 |
| From Bucati de iarna 2014 |
Într-o noapte, mai precis azi noapte, am visat o carte într-o singură filă.
Dumnezeu este (de)finitul unității de măsură a Infinitului, scria.
Nu-mi amintesc, însă, autorul,
e un tratat pe care nu mi-l pot (ad)judeca.
Category Archives: 365 respectiv 366 pentru anii bisecti, de semnificatii pentru “cafeaua de dimineata”
Mic tratat despre Pace
 |
| From Muze peste tot |
De când mă știu, am încercat să ocolesc orice formă de conflict, mă ascundeam – copil fiind – sub plapumă la orice semn care prevedea o mică ceartă și nici până astăzi, filmele „cu război” nu le-am putut urmări. Mi-au lipsit cu desăvârșire (binecuvântată lipsă!), copil fiind și adolescent și apoi soție și mamă, bătăile în casă, iar unor agresiuni de orice fel venite din exterior de la cunoscuți și necunoscuți am ales să răspund cu o întoarcere de spate precedată de o vorbă bună.
Nu știi să lupți, mi s-a mai spus pe ici pe colo, iar eu cu înverșunare mi-am asumat neștiința aceasta a intrării în vreo luptă provocată de exterior, continuând să cred, să simt că Iubirea, zâmbetul și gândul bun, curat sunt cele mai bune arme cu care vom fi fost noi, muritorii cuvântători, înzestrați de la zămislire.
Că, în fond, niciun război nu vine neînvățat și nici o pace nu poate cobori peste ceea ce ți-i exterior decât dacă vei fi fost învățat să-ți crești, prin Iubire primită și dăruită, pacea interioară, acea pace pe care o vei fi purtat, de asemenea, de când te vei fi născut…
Aceasta mi-i epifania zilei de ieri, de azi și de mâine, cu gândul acesta vă dau binețe, oameni dragi din lumea mare, în fiecare dimineață.
Mic tratat despre sihăstrie
Am ales sihăstria în orașul care ar fi numit orașul tristeții dacă cineva s-ar încumeta să-l scrie vreodată într-o poveste… Că, odată ce ai înțeles ce-i pacea, te îndrepți spre chilie. Dar pentru că nu putem fi toți sihaștri în chilii departe de orașele tristeții, ne facem unii, din trupurile proprii, cochilii să ne petrecem pacea în singurătate.
 |
| From Muze peste tot |
Mic tratat despre onestitate
Onestitatea se traduce și prin curajul (chiar în ultimul ceas) de a recunoaște că, de ani, trăiești amăgirea/minciuna unei vieți într-o comunitate/realitate pe care ți-ai asumat-o din teamă, din comoditate, din lenea de a întreprinde ceva pentru ca realitatea/comunitatea să se adapteze la tine și nu tu la ea. Comunitatea în care trăiești, realitatea a ceea ce trăiești sunt create, din orice sens le-ai privi, de tine, de alegerile tale…
 |
| From Muze peste tot |
Ce nume poartă strada ta?
Și dacă drumul are vreun sens, ce sens îți dă el, ție, trecătorule? Că, de bună seamă(?), drumurile se aștern pentru a duce pe fiecare la o proprie destinație. Iar pentru a-și atinge destinațiile, unii străbat drumurile, alții le calcă în picioare…
Ce nume poartă strada ta?
 |
| From Muze peste tot |
O risipire
 |
| From Muze peste tot |
Sistemul funcționează atât de coerent, de atâta amar de vreme, în a produce răul colectiv, încât acum chiar nu știu de ce m-ar mai surprinde rezistența la schimbarea sistemului, culmea, venită nu din interiorul sistemului, ci taman din afara lui…
NIMIC
 |
| From Muze peste tot |
Și nu rămâne nimic nerăstălmăcit, neîntors de la sensul lui inițial al ”nimicului” pe care cineva, vreodată sau mereu, îl spune din pură simțire. Și e copleșitoare toată această răstălmăcire a vorbelor crezute, dar vai, exprimate așa cum fiecare se pricepe mai mult sau mai puțin și care se transformă, pe drumul de la vorbitor la ascultător în infinite, nebănuite sensuri… Sensuri NEBĂNUITE în care tu, emițătorul propriilor tale – ALE TALE! – trăiri te trezești prins ca într-o mereu autogeneratoare de fire pânză de păianjen…
Ce-ai vrut să zici cu asta? Ce ai de ascuns, ce știi tu și eu nu știu și mai ales, de ce ți-ai ales momentul ĂSTA să-ți spui nimicul? Nu cumva… Ba, stai să vezi că nu-i așa… Lasă, știu eu ce-ai vrut să zici!
CUI te adresezi, de fapt, atunci când distanța pe care o parcurgi zi de zi de la simțire/gând la expulzarea simțirii/gândului în cuvânt NU EXISTĂ?
Mai bine taci! Între pereții tăi, mai bine taci! TACI! Ai dreptul, ai suprema libertate să TACI!
Între pereții trupului tău, ai suprema libertate să taci… Să-ți taci nimicul. Să nu-ți mai fie răstălmăcit. Să nu-ți mai fie batjocorit, să nu-ți fie deviat de la sens. Să rămâi TU cu nimicul tău neexprimat.
Sună telefonul.
”Alo, ce-ai vrut să spui cu ASTA?”… ”Am vrut să spun NIMIC. Am avut un moment de insomnie și iacă, asta mi-a venit să zic. Și asta am zis. Nimic, pricepi? NIMIC, doar un gând trezit de un moment de insomnie!”.
Un elefant se legăna pe o pânză de păianjen…
Sub pături
 |
| From Respiratii |
Iar e toamnă în livadă,
Frunzele se țes grămadă
Ca sub pături să se amuze,
Peste iarnă, mii de gâze.
Pregătite-s toate, toate
De iernat. Au și bucate,
Au și haine colorate,
Greierul e închiriat
Pentru dans, pentru cântat.
”Calcă, dar, acuma blând
Peste frunzele-n pământ:
Suntem noi, gâze, sub pături
Te rugăm să nu ne mături!
Și de-i vrea, și de-i mai trece
Hai cu noi și te petrece!”
Tratat despre risipă
 |
| From Muze peste tot |
Și aș vrea să am abilitatea de a scrie un tratat despre Înțelesul risipei… Că ”a risipi” e musai precedat de ”a avea”, iar cotrobăind prin toate înțelesurile ”avuției”, vei găsi unul singur care le înglobează pe toate: ”a TE avea”, ”a te avea” ca pe o certitudine a lui ”a muri” concomitent cu cea a lui ”a fi”.
Și cum începi să înțelegi cum te risipești odată ce ai înțeles că ”te ai, că vei muri”.
Și cum începi să înțelegi cum fiecare se risipește prin ceea ce, individual, înțelege prin ”investiție”, investiția în/pentru ”a se avea”: unul prin iubirea față de aproape, altul prin pretinsa iubire față de aproape, altul vădit prin minciuna și ura față de aproape.
Și oricum ți-ar fi investiția, câtă risipă, câtă risipă când singura certitudine a avuției tale ești chiar tu…
Și pentru ce?
Umor
Și mă întreb, umorul cum se poate traduce prin simț? Că a avea ”simțul umorului” presupune, înainte de a avea umorul, simțul însuși. Iar ”simțul”, ”simțul” presupune înaintea lui ”bunul”. Iar ”bunul simț”, așa cum este el definit doar de dicționare, este ”normă logică de apreciere, comună marii majorități a oamenilor”.
 |
| From Muze peste tot |