Cred ca am sa fac o categorie aparte, pe blog, “De nedescris”. Acolo sa trec doar data si locul in care ceva ce mi-a taiat rasuflarea s-a petrecut, iar pentru ca mi-a taiat rasuflarea n-am fost capabila sa scriu despre.
Una dintre postari ar fi, cu siguranta, NICU ALIFANTIS, concert 40 de ani de activitate, Bacau, 14 martie 2014, ora 19.00, Casa de Cultura “Vasile Alecsandri”. De nedescris.
Ce bine ca esti, si-a inceput spovedania prin cantec, de doua ore, artistul. Spovedanie, da, asa am inteles eu sa ascult cantecele sale, ca pe o spovedanie. Nu una a pacatelor insa, eventual, pe alocuri, a unor regrete fata de cuvinte nerostite la timpul lor, rostuite insa, prin cantec acum, dupa 40 de ani de activitate. Un concert marturisire-manifest a iubirii fata de cantec si fata de oameni in toate culorile lor (Mozaic). Cantece vechi, acorduri noi, Alifantis ne-a plouat in luna lui marte, ne-a acoperit inimile cu ceva, ne-a nins in luna lui decembre, ne-a calatorit in ani printre generatii si natii. Nicu Alifantis, dupa 40 de ani de cantec, ni s-a spovedit, ne-a si binecuvantat.
“Tu-ti dai seama ca eram in facultate cand ne-am cumparat casetele audio cu Nicu Alifantis 25?” – imi sopteste sotul. Ne strangem de mana. Ce bine ca esti!
Aș minți să spun că Bacăul duce lipsă de evenimente dedicate spațiului literar-cultural. Numai de la debutul acestei toamne, în municipiu, au avut loc două mari manifestări – Toamna Bacoviană și Festivalul Concurs – Internațional de Creație Literară “Avangarda XXII”, manifestări desfășurate pe parcursul mai multor zile și la care au participat (ca în fiecare an, de altfel), de ordinul zecilor, oameni ai condeiului (și pseudocondeieri – că la cei din urmă mă voi referi cu precădere ) din toată țara și de peste Prut. Mă bucură enorm toate aceste întâlniri, la fel cum mă bucură existența mai multor cenacluri literare, aici, în urbea asta aparent moartă cultural.
Bacovia însuși stă de vorbă cu scriitorii în Casa-i Memorială, destul de des, activiștii cenaclurilor literare găsind în salonul poetului, eventual și printre mângâieri de clape de pian, tihna lecturii propriilor creații. Ceea ce mă doare însă, uneori până la indignare, este lipsa aproape totală, din belșugul acestor întâlniri, a tinerilor condeieri… Mi s-a spus de către cei din “garda veche” că tinerii nu au interes pentru poezie. Că ei, gardienii, merg adesea prin școli și licee să-i încurajeze pe tineri la actul creației și participarea la cenacluri. Dar că tinerii nu vin. Că nu-i interesează. Mai mult, nu există întâlnire la care poeții Bacăului – mulți doar autointitulați astfel – să nu se ridice să aclame: poezia a murit!
E un laitmotiv al întâlnirilor de taină ale acestor condeieri, de ani. Iar asta pe mine mă intrigă.
Cum să moară, domnilor, poezia? Poezia n-a murit. Poezia, pur și simplu, pe alocuri, nu este lăsată să se nască. Sau să trăiască. Culmea, taman de către susținătorii vehemenți ai decesului ei. Și, culmea, taman de către cei care – scuzată-mi fie îndrăzneala, dar am și eu ceva carte – numai poeți nu sunt, cel mult versificatori. Gândindu-mă la trecut, nu pot să nu-mi amintesc reticența cu care am fost întâmpinată, eu adolescentă cu vise mărețe, de către aceiași de azi, astfel de versificatori băcăuani, dar cu patalama, atunci când am îndrăznit să dau curs invitațiilor lor de a participa la cenacluri și lecturi. Desigur, după vreo două experiențe eșuate, am renunțat. Și la cenacluri și la visele mărețe. Aveam 16 ani, luasem vreo două-trei premii la concursuri naționale de creație literară, debutasem deja în revista Ateneu, aveam încurajări de la profesorii mei de literatură legate de condei. După două ședințe de cenaclu toată încrederea în mine s-a evaporat, însă. Și nu, nu datorită criticilor reale, constructive, care mi s-au adus ci, din cauza agresivității cu care am fost EU judecată și nu poezia mea. Cu indignare mi-amintesc că, de fapt, nu încercările mele scriitoricești erau analizate ci generația mea, prin mine. Agresiv, fără argumente, cu stigme, fără a se (ne) lăsa loc de replică.
În acest an, la Toamna Bacoviană și la Avangardă, aceeași poveste. Cu cât mai “pseudopoeți”, cu atât mai înverșunați în critici s-au manfiestat la adresa generației tinere. O generație care a lipsit, cu două-trei excepții, aproape cu desăvârșire de la manifestări. Și nu, nu pentru că n-ar fi vrut să vină ci pentru că nu a fost invitată, pentru că este considerată incapabilă, impotentă, iar asta doar din cauza stagnării într-un anumit tipar al celor “vechi”.
N-am acoperit, prin rândurile de față, nici măcar o treime din indignarea mea, dar mă opresc aici cu speranța că – felicitări revistei Ateneu pentru invitații Colocviilor din acest an! – măcar o concluzie se poate trage. Apropo, biblioteca mea geme de literatură tânără. Poezie cu vers din cel mai răscolitor cu putință, poezie adevărată de care marii poeți ai neamului, marii poeți dispăruți ar fi onorați, dacă nu intimidați, să o aibă semnată de membri ai cenaclurilor lor. Poezia n-a murit. Poezia înseamnă evoluție. Evoluați, așadar!
Stiti inscriptiile acelea, pe scoarta copacilor, pe cate o banca sau, cu creta, pe vreun trotuar ori biletelele acelea patate de cerneala pe care le trimiteam sau la primeam in anii copilariei, pe furis, eventual in timpul vreunei ore de nesuferita materie, si al caror mesaj, pe cat de simplu, pe atat de emotionant era: eu + tu= love.
Ei bine, cu sentimentul acela m-am procopsit in dimineata asta norocoasa de marti cand am descoperit vocea Mariei Raducanu pe melodia The House of the Rising Sun, iar singurul lucru care mi-a venit in minte inca de la primele acorduri a fost ca cele doua, vocea M + melodia = love. :)) Urmarea a fost incercarea unui sentiment de nerabdare care ma va domina, cel mai probabil, cel putin pana vineri cand Maria Raducanu va concerta live in The Stage Bacau…
E aproape o tradiție de-acum, ca puterea de a trece peste gerul iernii să ne-o dea, prin căldura cântecelor sale, încă ”Nebun de alb”, nimeni altul decât… prietenul EMERIC IMRE! Pentru a patra oară, artistul revine în Bacău, în The Stage, pentru ca duminică, 13 ianuarie, să aducă publicului – prieten bun, o seară cum numai el știe să dăruiască, iar cel din urmă să primească.
Față de dățile trecute, Emeric Imre nu vine, însă, singur ci, alături de Gabriel Ghiță și Sorin Zamfir, o parte din formula Emeric Set.
http://youtu.be/xYlU1wg9UmY
”Anticipăm o seară deosebită”, spun organizatorii concertului, garantez încă o seară de neuitat, spun eu. Și vă invit chiar, cu drag, să luați loc la masa mea! 🙂
Prețul unui bilet este de 15 lei
Relații și rezervari:0734/990988
…poate rezulta creșterea calității vieții celor care formează o comunitate. Miercuri, 28 noiembrie 2012, s-a fâcut un astfel de pas având ca scop și cred eu și ca rezultat – sunt deja ecouri în acest sens – creșterea calității vieții băcăuanilor. Mai precis, a sănătății lor. S-a inaugurat un nou sediu al Clinicii Oftalmologice Gauss, mai exact al cincilea din județ (Comănești, Moinești) și al treilea din municipiul Bacău (Str. Luminii Nr 3, Str. Mioritei nr 29B), cel din urmă find situat pe str. I. S. Sturdza Nr 39.
Aici, pacienții cu probleme oftalmologice vor avea parte de servicii medicale specializate și de ultimă generație, noul sediul al Clinicii Gauss fiind singurul în care există bloc operator. Mai mult, în premieră pentru Bacău, susține echipa Gauss, odată cu deschiderea noului sediu, pacienții pot beneficia de operații de chirurgie refractivă (intervenția de reducere a dioptriilor astfel încât pacientul să nu mai necesite purtarea de ochelari) și chirurgie pe retină (se realizează printr-o tehnologie nouă care reduce foarte mult timpul de operație, de spitalizare și vindecare și poate fi abordată în patologii complexe precum dezlipirea de retină, retinopatia diabetică proliferativă, hemoragii intraoculare).
Alte servicii oferite în Clinică – iar în acest sens, unitatea a fost dotată cu aparatură de ultimă generație, de care mai beneficiază doar clinici din orașe universitare – sunt investigații oftalmologice complexe, chirurgia cataractei, operații pentru glaucom, chirurgia strabismului, capsulotomii laser YAG etc.
Clinica Oftalmologică Gauss, la această etapă, este, spun reprezentanții echipei care a pus bazele acestui proiect, ”doar la stadiul de contur”. ”Avem o clinică foarte modernă, dar nu ne oprim aici”, a spus hotărât, dr. Cristian Postolache, medic primar oftalmolog, cel care, împreună cu soția sa, dr. Oana Chelaru Postolache, medic primar, se află în spatele proiectului dar, mai important decât asta, amândoi, împreună cu o echipă ”demnă de invidiat”, mereu în fața pacienților, întru’ buna ”bătaie” a ochilor lor…
”Visul nostru este să facem un centru oftalmologic de referință pentru chirurgia românească. Am început cu un cabinet unde am format echipa, alături de echipă ne-am apropiat apoi, de pacienți, i-am ascultat, am încercat și le-am rezolvat problemele. Pacienții au prins încredere și au devenit, de la an la an, tot mai mulți. Astfel am reușit să ne dezvoltăm”, a mai spus dr. Postolache, la inaugurarea sediului. Inaugurare de la care, desigur, nu au lipsit oficialitățile și prieteni ai familiei ”Gauss”, medici, oameni de afaceri etc. Presa, desigur, a fost și ea, de față.
Vă mai amintiti de Square, adica ”locul de întâlnire cu lumea” al lui Mari Bucur? Dacă da, atunci veți înțelege mai bine de ce sunt fericită, privind imaginile de mai jos. Dacă nu, nu-i bai, citiți mai întâi povestea ”pătratului” atât de bine creionată de Laura, iar apoi priviți din nou, imaginile de mai jos!
Ei bine, o fărâmă din lumea poveștilor lui Mari a intrat în casa mea. Din nou. Pentru că, în urmă cu ceva ani, să tot fie vreo opt, așa, o altă fărâmă din lumea lui Mari a intrat în casa mea. De atunci m-am îndragostit de ea, de lumea lui Mari, adică și de Mari mai târziu, odată cu privilegiul pe care l-am avut de a o cunoaște personal. De atunci, și nu mint și nu exagerez, cred că Mari Bucur a devenit pentru mine artistul plastic băcăuan preferat.
Am vrut neapărat să vă împărtășesc puțin din dragostea asta a mea, aparte, pentru lumea poveștilor lui Mari. Asta pentru că se apropie Moș Neculai, Moș Crăciun, Anul Nou și mi-a cășunat că o cutiuță ca cea din imagine -frântură de poveste!! – poate reprezenta pentru oamenii speciali din viața noastră, un cadou deosebit.
Cutiuțe multe, colorate, care mai de care mai frumoase și mai ochioase pot fi văzute la Fondul Plastic – Galeriile Frunzetti din Bacău, str. N. Bălcescu nr.12, de unde se pot și cumpăra, la un preț mai mult decât rezonabil. Cutiuțe pot fi admirate, de asemenea, și pe pagina de FB a lui Mari care, dacă-i dați un mesaj vă va spune mai multe despre ce înseamnă ele pentru ea și ce-ar putea însemna pentru voi! Pentru mine, o cutiuță de-a lui Mari a fost detaliul care a transformat o cameră frumoasă, într-o cameră de poveste… 🙂
Iubitorii de arta au toate motivele ca marti, 20 noiembrie 2012, sa-si poarte pasii pe la Biblioteca Municipala “Radu Rosetti” din Onesti, institutie care gazduieste o expozitie de pictura deosebita, al carei vernisaj are loc de la ora 17.00. Lucrarile expuse sub forma unor “File din Jurnalul unui roman” poarta semnatura artistului plastic bacauan Gheorghe Frantz.
“Expoziţia, care face parte din seia CATRINzE, este un “album de călătorie”- real si imaginar deopotriva- si cuprinde lucrari pictate in Romania, in ultimii 30 de ani, reprezentand embrionul cromatic al tuturor celorlate lucrari, pictate la faţa locului, in taberele de creatie din spaţiul european”, este descrierea, in cateva cuvinte, a ceea ce va putea admira publicul. Va vorbi despre opera pictorului Gheorghe Frantz, criticul de arta Valentin Ciuca.
Filiala bacauana a Crucii Rosii anunta incheierea, astazi, 15 noiembrie 2012, a unui nou program derulat cu succes in folosul semenilor. Este vorba despre “Centrul de ingrijiri la domiciliu” dedicat persoanelor varstnice din judet aflate in situatie de risc, derulat in perioada 15 iulie – 15 noiembrie 2012, cu finantare de la Consiliul Judetean Bacau.
In cadrul programului, 50 de batrani din comunele Traian, Rachitoasa si Secuieni, judetul Bacau, au beneficiat, prin voluntarii Crucii Rosii si personal specializat, de servicii sociale de ingrijire la domiciliu, servicii medicale, consiliere etc. dar si de hrana calda, produse igienico-sanitare, imbracaminte, lenjerie de pat, incaltaminte provenite din donatii. Desi ajuns oficial la final, Crucea Rosie Bacau spera in continuarea proiectului, lucru posibil prin implicarea si sprijinul prin donatii din partea comunitatii.
NOTA: Material documentat si scris de mine (Mădălina ROTARU) si aparut, din cauza unor probleme tehnice care nu au permis publicarea on-line, exclusiv in editia tiparita a ZIARULUI DE BACAU, joi, 21 iunie 2012. MULTUMESC pentru sprijin domnului Andre Muit, președintele Asociației Betania din Bacău, voluntarilor olandezi, copiilor de tigani din Izvoare si, desigur, colegilor mei de redactie
“La țigani” sau despre puterea vindecatoare a unei “vacante” petrecute la Casutele Sociale din Izvoare, cartierul blamat al Bacaului
“Vindecarea – în primul rând cea sufletească – poate veni când și de unde nu te aștepți. Pentru noi, vindecarea a venit din acest loc” – sunt cuvintele unui grup de olandezi, femei și bărbați, aflat de câteva zile în Bacău. “Acest loc” nu reprezinta însă, nici pe departe, orașul în sine, cu străzile lui asfaltate, trotuare noi, instituții de cultură, mall-uri, cinematografe, parcuri cu flori și oameni bine îmbrăcați și nu reprezintă nici frumoasele lui împrejurimi. “Acest loc” este cartierul Izvoare, “ghetoul” “Casutele Sociale”, un loc cât se poate de real, populat de adulți pentru care conceptul de “se poate mai bine de atât” este aproape în totalitate compromis și de copiii lor pentru care acest concept este o necunoscută. Despre rostul și – paradoxal – frumusețea vieții pe care le găsesc în “acest loc” câțiva olandezi – numiți “voluntari” aici, dar apelați ca “boschetari” și “narcomani” în țara lor și despre bănuiala unor copii a ideii de “mai bine” este vorba în toată această de mai jos aparent incredibilă, dar cât se poate de adevarată poveste a anului 2012.
De câteva zile, “ghetoul “Căsuțele Sociale”, cartierul Izvoare, municipiul Bacău, România 2012, freamată. Printre gunoaie și mirosuri înțepătoare într-o parte, clowni caraghioși cu nasul roșu “se fac de râsul” zecilor de copii care nu doar că nu au mai văzut vreodată așa ceva, dar care n-au avut vreodată habar de asta, iar femei și bărbați care vorbesc pe altă limbă le descoperă farmecul jocului, le construiesc șotroane și-i învață să bată, a fericire, din palme. În altă parte, tot pe altă limbă, alți bărbați, hotărâți, lucrează de zor, umăr la umăr cu locuitorii sărăcăcioaselor căsuțe. Ridică noi încăperi, vopsesc pereți, construiesc adăposturi pentru purcei și găini. Casnicele, mai vesele ca niciodată, deretică în jur și nu se opresc să se tot minuneze de ceea ce li se întâmplă.
Cam aceasta este atmosfera, în aceste zile, “în ghetou”. Cei de vorbesc pe alta limba sint 14-15 olandezi, iar gazdele lor, țiganii de la Căsuțe. Împreună descoperă sau redescoperă sensul propriilor vieți, olandezii – oaspeți și țiganii – gazde făcând deopotrivă parte din categoria persoanelor marginalizate la ele în țară. Concret, grupul de olandezi – aflat pentru a doua oară “în vacanță la Căsuțe”, cum ne-a mărturisit liderul, Barry Jansen – este alcătuit din “oameni ai străzii” și dependenți de droguri dintr-un orășel din Olanda. Iar viața lor bate, la fel ca și a locuitorilor din Izvoare, filmul: olandezii au venit în Bacău, la Căsuțele Sociale, pentru… recuperare. Metodă care se dovedește a fi de un real succes. Concomitent, locuitorii de la Căsuțe descoperă noțiuni ca “nediscriminare”, “munca în echipă”, “prietenie”, “auto-sprijin” sau “self-support”.
“Văzând ce-i aici, îmi dau seama de cât de bogat sunt!”
Acestea sunt cuvintele rostite cu patos, dar și cu noduri în gât de către Theo, “timidul grupului” de olandezi, cum îl caracterizează Barry. Theo, în vârstă de 42 de ani, a ajuns în urma cu doar câteva luni, după câțiva ani de decadență psihică și dependență de alcool, beneficiarul unui inedit program de protecție socială tip “Self-support” și care în prezent este derulat în colaborare olandezo-română la inițiativa și sprijinul necondiționat al președintelui Asociației Betania din Bacău, Andre Muit. Povestea lui Theo, pe care el a acceptat să ne-o împărtășească pentru a o duce mai departe, nu este, culmea!, necunoscută pentru atâția alții din toată lumea, dar este, de buna seamă, impresionantă prin particularitățile ei.
“Am avut o soție pe care am iubit-o, am o fiică nemaipomenită, am avut o casă minunată și un serviciu foarte, foarte bun, în constructii (sudor, n.r.). Am avut însă un accident de muncă în urma căruia m-am ales cu o afecțiune la un genunchi. Nu am mai fost primit din această cauză, la slujbă. Toate acestea s-au întâmplat în urmă cu circa șapte ani. Am intrat în depresie, abandonându-mă, cu sticla de băutură în mână, televizorului. Inevitabil, a apărut divorțul și am ajuns în stradă”, ne-a povestit timid, îngândurat, dar cu deschidere, Theo. În urmă cu trei luni, olandezul a intrat în programul special de tip “self-support” pornit practic și derulat de… oameni ca el: oameni ai străzii și dependenți de droguri și care au pus singuri bazele unui adăpost de noapte, acolo, în orașul lor, Nijmegen, Olanda. “Pentru prima dată după mulți ani, am redescoperit la adăpost încrederea în mine, atâta deschidere și înțelegere și apreciere pentru cine și ce sunt nemaiprimind de ani, de la nimeni. Eram distrus psihic, intrasem într-o depresie cumplită și nu-mi înțelegeam menirea pe pământ. Știți– și buzele îi tremură – niciodată n-am avut, până la acești oameni de la adăpost, încredere în mine sau în cei din jur. Viața este foarte greu de înțeles atunci când, odată ce te-au adus pe lume, părinții nu te învață cum să-i faci față…”, ne-a spus Theo. Și a continuat, neașteptând întrebări, neîncercând să caute justificări sau vinovați pentru anii petrecuți în stradă: “Barry mi-a propus să vin împreună cu cei care au fost și anul trecut aici, la voi. Odată ce am călcat în acest cartier, cunoscându-i pe acești oameni și văzând ce-i aici, îmi dau seama, de fapt, de cât de bogat sunt. Mi-am regasit utilitatea, ajutând și înțelegând acești oameni. Aici mă vindec!”.
Da, incredibil, aici se vindecă Theo, aici, se vindecă 14-15 olandezi numiți la ei acasă, cu tenta peiorativă – cum sunt numiți de altfel, peste tot în lume, cei cu probleme similare – “boschetari” și “drogați”. Și da, incredibil, ei îi vindecă cumva pe locuitorii din cartierul de căsuțe sociale.
Despre programul special de protecție socială în care se află în țara lor olandezii voluntari în țara noastră, ne-a vorbit, înainte de Theo, evident, Barry. Barry cel de 17 ani în stradă și care, în urma cu vreo trei ani, a simțit că trebuie să facă ceva pentru a găsi un rost. Un rost al lui și al câtorva “prieteni de trotuar”. “Ne-am «răzvratit» împotriva sistemului și ne-am zis: suntem mai mult decât niste boschetari. Dar cum să te pui cu societatea, cu autoritățile, când, odată ce ai ajuns în acest stadiu ești tratat ca paria? Era clar că trebuie să ne regăsim singuri resursele”, ne-a mărturisit Barry. Au căutat soluții și au găsit. O clădire dezafectată de la marginea orașului. Au început să lucreze umăr la umăr pentru a o transforma în adăpost de noapte. “După o vreme, autoritățile locale, văzând că se poate să ne autogospodărim, ne-au oferit un spațiu în centrul orașului, actualul adăpost de noapte al oamenilor străzii”, povestește Barry, administratorul însuși al centrului. La început au fost patru-cinci, au ajuns opt, iar acum se extind ca grup și beneficiari totodată ai propriului program, la 15-16 persoane. O persoană locuiește efectiv în adăpost, ne explică Barry. Ceilalți vin, pleacă, fiecare având atribuțiile sale specifice: unii se ocupă de curățenia adăpostului, alții de îngrijiri medicale – “știți, pentru oameni ca noi, sănătatea lasă de dorit” – orice ar face însă, fac împreunî și întru propriul sprijin. “Se numește «self-support». Ne autofinanțăm, desfășuram tot felul de activități, strângem bani pe care-i investim în alte activități și tot așa. Ne căutăm rostul, ne redescoperim. Așa am ajuns și aici. Pentru a ne ajuta, ajutându-i și înțelegându-i pe alții. Iar pentru asta îi mulțumim domnului Muit, cu care colaboram tare frumos”, ne mărturisește Barry.
In Izvoare, la Căsuțe, parte din grupul de olandezi prezent acum (15 persoane care vor sta până la finele lunii iunie) a ajuns la inițiativa președintelui Asociației Betania Bacău, Andre Muit, prima data, anul trecut. “Am fost atât de impresionați de condițiile de trai și modul de viață ale acestor oameni, că ne-am regăsit puterea de a crede în noi înșine, prin nevoia de a-i ajuta pe ei. Suntem ca în vacanță aici, dacă vreti. În ciuda tuturor lucrurilor, acești oameni ne-au primit cu bucurie și s-au arătat fericiți să lucreze umăr la umar cu noi pentru a-și renova cât de cât adăposturile. Iar copiii… Copiii sunt adorabili. Politicoși, isteți, afectuoși. Nu avem probleme cu nimeni de aici. Ne-am împrietenit și suntem fericiți. Pentru că ne ajutăm pe noi și îi ajutăm pe ei”, ne-a mărturisit Barry cu toată sinceritatea și vădit mulțumit de el însuși, de prietenii lui olandezi și mai nou prietenii lor țigani din Izvoare.
Pentru această lecție, toate mulțumirile “personajelor” din poveste merg spre Asociația Betania din Bacău și voluntarii ei. “Faptul că cei care au simțit pe pielea lor ce înseamnă să fie marginalizați au arătat atâta deschidere în a se implica într-un proiect în care să lucreze tocmai cu oameni marginalizați, pentru mine este o mare realizare. Aplecându-ne asupra lor, persoane cu situații similare, deopotrivă copii și adulți, pot fi recuperate. Iar exemplele vorbesc de la sine. Sunt fericit că proiectul ia amploare și că deja pentru luna august s-a anunțat pentru ajutor la Căsuțe un al doilea grup de voluntari olandezi aici – persoane marginalizate acolo”, ne-a spus Andre Muit, președintele Asociației Betania Bacău. Acum, chiar acum, în Izvoare, la Căsute, olandezi și copii de țigani amenajează cu zâmbetul pe buze, bătând din palme și învârtindu-se în dansuri în pauze, un șotron. Pe care, împreună, vor învăța să-l joace. Pentru două săptămâni acum și alte două în august și poate și la anul și peste doi sau trei, pentru câteva ore pe zi, oameni aparent fără identitate din Nijmegen, un oraș din Olanda și din Bacău, România, trăiesc o lecție incredibil de banală de viață: aceea că oamenii, pretutindeni, sunt de fapt, la fel, toți cu aceleași lăuntrice nevoi: de a iubi, a fi iubit, a dărui.
In aceste zile (5 – 10 aprilie), Bacaul e coplesit de oameni faini. Pe cuvant va zic! Mai mult, poate, ca oricand. Asta pentru ca, celorlalte absolut grozave evenimente – expozitii, concerte clasice, rock si mai putin rock, lansari de carte, activitati ecologice etc – li se adauga inca unul de mare, mare anvergura: GALA STAR, Festivalul concurs international one-man show Gala Star care, iata, in 2012 a ajuns la cea de-a VII-a editie. Nu mai stati pe ganduri, deschideti-va agendele si gasiti-va timp si loc pentru a merge la spectacole, la Teatrul Municipal Bacovia. Nu o sa va para rau! Ganditi-va, pe langa concurentii “one-man show” (din patru tari si patru zari) pe scena bacauana vor putea fi vazuti in recitaluri extraordinare si actori consacrati precum Ion Caramitru, Anca Sigartau sau Oana Pellea, Mihaela Teleoaca. Participarea la spectacolele inscrise in concurs este libera, iar pentru recitalurile extraordinare, pretul biletului este de 25 lei.
Frumos coplesit orasul asta al nostru, nu-i asa? 🙂
PROGRAM:
Program „Gala STAR“ – 5-10 aprilie 2012
ziua 1 / Joi, 5 aprilie
16.00 / Sala Mare
Deschiderea Galei Star, editia a VII-a
17.15 / Sala Studio
Recital in concurs
Bianca HOLOBUT – “Tata a fost actor, e adevărat… eu, cine ştie?” (65 min.)
Teatrul „I.D. Sârbu“, Petrosani
18.30 / Sala Mare
Recital în concurs
Eliza Noemi JUDEU – “Femei singure” (50 min.)
Productie independenta – Compania “Buzunarul cu teatru” Bacau
20.30 / Sala Mare
Recital extraordinar Mihaela TELEOACĂ – “Mostenitoarea” (Teatrul de Comedie Bucuresti)
ziua 2 / VINERI, 6 aprilie
16.00 / Sala Studio
Recital in concurs
Toma DANILA – G.O.D (60 min.)
Teatrul “LUNI” de la Green Hours, Bucuresti
17.15 / Sala Mare
Recital in concurs
Diana DECUSEARA – “Mi-e frica de Marea Neagra” (70 min.)
Teatrul National “Mihai Eminescu”, Chisinau
18.30 / Sala Studio
Recital in concurs
Stefan HULUBA – “Camil. Un oarecare” (65 min.)
Productie independenta
20.30 / Sala Mare
Recital extraordinar Anca SIGARTAU – “Puslamaua de la etajul 13 (Teatrul „Tudor Vianu“, Giurgiu)
ziua 3 / SÂMBĂTA, 7 aprilie
16.00 / Sala Studio
Recital în concurs
Raluca MARA – “Era atita harmalaie-n cer!” (50 min.)
Teatrul de Nord, Satu Mare
17.15 / Sala Mare
Recital in concurs
Alin FLOREA – “Visul unei nopti de gala” (50 min.)
Teatrul „Maria Filotti”, Braila
18.30 / Sala Studio
Recital in concurs
Razvan ROPOTAN – Fara cap (45 min.)
Productie independenta
20.30 / Sala Mare
Recital extraordinar Tazio TORRINI – “La collona infinita” (Compania „TELLURIS”, Italia)
ziua 4 / DUMINICA, 8 aprilie
11:00 / Sala Mare
Recital extraordinar Andrei TEASCA –
Spectacol de magie pentru copii “Kids Magic Show”
16.00 / Sala Mare
Recital in concurs
Stelian ROSIAN – Iona (55 min.)
Teatrul Municipal “Ariel”, Râmnicu-Vâlcea
17.15 / Sala Studio
Recital in concurs
Alexandru BOGDAN – “Da-damult… Mai da-damult” (45 min.)
Productie independenta
18.30 / Sala Mare
Recital în concurs
Junko HORI – “Asa-chan” (40 min.)
Tokio, Japonia
20.30 / Sala Mare
Recital extraordinar Tazio TORRINI – “La collona infinita” (Compania „TELLURIS”, Italia)
ziua 5 / LUNI, 9 aprilie
16.00 / Sala Mare
Recital in concurs
Milena MILANOVA – “Nikotine” (60 min.)
Theatre Atelie 313, Bulgaria
17.15 / Sala Studio
Recital in concurs
Roxana GIRLEANU – “Auditia!” (40 min.)
Productie independenta
18.30 / Sala Mare
Recital in concurs
Andrei SOCHIRCA (Alex Calancea Band & Olia Tira) – “Jack Faraomâna sau istoria unui contrabasist” (80 min.)
Teatrul „U.S.A”., Chisinău
20.30 / Sala Mare
Recital extraordinar Oana PELLEA – Vocea umană (Teatrul Metropolis, Bucuresti)
ziua 6 / MARTI, 10 aprilie
17:00 / Sala Mare
Recital in concurs
Gabi DEL PUPO – Calatorie la capatul unei duminici (50 min.)
Teatrul Municipal Baia Mare
19.30 / Sala Mare
Decernarea premiilor Galei “Star” 2012
20.30 / Sala Mare
Recital extraordinar de inchidere Ion Caramitru si violoncelistul – Adrian Naidin “Vorbe, vorbe, vorbe…” (Premiera)
