7 ianuarie
Înainte de a te trezi la propriu, de a-ti da energia necesară începerii unui nou an, a unei noi luni, săptămâni sau zile, înainte de a putea spune ca da, cafeaua este un moment uneori doar al tău cu tine însuţi, înainte de toate acestea, cafeaua este – aproape că mi-e imposibil să cred altfel- motiv de a fi împreună chiar şi numai ca stare (de-ţi sorbi cafeaua singur, fizic) cu cei pe care îi iubeşti sau te iubesc, îi respecţi şi te respectă, îi ocroteşti şi simţi că te ocrotesc.
From Desenele mele |
Cafeaua (care poate fi un ceai de fapt, un suc de portocale sau chiar o cană cu lapte etc.) de dimineaţă este, astfel, o definiţie pentru “a fi împreună”. “Împreună” care, pe undeva, vindecă. În diminețile mai puțin fericite se simte cel mai tare puterea de vindecare a lui “împreună”, nu-i așa? Dar și o bucurie, ar mai fi ea reală daca n-ai avea cu cine s-o împarți? 🙂
U2 – Sometimes You Can’t Make It On Your Own
BUNA DIMINEAȚA, cafegii din lumea asta mare și încăpătoare, pofta buna la cafea și poftă de a sorbi și în acest an, împreună, din ea!