicerea drogurilor, cand incidenta folosirii si abuzului era relativ redusa, a dus la efecte negative, la cresterea rapida a folosirii lor “prin mecanismele cunoscute de marketing folosite de crima organizata si prin atractia lucrului interzis”.
Ce propune Grayling? Legalizarea drogurilor de orice natura, insa, ca si in cazul tigarilor si al alcoolului, prin stabilirea unor limite precum “varsta la care oamenii ar trebui sa fie capabili de decizii bine justificate”, “gradul de acceptabilitate a importantei publice de a lua aceste decizii, cu conditia ca actiunile lor sa nu interfereze sau sa nu faca rau celorlalti”.
Aceste idei de legalizare a drogurilor pot fi revoltatoare dar, nu trebuie ignorate… Pe de o parte, putem sustine ca daca drogurile ar fi legalizate, prin procesul psihologiei inverse, tinerii vor apela mai putin la ele. Nu mai este nimic fascinant in faptul de a te incadra intr-o lume fara revolta. Dincolo de aceasta insa, problema legalizarii drogurilor, a celor “usoare” în mod particular (canabis, marijuana) este una cat se poate de delicata. Acest lucru si pentru ca educatia romanilor in ceea ce priveste consumul de droguri este, imi permit inca sa cred, aproape nula. Intr-o perspectiva cat se poate de liberala chiar, se presupune ca drogurile ar putea fi legalizate numai in urma unei puternice pregatiri psihologice a populatiei; iar acest lucru este sustinut in toata lumea. Pe de alta parte, odată cu evolutia stiintei, tehnicii, medicinii si a oricarui alt domeniu, se schimba si mentalitatile. Educatia, in acest caz, va trebui adaptata noilor cerinte.
Consider ca, deocamdata, in Romania nu poate fi vorba despre legalizare, iar o campanie eficienta va trebui sa-si indrepte “privirea” spre intarirea in randul populatiei, a conceptului de “responsabilitate”. Poate ca, inainte de a acuza tinerii de comportamentul lor, ar trebui sa ne indreptam privirile asupra celor care le sunt acestora model de etica, morala, responsabilitate.
Adevarul despre droguri Iasi, 2002
