Zânuţe mii, de-i ziua bună,
te cuprind, seara, de mână
şi te poartă, nevăzut,
de la joacă, în pătuc.
 |
| From Desenele mele |
Ţi se-aşează pe năsuc
şi te pupă pe guriţă,
pe bărbiţă şi fruntiţă,
te mângâie pe-obrăjori,
suflă peste ochisori,
iar apoi, prin urechiuşă,
îşi deschid tainică uşă
spre aici, în căpuşor,
visul bun să ţi-l croiască.
Noapte bună, somn uşor!
Mădălina ROTARU, “Creioane colorate”
 |
| From Desenele mele |
Esenţe dulci din stropi de soare,
pic de ploaie şi vânt zmeu
s-au legat
şi s-au curbat
peste lume, CURCUBEU!
Mădălina ROTARU, “Creioane colorate”
oarecum,
oare cum ar fi să îmi cunosc poetul
visa şi ea, adolescentă oarecare pe atunci,
în timp ce din condei îşi mâzgâlea în foi caietul…
prea mare-i distanţa,
poetul nu-i de-atins!
acum,
ea e cea mare
şi ca la fiecare
de seama ei
distanţele s-au stins.
şi-a întâlnit poetul,
poetu-i de atins.
 |
| From Neverending Praga, aprilie 2011 |
poetul meu,
ţi-aş spune aşa,
că mi-ai schimbat sensul de mers
şi ritmul mi-ai schimbat şi rima
nu le mai ştiu a pune-n vers
şi nu mai am foi în caiet
tot încercând să mi te scriu.
dar n-am să-ţi spun toate-acestea
poetul meu, e prea târziu.
vezi tu, sunt mult prea mare acum,
distanţa-i mult prea mică
iar tu,
iar tu, poetul meu,
eşti viu!
“Vizita la muze“, Mădălina ROTARU, Bacău
Cred ca am sa fac o categorie aparte, pe blog, “De nedescris”. Acolo sa trec doar data si locul in care ceva ce mi-a taiat rasuflarea s-a petrecut, iar pentru ca mi-a taiat rasuflarea n-am fost capabila sa scriu despre.
Una dintre postari ar fi, cu siguranta,
NICU ALIFANTIS, concert 40 de ani de activitate, Bacau, 14 martie 2014, ora 19.00, Casa de Cultura “Vasile Alecsandri”. De nedescris.
Ce bine ca esti, si-a inceput spovedania prin cantec, de doua ore, artistul. Spovedanie, da, asa am inteles eu sa ascult cantecele sale, ca pe o spovedanie. Nu una a pacatelor insa, eventual, pe alocuri, a unor regrete fata de cuvinte nerostite la timpul lor, rostuite insa, prin cantec acum, dupa 40 de ani de activitate. Un concert marturisire-manifest a iubirii fata de cantec si fata de oameni in toate culorile lor (Mozaic). Cantece vechi, acorduri noi, Alifantis ne-a plouat in luna lui marte, ne-a acoperit inimile cu ceva, ne-a nins in luna lui decembre, ne-a calatorit in ani printre generatii si natii. Nicu Alifantis, dupa 40 de ani de cantec, ni s-a spovedit, ne-a si binecuvantat.
“Tu-ti dai seama ca eram in facultate cand ne-am cumparat casetele audio cu Nicu Alifantis 25?” – imi sopteste sotul. Ne strangem de mana. Ce bine ca esti!
 |
| From Neverending Praga, aprilie 2011 |
prima zi
să bem licorile-n ceşti albe cu imprimeuri dinăuntru,
un fel de v-aţi ghicitelea-n cafea…
a doua zi
…hainele sa fie toate, unice-n culoare,
imprimate la interior,
să ne tăiem la nasturi şi rupe în fermoare,
în hainele deschise
înfriguraţii să-şi afle adăpostul,
iar triştii să-şi afle zâmbăreţii,
înnoraţii – însoriţii,
şi-nnoptaţii- luminaţii,
un fel de v-aţi dezvăluitelea de straie…
a treia zi
…umbrelele, toate, să n-aibă design,
să aibă imprimeuri şi ele, doar pe dinăuntru,
ca după chipul şi asemănarea vreunui nor
privindu-le în sus, să ne vedem seninul,
un fel de v-aţi aflatulea în ploaie…
a treia zi după
dar ce zic eu –
toate, la exterior, să fie incolore,
cu imprimeuri la interior.
…
precum cupole de biserici
cu unic imprimeu
pe dinăuntru doar,
pe însuşi dumnezeu…
Sa bem cafele in cesti albe cu imprimeuri dinauntru. Un fel de de-a v-ati ghicitelea-n cafea…
 |
| From Neverending Praga, aprilie 2011 |
…iar hainele sa fie toate de unica, neutra culoare, cu imprimeuri la interior, in functie de vremea din noi sa ne taiem la nasturi, la fermoare, sa mergem asa, cu hainele larg deschise. Infriguratii sa vada unde-i de adapost, tristii sa-si gaseasca zambaretii, innoratii, insoritii, innoptatii, luminatii…
Chiar, unde ne-ar purta vantul daca am alege sa mergem cu el, nu impotriva lui? Un fel de de-a v-ati zburatelea ca gandul si ca vantul…
 |
| From Diverse |
Buna dimineata, oameni buni din lumea mare, pofta buna la cafea si purtare buna de gand, cu sau fara vant!
Editorial, Ziarul de Bacau, 14 martie 2014
“Ce bine suntem reflectați noi, cei mari, în sălile de teatru de păpuși!”, m-am trezit cugetând, zilele trecute când, aflată într-o sală de spectacol, pentru o clipă atenția mi-a fost distrasă de la vizionarea aventurilor “Celor trei purceluși” de chipurile și gesturile spectatorilor… “Bine, știam de ceva vreme că cei mici sunt oglinzile noastre, dar parcă mai accentuată ne este oglindirea în sălile de teatru!”, mi-am zis.
De ceva vreme, în fiecare duminică aproape, merg cu fetița mea de 3 ani la teatru de păpuși. Ne-am format, așa, un fel de tabiet, o evadare a noastră de o oră într-o altă lume, una minunată acolo pe scenă. Spre marea mea bucurie, de fiecare dată sala de spectacol se dovedește a fi neîncăpătoare, iar bucuria, în general, a celor mici este atât de reală că te molipsește vrei, nu vrei și te transformă și pe tine în personaj de poveste.
 |
| From Neverending Praga, aprilie 2011 |
Totuși… N-am putut să nu remarc, ieșită pentru câteva clipe din poveste, că, dincolo de bucuria lor, micuții oglindesc, pe alocuri dureros, dar atât de fidel educația primită de la părinți… Bunăoară, n-am putut să nu remarc atitudinea (haioasă, acum, cumva) a unei fetițe-domnișorică de 5-6 ani, care, în loc să fie atentă la ce se întâmplă pe scenă, era foarte preocupată să-și arate – prin mișcări bine studiate – unghiuțele perfecte, pilite, rotunjite, foarte, foarte roșii. Poate sunt eu absurdă, dar trebuie să recunosc, m-a întristat teribil imaginea unei fetițe atât de frumoase, dar atât de bătrână totuși… Apariția mamei mi-a justificat, însă, atitudinea fetei. O mamă foarte elegantă, care doar și-a plasat copilul pe scaun și a plecat, revenind cu zece minute înainte de terminarea piesei pentru a aduce fetei cele mai frumoase buchete de flori pentru actori (aproape am ratat finalul poveștii!)…
Am privit apoi, printre picături – povestea era mai importantă! – la chipurile mici și mari din sală. Dincolo de ținutele vestimentare, mămici și tătici care aplaudă cu zâmbetul pe buze, înclinându-și capetele în ritmul muzicii, au în brațe sau alături copii care aplaudă cu zâmbetul pe buze, înclinându-și capetele în ritmul muzicii. Mămici și tătici cu brațele încrucișate, capetele drepte, privirea înainte, fără nicio expresie pe chip au în brațe copii cu exact aceeași (non)expresie, iar tătici sau mămici morocănoși sau plictisiți au, după primele aplauze entuziasmate ale odoarelor lor, parteneri la fel de ursuzi. Părinți preocupați, în sala de teatru de păpuși, de mesajele de pe telefoane, au alături copii neatenți…
Și piesa s-a terminat.
Cu fiica mea alături aplaudăm frenetic, în picioare, povestea și cântăm odată cu Nana, Nini, Nunu – cei trei purceluși care împreună fac cât unul – ne îmbrățișăm și promitem că vom reveni.
Sunt fericită ascultându-mi fiica în drumul spre casă povestindu-i tatei cele petrecute, conștientă fiind de posibila traducere a acestei satisfacții părintești ca lispă de modestie, sunt fericită spuneam, de oglinda mea…
Nu stiu cum sunt azi, e ziua cu “nu-mi pasa” sau a “cui ii pasa?” cand e vineri, atat de frumos afara si inlauntru- chiar asa, cum ar putea fi frumos afara si urat inauntru sau invers?, eu nu cred asa ceva, eu cred ca launtricul face vremea de afara, buna ori rea- si e atat de aromata cafeaua, fie ea si rece si vor fi atat de frumoase si serile ce vor urma?
 |
| From Diverse |
Chiar asa sunt azi, adica nu stiu cum, dar cui ii pasa?
BUNA DIMINEATA, prieteni din lumea mare, pofta buna la cafea si intelepte autodefiniri, sorbind impreuna din ea!
Bacau, Joi, 13 martie, 2014
Tiribum, ciribom, ciribum, de trei ori peste cap, hale hap, eu doar v-am avertizat ca de-atata joaca buna, zau, m-am transformat!
 |
| From Diverse |
Si, cu totala lipsa de modestie, va spun ca e grozav, grozav, grozav de-a dreptul sa fii licurici!
Veronica – Cantecul licuriciului
Buna dimineataaaa, eroi de poveste din lumea mare, pofta buna la cafea si aventuri de neuitat in tari cu minuni, sorbind impreuna din ea! :)))