E ger, iar muzele și muzii sunt în tălpile goale, că muzele și muzii adoră extravaganța. Cînd nu te aștepți mai cu seamă, vin și te surprind cu vreo nebunie, cum ar fi aceea înfăptuită în vreo dimineață de ianuarie, Bobotează și ger. Extravaganța tălpilor goale. La mine pe fereastră sunt crestate în gheață urme de pălmuțe și tălpici semn că muzele și muzii au trecut pe-aici.
 |
| From Desenele mele |
 |
| From Vama Veche, 1 mai 2014 |
Am înghițit stoluri de fluturi și-un stol de pescăruși, mi-e MARE stomacul, plutesc în el pene-n culori, din aripi fac plute-n nisip.
La final de 2013, la final de 2014…
 |
| From Desenele mele |
Mi-am propus, în urmă cu vreo trei ani, să nu-mi mai stabilesc nimic “bătut în cuie”, la final de an, pentru cel ce va să vină. Asta nu pentru că unele dintre aspirații nu s-ar fi îndeplinit, ci pentru că vise nesperate, ca atare nepropuse, s-au îndeplinit. Pe de o parte. Pe de alta, dintre cele propuse, unele s-au dovedit a fi, de fapt, nesemnificative în fața noului, noul însemnând câștiguri imense, dar și pierderi crunte. Am renunțat, așadar, la stabilirea agendei personale concrete, am renunțat la verdicte. Alegând, în schimb, să fac în ultima zi a vreunui an bilanțul pentru ceea ce a însemnat el pentru mine, iar el să mă motiveze pentru următorul.
Deunăzi savuram o cafea cu sora mea. Una dintre cele mai frumoase trăiri ale anului – ca prezent continuu – de altfel, este chiar aceasta: savurarea cafelei, din când în când, cu sora mea. “Ca fetele”. Abandonate, preț de o ceașcă de cafea amară, în banală pălăvrăgeală, medicament curat pentru suflet.
Știi, soro, mă gândesc că anul deja e la final și totuși câte s-au petrecut. Rememorându-le, mi se par cele petrecute, de-ar fi să le încadrez în timp,ca a fi fost dintotdeauna. La final de decembrie 2012, aveam în plus un bunic, în minus un copil, copilul venind – realitatea bate filmul, nu-i așa? – în ziua în care bunicul a plecat, la mijloc de ianuarie 2013. Fericit a plecat, pentru că a reușit să-și vadă pentru câteva clipe, noua strănepoată. Da, soro, aveam în minus un loc de muncă, dar aveam, la nici o lună după, în 2013, în plus o casă mare, cu grădină, la care cu greu am visat, pentru copii, noi și voi. În plus aveam câțiva prieteni împreună, în minus, în nici jumătate de an, tot îi aveam, dar separați. Erau în minus, fizic, fini dragi care au ales calea străinătății, aveam, în plus, la câteva luni, încă o pereche de fini. Și tot așa, la nesfârșit, pentru că nu poate omul cuprinde nici măcar cu gândul câte vor fi fost și câte vor fi să vină într-un an. Important, soro, este să dăm “minusului” sau “plusului” conotația cea bună.
De fapt, asta e singura dorință, pe care, de câțiva ani, o am. De a mă prinde sfârșitul anului ce va să vie la o cafea în care să-mi ghicesc bunele semnificații ale “minusurilor” și “plusurilor” fiecărui “de ce?” care mi s-a întâmplat. Mie și familiei mele, ÎMPREUNĂ, zilnic – avea celălalt bunic în minus, dar atât de în plus în amintirile noastre, o vorbă: fiecare zi e de fapt sfârșitul unui an – alături de cei dragi, știuți și neștiuți încă. Cred că, de fapt, semnificația lui “a trăi”, “a iubi”, “a dărui”, “a primi” e ceea ce-mi doresc mereu.
Și e ceea ce vă doresc si voua pentru fiecare an care va sa fie/vie: să vă doriți, adică, pentru fiecare zi, printre inevitabile minusuri și plusuri, să trăiți frumos, să iubiți, să dăruiți, să primiți.
LA MULȚI ANI!
Editorial 31 decembrie 2013, www.ziaruldebacau.ro
The Beatles – Across the Universe
A fost un an ciudat. La fel ca cel de anul trecut, la fel ca cel de va veni, dar atât de diferit, precum noi, oamenii – la fel în ansamblu construiți, din carne și oase, cu cap, trunchi și picioare și, din aceleași fundamentale nevoi construiți, dintre care supremă e IUBIREA -, suntem atât de diferiți.
Mi-a fost un an bizar, dacă bizarul e o măsură a apăsării. Cu echilibru și dezechilibru, o balanță cum niciodată, până la cei 35 ai mei (ani), nu am simțit-o mai greu de menținut, atât de vie și de moartă am fost, la fel cum, atât de viu și de mort mi-a fost jur-împrejurul. Și cum, până în ultima zi a acestui an încă neterminat, va mai fi.
Nu știu să mint. Niciodată n-am știut. Mi s-a întâmplat însă să-mi confund devenirea cu schimbarea… Și-am împărțit, în mod eronat, posibil, lumea în două: în cei care m-au devenit și cei care m-au schimbat.
Între ”a fi” și ”a nu fi”, am înțeles, însă, ceva: nimeni nu te poate schimba, ci doar deveni… Sunt o colivie, am ferecate în mine toate stările lumii și nu pot schimba asta. Stările mele sunt devenirea mea. Și fiecare vibrație din exterior mă proiectează la interior o stare, adică devenire.
Între ”a fi” și ” a nu fi”, am înțeles că eu însămi nu-mi pot fi mie schimbare – eu AȘA SUNT, n-am nimic de schimbat în mine, SUNT O COLIVIE CU STĂRI – eu îmi pot fi mie doar devenire. Între ”a fi” și ”a nu fi” este ”a trăi”, adică CLIPA. Iar CLIPA MEA este IUBIRE.
Uneori, prin râs sau plâns, nici măcar nu am habar unde m-am situat între ”bine” și ”rău”. Pentru că nu-mi mai știu a defini ”binele” și ”răul”. Nu-mi amintesc decât senzații între ”a fi” și ”a nu fi” și, între ele, prin ele, din ele, iubirea.
Acesta este adevărul meu de acum.
 |
| From Diverse |
Ați fost câțiva, vă știți sau poate nu, care, în mod aparte, în acest al 35-lea an al meu, mi-ați marcat devenirea. Între ”a fi” și ”a nu fi”. Vă mulțumesc pentru asta. Vă IUBESC pentru asta!
Nota Bene: Pastișa este o haină pe care autenticitatea o poate îmbrăca uneori, cred. De atâta pastișă devii autentic. Mi se întâmplă și mie să mă opresc la un citat. Trec de fiecare dată, însă, mai departe, de la el, prin el, alegând în marele meu ”a fi” să mă (re)scriu, lăsându-i pe alții să mă inspire, să mă devină și nu să mă schimbe… ”Îmi aparțin, pricepeți? Și sunt ceea ce sunt!”. (Omar Khayyam)
SĂRBĂTORI FERICITE cu IUBIRE!
19 decembrie 2014
În fiecare dimineață de week-end, atunci cînd se trezește lîngă mine, Eli (3,10 ani) îmi zîmbește larg și, în loc de bună dimineața, îmi spune șoptit: Mami, eci mumoasă!
Sîmbătă dimineață, Elisa îmi zîmbește și, în loc de ”mami, eci mumoasă!”, mă surprinde șoptit: Mami, eci bine?
Zîmbesc.
-De ce mă întrebi asta, mami?, evit răspunsul.
Elisa îmi ia cu pălmuțele obrajii în mîini: Mami, dacă eci tu bine, ci (si) eu tunt bine…
Am răspuns, zilele trecute, invitației de a participa la un eveniment caritabil mai aparte, oprganizat aici, în Bacău, pentru cinci tineri cu performanțe din Bacău, Piatra Neamț și Iași, de către Fundația ”Sf. Spiridon” Bacău – Farmaciile ”Spiridon”. Evenimentul a fost găzduit de Centrul de Afaceri și Expoziții Bacău, sala de conferințe dovedindu-se a fi neîncăpătoare, spre surprinderea mea (sau nu!), pentru un public doritor să asiste la prelegeri pe teme legate de viață și spiritualitate.
A fost, de fapt, prima ediție a Conferințelor ”Sf Spiridon”, manifestare cu scop caritabil pe care organizatorii o doresc o tradiție pe viitor, în acest prim an fiind invitați să vorbească, pe temele ”O incursiune fascinantă în Puterea Minții” și ”Secretul tinereții trupului și sufletului”, prof. univ. dr. Dumitru Constantin Dulcan și acad. prof. univ. dr. Ovidu Bojor.
N-am să zăbovesc prea mult asupra subiectelor discursurilor, cred că titlurile sunt relevante, în ambele a fost vorba, cumva, despre ”necesitatea, în epoca în care ne aflăm, abordării lumii și lumescului, din perspectiva spirituală”, nu neapărat religioasă. Nu pot însă să nu mărturisesc că ele au avut un impact destul de mare asupra publicului și da, asupra mea. Asupra mea, în sensul că, încă o dată, mi s-a confirmat puterea cuvântului, la fel cum mi s-a confirmat, încă o dată, puterea trăirii ca fiind net superioară puterii cuvântului.
Despre IUBIRE, iertare, compasiune, a vorbit și Dulcan, și Bojor.
Dulcan (foto 1) – discurs sofisticat, ”științific”, studiat. Pe tot parcursul discursului, de altfel, am simțit cuvintele sale ca fiind studiate, am simțit că publicul este studiat. Impactul a fost mare, iar aici mă refer la puterea cuvîntului. După eveniment, publicul, puhoi, s-a îndreptat către standul de carte pentru a achizționa – la sume nu dintre cele mai mici – volumele propuse de Dulcan. Mie, Dulcan nu mi-a spus nimic nou. Eu cred și pledez pentru IUBIRE, iertare, compasiune. Dulcan a vorbit despre ele, dar mie, personal, nu mi le-a transmis.
Bojor (foto 2) – discurs scurt, bazat pe ”propria cercetare și credință”, nesofisticat. Trăit. Bojor (m)i-a transmis. Pe el, așa, jovial, l-am crezut. Pentru că el crede în ceea ce spune… 🙂
Dincolo de asta, evenimentul a fost făinuț. Nu genul meu, dar făinuț. Și mi-a prins bine. Și sunt fericită că, în urma lui, cinci tineri excepționali sunt susținuți pentru performanțe, de către Farmaciile ”Spiridon”, prin Fundația ”Sf. Spiridon”, fiecare cu câte bursă în valoare de 4.000 lei.
Este vorba despre:
Ovidiu Neculai Avădanei (Colegiul Național ”Emil Racoviță” Iași), medaliat cu aur la Olimpiada Națională de Matematică 2013 – 2014, membru al Lotului Național Lărgit de Matematică seniori, argint la Balcaniada de Juniori – 2013, participant la Conferința Societății de Științe Matematice din România)
Maria Marchiș (C. N. ”Gh. Vrănceanu”, Bacău), locul I la faza națională a Concursului Internațional ”Young Reporters for the Environment”, 2013, 2014 și membru în delegația YRE a României, membru al ”National Geographic Your Shot” și producător de documentare premiate, autor al volumului de creație literară ”Visând despre…”, 2012
Claudiu Teodor Nohai (C.N. de Informatică, Piatra Neamț), locul I și marele premiu la categoria Robotică (avansați) – Concursul European ”CanSats in Europe” Norvegia (2014), premiul II la Concursul Internațional ”ZeroRobotics” organizat de MIT în colaborare cu NASA, 2013 – programare sateliți sferici, cu echipa ”Code: Space”, sportiv cu performanțe naționale (aur, argint, bronz) în natație
Ionuț-Alexandru-Radu Scurtu (C. N. ”Calistrat Hohaș”, P. Neamț), realizator de scurt-metraje, finalist la atelierul de film ”Let s go digital”, Festivalul Internațional de Film Transilvania, 2014, cel mai tânăr câștigător al Premiului de excelență la categoria Literatură și filosofie a Concursului Național ”Români pentru o lume”, Fundația ”Sergiu Celibidache”
Maria Vlad (C. N. de Artă ”George Apostu”, Bacău), campioană națională la Tir cu Arcul (2012, 2013, 2014), calificare la Campionatul European Tineret & JOT Liublijana (2014), Locul I la Concursul Național pentru tinere talenbte ”Carmen Silva” 92013) pentru creație plastică și apariții editoriale, expoziții personale (2010 – 2014), volum de poezii (2017, 2010)
 |
| From Diverse |
dacă lamele ar putea cu adevărat să deslușească
iubire,
nu sînge,
din vene
lumea toată ar avea
puțin de tot
măcar puțin
pielea crestată
post scriptum
mi-aș face un tatuaj
aripă din umăr decupaj
 |
| From Diverse |
din crengi cu ploaie și cu lună
deșir pînze de păianjen
să nu-l striviți
am să vă spun
și nici nu-l alungați
firu-i deșirați!
în mult prea dimineți cu lună
singur pe vreun drum
împăienjenirea
e prieten bun
Dorințele de Crăciun sunt fel de fel, iar din prisma unui copil, indiferent de categoria socială din care provine, orice dorință este legitimă.
De acest Crăciun, ni s-a povestit, mulți copii își doresc portocale, banane, dar, mai mult decât atât, își doresc penare, ghiozdane, cărți și caiete, ghetuțe și hainuțe pentru a merge la școală. Printre cei din urmă sunt și câțiva preșcolari și elevi de la Școala ”Nicu Enea” din Bacău. Este vorba despre 15 copii care tot ce-și doresc de la Moș Crăciun este, da, să meargă la școală. Indiferent de anotimp. De aceea își doresc, mai mult decât orice, ghetuțe și hăinuțe groase. Dacă, pe lângă, Moșul le va strecura și câte o banană ori o portocală, câte o cărticică sau o jucărie, cu atât mai mare bucuria!
Pentru acești copii, trupa Driftwood&friends s-au gândit să-l invite pe Moș Crăciunul ce trăiește în fiecare dintre noi, cu darurile sale, în Pub S4 din Bacău. Pe 20 decembrie de la orele 19.00. Atunci, Driftwood și prietenii vor cânta fiecărui Moș Crăciun ce sălășluiește în noi, prezent în public, pentru ca, ulterior, Moș Crăciun să-și dovedească generozitatea și mărinimia față de cei 15 copii a căror dorință este… SĂ MEARGĂ LA ȘCOALĂ.
Copiii au vârste între 4 și 15 ani. Iar mărimile la picior, în eventualitatea în care Moșul le va putea aduce ghetuțe de mers și iarna la școală sunt: pentru fetițe – 5 perechi, măsurile: 25, 26, 32, 37, 41, iar pentru băieți – 10 perechi, măsurile: 4*30, 27, 29, 35, 36, 37, 38.
Campania ”Cadouri de Crăciun pentru copiii care vor să meargă la școală” se derulează în colaborare cu directorul Școlii Gimnaziale ”Nicu Enea” Bacău, prof. Mariana Ifrim și cadrele didactice de la cele 15 clase ale unității de învățământ.
 |
| From Diverse |
Florin zice:
suntem Univers de spumă.
E teoria lui și-atât,
Internetul nici nu-i dă dreptate
dar nici nu-l contrazice.
Eu spun că suntem spumă,
iar singura constantă e iubirea.
Călin zice că nu.
și ne arată
vehement
spre cuibul de cuci.
Alina mă ceartă că-s prea mult în mine,
că… să mai ies
că-mi face bine,
iar tu taci.
Tu știi că nu-i așa,
tu știi
că sunt și-n tine
și-s spumă
-de bere –
și spuma-i Iubire.