Mi s-a recomandat aseară, în cadrul unor “Dialoguri culturale” (din cînd în cînd, nişte doamne drăguţe se ocupă de organizarea lor) de la invitatul de onoare al acestora, Dan C. Mihăilescu, literatura ca medicament. Ba chiar, “cel mai ieftin medicament” prescris vreodată celor care – fără să fi apucat a-şi da seama cînd, unde, cum, de ce şi la ce bun – au ajuns nişte umilite “aspiratoare de depresie”.
Pe fondul CRIZEI în care ne tot adîncim (mă rog, eu aş spune că în criză sîntem de cînd lumea şi pămîntul), noi, oamenii, de la mic la mare, am fi ajuns nişte ahtiaţi după depresie, “plumb pe aripi”, răutate şi cinism, ne-am pierdut pe noi înşine, ne pierdem cu fiecare clipă (O, Charlie Chaplin, înger vagabond…). Este timpul să ne vindecăm, oameni buni, ne încurajează Dan C. Mihăilescu, iar vindecarea va veni, repede şi ieftin, prin/de la lectură. Lectura ca reînrădăcinare (memorii), ca act compesatoriu (bovarism, turism cultural), motivaţională sau ca evadare (de la ” la modă” la “retro” – ex. Coelho vs. Junger), propune Mihăilescu. (N-am chef să dezvolt cum e cu hapurile astea, din simplul motiv că, uitîndu-mi agenda la birou, mi-e să nu o iau – şi mai tare! – pe arătură.) 😀
Cert este că, după circa două ore de pledoarie, eu una, am cedat. Adică am de gînd să-mi măresc doza zilnică de carte. Sau mă rog, aşa spun acum, cît încă savurez ţigara de după… marea masturbare provocare intelectuală de ieri.
Care a continuat, fără Dan G. Mihăilescu, la un ceai verde cu mentă, unde în altă parte decît în locul în care se nasc celebrele filosofii de chibrit. Hai c-a fost frumos! 😀
P.S.: Dan C. Mihăilescu are tupeul să considere că poezia zilelor noastre nu mai are nimic de oferit. Asta m-a enervat cumplit!
P.p.s: Încă vă întrebaţi “who the fuck is Dan C. Mihăilescu?”, ei bine, aflaţi de aici.
P.p.p.s: Mulţumesc, Laura! 🙂
foto: Razvan Bibire
