Category Archives: d’ale jurnaliştilor

BACAUL ALTFEL, d'ale jurnaliştilor, evenimente, oaza de (in)cultură

Burse pentru elevii implicati civic, de la Fundatia Comunitara Bacau, prin Pambac

1 Comment

pambac
Tinerii băcăuani implicați de la ”foarte” la super în activități menite să aducă schimbări în comunitate, implicați totodată în activitățile școlare, cu rezultate la concursuri naționale și internaționale au șansa, și în acest an școlar, de a ”pune mâna” pe o bursă din Fondul Pambac, program inițiat de Fundația Comunitară Bacău.

Astfel, până pe 4 octombrie, liceenii care se regăsesc în criteriile de mai sus, sunt invitați să depună dosare în vederea obținerii de burse din Fondul Pambac, la sediul Fundației Comunitare Bacău, str. Vasile Alecsandri 18 (în incinta Colegiului Tehnic ”Anghel Saligny”).

”Bursele educationale sunt modalitatea prin care Fundaţia Comunitară Bacău transmite un mesaj în comunitate: este nevoie de excelenţă în tot ceea ce facem. Excelenţa elevilor trebuie stimulată. Un fond numit este modalitatea prin care persoane fizice sau companii locale pot susține cauze din comunitate. Numele aduce cu el amintiri, experiențe, calități și valori. Când spunem un nume, evocăm o intreagă personalitate, un mod de a fi și de a acționa. Implicarea capătă personalitate și identitate. Fondul Numit Pambac vorbeste despre implicare in educatie, filantropie, viitor”, a declarat Mihai Căprioară, reprezentantul Fundației Comunitare Bacău.

Bursele se acordă pentru fiecare din domeniile Ştiinţe exacte (matematică, fizică, chimie, biologie); Ştiinţe umaniste și sociale (limba română, filosofie, economie, psihologie, logică, sociologie, cultură civică); Ştiinţe tehnico-aplicative (informatică, discipline tehnologice); Sport; Arte.

Liceenii care aplică dosare pentru înscrierea în competiție trebuie să scrie un eseu de două pagini pe tema ”cum pot eu contribui la schimbarea în bine a comunității?”, alte acte pe care dosarele trebuie să le conțină fiind: fisa inscriere tip, CV, recomandare de la un profesor, adeverință de elev care sa contina media generala pe ultimul an scolar, copii după diplome cu rezultatele la concursuri naţionale şi internaţionale și copii după adeverinţe de voluntariat, precum și adeverinte de venit ale parintilor.

Pentru informații detaliate legate de condițiile de participare la competiția de burse educaționale, liceenii sunt invitați să acceseze site-ul Fundației Comunitare Bacău, secțiunea Fondul Pambac, anul școlar 2014 – 2015 sau să sune la numărul de telefon sau 0740435959, persoană de contact Gianina Ozturk (Director programe)
Valoarea totală a burselor care vor fi acordate în acest an se ridică la 30.000 lei.

BACAUL ALTFEL, d'ale jurnaliştilor, evenimente, oaza de (in)cultură

Conferința de Matematică Aplicată și Industrială la a 22-a ediție

1 Comment

universitatea

Bacăul este gazdă, în intervalul 18 – 21 septembrie, a celei de-a 22-a ediții a Conferinței Internaționale de Matematică Aplicată și Industrială, manifestare organizată de Facultatea de Ştiințe a Universității „Vasile Alecsandri” din Bacău, prin Departamentul de Matematică, Informatică şi Ştiințele Educației, în colaborare cu Societatea Română de Matematică Aplicată şi Industrială (ROMAI), Institutul de Statistică Matematică şi Matematică Aplicată „Gh. Mihoc – C. Iacob” al Academiei Române (Bucureşti) şi Academia Oamenilor de Ştiinţă (Bucureşti).

Participanți din 19 țări – SUA, Canada, Franța, Spania, Austria, India, Moldova, Algeria, Albania, Turcia, Tanzania, Israel, Macedonia, Tailanda, Bulgaria, Rusia, Polonia, Germania, România -, respectiv academicieni, profesori universitari, cercetători în domeniu vor prezenta peste 120 de lucrări pe temă, ”scopul acestei conferinţe fiind să aducă laolaltă personalităţi de prestigiu din domeniile matematicii şi informaticii, specialişti cu experienţă, dar şi cercetători în formare, pentru a-şi face reciproc cunoscute rezultatele ştiinţifice şi pentru a realiza un schimb liber de idei”, a spus lector univ. dr. Cristina Cîrtiţă-Buzoianu, prorector cu etica şi imaginea universităţii.

Deschiderea oficială a conferinţei va avea loc vineri, 19 septembrie 2014, ora 9:00, în Aula Universităţii „Vasile Alecsandri” din Bacău, participarea celor interesați fiind liberă.

FOTO: BACAU EXPRES

BACAUL ALTFEL, d'ale jurnaliştilor

Garaj Club Bacău îi provoacă pe motocicliștii din toată țara la SOFT ENDURO FESTIVAL

Leave a comment

01 (foto: CLUB GARAJ BACĂU)

În perioada 20-21 septembrie, pe dealurile de la Măgura, județul Bacău, are loc Soft Enduro FESTIVAL, eveniment organizat de Garaj Club Bacău sub egida Clubului Xcape Bacău.

Locatie: Magura Bacau, Pensiunea CATTALEYA – situata pe drumul Bacau – Brasov, 16 Km de Bacau

Traseu: 80% din traseu coincide cu cel de la europenele din primavara, etapa organizata de Clubul Xcape Bacau. Traseul are o lungime de aprox 50 Km.

Format: vor exista doua clase: A – Experti si B – Hobby si vor fi doua zile de enduro 20 septembrie, sambata si 21 septembrie, duminica.”

ÎNSCRIERI ȘI CONDIȚII DE PARTICIPARE pe: www.garajclub.ro

BACAUL ALTFEL, d'ale jurnaliştilor

”Îndrăznesc să nasc așa cum vreau” și în Bacău

Leave a comment

Zeci de mămici și viitoare mămici din Bacău au răspuns, joi, 4 septembrie 2014, invitației din partea echipei de la Centrul Părinţii Spun Prezent Bacău de a participa la vizionarea documentarului ”Îndrăznesc să nasc așa cum cum vreau”, acțiune urmată de o sesiune de dezbatere pe tema ”naștere naturală” vs. ”naștere prin cezariană”.

From De-ale jurnalistilor

”Îndrăznesc să nasc…” este un documentar realizat de Lion Mentor Association prin care se aduc în atenția publicului larg aspecte legate de nașterea în sistemul medical românesc, proceduri standard, emoții, experiențe trăite de mame în procesul nașterii în unele spitale din România.

Proiecția din Bacău a avut loc în cadrul campaniei naționale inițiate de Lion Mentor ”Îndrăznesc pentru copilul meu”, desfășurată prin caravanele ”Îndrăznesc să alăptez!” și ”Îndrăznesc să nasc așa cum vreau!”, având ca scop informarea viitoarelor mămici în ceea ce privește nașterea naturală, cezariana, epiziotomia și alte proceduri.

La eveniment au luat parte actrița Aniela Petreanu, susținătoare vehementă a nașterii pe cale naturală la domiciliu, precum și Ștefana Bosoancă, educator perinatal/ consultant în alăptare/consultant în nutriția copilului, iar întreaga activitate a fost moderată de psiholog Celina Toni Ivan, reprezentanta Centrului Părinții Spun Prezent Bacău. Evenimentul s-a derulat în parteneriat cu Clubul Oblio Bacău, în calitate de gazdă.

d'ale jurnaliştilor, Marturisiri, oaza de (in)cultură, ofurile mele, STRIGĂTE

Vă rog, nu-mi mai loviți copilul!

Leave a comment

Poate că aşa e, poate că nu am niciun drept să intervin în educația dată copilului său de un părinte. Cred, părinte fiind la rândul meu, că dreptul fiecăruia de a aplica metodele (considerate, asumate ca fiind) cele mai eficiente pentru pregătirea pentru viață a propriilor copii trebuie respectat. Am obligația, cel puțin morală însă, de a interveni atunci când educația pe care unii părinți o dau copiilor lor are consecințe imediate și pe termen lung asupra educației copilului meu. De aceea spun, vă rog, nu-mi mai loviți copilul!

Pentru mine – aşa am fost educată şi le mulţumesc părinţilor mei pentru asta! – principiul ”bătaia este ruptă din rai!” nu este valabil. Nu a fost niciodată. Consider că cel mai mare rău în devenirea cuiva este abuzul fizic și verbal la care a fost supus în copilărie, chiar dacă, poate, numai în primii trei-patru ani de viaţă. Nici măcar cu ”micile” urecheli sau ”pălmuțe” peste ”funduleț” sau peste mânuțe nu sunt de acord. Și mai cred că, de fapt, în sine, fără a o recunoaște, niciun părinte nu e de acord cu ele. Mi-e lesne să înțeleg, totuși, cât de greu este, ca părinte, să te abții de la mici urecheli și pălmuțe. Iar asta, tocmai pentru că sunt părinte. Și pentru că, cu durere și vină o recunosc, nu mi-a fost dat, vreodată, până la a fi părinte, să ating în anumite momente un asemenea grad al furiei încât să mă simt dominată de cele mai agresive porniri. La fel cum, la extreme, până la a fi părinte, nimeni, niciodată, nu a reușit să mă urce pe culmile fericirii… Cu greu, în anumite momente, cu greu, cu vină o recunosc, mă abțin din vreo ”urecheală” sau ”pălmuță”.

Iar acest ”cu greu” este tocmai ceea ce cer altora să respecte. Este modul meu de a-mi educa micuțul și… de a mă autoeduca. De aceea spun, vă rog, nu-mi mai loviți copilul!

From Neverending Praga, aprilie 2011

Pentru că: lovindu-vă copilul pentru motive pe care le găsiți întemeiate (eu zic că nu, nu sunt, nimic nu justifică un act de violență asupra a nimic și asupra nimănui!) în prezența copilului meu, mi-l loviți. Orice apostrofare a copilului dumneavoastră prin utilizarea unor cuvinte precum ”prost”, ”tâmpit”, ”nebun”, “gura mă-tii de copil!” etc. în prezența copilului meu este o jignire a celui din urmă. Nu mă înțelegeți greșit. Dar, dacă eu, ca părinte spectator la astfel de moduri de educare a copiilor mă simt lovită și abuzată verbal, un copil educat că ”nimeni, niciodată, nu are voie să te lovească, nici măcar mama și tata nu au voie!” cum se simte? După privire, după gesturi, spectator la un astfel de mod de ”educație” a unui alt copil, copilul meu se simte, la rându-i, bătut și jignit.

Nu intervin în modul nimănui de educare a propriului copil și am pretenția ca nici alții să nu intervină în modul meu de educare a copilului.

De aceea vă cer, nu vă rog, vă cer: încetați să-mi mai loviți și să-mi jigniți copilul!

Editorial, 31 iulie 2014, Ziarul de Bacau

d'ale jurnaliştilor, Marturisiri, oaza de (in)cultură, ofurile mele

Între patru pereți

Leave a comment

M-am surprins măcinată zilele trecute, fiind martora unui eveniment din sfera culturii organizat de o instituție de cultură, de întrebarea ”unde se vor fi ascunzând sensurile unor cuvinte mari, precum identitate culturală și valoare națională?”. Revin de fapt la această frământare ori de câte ori mi se întâmplă – în virtutea inerției sau a atribuţiilor de serviciu – să mă aflu în instituția respectivă, dar nu numai, la evenimente organizate cu scop nobil, de altfel, dar care eșuează, pentru mine cel puțin, prin reducerea evenimentului la, mereu, aceeași concluzie – lamentabilă tânguire: ne-au murit valorile naționale, tinerii din ziua de azi nu mai pun preț pe nimic, este nevoie de regăsirea identității naționale, culturale. ACUM, prin NOI! Vorbe mari, aruncate teatral până la penibil, de către reprezentanți ai vieții culturale a urbei. A urbei viaţă şi… cam atât.

Înțeleg pe undeva nostalgia unora legată de modul de desfășurare a evenimentelor culturale de altădată – vremuri când, din păcate, astfel de evenimente erau singurele modalități de a transmite ce simți tu, voalat, dincolo de obligația de a recita versuri impuse despre patrie și conducătorul iubit. Înțeleg și răbufnirile – pe alocuri justificate – legate de ”eternul” dezinteres al ”tinerilor din ziua de azi” pentru manifestări culturale. Înțeleg și accept astfel de atitudini pentru că, dacă n-aș face-o, aș deveni în mod automat una de-a celor dintâi amintiți, dar nu pot să nu-mi reamintesc de fiecare dată că părinţii spirituali ai acestor copii suntem noi.

From Diverse

Ca atare, au ajuns, așa în acceptarea mea, să mă sâcâie toate aceste devieri ale sensurilor unor concepte precum cultură, identitate, valoare. Vorbim cu atâta înverșunare de poeții NOȘTRI, de valorile NOASTRE, de limba NOASTRĂ, de parcă ne-am fi născut cu peniţa în mână, de parcă maicile ne-ar fi zămislit pe podiumuri ornate cu lauri, de parcă ne-am fi născut vorbitori de limbă și direct cititori de literatură română, nu niște bieți prunci universal orăcăitori.

Dragi părinţi spirituali, un om devine valoros prin ceea ce face, nu pentru că este băcăuan, bistrițean, bucureștean, român, american, englez sau somalez. Un om devine valoros atunci când ceea ce face el produce efect dincolo de vreo graniță. Închiși între patru pereți, pictorii nu pot deveni celebri și nici scriitorii valoroși dacă-și țin gândurile în cerc restrâns, iar un actor nu se face cunoscut încăpățânându-se să-și țină recitalurile în baie, în fața oglinzii. La fel, dacă vreţi, la conştiinţa chiar a “valorilor autohtone” nu se ajunge negând “valorile autohtone” ale altora.

Despre ce identitate culturală vorbim, despre ce mândrie națională, despre ce valori autohtone, deci? Că mie nu mi-i clar.

Editorial Ziarul de Bacau, 7 iulie 2014

adunate din jurnale, d'ale jurnaliştilor, Marturisiri, ofurile mele, STRIGĂTE

Atunci cand neputinta doare

Leave a comment

Sunt zile, le-ai trăit și tu, le trăiești poate chiar acum, când sensul lucrurilor ce “trebuie” făcute – pentru că așa scrie în contractul tău semnat cu alții – deviază. Sunt acele zile în care, de fapt, sensurile lucrurilor semnate prin contractul tău cu tine însuți deviază. Te trezești un mim al acestor sensuri și ți-e greu să joci jocul ăsta, mim, și nu-ți dorești, în acele momente de deviere, decât să se termine odată jocul ăsta în care fără să vrei te-ai prins, dar din care îți place totuși să fii parte pentru că e o provocare, nu-ți dorești, spuneam, decât să ieși (și de data asta!) învingător. Să mergi mai departe.

Știi despre ce vorbesc, nu-i așa? Vorbesc despre acele periodice mimări ale liniștii, calmului și păcii din interior, când, de fapt, în afara ta sunt furtuni, uragane, războaie. De care îți pasă. În acele zile ai o conștiință mult mai profundă și dureroasă a neputinței tale în fața lor, a celor din afară – furtuni la propriu, uragane, războaie – pentru că nu le poți înțelege și, printr-un “like” sau “share”, ești conștient că nu le poți opri.

Scriam cândva, într-una din zile ca acestea: În ultima vreme, cineva drag și-a pierdut pe cineva drag, cineva drag se luptă să învingă o boală crâncenă, cineva drag se supără pe mine, cineva drag sună în miez de noapte că a avut accident de mașină, cineva suferă de prea multă iubire, dar ce spun eu, lista e lungă… Printre acestea, zilnic, povești de semeni necunoscuți, dar săraci, ori cu ciocane, topoare, sinucideri, violuri și copii abandonați îmi sunt depănate din cel puțin trei surse, telefoanele sună, voci de la capătul firului invocând datorii, banii nu-s, continuă tu…

From Diverse

Când, în acele zile, ai o profundă conștiință a tuturor acestor reale și metaforice furtuni, atunci deviază sensurile lucrurilor care “trebuie” făcute odată cu semnarea vreunui contract. Cu cei din afară și cu tine. Pentru că, ziceam atunci ca și acum, peste toate, peste toate acestea este și povestea mea! Ceea ce este exclusiv al meu, ce ține de mine, de trăirea, de iubirea, de casa, de familia, de viața mea…

Și-atunci, joci mim.

Și revin la gândurile mele și justificarea mea de “a fi” din acele zile pe care le-ai trăit și tu. Pe care, poate, le trăiești chiar acum: “Unde să scuip toate acestea și cui și cu ce folos? Le leg fedeleș, le bag în mine și le diger. Înghit – groaznic, amar gust – îmi casc ochii a zâmbet, îmi pun un cântec pe buze și merg mai departe. Lăsându-mi mereu un braț liber pentru cel ce vrea să-mi țină sau să-i țin de urât… Cu un desen, cu o poezie, cu un parfum de floare, cu lapte cu mămăligă, cu un cîntec, cu o cafea, cu un banc bun, cu iubire, cu speranță, cu un concert, cu o vorbă bună, cu un bulgăre de zăpadă, cu o carte, cu un film, cu un sărut, cu o îmbrățișare, cu o încurajare, cu o naștere, cu un botez, cu o aniversare, cu o excursie, o vindecare”.

Continuă tu!

Editorial, Ziarul de Bacau, Bacau, 2014
Foto: Madalina Rotaru. Artist: Galina Borrisova(Bulgaria), in spectacolul “anti – Gone – It’s me”, câștigătoarea, alături de românca Gina Șerbănescu, dramaturg și critic de dans, a celei de-a doua rezidențe “E-Motional: rethinking dance” desfasurate la Centrul de Cultura “George Apostu” Bacau, 2014

colţul meu de creaţie..., d'ale jurnaliştilor, de moment, evenimente, Marturisiri, oaza de (in)cultură

O marturisire

Leave a comment

Editorial, Ziarul de Bacau, 11 aprilie 2014

“Nu mă întrerupeți, vă rog, și nu mă întrebați, astăzi, nimic, – mi-am rugat, sincer, prietenii online, printr-un status, acum două zile -, am de savurat tot ce, de vineri încoace, cu văzul, cu auzul, cu inima și trupul am avut de pipăit, de încercat și de iubit. Cred – mi-am continuat statusul -, chiar cred că avem, totuși, toți pe lume o singură misiune, aceea de a împărtăși, pentru a primi, IUBIRE. Am primit, în cadrul celei de-a IX-a ediții Gala Star, una dintre cele mai frumoase și intense manifestări ale IUBIRII”…

Am trăit, răspund acum neîntrebărilor, în perioada 4 -8 aprilie 2014, în Bacău, un biet oraș provincial în care aparent nu se întâmplă nimic, o nouă “una dintre cele mai frumoase experiențe de viață de până acum”: Gala Internațională a Recitalurilor Dramatice “One Man Show” – Gala Star, eveniment ignorat, cumva, până acum de mine, ajuns în 2014 la a IX-a ediție. Și, sper, nu ultima.

Am primit, cu bucurie, lecții despre ce înseamnă a fi spectator și a fi actor. Am învățat că distanța dintre cel dintâi și cel din urmă sau, dacă vreți, noncoformist vorbind, că distanța dintre un fan și artist/idol poate fi inexistentă, că ea se măsoară – de ceva vreme am avut bănuiala asta, acum doar mi s-a confirmat – în distanța dintre palma dreaptă și cea stângă reunite în aplauze, se măsoară în distanța dintre un scaun și o scenă până la a fi confundate scaunul cu scena și se măsoară printr-o îmbrățișare.

From Diverse

Am învățat, încă o dată, că fondul face forma, o formă fără fond fiind doar una dintre definițiile ignoranței. Am învățat – iar spusele, ulterior Galei, auzite la academicianul Solomon Marcus într-un alt frumos eveniment, nu au făcut decât să mă fericească și mai mult – că orice lucru, orice acțiune, pentru a aduce mulțumire, se face cu drag și din drag și nu pentru finalitatea lui imediată, trecătoare. Am învățat de la oameni de notorietate la nivel internațional, precum actorul hollywoodian de origine italiană, Nick Mancuso – marele câștig al acestei Gale – sau regizorul Alexander Hausvater, că un actor care-și iubește cu adevărat rolul nu e nevoie nici măcar să și-l învețe pentru a fi eclatant pe scenă. Și am învățat încă o dată că iertarea de sine în primul rând, pentru a-l putea ierta pe încrâncenat și a-l iubi cu adevărat, este fundamentală în atingerea, emoțional vorbind, a infinitului…
Revin la spusele academicianul Solomon Marcus pentru a vă mărturisi cum am înțeles eu că nemurirea este de atins: “Dacă am fi lipsiți de poezie, de artă și știință, am fi robii finitului”…
Și revin la spusele, la o cafea, lui Nick Mancuso: “Când teatrul este puternic, societatea este puternică, economia este puternică”… Teatrul, așa cum l-am reînvățat eu zilele acestea, ca o formă de manifestare a iubirii.
Mulți dintre dumneavoastră știți despre ce vorbesc, fiind prezenți la eveniment, emoțional vorbind. Alții știți de asemenea, dar detașați de emoțional, prezenți doar fizic și cu încrâncenare. E firesc, nu putem trăi toți la fel, în același timp, o aceeași emoție chiar dacă uneori atât de intensă, individual, este trăirea aceea încât timpul se oprește pentru a fi toți unul și același într-un loc. Eu despre asta v-am mărturisit. Despre cum, trăind individual, pe tot parcursul Galei Star 2014, o emoție atât de puternică, mi-am adus în ea, oprind timpul în loc, nu doar spectatorul de lângă mine sau actorul de pe scenă, nu Bacăul tot în sala de teatru, ci lumea toată…

adunate din jurnale, d'ale jurnaliştilor, Marturisiri, ofurile mele

Din nou despre oglinzi: în sala de spectacol

Leave a comment

Editorial, Ziarul de Bacau, 14 martie 2014

“Ce bine suntem reflectați noi, cei mari, în sălile de teatru de păpuși!”, m-am trezit cugetând, zilele trecute când, aflată într-o sală de spectacol, pentru o clipă atenția mi-a fost distrasă de la vizionarea aventurilor “Celor trei purceluși” de chipurile și gesturile spectatorilor… “Bine, știam de ceva vreme că cei mici sunt oglinzile noastre, dar parcă mai accentuată ne este oglindirea în sălile de teatru!”, mi-am zis.

De ceva vreme, în fiecare duminică aproape, merg cu fetița mea de 3 ani la teatru de păpuși. Ne-am format, așa, un fel de tabiet, o evadare a noastră de o oră într-o altă lume, una minunată acolo pe scenă. Spre marea mea bucurie, de fiecare dată sala de spectacol se dovedește a fi neîncăpătoare, iar bucuria, în general, a celor mici este atât de reală că te molipsește vrei, nu vrei și te transformă și pe tine în personaj de poveste.

From Neverending Praga, aprilie 2011

Totuși… N-am putut să nu remarc, ieșită pentru câteva clipe din poveste, că, dincolo de bucuria lor, micuții oglindesc, pe alocuri dureros, dar atât de fidel educația primită de la părinți… Bunăoară, n-am putut să nu remarc atitudinea (haioasă, acum, cumva) a unei fetițe-domnișorică de 5-6 ani, care, în loc să fie atentă la ce se întâmplă pe scenă, era foarte preocupată să-și arate – prin mișcări bine studiate – unghiuțele perfecte, pilite, rotunjite, foarte, foarte roșii. Poate sunt eu absurdă, dar trebuie să recunosc, m-a întristat teribil imaginea unei fetițe atât de frumoase, dar atât de bătrână totuși… Apariția mamei mi-a justificat, însă, atitudinea fetei. O mamă foarte elegantă, care doar și-a plasat copilul pe scaun și a plecat, revenind cu zece minute înainte de terminarea piesei pentru a aduce fetei cele mai frumoase buchete de flori pentru actori (aproape am ratat finalul poveștii!)…

Am privit apoi, printre picături – povestea era mai importantă! – la chipurile mici și mari din sală. Dincolo de ținutele vestimentare, mămici și tătici care aplaudă cu zâmbetul pe buze, înclinându-și capetele în ritmul muzicii, au în brațe sau alături copii care aplaudă cu zâmbetul pe buze, înclinându-și capetele în ritmul muzicii. Mămici și tătici cu brațele încrucișate, capetele drepte, privirea înainte, fără nicio expresie pe chip au în brațe copii cu exact aceeași (non)expresie, iar tătici sau mămici morocănoși sau plictisiți au, după primele aplauze entuziasmate ale odoarelor lor, parteneri la fel de ursuzi. Părinți preocupați, în sala de teatru de păpuși, de mesajele de pe telefoane, au alături copii neatenți…
Și piesa s-a terminat.
Cu fiica mea alături aplaudăm frenetic, în picioare, povestea și cântăm odată cu Nana, Nini, Nunu – cei trei purceluși care împreună fac cât unul – ne îmbrățișăm și promitem că vom reveni.
Sunt fericită ascultându-mi fiica în drumul spre casă povestindu-i tatei cele petrecute, conștientă fiind de posibila traducere a acestei satisfacții părintești ca lispă de modestie, sunt fericită spuneam, de oglinda mea…

d'ale jurnaliştilor, Marturisiri, oaza de (in)cultură, ofurile mele

Dincolo de rețele, pânze de păianjeni…

Leave a comment

În prima decadă a lunii ianuarie 2014, ideea unui proiect inițiat de o instituție de cultură băcăuană “a devenit virală” – pentru a fi și eu “pe val” cu exprimările! – pe Internet. Cu maximă rapiditate, ideea, una caritabilă și frumoasă în și prin sine, a fost “asumată” de un public larg utilizator de rețele virtuale de socializare și împărtășită prietenilor și prietenilor prietenilor și tot așa, de a ajuns minunata idee și-n presa națională, incluzând aici și blogosfera.

După fix o lună de la lansarea proiectului și excelenta promovare în online cel puțin a scopului acestuia, rezultatele “așteptate” sunt, însă, neașteptat de slabe. Spre zero chiar, raportându-ne numeric, la sutele, poate miile de oameni care și-au exprimat virtual, prin “like & share” susținerea cauzei.

From Evadarile noastre muzicale

La fel, în ultima perioadă – și nu cred că n-ați constatat și voi – concerte la care acum doi-trei ani ușile cluburilor în care urmau să fie susținute se închideau cu mult înaintea începerii lor din cauza/datorită publicului foarte numeros, acum abia de numără câteva zeci – iar când spun câteva zeci mă refer la zeci sub 50! – de participanți. Ba, am asistat chiar la concerte la care publicul am fost doar noi, câțiva prieteni, 10 – 15 oameni… Vorbesc despre concerte sau spectacole de orice gen, la prețuri decente, susținute de trupe și artiști renumiți care acum doi-trei ani, în această urbe a noastră, umpleau sălile pub-urilor/cluburilor la refuz.
S-ar putea motiva lipsa publicului de acum, prin cea de bani sau printr-o piață locală suprasaturată de astfel de evenimente? Nu, nu cred! Dacă ar fi așa, evenimentele anunțate de organizatori pe rețele de socializare n-ar avea SUTE de “attending”-uri. Adică de confirmări de participare. N-ar avea mii de “like”-uri și “share”-uri. N-ar avea nici trupele și artiștii atâtea comentarii de la fani prin care cei din urmă le solicită celor dintâi venirea în spectacole în urbea lor.

Dincolo de concerte și spectacole, realitatea este aceasta în orice altă situație: expoziții, lansări de carte, acte caritabile, mitinguri etc. Pe rețelele de socializare, aproape toată lumea e prezentă peste tot. Prin “like”, “share”‚ “comment”, “attending”, citate de (cele mai) multe ori eronate și rupte aiurea din context, lumea e activă! În sălile de spectacole, însă, în cluburi, în galerii, în librării și biblioteci, în stradă, se țes pânze de păianjeni…

N. B. Nu, nu am vrut să evidențiez ca alții – culmea, cei mai mulți provenind din categoria “like&share&attending” și citate! – că rețelele de socializare sunt nocive. Ba, dimpotrivă, am vrut să spun că este cât se poate de util să ai cont pe o astfel de rețea. Vei vedea mai ușor adevărul despre cel de lângă tine…

N. B. 1 Ideea-proiect de care vorbeam la început se numește “Bilet în așteptare” și a fost lansată de Teatrul Municipal “Bacovia” Bacău. Amănunte? Peste tot în rețelele de socializare.

EDITORIAL Ziarul de Bacau, 11 februarie 2012