Category Archives: Castelul verde

Un sertar anume

Vali Sterian – Te port in gand

Am un sertar, anume l-am numit. E singurul sertar în care n-am făcut niciodată curățenie, pentru că e singurul, între toate sertarele palpabile și ne- din lume, din care, efectiv, nu am ce să arunc. Nimic nu se învechește în el, nimic nu se-alterează, nimic nu se împute în el, niciodată, de bună seamă, tocmai pentru că-i anume

From Diverse

Îmi place uneori să mă ascund, în sertarul anume, fără să-mi fie teamă că ar fi nevoie, vreodată, de-o explicație sau vreo justificare pentru asta. În sertarul anume miroase a praf de nori pentru preparat înghețată, a nuci prăjite cînd am chef, a toamnă cînd e primăvară, a ploaie cînd e soare sau invers, că-n sertarul asta ai voie orice, oricînd, oriunde și oricum.

N-am nici măcar nevoie de cuvinte pentru a mă defini, ascunsă în sertar, pentru că aici nu există nimeni care să aibă noțiunea de curiozitate asupra definiției mele. În acest ceva anume o să port mereu, pînă la adînci bătrîneți, ca-n povești, neîntinate, visarea, nostalgia, iubirea și fericirea a tot ce trăiesc zilnic, în formă pură, împreună cu toți palpabilii din jurul meu, adică Voi.

Identitate la Nord si Sud si Est si Vest

Mă apucasem de sărutat
la scoarţa copacilor mei,
la amiază.

Mă implorase pădurea.

Se crăpase deja, buza de sus,
şi-mi amorţise limba
de-atîta lins lichenii,
cînd ajunsese pădurea,
să nu mai ştie
dacă-o iubesc la Nord
sau salivez la Sud,
gemîndu-mi întruna
că nu ţine minte
dacă, vreodată,
au existat în ea, semne cardinale.

Şi-a fremătat pădurea!

Şi m-a rugat nebună,
să-i mai aduc,
pe seară,
o lamă de topor.

A doua zi,
pe scoarţă,
erau, stîngaci cioplite,
litere aiurea.

Să aibă pădurea, încotro să apuce…

Cafea

Dis-de-dimineaţă mi-am aruncat privirea în ceaşca mea cu cafea amară şi m-a pocnit un chef nebun să intru în ea. Am intrat în ceaşca mea cu cafea amară, dis-de-dimineaţă. Cînd am ieşit, în jurul meu, era totul în alb. A nins.

Dintotdeauna mi-am dorit să intru în ceaşca mea cu cafea amară. Şi un Ocean. Şi-o buturugă. Şi-un cal alb…

zbor

Mi se făcuse puţin greaţă şi pentru că mi se făcuse puţin greaţă, m-a apucat un chef nebun să zbor şi pentru că n-aveam suficiente aripi, mi-am umplut paharul cu tărie. De caracter, şi l-am băut dintr-o suflare şi-am ameţit, şi aripile au început să se zbată, gata de zbor. Spre dimineaţă, am găsit înecat într-un vas util, un stol imens de fluturi…

ROGVAIV

Mi-am încolăcit corzile vocale în jurul ochilor tăi goi

şi am zbierat precum un prunc abia ieşit din mamă:

“Noi cînd o să ne naştem?” am zbierat.

Privirea ta s-a-ncolăcit şi ea, în jurul coardelor mele vocale

şi din căprui, cum eram amîndoi,

ne-am transformat în Roşu şi Oranj

şi-n Galben ne-am ascuns pentru o clipă,

ne-am rătăcit prin Verde şi Albastru,

în Indigo şi Violet ne-am tolănit apoi

şi-am zăbovit aşa, încă o vreme, încolăciţi,

pînă-am uitat de ce-am zbierat şi apoi am plîns, şi-am chicotit,

şi i-am pîndit distraţi pe trecătorii cu privirea peste noi,

şi le-am îndeplinit cîte-o dorinţă…