Category Archives: primite-n dar

Despre o anume dibacie

Uneori, am senzația că suferința este o abilitate. “Dibăcia” pe care o au unii în a căuta, asuma pentru a-și iubi și poate duce, apoi, suferința este, pur și simplu, uluitoare.

From Diverse

Iar uneori ea se transforma în poezie. Una tulburătoare. Cum tulburătoare este poezia Evei Precub în “Aici nu mai locuieste nimeni”, volum apărut la Editura Casa de pariuri literare, pe care mi l-am dorit foarte mult, pe care l-am primit cadou și pentru care mulțumesc editurii încă o dată.

Dacă o găsiti pe Eva Precub în librării, răsfoiți-o, este un profesor al materiei “asumarea suferinței” foarte bun!

Tu cum simti Craciunul?

În urmă cu un an, în drum spre Iaşi, pe înserat fiind, un orăşel ornat până la refuz de beculețe țiuitoare și strident luminoase, colorate, de Crăciun, ar fi rămas pentru mine un orășel banal, dacă prin geam n-aș fi zărit un om cu o pungă albă de un leu, cu portocale, făcându-și cale prin mulțime și zăpadă, cu ajutorul unui baston alb… Am realizat, în acea secundă, că atât de ”enervantele” pentru unii dintre noi ”melodii – țiueli” ale beculețelor luminoase care ornează iarna orașele, pentru alții sunt fiorul Sărbătorilor de Iarnă. Unii simt cu ochii, alții cu auzul, pentru alții mirosul este simțul suprem, iar pentru unii, atingerea… De atunci, acel orășel a devenit pentru mine un Punct turistic. Plecând de aici, de aveți răbdare și fior de sărbătoare, vă invit, în cele de mai jos, să citiți o mică poveste…

(Mari BUCUR, Cutiute)

Nu-l pot vedea pe Moș Crăciun, nu pot vedea luminițele și globurile care le ornează casa, școala, orașul. Crăciunul, cu toate ale lui calde și sfinte, îl pot totuși… auzi. Aceasta însă, și cu ajutorul nostru, pentru că veniturile foarte modeste ale familiilor lor nu-i poate lăsa pe micuți să simtă bucuria, cu adevărat, a Crăciunului. Este povestea lui Fernando si a Corinei, doi copii nevăzători, extraordinar de frumoși, deștepți și ambițioși, din comuna Nicolae Bălcescu, județul Bacău.

(MARI BUCUR, Tablouri de iarna, Panze)

Ei au opt ani și sunt elevi în clasa întâi la Centrul ”Norocelul” din cadrul Asociației ”Sprijin pentru Părinți” Bacău, coordonat de un om minunat, psiholog Adriana Roșu. Zi de zi, ei fac naveta pentru a nu rata nimic din cele ale învățăturii, părinții, deși cu o situație financiară extrem de modestă, știind cât de importante sunt ”de-ale învățăturii” pentru copiii lor. Iar lor, copiilor, le place învățătura.

(Mari BUCUR – Felicitari, 3 dimensiuni,A5, DL, A6)

Văzându-i zi de zi, zi de zi, artista plastică Mari Bucur s-a îndrăgostit de ei. Și mi-a scris, într-o zi, un e-mail… Cum că ar vrea tare mult să-i ajute, simțind nevoia de a le dărui, de Crăciun, acestor copii absolut minunați ceva care să-i bucure cu adevărat. Și să ne sfătuim, cumva, cam cum ar trebui să procedăm și care ar fi acel dar care i-ar face pe micuți să simtă, din plin, că e Crăciun…

(Mari BUCUR – Felicitari)

Cu sprijinul doamnei Adriana Roșu, am descoperit: copiii sunt îndrăgostiți de povești și de muzică – firește, nu-i așa? Iar câteva materiale audio, în acest sens, ar fi un cadou minunat pentru ei. Atâta doar, copiii nu au la ce să asculte un CDDouă aparate radio-CD și niște CD-uri cu povești/colinde ar fi, am ajuns noi la concluzia, cadourile pe care acești copii minunați, Fernando și Corina le merită! Pentru aceasta, însă, avem nevoie de ceva mai mult sprijin. Astfel ne-a venit ideea:

(Mari BUCUR, Tablou de iarna – panza)

Mari își pune la bătaie tablourile si felicitarile realizate din dragostea ei pentru copii, iar Mădălina, adică eu, – poeziile pentru copii. Dacă găsiți că povestea lui Fernando și Corina, atât cât am putut eu să v-o spun aici, în câteva cuvinte, se poate transforma într-un vis frumos de Crăciun pentru ei și pentru voi, vă mulțumim! Și dacă vă plac și tablourile lui Mari și poeziile mele pentru copii, vă propunem un târg: să le cumpărați, iar noi, cu banii, cu dovezi la vedere, vom achiziționa pentru Corina și Fernando aparatele de radio cu CD, plus CD-uri cu povești și muzică, în funcție de fondurile strânse.

O cutiuță fermecată de-a lui Mari este 180 de lei si poate fi achizitionata de la Galeriile Frunzetti din Bacau, la alegere. Un tablou de iarna – panza costa 200 lei, iar preturile felicitarilor sunt 2 lei – 5 lei – 7 lei.

O cărticică La un pahar de rouă, 20 lei. Mai am zece volume pe care îmi doresc, astfel, să le transform în cadouri de Crăciun pentru Corina și Fernando.

Dacă vreți să fiți alături de noi în această campanie, ne puteți contactata aici sau printr-un mesaj pe FB, până pe 21 decembrie, pe mine pentru carticele, pe Mari, pentru minunile ei… 🙂

Vă mulțumim! 🙂

Lumea poveștilor lui Mari Bucur, la mine acasă!

Vă mai amintiti de Square, adica ”locul de întâlnire cu lumea” al lui Mari Bucur? Dacă da, atunci veți înțelege mai bine de ce sunt fericită, privind imaginile de mai jos. Dacă nu, nu-i bai, citiți mai întâi povestea ”pătratului” atât de bine creionată de Laura, iar apoi priviți din nou, imaginile de mai jos!

From Diverse

Ei bine, o fărâmă din lumea poveștilor lui Mari a intrat în casa mea. Din nou. Pentru că, în urmă cu ceva ani, să tot fie vreo opt, așa, o altă fărâmă din lumea lui Mari a intrat în casa mea. De atunci m-am îndragostit de ea, de lumea lui Mari, adică și de Mari mai târziu, odată cu privilegiul pe care l-am avut de a o cunoaște personal. De atunci, și nu mint și nu exagerez, cred că Mari Bucur a devenit pentru mine artistul plastic băcăuan preferat.

From Diverse

Am vrut neapărat să vă împărtășesc puțin din dragostea asta a mea, aparte, pentru lumea poveștilor lui Mari. Asta pentru că se apropie Moș Neculai, Moș Crăciun, Anul Nou și mi-a cășunat că o cutiuță ca cea din imagine -frântură de poveste!! – poate reprezenta pentru oamenii speciali din viața noastră, un cadou deosebit.

Cutiuțe multe, colorate, care mai de care mai frumoase și mai ochioase pot fi văzute la Fondul Plastic – Galeriile Frunzetti din Bacău, str. N. Bălcescu nr.12, de unde se pot și cumpăra, la un preț mai mult decât rezonabil. Cutiuțe pot fi admirate, de asemenea, și pe pagina de FB a lui Mari care, dacă-i dați un mesaj vă va spune mai multe despre ce înseamnă ele pentru ea și ce-ar putea însemna pentru voi! Pentru mine, o cutiuță de-a lui Mari a fost detaliul care a transformat o cameră frumoasă, într-o cameră de poveste… 🙂

Poveste nespusă

”În petalele fiecărui mac se ascunde o câte poveste. Toate, fără excepție, sunt povești cu ilene cosânzene și feți frumoși. Perechi alungate din lume în vâltoarea dragostei dintre un bărbat și o femeie. Fiecare mac știe taina unei minuni smulse unei clipe de iubire, dar nu o poate destăinui nimănui și, de aceea, roșește. Și le ard obrajii-petale, macilor și, deși nu au gură să le spună, poveștile zumzăie prin glas de albine și-s picurate în lume de pe aripi de rândunici. Astfel, învăluiți de neștiuta vrajă, alte cosânzene și alți feți frumoși aleargă printre macii care le-ascultă poveștile.

Când mor, macii-s tot roșii, atâta doar că nu se mai văd. Iară toate minunile pe care le-au adunat în focul petalelor se-mprăștie în lume, luând forma de semințe mici și negre. De aceea, oamenilor le plac cozonacii. Când sfar’mă-n dinți semințele de mac simt, fără să știe, aromele poveștilor ascunse. Unii oameni, cunoscători roși de patimi, distilează bobii de afion și le pufăie miresmele, iar opiumul îi poartă în vâltoarea de foc a poveștilor nespuse.

Povestea asta nu s-a spus nicicând.

(2 iunie 2009)

mac

Povestea asta – replică unui post de-al meu, semnată mac cel mic – am ales s-o dau astăzi, mai departe. Să vă încînte!

”Povestea asta nespusă” a fost singura replică – printre atîtea altele, pe blog – la care Poe, drag prieten, a ales să se semneze altfel… Noi îi știam oricum poezia, chiar dacă el încerca, poate, s-o ascundă… 🙂

Disney – Wizard of Oz

Asculta mai multe audio diverse

(auto)Incurajare!

Sau cum ar zice Peter Gabriel, “don’t give up”…

Mi-ar fi placut sa aiba loc, astazi, mult anuntatele “imbratisari”. As fi vrut sa imprastii cateva, as fi simtit nevoia sa primesc cateva… Dar tot am primit/oferit doua si nu oarecare, ci de la doi oameni cumplit de dragi.

…sau cum ar spune nu mai stiu cine “rise and shine”, sfarsitul nu-i aici

Camera 111, etajul 4

Vocea slaba, dar caldă, chemînd într-un anume fel – “poftiţi, vă rog!” – te face din start, să nu regreţi că ai bătut la uşa camerei 111 de la etajul patru, Căminul de Bătrîni. E vocea unui om care astăzi, 7 mai, aniversează 80 de ani. Îi trebuie cîteva minute să-şi stăpînească emoţiile şi lacrimile la vederea unui musafir, pentru putea da grai poveştii sale. Una pe care o trăieşti parcă aievea şi de care nu te mai saturi, ascultînd-o.

De la alfabet, la gazeta, la CAP si biblioteca

La 20 de ani, Pavel Coroi a ţinut primele lecţii de limba română. Nu unor şcolari în clasa I, ci unor soldaţi, la Brasov. “Prin ‘50 – ‘52, am facut alfabetizare cu ostasii din infanteria mea. In aceeasi perioada am avut primele experiente jurnalistice, drept corespondent militar la revistele «De veghe» si «Apararea Patriei»”, povesteste batrinul. Una dintre amintirile cele mai dragi din acele vremuri a fost intilnirea cu poetul Nicolae Tautu, de la care pastreaza un volum daruit de acesta, cu autograf. Dupa lasarea la vatra, Pavel Coroi a urmat, sase luni, o scoala de jurnalistica. “Dupa absolvire, am fost repartizat la Directia Presei si Tipariturilor din Bucuresti. Nu am zabovit acolo. Vazind ca trebuie sa cenzurez scriitori ca Preda, Sadoveanu sau Labis m-am hotarit sa ma mut”, spune profesorul. Asa a ajuns, in 1954, in Bacau, corespondent al regiunii pentru Agentia de Presa a Guvernului. “Nefiind membru de partid, dupa patru ani, m-au dat afara. Am ramas in Bacau, ca seful Librariei nr. 7. Avea sediul in centru si era cea mai mare din regiunea Bacau”, deapana sirul amintirilor fostul librar. A plecat, apoi, sef al bibilotecii de la Casa de Cultura. A trecut chiar si pe la Inspectoratul Uniunii Compozitorilor din Bacau, de unde s-a ales cu valoroase lucrari, metode, partituri, coruri, critica, din care, in 2008, a donat circa 200 de exemplare Liceului de Arta “George Apostu”. “A urmat perioada in care am ajuns la Uniunea Judeteana a CAP-urilor, intre 1973 – 1976. Atunci am realizat un film – «Unii muncesc, altii se odihnesc» prin care, voalat, ii criticam pe comunisti. S-au prins, m-au dat afara si asa am ajuns la Biblioteca Judeteana, unde am lucrat ca metodist, din ‘76 pina in 1990, cind am iesit la pensie”, povesteste el nostalgic. Ajuns la Bibilioteca, Pavel Coroi a devenit fascinat de istoria culturala a Bacaului si nu numai.

Anii de pensie, dedicati scriiturii

Dupa incetarea activitatii profesionale, Pavel Coroi s-a indeletnicit mai mult cu “ale scrisului”, reusind publicarea a doua volume: “Comoara de plumb. 130 de ani de la prima tipografie instalata in Bacau”, aparuta in 1997, la Bacau, prefatata de scriitorul Calistrat Costin, si “Drumul Plopilor – marturii despre o mare si veche asezare, Budesti – Neamt”, lansata in localitatea monografiata, in 2006, in lipsa autorului. Pavel Coroi a devenit in aceeasi perioada cetatean de onoare al comunei Faurei, judetul Neamt, ca semn de apreciere pentru realizarea monografiei. De altfel, satul Budesti este si locul natal al distinsului profesor. O alta mare pasiune a barbatului, acum in virsta de 80 de ani, a fost si a ramas bibliofilia. De-a lungul timpului, in calitate de membru activ al Asociatiei Romane pentru Ex Libris, acesta a adunat o colectie de circa 10.000 de Ex libris-uri. In toamna anului trecut, pentru “devotamentul, pasiunea si preocuparea statornica, de o inalta profesionalitate, pentru grafica de carte Ex LIbris”, Pavel Coroi a primit diploma de excelenta din partea filialei oradene a asociatiei.

A 80-a aniversare, la Camin

In 1996, Pavel Coroi a primit lovitura cea mai grea a vietii sale: primele semne ale unei boli cumplite, Parkinson, care, acum, in 2009, ii permite sa se miste doar in scaun cu rotile. In urma cu un an-doi, familia batrinului, impreuna cu acesta, au socotit ca e mai bine pentru el la Camin, unde beneficiaza de ingrijire corespunzatoare. La aniversarea celor 80 de ani, Pavel Coroi jinduieste la publicarea celei de-a treia carti, un volum dedicat iubitorilor de epigrame si stihuri. Mai mult decit atit, insa, profesorul tinjeste dupa cineva dispus sa ii asculte, din cind in cind, pret de o ora, povestea. “A fost cea mai minunata vizita a unui strain, de pina acum. Acum, insa, nu mai sinteti un străin”, ne-a insoţit, cu lacrimi, pina la usa micutei sale camere de camin, Pavel Coroi.

La mulţi ani, stimate domn!

Pentru ca

Pentru ca e miercuri, pentru ca sunt putin mahnita de inexistenta unui concert AC/DC pe care l-am si platit si la care am visat de multa vreme, pentru ca uneori, cei la care nu te astepti te pot dezamagi, dar pentru ca n-am de gand totusi sa raman asa, mi-am propus un cantecel frumos. Pe care l-am auzit ieri, pentru prima data, la fanaticul si pe care l-am “sterpelit” si eu, sa-l ascult mai des, in casuta mea 🙂