All posts by river

Colegii mei m-au criticat!

Zilele trecute, am primit invitația de a participa la un eveniment despre care nu mi s-a comunicat decît că, sec, se numește ”Galele criticați.ro”. Alături de alți colegi, mi-am luat inima în dinți și m-am prezentat la locul și ora stabilite zicîndu-mi, firesc, ”ce-o fi o fi!”. Surpriza a fost că a fost chiar frumos și mult mai plină de surprize – ea, surpriza!- decît aș fi putut bănui.

Doru Potoroacă și Ionuț Avram, colegi cumva de breaslă, s-au gîndit să-și facă de cap, dar mai ales, să le dea altora, oficialități și nu numa’, bătăi de cap. Împreună, deși au mai puțin de un an de cînd au lansat site-ul www.criticați.ro – să fim bine înțeleși, critica este constructivă! – au pus pe picioare, la propriu, o manifestare de care Bacăul, îmi permit să cred, avea nevoie. Și care sper că nu va muri aici. Pe scurt: la Gale au fost premiați- pe acorduri AC/DC, Highway to Hell și printre scenete ale unor băieți cu talent de cartier– mai în glumă mai în serios, dar mai mult în serios și cu umor, diverse personalități ale urbei, politicieni și mai puțin oameni politici, pentru contribuția sau… pentru contribuția în bunăstarea sau… starea celor care i-au ales. S-au dat diplome pentru tăcerea în Parlament, pentru trasee politice alambicate, pentru atragere de fonduri europene, scenarii politice etc. S-au dat diplome și pentru cei din afara politicului, organizații nonguvernamentale sau societăți private care, între noi fiind vorba, spre deosebire de primii, au ales necondiționat și nu au fost alese, chiar să schimbe ceva în comunitatea asta!

Surpriza mea a fost că s-au dat premii și unor reprezentanți ai presei și blogosferei locale. De ce surpriză? Pentru că m-am aflat printre cei premiați, chiar dacă pentru un blog care nu are nimic a face, îmi permit să spun, spre deosebire de altele (felicitări dragilor mei colegi contrasens, fără filtru, aghiuță, kaysha sau talent irosit) nici cu imparțialitatea, nici cu implicarea în comunitate. În sensul că blogul aici de față e, pentru mine, un simplu jurnal de suflet pe care am ales să-l fac public. Premiul m-a emoționat în mod real, vă mulțumesc! 🙂

Sper ca la anul să suflați din nou, cu același spirit critic, plin de umor, spre tortulețul cu… două lumînări! 🙂

Balans

cu degetele astea mustind a cerneală,
croiam cîndva, în fiecare zi, pitici albaștri în straie de hîrtie.
zbenguite se-nfășurau și se împleteau,
zîne nebune de noapte,
visele tale.

cu degetele astea mustind a zăpadă,
modelai cîndva, în fiecare zi, prințese albe în castele de gheață.
zbenguite se-nfășurau și se-mpleteau,
în țurțuri nebuni,
visele mele.

From Desenele mele

cu degetele astea douăzeci, mustind în ani, a uitare,
ne mai regăsim acum, în cîte-o noapte, vinovați hoinari în joaca preferată.
pe capete de balansoar,
se zbenguiesc și se-mpletesc frenetic,
feeric decor,
pitici de hîrtie, zîne de gheață,
visele noastre.

Travka – Apartamentul 77

Asculta mai multe audio diverse

Extemporal… cu semne de carte, premierea!

În urmă cu cîteva zile, cu mîinile în detergentul de vase, cu vasele sub apa fierbinte – groaznică rutină! – cu muzica-mi obișnuită pe fundal, a răsărit din spume și grăsimi o întrebare: ”dacă poezia ar avea ochi, ce culoare ar avea aceștia?”. De bună seamă – mi-am răspuns – poezia lui Nichita are ochi de motan . Ochii poeziei lui Bacovia trebuie să fi fost ca un amurg de toamnă, violet, iar culoarea pieselor de șah posibil că o poartă versul lui Sorescu…

Bine, bine, mi-am continuat dialogul interior, dar știi doar că mai deunăzi ți-ai reamintit (mama ei de rochie verde, ba nu, albastră, ba nu verde, albastru clar, hai că e un bluemarin, să știi că-i turcoaz, parol e verde, ba nu, albastră! 😀 ) cît de diferiți în percepția lucrurilor, mai ales ale celor ”universal valabile”, ne dovedim a fi! 😀 . Ochii poeziei tale nu au întotdeauna aceeași culoare ca cea a ochilor poeziei lui sau a ei, e clar!

Așa am ajuns la ideea unui”extemporal”; împingîndu-mi curiozitatea de a vedea ce culori văd cei din jur, în poezie. În poezia lor, în poezia asta pe care o trăim zilnic și care iată, da, se poate ascunde cînd și unde nu te-aștepți, inclusiv în groaznica rutină – spuma de vase, apă caldă și grăsimi.

Iar cei din jur au răspuns. Le mulțumesc celor care au făcut-o, prin semne de carte, așa am gîndit extemporalul.
Un semn de carte pentru culoarea ”căprui pentru că se termină tot în A” pe care o poartă ochii poeziei lui Vlad N. (via Facebook), un semn de carte pentru ochii ”în mod normal albaștri sau verzi, dar uneori galbeni ca niște sori” ai poeziei Caramicii. Un semn de carte, pentru ochii ”cu o culoare de toamnă” ai poeziei Văcuței Verzi și un semn de carte pentru culoarea ochilor ”veseli și plini de viață” ai poeziei lui Bty. Un semn de carte, nu se putea altfel, pentru Kaysha a cărei poezie are ochii roz, a inocență și pasiune.

From Desenele mele

Mulțumesc celor care vor vrea, în continuare, să răspundă curiozității mele. Tot prin semne de carte, mulțumesc! 🙂

Nota: Vacuta Verde si Caramica sunt rugate, daca vor dori semnele asa cum sunt ele de fapt, sa-mi lase niste date de contact la adresa de email din pagina ”despre mine”. Ele vor ajunge, odata cu primirea adreselor, in cel mai scurt timp, prin posta, la destinatie! 😉 Vladut, Kaysha si Bty le vor primi personal, la prima întîlnire. 😀

În prefacere

Se crăpase de ziuă și odată cu ea
se crăpase în facere scoarța copacului meu.
“Împinge, respiră!”
-striga liniștea dimprejur,
„Împinge, respiră!”
-cîrîiau păsări din țările calde.
“Împinge, transpiră!”
-suduia în focuri un soare nebun.

From Desenele mele

Cu întreg Universul la rădăcini
s-a rupt scoarța copacului meu,
și-a respirat,
și-a inspirat,
a transpirat
și m-a născut.
În prefacere, acum,
mă naște scoarța copacului meu
de cite ori, în cădere,
uit că transpir
să respir,
să inspir.

Nick Cave – I Let Love In

Asculta mai multe audio diverse

Noduri

Filă-n cotor de poveste,
în fiecare dimineață, face echilibristică
ori forme de noduri din ieri, cu azi și mîine.

I se întîmplă, desprinsă de poveste,
să se trezească uneori, în loc de trup,
cu crengi înmugurite de bizare senzații.
Geppetto o naște, cu har, dovada minciunii.

From Desenele mele

Nu-i nimic – ea rîde- e dimineață doar,
fac echilibristică și uite, prin ochiuri de noduri,
cum păsări senine mint cuiburi în mine,
E dimineață doar,
fac echilibristică
și uite, formele mele sînt noduri…

Bob Dylan – Tangled Up In Blue

Castelul verde

Zîna de cîrpă dansează fără sonor,
scuturînd indecent, din rochiță,
nasturii verzi.
Ursul de pluș îi trage ocheade
și-i face timid, pintre baloane,
semn de liberă cale.

From Desenele mele

Cînd sînt indiscretă port ciorapii verzi.
Îngenuncheată după ușă,
mai trag din cînd în cînd cu ochiul,
prin gaura cheii,
la liniștea de la Castel.

Am locuit și eu cîndva acolo,
cu zîna de cîrpă și ursul de pluș.
Aveam vreo 18 ani,
ne agățam împreună de cozi de baloane
și,
cu ochii deschiși,
în rîs haotic,
ne proiectam pe pereți
pășuni iluzorii,
cai verzi să ne pască…

Baby Bird – You’re Gorgeous

Bacovia mea

Bacovia, pasiv,
se umple de șanțuri.

Primește, tăcut,
sublim sărut în poarta doi,
scuipat – tuberculos!- de vis-a-vis
și-n zile speciale,
rugi penticostale
în casă de vînzare.

La sorți, la cîte-un număr,
se îmbibă Bacovia,
greu, în anotimp,
de miros de zacuscă,
friptură la tavă,
parfum de struguri
sau frunze pe rug.

Peste Bacovia, gălăgios,
copii cu biciclete
fac cercuri în joacă,
iar liceeni, boem,
se-întrec de-a anii,
cu tragice iluzii.

From Diverse

Mute-n zigzag
zac la program,
niciodată peste,
reci instituții de stat.

Sub tălpile mele,
cu fiecare zi,
Bacovia-mi îngînă
Note de primăvară,
Monosilab de toamnă
confortabil anonimat.

Nota bene
De cînd nu mai e poet
că s-a făcut stradă,
Bacovia nu mai este al meu,
Bacovia este – rutină – a mea!


MONOSILAB DE TOAMNA
Asculta mai multe audio diverse

Din cînd… în timp

Să nu mă cerți,
atîta doar,
din cînd în timp,
uit să mai fiu mare!
Ca-n vremea aceea,
– o știi! – cînd,
uitînd că sînt mică,
mă transformam cu roșu pe buze
și-mi greșeam cu negru, colțul ochilor.
Îmi plăceau, pe atunci,
pantofii cu toc și,
cu șalul mamei pe umeri,
la braț cu sofisticată poșetă,
mă defilam pretinsă domnișoară,
în fața oglinzii, pe coridor…

From Desenele mele

Să nu mă cerți, atîta doar,
dacă acum, din gînd, în timp,
fără să suni,
mă vei găsi naivă,
încolăcită la perete
sau poate în fața oglinzii,
ori pe coridor,
la piept atît, cu o zînă de cîrpă.
Lipsită de fard,
în rupte sandale,
dezgolită de șal
și fără poșetă,
să nu mă cerți!
Din cînd… în timp,
uit să mai fiu mare
și-mi place să zbor…

The Beatles – Across The Universe