Someone told me long ago there’s a calm before the storm,
I know! it’s been comin’ for some time.
When its over, so they say, it will rain a sunny day,
I know, shinin’ down like water.
I want to know, have you ever seen the rain?
I want to know, have you ever seen the rain
Comin down on a sunny day?
Yesterday, and days before, sun is cold and rain is hard,
I know, been that way for all my time.
’til forever, on it goes through the circle, fast and slow,
I know, it cant stop, I wonder.
Se intimpla sa te trezesti fredonand o melodie anume care sa te urmareasca apoi, toata ziua? In plus, cand aprinzi aparatul sa constati cu stupoare ca melodia te intampina? yeah, right! mie mi se intampla uneori…
Da, asta este sentimetul cand te afli deasupra norilor. Senzatie ciudata de puf si racoare. Ca atunci cand, incins de soarele verii, primul gand te poarta la albul zapezii nepangarita inca de talpile vreunui trecator…
In liceu imi placea sa merg descultza prin zapada… Puf, puf, puf. Si o senzatie ciudata de libertate. Citeam o carte, in zborul meu, in care se spunea ca toate lucrurile de care ne este frica trebuie musai sa poarte un nume… GAND, NORI, NORI, NORI, LIBERTATE, FRICA, GAND.Talpile mele goale si palmele mele transpirate.
31.08.2007
trebuie sa recunosc, spre marea mea rusine, pana astazi, nu stiam aceasta varianta. si tre’ sa recunosc ca-mi place de un milion de ori mai mult decat varianta in engleza. adica imi place rau de tot! si ca de obicei, pentru fiecare descoperire, cu fiecare zi, trebuie sa multumesc cuiva. pentru cea de azi ii multumesc lui clau clau. 🙂
Uneori, muzica tine loc de cuvinte. Si inlatura aparentzele 😉
De la Alex Covaci
Multumesc 🙂
Va aducetzi aminte de Tom Degetzel, nu? De acel mic nastrushnic aparut de neunde, din dorintzele ascunse ale celor care, in ciuda unor piedici, n-au incetat niciodata sa viseze? Mica faptura, aproape o senzatie, abia perceptibila, Degetzel. Cat sa intre intr-un degetar banal, suficient insa sa-l umple cu stari controversate care sa te copleseasca apoi, odata ce ai ales sa-l porti. Poate putina nesigurantza, putin curaj, tristetze, poate chiar putina gelozie, un strop de furie, o farama de exaltare, niscaiva fericire, dar cel mai mult din toate, un noian de prietenie. Pana sa-ti dai seama de starea reala, creeaza insa dependentza. Pur si simplu, fara el, nu-ti mai poti incepe ziua de lucru! Si Laura stie cel mai bine. Si-apoi, aflam si noi, care cum venim, care cum plecam…
Pentru Marian, Adi, Clau, Sinzi, Cristi, Puiu, Dina, Dana, Andrei, John, Tania, Alex, Vlad, Misha, va iubesc mult
Pentru Cata si pentru Corni, Raluca, Bogdan, Bosi… mi-e dor de voi
sau, mai bine, povestiti voi…
Si de la Cristi…
si bineinteles…
si desigur, Adi…
incet, incet, nu mai e nevoie de poveshti… 🙂
ma duc sa plang putin 🙂
Orice le-ai spune
florilor scunde
nici, baremi, una
nu-ti va raspunde.
Singur balonul
de papadie
are sa-ti spuna:
Adio, adie…
(Serban Foartza )
Intorcandu-ma astazi de pe teren, in drum spre redactie, am surprins – de fapt m-a suprins – o frantura din conversatia dintre doi copilasi, ghemotoace de om de clasa a II-a, a III-a, cu ghiozdane mai mari decat ele in spinare. Perfect gramatical, cu un accent perfect, unul din pushti ii explica celuilalt cum ca, fiecare are limite si ca ele sunt diferite de la om la om. “Unii copii au limite mai mari chiar daca sunt mai mici ca noi. Uite, de exemplu X, are limita mai mare decat a mea, desi este mai mic decat mine. Aparent, chestia asta este absurda…”
Am incetinit, incercand discret, sa trag cu coada ochiului la cei doi… Am zambit. Ceea ce in prima faza m-a amuzat insa, pe masura ce ma departam de cei doi, m-a coplesit.
Imi zice Papusa ca i-a colcait in creier zbieret de maimutza disperata. Ca cineva i-ar fi furat – maimutzei, evident – cocotierul.
Cocotierul insa, plictisit de atata statornicie isi luase nucile-n spinare si pleca sa strabata lumea in aflarea “a altceva”.
Ironia sortii, si-a gasit alinarea in bratele unei maimutze zvapaiate, putzin mica si zaluda.
2004