O poveste cu rouă și cafele la Grafit și The Stage

Sîmbătă, pe 5 martie 2011, după cum cei mai mulți dintre voi știți deja, am avut lansarea primului meu volum de versuri. ”La un pahar de rouă” se numește și este unul dedicat copiilor mici și mari, născuți sau nenăscuți încă. Poezioarele mi-au fost inspirate de desenele care le însoțesc în unele cazuri, iar în altele, ele mi-au fost sursă de inspirație pentru desene. Atît poeziile, însă, cît și desenele au ca sursă unică de inspirație ceea ce mă înconjoară și mă bucură cel mai mult pe lumea asta, adică exact ”copiii mici și mari, născuți sau nenăscuți încă”…

Visam – cu atît mai mult, aprecierile celor din jur m-au încurajat în visare – să le văd, într-o bună zi, publicate, prin aceasta simțind că îmi îndeplinesc una din menirile cu care voi fi fost trimisă pe pămînt. Nu sînt o persoană cu ambiție, de aceea poate, visul, încet, încet, l-am pus deoparte, transformîndu-l în doar simpla mea evadare dintr-o lume în care, uneori, abjectul primează. În momentele în care ajung, voluntar sau nu, pe culmile dezgustului, dezamăgirii, umilinței sau deznădejdii, îmi las visele să se dezlănțuiască, desenez și compun versuri…

În urmă cu o lună și un pic, mai exact pe 31 ianuarie, sună telefonul. Cosmin mă invita la o (nouă) lansare de carte a mamei lui. ”Vin, sigur că vin, îmi face plăcere deosebită!”,i-am spus, iar el, prin telefon, continuă: ”Dar tu cînd ai de gînd să publici?”. ”N-am bani pentru asta!”, i-am răspuns sec. Răspunsul a venit de la capătul firului, aproape brutal: ”Tu chiar ai senzația că toți cei care publică au bani?”. M-a bușit instantaneu plînsul, conștiezindu-mi ignoranța, în continuare însă, incapabilă să văd cui să mă adresez sau ce ar trebui să fac pentru a publica o carte. S-a lăsat seara, iar eu, cu un gînd amar dat de propria-mi neputință, dar cu sufletul deschis că voi lua o gură de aer proaspăt participînd la lansare, am pornit-o spre Muzeu. Acolo unde, viața mea avea să fie schimbată… Otilia, prezentă la lansare, mi-a spus, tot legat de visul meu: ”Iubita, nu-ți trebuie bani pentru a-ți împlini un vis. Trebuie doar să cunoști oamenii potriviți! Mîine dimineață, la opt, te așteptăm la o cafea”. M-a bușit, din nou, plînsul.

În mai puțin de o lună, am realizat cîtă dreptate aveau. În mai puțin de o lună, cu sprijinul lor și al multor alți “oameni potriviți”-prieteni de peste tot, “La un pahar de rouă” a devenit realitate pe 5 martie. Peste o sută de persoane au venit la lansarea lui, copleșindu-mă, pur și simplu.
roua

Poate ar fi trebuit să am un alt discurs atunci. Probabil, din evocările mele, i-am uitat verbal, nu însă și sufletește, pe cei care au reușit să-mi scoată din sertar, la propriu, visul, pentru a mi-l transforma în realitate. Otilia Lupu și Cosmin Ștefan sau dacă vreți, Otilia de la Grafit Invest (Editura Grafit) și Cosmin de la The Stage Bacău. Fără cei doi oameni deosebiți din viața mea, care ”separat dar împreună” s-au mobilizat pentru mine, ”La un pahar de rouă” ar fi fost, probabil, încă multă vreme, un vis amînat.

De aceea, le mulțumesc aici și acum, așa cum simt, spunînd tuturor această poveste. Cu mențiunea că nu-i voi ”ierta” niciodată, nici pe ei, nici pe cei ceilalți peste o sută de minunați din viața mea, pentru emoțiile care, pe 5 martie, au pus stăpînire pe mine, pînă la a omite să le mulțumesc cum se cuvine, atunci, pentru tot.

the beatles-with a little help of my friends

Asculta mai multe audio diverse

foto: criticati.ro

One thought on “O poveste cu rouă și cafele la Grafit și The Stage”

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *