Category Archives: Castelul verde

Iglu

Și-l va fi plămădit cu strășnicie

din cioburi colorate de vitrine,
parfum de țigară
trei fumuri de floare
și gust de amare cafele,

amestecînd năstrușnic
prin file de carte
ceva nostalgii de o vară
și arome de alge sărate.

From Desenele mele

S-a pus la adăpost de lume
prințesa, în iglu.

E gata de iernat,
e-un eschimos prințesa!

Phoenix – Ar vrea un eschimos

Asculta mai multe audio diverse

Balans

cu degetele astea mustind a cerneală,
croiam cîndva, în fiecare zi, pitici albaștri în straie de hîrtie.
zbenguite se-nfășurau și se împleteau,
zîne nebune de noapte,
visele tale.

cu degetele astea mustind a zăpadă,
modelai cîndva, în fiecare zi, prințese albe în castele de gheață.
zbenguite se-nfășurau și se-mpleteau,
în țurțuri nebuni,
visele mele.

From Desenele mele

cu degetele astea douăzeci, mustind în ani, a uitare,
ne mai regăsim acum, în cîte-o noapte, vinovați hoinari în joaca preferată.
pe capete de balansoar,
se zbenguiesc și se-mpletesc frenetic,
feeric decor,
pitici de hîrtie, zîne de gheață,
visele noastre.

Travka – Apartamentul 77

Asculta mai multe audio diverse

În prefacere

Se crăpase de ziuă și odată cu ea
se crăpase în facere scoarța copacului meu.
“Împinge, respiră!”
-striga liniștea dimprejur,
„Împinge, respiră!”
-cîrîiau păsări din țările calde.
“Împinge, transpiră!”
-suduia în focuri un soare nebun.

From Desenele mele

Cu întreg Universul la rădăcini
s-a rupt scoarța copacului meu,
și-a respirat,
și-a inspirat,
a transpirat
și m-a născut.
În prefacere, acum,
mă naște scoarța copacului meu
de cite ori, în cădere,
uit că transpir
să respir,
să inspir.

Nick Cave – I Let Love In

Asculta mai multe audio diverse

Noduri

Filă-n cotor de poveste,
în fiecare dimineață, face echilibristică
ori forme de noduri din ieri, cu azi și mîine.

I se întîmplă, desprinsă de poveste,
să se trezească uneori, în loc de trup,
cu crengi înmugurite de bizare senzații.
Geppetto o naște, cu har, dovada minciunii.

From Desenele mele

Nu-i nimic – ea rîde- e dimineață doar,
fac echilibristică și uite, prin ochiuri de noduri,
cum păsări senine mint cuiburi în mine,
E dimineață doar,
fac echilibristică
și uite, formele mele sînt noduri…

Bob Dylan – Tangled Up In Blue

Castelul verde

Zîna de cîrpă dansează fără sonor,
scuturînd indecent, din rochiță,
nasturii verzi.
Ursul de pluș îi trage ocheade
și-i face timid, pintre baloane,
semn de liberă cale.

From Desenele mele

Cînd sînt indiscretă port ciorapii verzi.
Îngenuncheată după ușă,
mai trag din cînd în cînd cu ochiul,
prin gaura cheii,
la liniștea de la Castel.

Am locuit și eu cîndva acolo,
cu zîna de cîrpă și ursul de pluș.
Aveam vreo 18 ani,
ne agățam împreună de cozi de baloane
și,
cu ochii deschiși,
în rîs haotic,
ne proiectam pe pereți
pășuni iluzorii,
cai verzi să ne pască…

Baby Bird – You’re Gorgeous

Bacovia mea

Bacovia, pasiv,
se umple de șanțuri.

Primește, tăcut,
sublim sărut în poarta doi,
scuipat – tuberculos!- de vis-a-vis
și-n zile speciale,
rugi penticostale
în casă de vînzare.

La sorți, la cîte-un număr,
se îmbibă Bacovia,
greu, în anotimp,
de miros de zacuscă,
friptură la tavă,
parfum de struguri
sau frunze pe rug.

Peste Bacovia, gălăgios,
copii cu biciclete
fac cercuri în joacă,
iar liceeni, boem,
se-întrec de-a anii,
cu tragice iluzii.

From Diverse

Mute-n zigzag
zac la program,
niciodată peste,
reci instituții de stat.

Sub tălpile mele,
cu fiecare zi,
Bacovia-mi îngînă
Note de primăvară,
Monosilab de toamnă
confortabil anonimat.

Nota bene
De cînd nu mai e poet
că s-a făcut stradă,
Bacovia nu mai este al meu,
Bacovia este – rutină – a mea!


MONOSILAB DE TOAMNA
Asculta mai multe audio diverse

Din cînd… în timp

Să nu mă cerți,
atîta doar,
din cînd în timp,
uit să mai fiu mare!
Ca-n vremea aceea,
– o știi! – cînd,
uitînd că sînt mică,
mă transformam cu roșu pe buze
și-mi greșeam cu negru, colțul ochilor.
Îmi plăceau, pe atunci,
pantofii cu toc și,
cu șalul mamei pe umeri,
la braț cu sofisticată poșetă,
mă defilam pretinsă domnișoară,
în fața oglinzii, pe coridor…

From Desenele mele

Să nu mă cerți, atîta doar,
dacă acum, din gînd, în timp,
fără să suni,
mă vei găsi naivă,
încolăcită la perete
sau poate în fața oglinzii,
ori pe coridor,
la piept atît, cu o zînă de cîrpă.
Lipsită de fard,
în rupte sandale,
dezgolită de șal
și fără poșetă,
să nu mă cerți!
Din cînd… în timp,
uit să mai fiu mare
și-mi place să zbor…

The Beatles – Across The Universe

Sub tălpi

Gata,
plec să mă rătăcesc
puțin, măcar puțin, prin frunzele astea
nebune de toamnă,
să mă foșnesc,
mă răsfoiesc,
să înnebunesc,
să mă-ocrotesc,
ba, să mă scutur,
ba, să mă vîntur,
adică nu, doar să mă flutur
și să mă gudur
frunză la rîndu-mi,
sub tălpile cui o vrea să mă calce,

From Desenele mele

sau poate, doar să mă culce,
să mă răsfoiască,
să mă-înnebunească,
să mă-ocrotească,
ba, să mă scuture,
ba, să mă vînture,
adică nu, doar să mă fluture
și să mă gudure,
puțin, măcar puțin, prin frunzele astea,
nebune, de toamnă…


Travka – Cum Te Simti
Asculta mai multe audio diverse

La pereți

Am să scriu, da! Am să scriu în noaptea asta, intens, pînă mi se topește cărbunele și-apoi tot am să scriu, pînă mi se rod unghiile și cînd n-o să mai am unghii, o să scriu cu buricele degetelor pînă se topesc și ele și n-am să mă las, am să scriu în continuare, pînă la coate și pînă la umeri, am să scriu pe toți pereții, mă scriu pe mine pe ei, mă înscriu.

From Desenele mele

Pentru zilele acelea scriu, da, și pentru ca – în nopțile-n care, nedefinindu-mi chipul, forma și culoarea, vorbesc la pereți – pereții, prin înscrisu-mi, să-mi poată răspunde…


Travka – Inger sedat
Asculta mai multe audio diverse

Copilării provinciale

S-a cocoțat pe creanga aia din arboru’ de-acolo, neașteptînd – cu minte, cum îi spuseseră alții – să treacă vara fără niscaiva copilării. Fără cîteva kilograme de cireșe, de afine și mure, vreo trei Vămi sau, cine știe, patru, fără cîteva arsuri de mare, niște simțuri, multe simțiri, bătăi din palme și fremătat din călcîie.

huta2

Și s-a bălăngănit pe creanga aia din arbou’ ăla, o zi și o noapte și-apoi încă ”niște multe” zile și nenumărate nopți, copilărindu-se așa, în bătaia unora de joc care au uitat defintiv de joacă. Le-a arătat ea, cum știe mai bine, că prin a te copilări nu faci decît să-ncerci și uneori să reușești să te descarci de ”niște multe” zilnice, cumplite, apăsătoare, mizerabile griji și obsesii.

O să continue, da, le-a spus, să se copilărească astfel, nu numai vara, dar și-n alte resturi de-anotimp, cocoțîndu-se mereu pe cîte o creangă din cîte un arbor’, pînă cînd se vor fi epuizat toate pădurile.