asa, ca sa-mi dau chef. de munca! 😀
All posts by river
spasme
m-am cocoţat hidoasă
fructă despuiată
în portocalul ăla
şi am urlat
şi am urlat
şi am urlat
că poate mă aude cineva
în trunchiul meu
dar nimeni nu m-a auzit
pînă m-am copt
şi a început să-mi curgă zeama
să se prelingă pe buzele sau tălpile
cui o vrea
Cucul şi pupăza
Nu, nu e vorba despre acel cîntecel care ne distra în copilărie şi pe care oamenii mari din jur încercau să-l ţină cît mai departe de urechile noastre, deşi nu ştiu de ce, pentru că oricum, la vîrsta aceea, nu pricepeam mare lucru din el. 😀
Este vorba de “Cucul şi pupăza” scriitorului britanic Will Self, o cărţuile care mi-a căzut în mîini întîmplător şi-n care sînt prezentate două poveşti distincte, unite, însă, printr-o idee comună, aceea a metamorfozei (metamorfozării?). O cărţulie, de fapt un autor care pe mine m-a şocat efectiv, trăire peste care am reuşit să trec şi s-o înţeleg, citind puţin din biografia acestuia:
“După o adolescenţă aventuroasă şi turbulentă, dependenţei de droguri îi ia locul o dependenţă de literatură, după cum singur mărturiseşte”
Pe scurt:
În Cucul (noveletă) , este vorba despre o femeie de circa 30 de ani, urîţică, fadă, căsătorită, la vremea studenţiei cu Dan, la scurt timp dupa întîlnirea lor, ceea ce a determinat-o pe eroină – Carol – să-l ia de soţ pe acesta fiind un orgasm cu totul neaşteptat în timpul unei partide de sex de cîteva secunde, la beţie.
Dan şi Carol, nelipsiţi de un anturaj format din cîţiva amici alcoolici, duc o viaţă banală pînă la absurd, stropită însă, din belşug cu alcool şi ignoranţă, dar în acelaşi timp dependenţă reciprocă.
Ura lui Carol faţă de Dan, de căsnicia ei, de ea însăşi în fond, devine atît de puternică încît organismul ei începe să o ia razna. Aşa se face că, într-o zi, Carol se trezeşte cu o “chestie” între picioare, la început mică, apoi tot mai mare, care va pune pecetea definitv asupra vieţii ei şi a superficialului ei soţ. “Chestia” este un penis.
Urmarea şi finalul noveletei devin, din acest punct, macabre de-a dreptul, mă opresc, însă, aici cu dezvăluirile. Ceea ce pot să mai spun, totuşi, este că pe mine, povestea, modul de relatare şi ideea în sine mi-au dat fiori şi m-au adus aproape, fizic, de starea de vomă. Nu, nu regret ca am citit povestea pentru că ea este pe cît de sadică, pe atît de fascinantă…
Pupăza (farsă), chiar dacă la fel de ciudată ca poveste, mi-a creat un sentiment mai curînd de înduioşare şi milă, decît de scîrbă şi înfiorare.
Bull, un redactor pe sport, burlac şi timid, cu o sensibilitate aparte şi un fin simţ al umorului, îndrăgit, totodată luat în derîdere de cei din jur, se trezeşte, într-o dimineaţă, cu o “rană” in spatele unui genunghi… “Rana” se dovedeşte a fi un vagin, iar singura persoană care va afla asta este medicul (apreciat în societate ca un profesionist şi cunoscut ca un sfînt, cu o soţie respectabila şi un copil abia născut) lui Bull. Se întrevede o poveste de dragoste la mijloc, sfîrşită, însă, cu multă umilinţă şi o sarcină nedorită.
Cartea se găseşte (încă) în librăriile băcăuane (cel puţin), la Editura Polirom şi este la reducere, adică la pretul de 10 lei. Dacă aş fi cumpărat-o la preţul iniţial, de 40 lei adică, nu aş fi regretat!
Pariu de nouă zile…
…tot pe Vama Veche, evident, dar nu inopinat şi nu pentru o noapte şi două zile… Un pariu programat, unul cu noi înşine, fascinaţi de poveştile despre o Vamă în care, pînă la cei 30 de ani ai noştri nu am stat efectiv, cu excepţia cîtorva ore la cîteva concerte Stuf, dar despre care auzisem că a murit. Ciudat, poate, pentru vechii vamaioţi, pariul a fost cîştigat de noi.
Am găsit o Vamă liniştită, curată şi fermecătoare. Una plină de copii de unul, doi, trei anişori, purtaţi în braţe, în hăinuţe înflorate, de tătici cu plete sau duşi de mînuţe, să calce nispiul, să se joace cu apa, de mămici cu fuste lungi, ii şi brăţări ale prieteniei pe încheieturile mîinilor. Probabil că, mi-am zis privindu-i cu drag, aici au fost concepuţi aceşti micuţi… Pe unii dintre ei îi mai vedeai chiar zăbovind în cîte un cărucior pe plajă pînă în noapte tîrziu, visînd cine ştie ce poveşti frumoase, pe acorduri de rock, rock’n’roll sau blues.
Am găsit o Vamă în care te poţi decupla de realitate, pentru o noapte, două, trei, la piraţi. O Vamă în care poţi asculta pe înserat, un concert, două, trei de folk la şoni după ce vei fi păpat ceva gomboţi acolo sau zamă de tarhon şi un ciolan afumat cu muştar şi ceapă sau, depinde, după ce vei fi ales sa fii servit de feny, ospătarul negru şi plin de umor de la bibi.
Am găsit o Vamă în care poţi dansa pe plajă pînă la răsărit după ce (unii) vor fi făcut o baie cu stele în marea cea mare, limpede şi liniştită sau în care poţi savura şi rîde copios de peripeţiile lui speedy gonzales sau tweety, elmer şi alte creaturi proiectate pe un ecran, la hand.
Am găsit o Vamă în care cazarea este ieftină, atît cît să-ţi permiţi să-ţi mai iei o noapte şi apoi încă o noapte şi poate mai multe dacă, de luni, nu ar trebui să te întorci la serviciu.
Am găsit o Vamă din care – îmi dau seama totuşi – ceva a murit, dar pe care eu am să pariez încă un an sau doi, pînă cînd acel “ceva” va fi definitiv îngropat…
Pana mea!
Mi se întîmplă şi mie să mai pun virgulă între subiect şi predicat! Mă linişteşte, însă – deşi nu mă scuză – faptul că am decenţa să-mi descopăr singură greşelile şi să mi le recunosc.
Dansam?
Desigur, nu pot incepe fara sa-ti spun mai intai “multumesc, ai mai descoperit pentru noi un loc de refugiu” si ca “pentru asta, inca o data, te iubesc!”.
Gata! Dansam? 🙂
Pariu pe Vama Veche
Să plecăm adică, vineri seara, spre Piatra Neamţ pentru a asculta ceva muzică live şi a împărţi, eventual, o bere, cu nişte “preţ de (încă) o noapte albă, dragi prieteni”.
La 7.21 dimineaţa, venind din Piatra, să lăsam în urmă Bacăul, nebuni, emoţionaţi, copii scăpaţi din frîu, să ne trezim în Vama Veche.
Şi pentru o zi, s-ascultăm gîngurind pescăruşii, să ne ascundem, printre pălării, de soare,
să ne jucăm cu degetele în nisip şi să le împodobim cu alge verzi, din mare,
să reflectăm, apoi, la ceea ce se întîmplă.
Spre seară, să tolănim puţin sub noi, nisipul,
prin sunete de rock’n’roll se rătăcim privirea, printre siluete,
pentru a ne retrage apoi, pîş-pîş, ghiduş, spre paturile moi, de-acasă.
Mai punem un pariu pe Vama Veche?…
SENZATIONAL!!!! Circa 200 de bacauni au rostit cuvantul “pula” in timp ce Margineanu s-a autocenzurat
De cand a pornit tot rahatul asta cu Margineanu care, vezi draga doamne, ar fi fost calomnios la adresa unui politist, de fapt a nevestei lui, ma tot screm sa spun si eu doua vorbe, in replica. N-am fost in stare pentru ca, asa sunt eu, despre lucrurile care ma amarasc, nu prea pot sa scriu…
Astazi insa, am gasit (inca) un text, referitor la cele patite de Margineanu. Care m-a inspirat oarecum, in sensul ca mi-a pus intr-o anumita masura, ordine in ganduri. Am sa public aici, in speranta ca nu e cu suparare pentru autorul textului, comentariul meu:
Cu cateva zile in urma, Mihai Margineanu, aflat la volanul propriului autoturism, se indrepta de la Zalau, catre Bacau, la un concert. Concert pe care avea sa-l sustina chiar el, cu banda lui. Odata ajuns si urcat pe scena, Mihai Margineanu a povestit celor circa 200 de omuleti veniti sa-l asculte, facand haz de necaz, cum si-a luat, pe buna dreptate, o amenda din partea unui agent de circulatie zelos, nepus pe spaga, lucru rar intalnit, de altfel, in Romania. Bazandu-se pe bunul simt si mai ales pe bunul umor al spectatorilor, Mihai Margineanu a continuat povestea printr-un cantec veeeeechi, veeeechi, din popor, pe care toata lumea l-a fredonat cu mare haz. De necaz. Hazul de necaz al lui Margineanu!
Si a cantat:
Mihai Margineanu-ciusdei lelito ma
Asculta mai multe audio MuzicaSi culmea, cand a ajuns la un anume cuvant, Mihai Margineanu chiar s-a cenzurat. Nu si publicul, insa, care l-a rostit cu mare, mare satisfactie, la fel ca pe intreg versul. Care vers, s-avem pardon, nici macar nu e cel care, ulterior, a fost citat ca replica din partea lui Margineanu, la adresa bravului politist.
Revenind, patania a ajuns, din vorba in vorba, ulterior, sub forma de mare material de senzatie, dupa ce titlul acestuia a fost schimbat, in paginile unui ziar de scandal! Si uite asa, un ditai cacatul, pe romaneste, fabricat pe zvonuri, a inceput sa puta! Bai, frate, si inca ce pute!!
Mihai Margineanu, baiat fin, odata bagat in cacat, si-a cerut, public, scuze. Desi, sincer, nu avea nici un motiv sa o faca.
Cum adevarul este dincolo de cei care se gasesc sa judece un om doar dupa un titlu de ziar, si aici ma refer la majoritatea cititorilor TITLURILOR ziarului de scandal, propun urmatoarele variante:
– sa nu vorbeasca aiurea fara sa fi participat la concertul cu pricina sau, daca vor musai sa vorbeasca, sa mai intrebe si pe cei care au fost prezenti acolo. Ma ofer sa le povestesc cu lux de amanunte!
-sa dea dovada, atunci cand critica un om, de bun-simt si de minime cunostinte de cultura generala
-sa-si vada mai intai barnele din proprii ochi si-apoi abia, aschiile din ochii celorlalti
– sa se dezbrace de ipocrizia asta hidoasa
–SA ASCULTE, NAIBII, CANTECUL ALA!!
Si ar mai fi, gandindu-ne la alte conjuncturi, urmatoarele variante:
-Americanii sa-l dea in judecata pe Tudor Chirila pentru acel minunat refren, “f.u-i in gura sa-i f.t!”
-Toate Ralucile sa-l dea in judecata pe Margineanu pentru stiu ele ce
-Politia Romana, politicienii, preotii etc. sa-i dea in judecata pe Florin Chilian, Vama Veche, Parazitii, BUG Mafia si tot asa, si tot asa, si tot asa…
-sa ne transformam toti in jurati si inculpati
Hai, noroc si voie buna!
PS. Eu ma gandesc sa-i dau in judecata pe cei de la Cargo pentru “Baga-ti mintile in cap!”
Mihai Mărgineanu şi banda, prieteni dragi, pentru o noapte albă
Nu sînt fan Mihai Mărgineanu. Nu am fost niciodată, nu m-am pretins, vreodată, a fi. Nu înseamnă că nu m-am distrat copios, la toate petrecerile la care, în special spre dimineaţă, i-am ascultat muzica. Îmi face bine, de altfel, muzica lui, muzica adolescenţei şi a studenţiei mele, e imposibil, cred, să nu-ţi facă.
Mihai Margineanu – A fost odata
Asculta mai multe audio Muzica
Sîmbătă, Mihai şi banda lui au concertat la Bacău, în pub-ul The Stage. Aici s-au întîmplat lucruri nemaipomenite, pe care nu le aşteptam, pe care nu le bănuiam măcar, pe care acum, nu mi le mai pot imagina ca nefăcînd parte din noaptea aceea.
O noapte nebună, în care i-am descoperit pe băieţi aşa cum, de fapt, cred, chiar sînt. Extrem de talentaţi, amuzanţi, sufletişti şi prietenoşi, venind ei la tine la masă pentru a ciocni un pahar, pentru a depăna o vorbă pentru a-ţi spune un banc…
E bine să ştii că sînt vedete care îşi lasă aerele acasă. Sau că, efectiv, nu le au. E liniştitor să afli că aplauzele tale chiar au contat.
E extraordinar, cînd vedetele, după concert, îşi iau ghitările sau viorile în braţe, pentru a le gîndila din nou, dar nu pentru că asta le e meseria. Ci pentru a fredona- poveşti la gura sobei, stropi de val de mare, foc de tabără – împreună cu oamenii de lîngă ei, cîntece de suflet.
Şi cît de minunat e să încingi, la răsărit, o horă, cu astfel de, preţ de o noapte albă, dragi prieteni…
…pe care să-i aştepţi, cu nerăbdare, şi altădată…
In dar
de la Sabina, sa-mi faca seara mai frumoasa 🙂
Si de la mine, mai departe, pentru voi, cu drag 🙂