Mă numesc Mădălina, azi implinesc 30 de ani şi sunt fericită. Am toate motivele din lume să spun şi să simt asta, nefiind însă, acum, cazul să le înşir pe toate.

Mă voi rezuma doar la unul. Ziua mea! Ziua mea de 30 de ani…

Una dintre marile mele dorinţe, copilăreşti spuneţi-i dacă vreţi, a fost să trăiesc măcar cîteva clipe, „hippie”. Fascinaţia şi pasiunea pentru „hippie” am căpătat-o, bunăoară, de pe la finele clasei a VII-a, cînd părinţii mei, cei mai extraordinari din lumea asta mare, m-au trimis, aproape forţat, la un concert Phoenix. Atunci a fost, să spunem aşa, declicul. Am început, graţie şi minunatei mele „surori mari”, să descopăr muzica acelor ani. O descopăr, sincer, încă, dar nu doar ascultînd-o ci, interiorizînd-o, trăind-o cu toată fiinţa mea. „Ai grijă să iei din hippie, numai ce a fost bun”, mi-a zis blajin, tata, cînd eram prin liceu. Îmi place să cred că asta am făcut. Am luat o doză de nebunie, o doză de simţire, o doză de iubire necondiţionată pentru toţi cei din jurul meu. Am luat ideea de pace şi credinţa că noi, oamenii, suntem atît de frumoşi. Am luat un motto, „imagine all the people sharing all the world”…

Sora mea nu m-a lăsat să trec peste aniversarea celor 30, oricum. Ghiduş, la o cafea, mi-a spus: “Hai să facem o petrecere tematică!”. Evident, am spus, „una hippie!”. N-am crezut, nici eu nici ea, că e chiar posibil. Dar a fost. O mînă de oameni din viaţa mea au făcut asta, pentru mine… Evident, am plîns. Şi-am rîs. Şi am cîntat, fascinată şi încă o dată, convinsă de frumuseţea sufletelor lor.

Mă numesc Mădălina, am 30 de ani şi sînt fericită. Vă mulţumesc pentru asta şi, mai presus de toate, vă iubesc enorm!