Category Archives: ofurile mele

Lucrare de control la geografie

Cristescu Mădălina
XI C
18.04.1997

”O pledoarie în favoarea protecției mediului, un adevărat ”ESEU”, dar este departe de subiectul lucrării. Păcat!”.

Nota 3

1. Explicați cum se realizează colaborarea internațională pentru protecția mediului prin organismele specializate ale omului

Despre protecția mediului s-a discutat foarte mult, problema fiind încă de actualitate. În condițiile în care în ziua de azi pădurile sunt defrișate fără sens sau pentru un scop anume, lăsând deoparte necesitățile strict industriale, trebuie luate măsuri pentru apărarea mediului și asta în folosul menținerii vieții încă pe Pământ.
De apreciat sunt acei oameni de pe tot Pământul care intră în colaborare tocmai în acest scop – puțini de altfel sunt acești oameni.
Încă nu s-a realizat cât de dăunătoare sunt toate ”maltratările” pădurilor, cât de nocive sunt toate gunoaiele aruncate fără milă alături de containere. În timp însă, poate că natura care ne-a creat se va răzbuna fără ca noi să aflăm cum și când.
Și singura colaborare pe care am putea s-o facem cu semenii noștri de pe tot Pământul ar fi aceea de a ne ambiționa un pic să nu mai rupem nici măcar un fir de iarbă, pentru că de la a rupe un fir de iarbă fără sens, nu mai este mult până la a distruge o lume întreagă.
Și dacă n-am fi ajuns să trăim scufundați în ciment ci în aer curat, poate că starea sănătății noastre atât psihice cât și fizice ar fi fost cu totul alta. Suntem îmbâcsiți în căzi pline de nisip și plante degenerate și totuși, orbiți, ne întrebăm ce vină avem noi? Dacă o dată în an fiecare om ar sădi o floare, am găsi și răspunsul.

A venit PRIMĂVARA!

Mi se făcuse de Primăvară și pentru că era și prima zi calendaristic așa, am pornit ca la prezentul continuu, la vânătoare de melci și muguri.

Și-am căutat,

și-am scormonit,

și-am scormonit,

și-am scormonit,

melcii i-am găsit!!!!

Ce bine, zăpada nu poate să spele, zăpezile doar acoperă, zăpezile s-au cam topit…

A venit primăvăra! Primăvara în mine am regăsit…

ROMÂNIA, BACĂU, 1 MARTIE 2017

Mic tratat despre rădăcină

Și dacă se întâmplă uneori să te trezești dezrădăcinat brusc de încrederea în tot ce te înconjoară, încredere pe care, ironic, ai investit-o asiduu toată viața ta de până în acel moment, și, trezindu-te astfel dezrădăcinat constați că nici măcar nu știi unde și cui ai putea cere un ajutor în caz de nevoie, aceasta ți se întâmplă, probabil, pentru a-ți reaminti că ți-ai neglijat, prin stropi continuu de neîncredere în tine însuți, propriile rădăcini. Și te gândești că-i vremea, chiar dacă e greu și dureros, să începi să lași buruienile rădăcinilor care nu-ți aparțin acolo unde cresc ele, pentru a te putea îngriji de ale tale…

O banală, simplă poveste adevărată despre o moarte de păpuși

From Respiratii

Au fost odată ca niciodată niște păpuși a căror bucurie era să dea bucurie copiilor, întruchipând povești nemuritoare. Au fost și niște mânuitori de păpuși. Unii, păpușari adevărați, alții, doar manipulatori. Dar pentru că păpușarii, din bun-simț și educație aleasă, au crezut că-i mai bine să-și facă meseria și atât, cu bună credință, brațele celorlalți mânuitori s-au dezvoltat în brațe de caracatiță…

Păpușile, înainte de a intra în scenă, pe mâna păpușarilor și a manipulatorilor, erau depozitate, impropriu, știut de la bun început, în subsolul degradat al unei clădiri în degradare… Cu fiecare ploaie, subsolul se inunda, iar păpușile se degradau. Păpușarii au atras timid, prea timid, atenția stăpânilor clădirii. Aceștia, însă, nu cunoaștem motivele, au tot amânat găsirea unei camere frumoase pentru păpuși…

Într-o zi, după mulți, mulți ani de amânare, un vremelnic trecător prin clădire, ascultând ofurile păpușarilor, le-a spus, ”e simplu, există o clădire mai mare, unde, tot la subsol, păpușile pot fi depozitate în siguranță, spațiul fiind bine izolat, dar există și posibilitatea mutării lor la etaj”. ”Mai mult”, a spus vremelnicul trecător, ”o să facem o expoziție din aceste păpuși, pentru bucuria copiilor, iar după expoziție păpușile vor fi recondiționate, iar apoi putem face un muzeu, chiar aici, în foaier”. Expoziția a fost, dar păpușile nu au mai fost mutate, iar trecătorului i s-au negat cuvintele și intențiile… De către manipulatori.

Într-o zi, la scurt timp după ce trecătorul a părăsit definitiv clădirea, înțelegând că e un musafir nepoftit și nedorit, a venit o ploaie mare, mare, mare. Subsolul s-a inundat, păpușile aproape au murit.
Și ca să vezi, povestea asta nu e cu sfârșit fericit: Nu doar că păpușile aproape au murit, dar Trecătorul a fost găsit vinovat pentru asta, plecat fiind chiar de ceva vreme pe alte meleaguri…
Muzeul ar fi fost primul muzeu de marionete și păpuși din țară.
Era nevoie doar de o găleată de var…

„DE CE DAI, MĂ, DE CE DAI?”

From Muze peste tot

A trecut campania electorală, urâta campanie electorală, plina de ură (nu presărată cu stropi de furie, știi?, e o diferență, acolo, aproape insesizabilă, dar atât de importantă, între ură și furie/mânie) campanie electorală și au trecut aparent – rezultat atât de evident al acestui ”urât” și ”cu ură” – și împroșcările cu venin dintre cei cu drept de vot. Aparent! Pentru că tot veninul ăsta pe care îl revărsăm unii asupra altora în astfel de momente reprezintă, am mai spus-o, din PUNCTUL MEU DE VEDERE, cetățean adică cu DREPT de vot, doar puncte culminante ale învrăjbirii, o învrăjbire dată de incapacitatea noastră, ca indivizi separați, cu drept de vot, de a dezvolta o societate a bunului simț și a responsabilității sociale…

Și te întreb pe tine, seamănul meu cu ACELAȘI DREPT DE VOT ca și mine: de ce îmi înjuri părinții și bunicii că și-au exprimat acest drept cum au știut ei că-i mai bine pentru ei, gândindu-se, desigur, la binele meu, adică al fiului, nepotului, strănepotului etc. Da, chiar dacă binele ne este diferit reprezentat! Cu ce drept?

Și te întreb pe tine, seamănul meu cu același drept de vot ca și mine: de ce îmi înjuri copilul care, cu același drept de vot ca și mine, părintele lui, și ca și tine, a ales să nu și-l exprime?

Și te întreb pe tine, seamănul meu cu același drept de vot ca și mine: de ce mă împroști cu venin pentru că, exercitându-mi dreptul de vot, am pus, poate, ștampila pe altcineva decât tu ai făcut-o?

Și am să-ți răspund tot eu: pentru că ai DREPTUL, ACELAȘI DREPT CA ȘI MINE, nu doar de vot ci, și de liberă exprimare. Nu-i așa?

Și-am să-ți mai răspund că, deși mă doare cumplit modul în care liber te exprimi, am să-ți respect acest drept în continuare. În ciuda modului tău de exprimare la adresa bunicilor mei, a părinților mei, a copiilor mei și a mea, eu mă voi manifesta, având același drept de liberă exprimare ca și tine, dar și câteva definiri ale conceptelor de ”democrație”, ”drept”, ”libertate de exprimare”, mă voi exprima, spuneam, față de opinia ta (deși injuriile nu înseamnă neapărat ”opinie”) cu RESPECT. Pentru că am nu doar drept de vot și drept de liberă exprimare ci, independent de vreo reglementare socială, am și liber arbitru. Ce spui, crezi într-o relație reciprocă de RESPECT? Hai să ne exprimăm cu respect, să polemizăm, să purtăm discuții cu argumente pro și contra, nu cu injurii și verdicte.

Indiferent de câte mâhniri zac în mine, prefer să mă hrănesc din timp în timp cu stropi de furie decât să mă las măcinat de boala numită ură…

Later edit, că se cere

Injurie: Ai votat cu X sau Y? Ești prost!
Opinie: Cred că votul tău pentru X este incorect pentru că…

Injurie/Verdict: N-ai votat? Ești prost!
Opinie: Consider că dreptul de vot trebuie exercitat pentru că…

Injurie: Mănânci căcat!
Opinie: Față de opinia dumneavoastră am rezerve. Asta pentru că…

Mic tratat despre vrajbă alcătuit din alte mici tratate

From Muze peste tot

Argument:
Învrăjbirea asta, ASTA la care am fost aduși și menținuti de atâta amar de vreme, doare.

Introducere
Câtă vrajbă, câtă vrajbă oriunde din orice, când, de când lumea și pământul, e nevoie în fiecare dintre noi doar de puțină uimire și ușoară indignare. Câtă vrajbă de când lumea și pământul și ce puțini sunt cei care o fabrică, o livrează gratuit și o cresc în fiecare ”client” în parte și ce mulți sunt cei care o primesc fără să știe că, primind-o, nu scopul propriu și-l ating, ci scopul LOR, al celor care ne vor învrăjbiți. Și nu ne vor în revoltă și nici în indignare și nici în uimire. Și ce ușor ar fi și ce simplu, vrajba să nu fie confundată nici cu revolta, nici cu indignarea… Dar, pentru asta e nevoie de uimire. Și de un banal dicționar explicativ al termenilor. [ Și de puțină beletristică, filosofie, istorie, geografie, muzică, teatru, dans, o carte sfântă…]. Și de Trăirea unui răsărit, unui apus…

Capitolul I
Mic tratat despre putere
Politica vrajbei noastre.

Capitolul II
Mic tratat despre putere politică
Țigara vrajbei noastre.

Capitolul III
Mic tratat despre politică
Puterea vrajbei noastre.

Capitolul IV
Al doilea și ultimul tratat despre putere politică
A vrajbei noastre.

From Muze peste tot

CONCLUZII
Nu, învrăjbirea nu e rezultatul tacticilor stafurilor într-o campanie electorală. Acel rezultat care pare a fi învrăjbire este, de fapt, atingerea unor limite ale toleranței electoratului. Învrăjbirea este dată de incapacitatea, pe termen lung, a celor creditați prin dreptul de vot la un moment dat (=electoratul) de a dezvolta o societate a bunului simț și a responsabilității sociale. Punctele culminante ale învrăjbirii se ating în campaniile electorale.

Nesfârșit

From Muze peste tot

Surse bi(bli)ografice:
John Steinbeck
Pink Floyd
Legea nr. 15/2016 privind modificarea şi completarea Legii nr. 349/2002 pentru prevenirea şi combaterea efectelor consumului produselor din tutun
Dicționar(e) politic(e)
Dicționar(e) explicativ(e) al(e) limbilor

Mic tratat despre sihăstrie

Am ales sihăstria în orașul care ar fi numit orașul tristeții dacă cineva s-ar încumeta să-l scrie vreodată într-o poveste… Că, odată ce ai înțeles ce-i pacea, te îndrepți spre chilie. Dar pentru că nu putem fi toți sihaștri în chilii departe de orașele tristeții, ne facem unii, din trupurile proprii, cochilii să ne petrecem pacea în singurătate.

From Muze peste tot

Mic tratat despre onestitate

Onestitatea se traduce și prin curajul (chiar în ultimul ceas) de a recunoaște că, de ani, trăiești amăgirea/minciuna unei vieți într-o comunitate/realitate pe care ți-ai asumat-o din teamă, din comoditate, din lenea de a întreprinde ceva pentru ca realitatea/comunitatea să se adapteze la tine și nu tu la ea. Comunitatea în care trăiești, realitatea a ceea ce trăiești sunt create, din orice sens le-ai privi, de tine, de alegerile tale…

From Muze peste tot

FOC

From Muzele sustin!

Nu mi-am găsit cuvinte potrivite pentru a descrie la cald- cum se spune – ceea ce am trăit duminică seară, 15 noiembrie, la Teatrul Municipal Bacovia, o scenă pe care actorii Vali Braniște (Teatru de Cartier) și Neagu Alina Vasilica au oferit, in memoriam Colectiv, piesa FOC. Nu am găsit cuvinte pentru că le-am topit în emoții, aplauze și lacrimi.

Piesa a fost scrisă de Vali cu doar câteva zile înainte de a și fi pusă în scenă, iar prea puținul timp avut la îndemână de către cei doi actori pentru a învăța tot textul n-a făcut decât să facă piesa și mai ”adevărată”. Pentru trei sferturi de oră, a fost regie, un sfert de oră – lectură publică. Eu nici n-aș învăța textul, aș lăsa spectacolul exact așa, exact, exact așa. Pentru că ”exact așa” ne izbește printr-un mesaj puternic, foarte puternic: ”prea puțin timp”…

O ironie despre dezechilibrului sufletesc, cultural, economic, social, politic în care de ani ne aflăm – asta este spectacolul FOC. Și multă durere. Ne grăbim să cădem dintr-o extremă în alta, extreme ale furiei, urii și patimii, uitând că avem prea puțin timp la îndemână. Un timp pe care l-am putea trăi în iubire unii față de alții.

Valentin Braniște și Alina Vasilica Neagu nu au vrut aplauze. Nu s-au întors pe scenă odată ieșiți, lăsând o sală plină în picioare, în aplauze udate la propriu de lacrimi pentru EI. Pentru noi, Colectiv…

O colecție superbă de fotografii din cadrul spectacolului poate fi văzută la ALIN LEANCĂ