Asumare

Nu-mi pot asuma ceva ce nu-mi apartine. Ma pot asuma insa, pe mine insami, cu bune, cu rele, cu aspiratiile mele, cu defectele mele. Pot face si compromisuri, in detrimentul meu chiar. Niciodata nu m-au motivat banii. E adevarat, m-au mentinut pe o linie, dar de motivat  nu m-au motivat niciodata. Si sper ca nu vor putea vreodata sa ma motiveze.

„Imi apartin, pricepeti? Si sunt ceea ce sunt!”(Omar Khayam)

http://www.youtube.com/watch?v=njG7p6CSbCU

Eu si dorintele mele

De mult timp imi doresc (eu si dorintzele mele infinite) sa locuiesc intr-o portocala. Azi noapte s-a intamplat minunea. Atata doar, ca m-a mancat o girafa, desi eram pitita bine, in singura portocala cocotzata sus, sus, sus, pe varful celei mai inalte crengi din portocal.
Si eu care dintotdeauna mi-am dorit sa locuiesc intr-o portocala…19-02-2004

America (1)

Beautiful people
You live in the same world as I do
but somehow, I never noticed you.
I’m ashamed to say…

America este asa cum toata o lumea o vede la televizor… Mi s-a intamplat de multe ori sa nu simt acel ceva care sa-mi dea sentimentul de noutate si de fascinatie… Exista insa lucruri – marunte, imi permit sa cred – care mi-au oferit totusi clipe de neimaginat…

Inainte de a pleca la New York, am avut la dispozitie doar o zi. Prima si poate cea mai speciala… Am luat metroul si ne-am dus la Mall. Mallul nu e ceea ce stim noi. Mallul este un parc imens in care monumente colosale de beton se reflecta in arteziene si fantani albastre incojurate de verdeatza pe care, laolalta, stau intinsi la soare sau la umbra, oameni, veveritze, ratzuste si gashte salbatice… Aici e locul in care m-am regasit…

Nu m-a impresionat nici Memorialul Washington (1) – de la ferestrele caruia am vazut in penultima zi tot Washingtonul, nici Monumentul inchinat celui de-al doilea Razboi Mondial (2 si 3) si nici Monumentul inchinat lui Abraham Lincoln (4,5). Raceala peretilor mi-a patruns in oase…


1.JPG2.JPG3.JPG7.JPG8.JPG

nota: din neindemanare, data in aparatul foto a fost setata gresit. totul se petrecea asta vara, adica in 2007, nu in 2006 😀

Stare

Mi se intampla adesea sa ma regasesc intr-o aceeasi stare ca altadata. Si pe care, stare, atunci, am reusit sa mi-o si scriu… Ma sperie uneori ideea de a nu fi evoluat deloc.

Si totusi, trezindu-ma pe buze, in suflet si-n suflare cu adierea unei melodii ca what a day for a daydream, mi-am dat seama ca lumea, a mea cel putin, in egoismul meu, este o metafora.
Si ce daca nu este primavara desi ar trebui sa fie?

Undeva in vecinatate un ursuletz cu nume de Pufulete sta imbratzisat cu o papusa dezmatzata. Gandindu-se la primavara. Simtindu-se in primavara… What a day for a daydream…

Si a propos de vulgaritate. Intodeauna am crezut ca poti face ca un cacat sa fie parfumat! (18.03.2006)

http://uk.youtube.com/watch?v=5UF3Y1k2Q6g

Cum isi fac postasii treaba

La mine-n judet vuieste presa ca mai multi copilasi nu si-au primit alocatiile din varii motive, printre care si acela ca factorii postali nu i-au gasit pe beneficiari acasa. Ca sute de mii de plicuri continand taloanele cu care oamenii trebuie sa se prezinte la medic pentru analizele gratuite, “zac” la CAS, dupa ce au fost returnate de posta, pe motiv de “lipsa de la domiciliu” a persoanelor. Pe de alta parte, poate ca vi s-a intamplat vreodata sa va injurati operatorul de telefonie mobila ca v-a taiat telefonul, fara ca voi sa primti facutura in luna respectiva.

Ei bine, vreau sa spun ca ceva mie mi se pare putred. Or fi mai multzi vinovatzi in toata povestea asta, dar… Nu exista zi in care sa nu gasesc diverse plicuri (ba de la orange, ba scrisori obisnuite, instiintzari de recomandate etc.) puse alaturi de cutia mea postala, mai exact in spatiul acela in care ar trebui sa fie afisierul, plicuri adresate unor persoane care nu locuiesc in scara mea. Destinatarii au insa adresa completa, bunaoara, in loc de str.X sc.A, ei stau pe str.X, sc. B. Postasul, ca banuiesc ca de el e vorba, nu catadicseste insa sa se deplaseze pana acolo. Si poc, tranteste corespondentza in afisier, bazandu-se probabil, pe buna credintza a locatarilor scarii ca vor duce ei plicul la destinatar.

Ieri am gasit din nou, la afisier, o instiintare de recomandata sau colet, cine stie… Adresa nu era nicidecum cea la care ar fi trebuit sa ajunga. Era o cu totul alta strada din zona…. Si chiar ma gandeam la bietul om care cine stie de cand si ce astepta si de pe unde asteapta un pachet, cum va fi el pagubit de asta din simplul motiv ca factorul postal nu a catadicsit sa-si faca treaba…

Si cate cazuri n-or mai fi. Am bunavointza sa ma deplasez la scara vecina sa duc plicul la destinatar. Dar fratilor, sa ma duc in alt cartier pentru asta, e deja prea mult…

Nimic de comentat! Treaba-i buna, mergem mai departe…

Martzisoare dintr-o simpla-mbratzisare

Pentru ca tot a coincis oarecum ziua Campaniei Mele nascuta din dezamagirile Mele cu venirea primaverii, ma declar hotarata sa o continui. Raman la convingerea ca un zambet sau o imbratisare, un simplu “te iubesc”, o strangere de mana sau un simplu “iarta-ma” daca e cazul, raman cele mai frumoase daruri care ar putea ajunge la cei din jurul nostru…

M-am nascut primavara si probabil tocmai pentru ca m-am nascut primavara, nu-mi voi putea defini vreodata conceptul de “ura”. Primavara iti arata poate, mai mult ca orice alt anotimp, ca dragostea si sinceritatea ne fac mai buni. Renasc in fiecare primavara cu sentimentul ca lumea e de fapt buna, ca micile rautatzi se pot transforma in prietenii, ca certurile se pot transforma in aprecieri. Trebuie doar sa privim atenti, mai intai de a privi la ceilalti, la noi insine…

Pentru aceasta primavara m-am gandit sa ofer gratuit, martzisoare dintr-o simpla-mbratzisare…

Martisor…

Campania MEA nascuta din dezamagirile MELE

Ma descurajeaza faptul ca, de obicei, simt nevoia de a scrie ori cand sunt extrem de nervoasa, dezamagaita si lehamitzita, ori cand sunt extrem de fericita… Zic extrem pentru ca, in restul clipelor, starile opuse convietzuiesc de minune in mine.

Acum sunt extrem de dezamagita… Dar prefer sa trec peste, si sa declar sus si tare, in nervii mei, ca imi vine sa imbratzisez. Era o povestioara cu-n nene care a initiat o campanie de imbratzisari… Pe cuvantul meu, si mie imi vine sa initiez aici macar, in urbea mea, o campanie de imbratzisari. Sincere, fara conotatzii, fara ipocrizie, din senin. Sa merg pe strada si sa ofer o imbratzisare aiurea, dar sincera, primului om care imi iese in cale.

Oare s-ar schmimba putin ceva in noi, daca am sti sa primim imbratisari din senin?…

Iz…

Trecand ieri, dupa multa vreme, prin curtea spitalului, m-a izbit miros de suferintza. Dar mai ales, iz de umilintza, nu a mea, ci a celor pe care, cu catziva ani in urma, i-am condus – pentru ca era in atributziile mele de serviciu sa o fac – pe ultimul drum…

File de jurnal…

23 noiembrie 2005…

Azi am ingropat trei morti. Unul decedat in decembrie 2002, unul in august 2005 si unul gasit spanzurat in fata Stadionului, in mai, neidentificat. Mers la politie pentru a lua adeverintele necesare, mers la starea civila pentru a lua adeverintele de deces si adeverintele de inhumare. Mers apoi la morga, pus decedatii in sicrie si mers apoi, pe -5 grade Celsius in Cimitirul Sarata, randurile 20 A, 20 B, 21 B si aruncat, da, da, aruncat
sicriile… Fara o lumanre, fara o slujba, fara nimic… Mi-a ramas pe marker miros de oameni mortzi. 
Am plans.  Am inca, in nari, miros de formol si carne putrezita si senzatia de picioare inghetzate.

22 Martie 2006

Vom ingropa pe moshu Dumitru si pe baba Anica…  Moshu’ Dumitru mai acu’ o luna si-a lasat paduchii pe scaunul din fatza biroului. Despre baba Anica se spune ca cica ar fi bagat-o in mormant nemernicu’ de fi-su si femeia lui. 2 dosare mai putzin… Am inca in nari miros de carne putrezita si senzatia de picioare inghetzate…

27 februarie 2008

Nu, nu am fost gropar…

Ghici, ghici cine-i aici?

Sub un fir de păpădie,
o gîzuță aurie
se-întreba care anume
este rostul ei pe lume?

Și, privind în jur, șăgalnic
își spunea: “Cît de amarnic,
eu să stau aici pitită
să nu fiu deloc zărită!
De cîntat, nu știu să cînt,
aș sări, dar n-am avînt…
Oare ce-aș putea să fac
nu cunoașteși nici un leac?

Oare cine-mi poate spune
dacă port și eu un nume,
dacă pot s-ajut cumva
dimprejur pe cineva?!…”

Și-uite așa, plîngînd în șoapte
se făcu din ziuă, noapte
și-n întreaga mea gradină
doar gîzuța mai suspină…

Dar…. Încet! Vedeți cumva
o lumină de-undeva?
Dintr-un fir de papadie
o lumină aurie?

From Desenele mele

Iarba parcă-i din sclipici!!!

Ceee drăăăguț!!!… UN LICURICI!!

”free fall, flow river, flow…”