All posts by river

La un pahar de rouă

Prinsă-n iarbă, ghemuită,
o Păpușă ciufulită
urmărea cum fiecare
-fluture, omidă, floare-
în oricare ziuă nouă,
în ceșcuța sa de rouă,
povestește vis din noapte
și oricare alte fapte
care-n zilele trecute
fost-au toate petrecute…

From Desenele mele

Azi, la rînd, a fost Furnica
(vorbareață mititica!)
să ne spună o poveste:
“Despre-o Gărgăriță care,
vai! e-ndrăgostită tare
de-un…Bondar, un oarecare

ce stă-ntins, cu burta-n soare
cît de lungă ziulica…
Nu-i de capul lui nimica!”

A cîntat și Greierașul
îmbrăcat în costumașul
special croit de-Omidă
din fir roșu-cărămidă
din mătasea dintr-o dudă
(chiar de plouă, nu se udă!!)

Și, sorbind de prin ceșcuțe
rouă dulce, cafeluțe,
toți din iarbă se simt bine!

Hai, nu vii și tu cu mine?…

Dupa 12 ani…

La varsta de 17 ani, am hotarit ca trebuie sa ma bag in politica. N-aveam, desigur, nimic in comun cu politica sau politicul. Ba…nu, mint! Singura mea legatura era legata de simpatia pe care i-o purtam lui Petre Roman. Asa, ca era la moda.

Cum spuneam deci, la virsta de 17 ani m-am hotarat sa intru in politica. La aripa tanara, evident. Mi-am luat frumusel buletinul si am plecat la sediul PD, unde am semnat nu’sh ce hartiutze prin care mi se confirma ca, din acel moment, cu drepturi si obligatzii, am devenit in mod oficial membru de partid. Cata mandrie pe mine! Cata inflacarare, visam cu ochii deschisi ca voi fi cooptata in tot felul de activitati interesante, ca talentul meu de a scrie poezii va fi observat si de ceilalti prin intermediul unei eventuale reviste de partid, ca voi merge la concerte gratis la trupele preferate si, mai important ca orice ca voi reusi sa ajung sa dau mana cu Petre Roman!!!

Anii au trecut, talentul meu literar nu a fost scris in nici o revista de cultura a partidului, concertele erau oricum in aer liber, gratuite, iar visul de a ma intalni cu Petre Roman s-a pierdut undeva, in negura timpului…

Acum douazeci de minute suna telefonul… Telefonul parintilor la care ma aflam intr-o scurta vizita, vecini de palier fiind. Cu uimire, il vad pe tata intinzandu-mi receptorul:

Voce: “Alo? Domnisoara Madalina Cristescu?”

Eu: “Da, ma rog, doamna Madalina Rotaru, dar eu sint!”!”

Voce: “De la Partidul Democrat sint. Sinteti membra a Partidului, nu?”

Eu (razand) : “Daaa, m-am inscris in partid cand aveam 17 ani, acum am 29…”

Voce: “Multi inainte! Am sunat sa va informam ca, stiti, PD s-a transformat in PD-L. Si va invitam sa va luati noul carnet de membru de partid”

Eu: “hahahahahaha Stiti… nu mai am culoare politica…”

Voce: “Este decizia dumneavoastra, si v-o respectam, dar stiti, domnul….candideaza la Primarie…Sunteti de acord sa ramana numele dvs., sa-i sustineti candidatura?…”

Am ras. Mult. Inca mai rad… Auzi tu, dupa 12 ani…

Uite-asa se face stirea…

Acum nu ca nu as fi putzin flatata de ceea ce mi s-a intamplat… Inainte de asta insa,sunt dezamagita. Nici macar furie nu o pot numi pentru ca, dezamagire a fost! Nu am fost niciodata de acord sa fac copy-paste, nici macar dupa un comunicat de presa ca apoi, sub el, sa ma semnez eu. Cu atat mai mult nu as face asta unor colegi de-ai mei. Sa le iau adica articolul si sa ma semnez intr-un alt ziar, ca apartinandu-mi…

Ieri mi-a aparut un material la ziarul la care lucrez. Astazi, am avut “surpriza” sa descopar o copie aproape identica a articolului meu, intr-un alt ziar. De data asta central. Intamplator (sau nu) la unul la care sunt abonata prin e-mail…

Copy from:

http://www.ziaruldebacau.ro/index.php?articol=27118

Paste to:

http://www.gandul.info/societatea/peste-o-mie-de-barbati-vor-concediu-de-paternitate.html?3932;2376779

SAU:

Ziarul de Bacau / Social

Tot mai multi barbati in postura de mamici
De Madalina Rotaru, 11.02.2008

Comenteaza Articolul Trimite Articolul Tipareste Articolul

De la an la an, numarul barbatilor din Bacau care solicita indemnizatie pentru cresterea copilului pina la 2 ani, respectiv 3 in cazul copilului cu handicap, este tot mai mare.

 

De la inceputul lui 2008, la Directia de Munca si Protectie Sociala Bacau s-au prezentat numerosi tatici pentru depunerea documentatiei in vederea obtinerii indemnizatiei de crestere a copilului. Asa se face ca, in prezent, din totalul de 5235 de persoane beneficiare de acest drept, 1124 (21,5%) sint barbati.
Totodata se inregistreaza cresterea ponderii persoanelor de sex masculin care solicita reintoarcerea la lucru, prin stimulent.
De acest drept, urmare a intreruperii perioadei de concediu de materninate, beneficiaza la aceasta ora, 506 bacauani: 284 femei si 222 (44%) barbati.
“Majoritatea celor care renunta la indemnizatie in favoarea stimulentului sint persoane care, fie ocupa posturi de conducere sau au salarii foarte mari, fie nu au venituri extraordinare, dar se tem sa nu-si piarda locul de munca” a declarat Gheorghe Apostu, directorul executiv al Directiei de Munca si Protectie Sociala Bacau. (Madalina ROTARU)

SI:Ziarul GANDUL:

Bacau, Judetul taticilor grijulii

Peste o mie de barbati vor concediu de paternitate
12 FEBRUARIE 2008

0 foto 0 audio 0 video 0 alte fisiere

Numarul barbatilor care solicita indemnizatie pentru cresterea copilului de pâna la doi sau trei ani (în cazul copiilor cu handicap) este din ce în ce mai mare, potrivit reprezentantilor Directiei de Munca si Protectie Sociala Bacau. Astfel, din totalul de 5.235 de persoane care beneficiaza de indemnizatia pentru cresterea copilului, 1.124 (21,5%) sunt barbati. Totodata, se înregistreaza cresterea ponderii persoanelor de sex masculin care solicita reîntoarcerea la lucru, prin stimulent.

De acest drept, ca urmare a întreruperii perioadei de concediu de crestere a copilului, beneficiaza în prezent un numar de 506 bacauani: 284 femei si 222 (44%) barbati. „Majoritatea celor care renunta la indemnizatie în favoarea stimulentului sunt persoane care fie ocupa posturi de conducere sau au salarii foarte mari, fie nu au venituri extraordinare, dar se tem sa nu-si piarda locul de munca”, a declarat, corespondentului Mediafax, Gheorghe Apostu, directorul executiv al Directiei de Munca si Protectie Sociala Bacau.

 

La multi ani, Taticul meu, te iubesc mult!!!

Ce cadou as putea eu, Taticul meu, sa-ti daruiesc de ziua ta?… Banalul after shave, deodorantul str8 care stiu ca-i preferatul tau… Dar in afara de asta, Taticul meu, ce as putea sa-ti daruiesc? Pentru ca vezi tu, Taticul meu, asa ne-ai conceput, sa nu ne putem multumi cu a ne darui unii altora doar atat, un produs infashurat frumos, cochet intr-o bucata de hartie…

Dragul meu Tatic, imi aduc aminte ca stiai, cand eram mici, raspunsul la orice intrebare… Stiai ca usturimea unei zgarieturi trece cu pansarea locushorului acela ranit, cu o frunza de patlagina. Ca macrishul are frunzulitza in forma de inimioara, atunci cand ne vedeai ca papam de fapt trifoi… Ca paianjenii sunt foarte folositori la casa noastra si de aceea nu-i bine sa-i strivim sub papuc. Stiai, Taticul meu de ce ninge, de ce ploua, de ce-i soare… Stiai cate-n luna si-n stele si ne faceai sa radem mult si zgomtos, asa ca tine… Mai tii minte cand ne-ai facut arcuri cu sagetzi din nuielushe de alun?… Ce mandre eram ca nimeni pe lume, nici cei mai vestiti eroi, n-aveau asa arcuri ca ale noastre. Si ce mandre eram, printesele lui tata, infashurate in cearshafuri albe, locuind intr-un castel de nisip sau de cuburi roshii, verzi si-albastre…Ti-aduci aminte cum iti rasuceai mustatza, visator, cand spuneam poezii pe scena casei de cultura? Si cum mergeam in crang sa culegem viorele?…

Taticul meu, sunt atatea pasari care canta in geamul meu si-as vrea sa te mai intreb cum se numesc ele, de ce-si fac cuib aici, de ce sunt galbene cu negru, de ce merg si nu tzopaie… Stii ca ascult acum Bob Dylan? Stii ca ascult in fiecare zi Bob Dylan si ca-mi vine sa plang de cat de frumos canta si-ti multumesc in fiecare zi pentru asta?…

Dragul meu Tatic, anul acesta m-am gandit ca nu-i suficient doar sa iti spun ca te iubesc, anul asta simt nevoia sa-ti si scriu asta, s-o strig in gura mare. Si nu intamplator, Taticul meu. Astazi vreau sa strig in gura mare ca stiu ca esti mandru de noi, fetele tale, toate trei, stiu ca in zbuciumul tau zilnic, in momentele de ignoranta fata de noi, tu tot la noi te gandesti. Stiu ca muncesti atat de mult, pana la a uita de tine, pentru noi… Dar, Taticul meu, a venit vremea sa inchizi putin calculatorul, sa tragi aer in piept si sa primesti asa cum se cuvine cadoul de la noi. Adica pe noi, gandurile noastre, iubirea noastra toata…Astazi, de ziua ta, Taticul meu, m-am gandit sa-ti daruiesc dorul meu tot. Pentru ca mi-e dor de tine, Taticul meu, chiar daca suntem usa in usa si te vad in fiecare zi… Te iubesc mult, Taticul meu, la multi ani!…

Regizorul suntem noi

Primele sedintze in care s-au intrunit la inceput de an aleshii nostri i-a gasit pe aceshtia preocupatzi de problemele care faceau obiect de disputa, picanterie si aparent fina ironie si in sedintzele din a doua jumatate a anului trecut. Altfel spus, citand Poetul, la Bacau, „toate’s vechi si noua toate” … Aeroportul, bazinul, podul, gropile din asfalt…
Concluzie:
Nu stiu voi, dar eu una m-am plictisit ingrozitor sa particip luna de luna la asa-zis “sedintze” de consiliu local si judetean, in care aud mereu aceeasi placa, vizionez aceeasi piesa de teatru, roluri interpretate execrabil, in numele “binelui public”, de o adunatura de actorashi cu pretentzii de alesi ai urbei…
Nimic nu-i face sa-si schimbe repertoriul, nimic nu-i determina sa-si abandoneze limbajul grosolan si ideile fixe in care nici macar ei nu mai cred. Mai mult, abia asteapta parca, sa se intample ceva rau pentru a avea motiv intemeiat de “hai sictir!” si cearta. Nimic bun nu s-a intamplat vreodata in urbea asta a noastra, nimic bun nu se va-ntampla, toti sunt vinovatzi de asta si vinovat nu-i nimeni…
Nu reushesc sa trec insa peste hotararea-mi de a nu mai participa la astfel de scenete, fara a ma-ntreba (retoric?) daca se mai poate face totusi ceva. Daca se va gasi vreodata un regizor apt sa distribuie roluri – aceleasi, de edili – unor actori adevaratzi…
De fapt, daca stau bine si ma gandesc, in toata aceasta poveste, Regizorul e de vina. Iar Regizorul suntem noi!

Cand vom intelege oare, ca schimbarea trebuie sa vina din noi insine? Ca nu ne va fi vreodata bine sau mai bine lasandu-ne prada altora, preferand “plansul” actziunii si resemnarea, atitudinii?…

Cand vom avea curajul sa ne debarasam de “vorbe din batrani” precum “capul plecat sabia nu-l taie?”… Sa ajungem sa intelegem ca “mai binele” este ascuns in noi, ca trebuie doar sa-l lasam sa vorbeasca?…

De ce n-am intarzia si noi la serviciu in ziua salariului neacordat? De ce nu vrem sa demonstram ca seful nu este mai putin dependent de salariat decat salariatul de sef?

De ce inainte de a ne critica tinerii ca nu pun mana pe o carte, nu ne criticam pe noi insine ca invocam eternul, banalul, nejustificatul “eu nu mai am timp pentru asta”?

De ce refuzam sa-l atentionam pe cel care isi arunca punga de plastic la intamplare ca gestul sau il descrie mai mult decat ar putea-o face un milion de carti presupus citite?

Stiu, sunt intrebari banale, puerile si deplasate. Atata doar, reamintindu-mi-le din cand in cand, gasesc ragazul – prin nebunia lipsei de timp – sa ma intorc putin la mine insami, sa imi gasesc schimbarea si starea de “mai bine”…

Randul meu

Imprastiati-va prin iarba, puhoi de bobi de roua:
maine dimineatza am chef sa-mi lingetzi talpile,
sa imi tzashneasca crengi din mugurii de umeri
si sa imi infloreasca albastre florile de iris…
Maine dimineatza,
voi pleca, precum Pasarea Phoenix,
cu roua-n picioare
si-mi voi scalda degetele in saliva voastra imprastiata-n iarba.
Maine dimineatza,
e randul meu sa redevin copac,
sa redevin suprema voastra incaltzatoare
Maine dimineatza,
am chef sa-mi lingezi talpile,
isteric, sa-mi rad suprematzia!

Sunt JURNALIST, bă! Comentezi?!!!…

Din prea mult respect faţă de mine însumi, eu, Jurnalistul cu “j” mare am gîndit ca a sosit timpul să spun, dom’le, lucrurilor pe nume! Să explic adică, aşa ca pentru toată lumea, ce mă diferenţiază pe mine, Jurnalistul de astăzi, de jurnalistul din manualele de specialitate

*Dintru-nceput, vreau să fie foarte clar: un Jurnalist trebuie, musai, să aibă bine înrădăcinat în mintea lui şi-n crezul lui principiul că… principiile pot fi încălcate. Ca atare, un Jurnalist adevărat, cum sunt eu bunăoară, nu va ezita, la solicitarea “şefului”, să scrie sau să prezinte un material în care nu crede. La un moment dat, chestia devine chiar distractivă, nu mai ai nevoie nici de argumente, nici de documentare. Sînt suficiente cîteva expresii pompoase: chiar dacă incoerente şi lipsite de sens, ele vor satura, cu siguranţă, un public atît de lacom de scandal !

*Apoi, spre deosebire de un jurnalist, un Jurnalist îşi poate pune semnătura, fără nici o reţinere, sub comunicatul de presă trimis prin e-mail de un binevoitor purtător de cuvînt al unei instituţii. Adica ce, dacă adversarul meu de breaslă poate, eu sînt, oare, mai prejos?… În plus – şi Jurnalistul are voie să gîndească astfel- lumea este prea ignorantă pentru a sesiza un lucru atît de nesemnificativ precum apariţia simultan, în trei publicaţii, a aceluiaşi “articol”. Purtînd, însă, semnături diferite! Mai există varianta: “oricum nimeni nu citeşte/nu ascultă/nu vizionează materialul meu”. Jurnalistul are voie să gîndeasca şi în acest mod! Şi pe bună dreptate: atîta vreme cît îşi ia leafa, totul e în regulă….

*Un alt aspect: un Jurnalist al zilelor noastre nu va pune prea mult accent pe capitolul « gramatica limbii române ». Cu cît refuzi mai mult să recunoşti că este posibil să mai ai scăpări, cu cît refuzi mai înverşunat apelarea la un dicţionar – fie el şi www.dexonline.ro – sau la un manual de gramatică, cu atît eşti mai aproape de definiţia Jurnalistului. Un Jurnalist, spre deosebire de un jurnalist, nu va simţi niciodată nevoia de a-şi ridica semne de întrebare atunci cînd, în loc de “să fii!”, scrie “să fi!”, în loc de « ştii că… », scrie “şti că…” sau cînd în loc de «mai multe blocuri s-au dărîmat din cauza cutremurului », el scrie sau rosteşte « mai multe blocuri s-au dărîmat datorită cutremurului»… Mai mult chiar, un Jurnalist perseverent se va ambiţiona să scrie şi să rostească sus şi tare că « nu se merită să te rişti », în ciuda faptului că verbele «a merita » şi «a risca » nu au fost, nu sînt şi nu vor fi niciodată reflexive…

*Iar dacă cineva va îndrăzni să-i atragă atenţia asupra acestor fleacuri (cu atît mai mult un coleg jurnalist), va fi vai de capul lui! Şi asta pentru că, un Jurnalist adevărat nu are voie să accepte criticile şi nici să le considere constructive. Nici măcar să le ia ca atare. Nu, cel mai indicat, în astfel de situaţii, este ca replica să fie cît se poate de agresivă…

*****

Am obosit. Bag seamă că s-a-ntunecat afară, e vremea să mă duc la nani. Deşi ar mai fi cîte ceva de spus…

Am să mai trag doar o scurtă concluzie – vorba artistului, « aşa cum am spus, nu mă tem de concluzii, nici de premise… » (mai era partea cu « doar de urmări », dar o ignor) : sînt un Jurnalist adevărat pentru că, chiar dacă -într-un involuntar moment de sinceritate faţă de mine însumi- mă voi regăsi cîtuşi de puţin în cele de mai sus, hotărît lucru, nu voi zîmbi! Voi deveni doar, mai încrîncenat în a persevera în greşeală!