Tag Archives: cartier

Cartier

În bucata aceea de lume,
mame-încolăcite cu fii
și fiice-împreunate cu tați,
surorile cu frați
nu se întreabă de ce,
uneori,
pruncii fără vreodată cu-n zîmbet,
cu plămînii diformi,
trebuie duși către groapă.

Chiar și așa,
în bucata aceea de lume,
și fără s-o știe,
prunci din prea multe mame,
necunoscuți de tați,
tînjesc împreunați
la fericire.

Doamnă, domnule, copile,
îți dau pentru prima oară un zîmbet!
Îmi dai o jucărie?

Castelul Verde, Bacau, 2012

Oameni de vanzare

Pe strada aceasta pe care locuiesc eu, din cartierul acesta, din acest oraş găzduit de această ţară, numite toate, strada, cartierul, oraşul şi ţara “oarecare”, betoanele veghează la buna ordine a lucrurilor. Zidurile cumpără oameni. Îşi pun termopane, uşi metalice cu cinci apărători, acoperiş de ţiglă, îşi montează centrale, se boiesc cu roşu, în verde, cu galben şi-albastru strident şi ies la strada mare. “Pe oamenii aceştia îi cumpăram, zic ziduri, sunt oameni de vânzare, ne ocupăm cu ei, le dăm, pentru avere, din colţ în colţ, ideea de mişcare“.

Şi-n tot acest timp în care zidurile se ocupă de bunul mers al lucrurilor de pe-o stradă oarecare, dintr-un oarecare cartier găzduit de-o ţară oarecare, din firul ierbii, privindu-i pe oameni în sus, râd în hohot, fascinate, furnici fără avere, în reală mişcare.