M-am îndreptat spre librărie hotărâtă să-mi cumpăr cartea pe care vineri nu am luat-o, nu ştiu exact din ce motive. Nu-mi amintesc nici titlul, autorul cu atât mai puţin, ştiu doar că vineri, pe măsura ce mă îndepărtam de librărie mă umfla plânsul că nu am luat cartea aceea. Ironia sorţii (sau nu), cartea mea pe care aş fi fost în stare să dau astăzi cu mult mai mult decat m-am abţinut vineri s-o fac, cartea mea, cum spuneam, dispăruse de pe raft. Nărăvaşă, m-am apucat de aruncat ochii pe rafturi,îin anumite momente pe doua rafturi deodată, ba chiar pe trei, pe patru – de parcă m-ar fi înzestrat natura cu mai multe priviri – dar cartea mea, evident, niciunde, pînă am simţit că izbucnesc în lacrimi, mai grav, că mă loveşte acolo, pe loc, între rafturi, o criză de isterie.
Librarii (vreo două la număr) s-au oferit să mă ajute. Ghinion, lipsa titlului, a autorului sau măcar a editurii le-au facut căutările zadarnice. Cel puţin, din descrierea copertei şi a celor cîteva cuvinte despre cartea mea, postate pe spatele volumului, le-au făcut pe ajutoarele mele să-şi dea seama măcar, despre ce vorbesc. Am plecat oftînd, fără cartea mea…
Librăria mi-a oferit, totuşi, ceva. Nu am dat importanţă – de fapt nu am descoprit asta decît ajunsă acasă, pierdută în gîndurile mele, în treburile mele casnice, rufe puse la spălat, clătit vase, schimbat feţe de masă, fumuri de ţigară, cuvinte dintr-o altă carte… Ochii mei doi aruncaţi printre rafturi multe au zărit la un moment dat, nişte unghii negre, semn de carte. Erau ale unui tînăr, cu mîini nespălate, haine ponosite, pline de jeg, barba rasă şi nerasă, pantofi scofîlciţi. Involuntar, primul meu gînd a fost “a venit să fure”. Mi-am amintit insa, că hoţii de carte sunt prea puţini… “Şi totuşi! Nu strică să fiu puţin atentă”… Tînărul părea să manifeste interes pentru diverse titluri, le lua în palme şi, cu unghiile negre, semn de carte, le răsfoia atent.
Mi-am dat seama că sunt copleşită de prejudecată. Filmele mele preferate rămîn, totuşi, cele din care pretind că înţeleg că nu am voie să judec. Cu atît mai mult, numai dupa nişte unghii negre, semn de carte. Şi-o fi găsit eroul meu cartea lui? Dacă da, îi cer iertare…
