Editorial, Ziarul de Bacau, 11 aprilie 2014

“Nu mă întrerupeți, vă rog, și nu mă întrebați, astăzi, nimic, – mi-am rugat, sincer, prietenii online, printr-un status, acum două zile -, am de savurat tot ce, de vineri încoace, cu văzul, cu auzul, cu inima și trupul am avut de pipăit, de încercat și de iubit. Cred – mi-am continuat statusul -, chiar cred că avem, totuși, toți pe lume o singură misiune, aceea de a împărtăși, pentru a primi, IUBIRE. Am primit, în cadrul celei de-a IX-a ediții Gala Star, una dintre cele mai frumoase și intense manifestări ale IUBIRII”…

Am trăit, răspund acum neîntrebărilor, în perioada 4 -8 aprilie 2014, în Bacău, un biet oraș provincial în care aparent nu se întâmplă nimic, o nouă “una dintre cele mai frumoase experiențe de viață de până acum”: Gala Internațională a Recitalurilor Dramatice “One Man Show” – Gala Star, eveniment ignorat, cumva, până acum de mine, ajuns în 2014 la a IX-a ediție. Și, sper, nu ultima.

Am primit, cu bucurie, lecții despre ce înseamnă a fi spectator și a fi actor. Am învățat că distanța dintre cel dintâi și cel din urmă sau, dacă vreți, noncoformist vorbind, că distanța dintre un fan și artist/idol poate fi inexistentă, că ea se măsoară – de ceva vreme am avut bănuiala asta, acum doar mi s-a confirmat – în distanța dintre palma dreaptă și cea stângă reunite în aplauze, se măsoară în distanța dintre un scaun și o scenă până la a fi confundate scaunul cu scena și se măsoară printr-o îmbrățișare.

From Diverse

Am învățat, încă o dată, că fondul face forma, o formă fără fond fiind doar una dintre definițiile ignoranței. Am învățat – iar spusele, ulterior Galei, auzite la academicianul Solomon Marcus într-un alt frumos eveniment, nu au făcut decât să mă fericească și mai mult – că orice lucru, orice acțiune, pentru a aduce mulțumire, se face cu drag și din drag și nu pentru finalitatea lui imediată, trecătoare. Am învățat de la oameni de notorietate la nivel internațional, precum actorul hollywoodian de origine italiană, Nick Mancuso – marele câștig al acestei Gale – sau regizorul Alexander Hausvater, că un actor care-și iubește cu adevărat rolul nu e nevoie nici măcar să și-l învețe pentru a fi eclatant pe scenă. Și am învățat încă o dată că iertarea de sine în primul rând, pentru a-l putea ierta pe încrâncenat și a-l iubi cu adevărat, este fundamentală în atingerea, emoțional vorbind, a infinitului…
Revin la spusele academicianul Solomon Marcus pentru a vă mărturisi cum am înțeles eu că nemurirea este de atins: “Dacă am fi lipsiți de poezie, de artă și știință, am fi robii finitului”…
Și revin la spusele, la o cafea, lui Nick Mancuso: “Când teatrul este puternic, societatea este puternică, economia este puternică”… Teatrul, așa cum l-am reînvățat eu zilele acestea, ca o formă de manifestare a iubirii.
Mulți dintre dumneavoastră știți despre ce vorbesc, fiind prezenți la eveniment, emoțional vorbind. Alții știți de asemenea, dar detașați de emoțional, prezenți doar fizic și cu încrâncenare. E firesc, nu putem trăi toți la fel, în același timp, o aceeași emoție chiar dacă uneori atât de intensă, individual, este trăirea aceea încât timpul se oprește pentru a fi toți unul și același într-un loc. Eu despre asta v-am mărturisit. Despre cum, trăind individual, pe tot parcursul Galei Star 2014, o emoție atât de puternică, mi-am adus în ea, oprind timpul în loc, nu doar spectatorul de lângă mine sau actorul de pe scenă, nu Bacăul tot în sala de teatru, ci lumea toată…