Category Archives: Castelul verde

Purta cercei roșii cu clipsuri

Purta cercei roşii cu clipsuri,
contrast puternic pe pielea-i închisă și uniforma albastră cu pătrățele albe,
matricolă de școală primară pe braț.

Nu dădeau bine la ore cerceii,
”ce, te crezi la discotecă?”.

De parcă un copil de clasa a III-a știa ce-i aia discotecă.
Eu nu știam.

From Desenele mele

Apoi, într-o altă zi,
a fost refuzată la oră, nu ca orice alt copil, după ce, politicos,
a ridicat o mână, ca orice alt copil,
să se ceară afară.

A fost refuzată, dar tot a ieșit,
pe sub pupitru,
lăsând sub tălpi, din neputință, o baltă.

A fost certată, scoasă în fața clasei, la colțul de rușine
și pedepsită cu nota minus la purtare.

O chema Renata
și nu mai știu nimic de ea
decât că,
pe atunci,
era colega mea de bancă,
prietena mea.

Foto shooting

Ultima oara
cand am pozat goala
in fata lumii intregi
a fost intr-o dimineata
rece, cu soare,
de toamna si marti.

“Ce nerusinata,
sa umble dezbracata
nu ne-am uita,
nu ne-am uita,
fereasca Domnul,
nu ne place,
dar cum sa ignori
cand, uite, e-atat de dezbracata!”

Am emotii, le-am spus,
emotia dezbraca.

Oricat de pudic ai fi
oricat,
nu te poti opune,
Emotia
te dezbraca.

Priviti va rog,
ma iscoditi:
din cand in cand
sunt o nerusinata,
umblu, fara voie, dezbracata!

Castelul verde, Bacau, 2012

Ghem

Am cunoscut-o, da,
am cunoscut-o
pe femeia
a cărei fericire atârnă,
la propriu atârnă
de-un capăt de ață.

E ghem în colț de canapea,
-cazare-n timp ne-li-mi-tat-
rulează-n degete
din dimineață-n dimineață
rulează femeia-ghem
un capăt roșu de ață.

Nimic n-o tulbură mai mult,
nimic
decît târziul
în vreo dimineață
luării-rulării
în degete croșet,
de la un capăt, firul nou
din viața ei – roșie ață.

http://www.youtube.com/watch?v=lmkPs2ldYvo&feature=colike

Dialog cu fructe și lapte cu caimac

– Durata unei copilării este egală, uneori, cu aroma unei vișine coapte!
– Se regăsește intens în gustul primei cireșe din an…
– Ba, eu, câteodată, fac salturi în timp prin gustul de agudă!
– Iar eu, odată, am retrăit o tabără întreagă mâncând o simplă fragă!

Timpul se măsoară-n caise, în prune sau piersici, în pepenii roșii și-n pepenii galbeni.


Măsura timpului e uneori, într-un borcan cu dulceață de soc,
într-o lingură de dulceață cu cireșe amare,
într-o cană cu ceai fierbinte de tei.

În neplăcutul gust de caimac dintr-o cană cu lapte, timpul se măsoară câteodată.

Cartier

În bucata aceea de lume,
mame-încolăcite cu fii
și fiice-împreunate cu tați,
surorile cu frați
nu se întreabă de ce,
uneori,
pruncii fără vreodată cu-n zîmbet,
cu plămînii diformi,
trebuie duși către groapă.

Chiar și așa,
în bucata aceea de lume,
și fără s-o știe,
prunci din prea multe mame,
necunoscuți de tați,
tînjesc împreunați
la fericire.

Doamnă, domnule, copile,
îți dau pentru prima oară un zîmbet!
Îmi dai o jucărie?

Castelul Verde, Bacau, 2012

Oameni de vanzare

Pe strada aceasta pe care locuiesc eu, din cartierul acesta, din acest oraş găzduit de această ţară, numite toate, strada, cartierul, oraşul şi ţara “oarecare”, betoanele veghează la buna ordine a lucrurilor. Zidurile cumpără oameni. Îşi pun termopane, uşi metalice cu cinci apărători, acoperiş de ţiglă, îşi montează centrale, se boiesc cu roşu, în verde, cu galben şi-albastru strident şi ies la strada mare. “Pe oamenii aceştia îi cumpăram, zic ziduri, sunt oameni de vânzare, ne ocupăm cu ei, le dăm, pentru avere, din colţ în colţ, ideea de mişcare“.

Şi-n tot acest timp în care zidurile se ocupă de bunul mers al lucrurilor de pe-o stradă oarecare, dintr-un oarecare cartier găzduit de-o ţară oarecare, din firul ierbii, privindu-i pe oameni în sus, râd în hohot, fascinate, furnici fără avere, în reală mişcare.