– Hai mă, mai e mult?
-Oho! Mai avem cîteva pîini de mîncat!
Și tot așa, pîini cît pentru circa 800 km, distanța pe care o ai de parcurs din Bacău la Budapesta, într-o noapte (plecare la 02.30) și juma` de zi (16.30). Pîini, ceva mai multe decît ar fi normal, dar asta pentru că pe drumurile minunate ale patriei – pentru care plătim, plătim, plătim! – se circulă, din cauza craterelor – gropile sînt o iluzie frumoasă – cum se circulă.
Da` și cînd ai ajuns la destinație! Totul se uită instantaneu! Clădiri superbe, întreținute, oameni eleganți și extrem de primitori, hotel mai ieftin ca în țară, în buricul Budapestei. Unde mai pui că, din senin, un român -la ei, ungur – la noi (asta mi se pare puțin trist!) se oferă din proprie inițiativă – văzîndu-te că adulmeci pre limba ta un loc în care ai putea să-ți potolești foamea – să te îndrume spre cel mai potrivit loc cu putință, papa ieftin, papa bun!
În Budapesta, ca de altfel în multe alte orașe din țări străine, lucrurile nu sînt mai frumoase sau mai bune ca la noi. Sînt, însă, păstrate, îngrijite, prețuite. Popasul tău preț de cîteva zile acolo va sta cu siguranță, astfel, sub marca acestui tip de ”wow!”.
Am spus ”wow!” pentru ”expoziția” de reclame…
…pentru Operă…
…pentru Iancu de Hunedoara din Piața Eroilor…
…pentru părculețul cu lac de lîngă Zoo…
…pentru Sinagogă…
…pentru feeria de lumini pe care ți-o oferă plimbarea cu bărcuța pe Dunăre…
… pentru tot ceea ce găsești la Citadela, inclusiv în buncăr…
…pentru Basilica Sf. Ștefan (cel Drept)…
…pentru Castelul Buda (care, de fapt, e o imensă cetate)…
…pentru pașii de lîngă cabaretul Moulin Rouge…
…pentru oaza de dragoste pe care o găsești într-un local sau altul…
…pentru tot ce vezi, simți și trăiești în Budapesta, preț de trei nopți și patru zile.
Am spus ”wow!” de mai multe ori decît “pîini” am “mîncat” pe drum. Iar asta, pentru obiective mai puține decît toate gropile și kilometrii la un loc! Dacă te țin nervii, suie-te în mașină și mergi să vezi Budapesta. De te țin buzunarele si inima, ia, ma bine, un avion!