Să tot fi fost pe la vreo miercuri seară – nu va mai conta, peste o vreme care miercuri seară – cînd, răsfoind youtube-ul după nu mai ştiu ce “melodie de moment”, am dat, pentru prima oara, de Travka.
Un simplu clik, în încercarea de-a găsi un răspuns la o banala întrebare: “Cum te simţi?”
Şi am aflat! Şi-am înţeles, “gangul meu preferat este viaţa ta”…
Nu vreau să vorbesc de criză. Nu de criza de care se tot aude în ultima vreme şi despre care nici nu ştiu mare lucru sau, mai bine spus, despre care nu vreau să ştiu mare lucru.
Poate pentru că, dacă e să fac un rezumat al celor 29 de ani ai mei de pînă acum, realizez că, în criză, sînt de cînd mă ştiu. Copil fiind, duceam lipsă de portocale. Am resimţit uneori, la şcoală, criza notelor bune. M-am confruntat, da, şi cu lipsa unui răspuns, adolescentă fiind, din partea celui de care m-am îndrăgostit. Nu mai pun la socoteală crizele financiare din timpul facultăţii.
Criză de rîs, de plîns, de nervi, de idei, de subiecte, de prieteni sau de timp…
Dimineaţă m-am trezit fredonînd “Iubire fără acte”. O ascultam în anii de liceu cînd, de fapt, am şi descoperit-o, la una din emisiunile de seară difuzate de postul de radio StarB. Şi, sorbindu-mi cafeaua, fredonînd şi rumegînd la versuri, m-a izbit: Asta da criză!!!
(Re)Ascultaţi…
Drept asa, “no comment”…
Habar nu am să joc şah. Îmi închipui însă, poziţia Nebunului pe tablă, îndrăgostit lulea de o Regină din tabăra adversă. Nebunu’ îndrăgostit, sărind din alb în negru, înaintînd frenetic, tînjind, rînjind, uitînd de propriul Rege abandonat de Cal şi Tura părăsită de Străjeri.
Ce noroc pe mine că nu ştiu să joc şah. Viaţa-i atît de frumoasă!
Probabil nu-i intamplator ca m-am trezit cu asta, nu?…
Dorurile mele sînt atat de multe şi de adînci că, în buchet adunate, n-aş avea cum să le cuprind. În primul rînd, sînt într-o permanentă stare de dor faţă de mine însămi, de mine cea de ieri şi de cea care voi fi să fiu mîine. Cu tot ce mă înconjoară, cu tot ce aud, văd, citesc sau simt, urît sau frumos, dependentă de tot ceea ce, frumos sau urît, simt, citesc, văd, aud sau îi înconjoară pe ceilalţi.
…şi starea rămîne la fel de albastră, patima noastră curge înainte, căci vrema nu iartă nimic din ce este, nici chiar adevărul ascuns de cuvinte…
N-am crezut vreodată că o scriitură în care abundă limbajul obscen mă va captiva. Totuşi, neasteptatul s-a intamplat, iar neasteptatul a venit de la Alexandru Vakulovski. N-am citit celebrul lui roman, “Pizdeţ”, nici mai recentele fragmente din “Mănăştur Mon Amour”, picîndu-mi în mînă, înainte de astea, “Bong”, roman, cred, ceva mai mult decît de inspiraţie autobiografică, avînd în vedere şi că persoanejele sînt cît se poate de reale, adică există în carne şi oase, iar unul dintre ele este Mihnea. Care Mihnea? “Cui dracu’ îi pasă?”-ca să răspund în stilul V.
Ziceam aşadar, că nu credeam că o scriitură în care “p..ă” şi “p…ă” abundă din greu, îmi va putea fi pe plac. Bong îmi este. Pentru că e un text sincer, iar asta ma face să-l parcurg pînă la capăt. A.V. însuşi poate, e unul din puţinii sinceri rămaşi într-o lume ce pare a nu avea alt înţeles decît cel legat de sex. De “p..a” si “p…a”, crunt, urît, pervers, abjectul în esenţă.
Din lumea asta abuzată sexual pentru că “afară sînt numai p.le şi p..de”, nu lipseşte însă, metafora. Dimpotrivă, e peste tot, în verb, în virgulă, în punct. Peste tot.
Sinceritate:
“Ajung la Venea. Sînt mai mult obosit decît beat […]. Încep să-ţi scriu, bine că nu am telefon, că te-aş suna de cîte ori aş fi varză, ţi-aş spune numai căcaturi, apoi aş fi mirat de ce eşti supărată”…
N-am terminat de citit “Bong”. M-am grăbit să scriu despre el pentru că, de cînd am parcurs prima filă, motto-ul dimineţilor mele a devenit “E dat dracului, Vakulovski ăsta!” În fiecare dimineaţă mă trezesc cu chestia asta. Îmi stătea pe limbă, aşa că am simţit nevoia s-o scuip.
Mi se făcuse puţin greaţă şi pentru că mi se făcuse puţin greaţă, m-a apucat un chef nebun să zbor şi pentru că n-aveam suficiente aripi, mi-am umplut paharul cu tărie. De caracter, şi l-am băut dintr-o suflare şi-am ameţit, şi aripile au început să se zbată, gata de zbor. Spre dimineaţă, am găsit înecat într-un vas util, un stol imens de fluturi…