A fost odată o făptură care uneori înghițea atâta iubire că atunci când voia să spună ceva, din gură îi ieșeau în loc de vorbe, fluturi. Și pentru că nimeni nu știa cum o cheamă, unii i-au spus anotimp, dar cei mai mulți i-au spus, simplu, MUZĂ.
 |
| From Desenele mele |
Ca după atunci când ai înțeles și-un alt folos al insomniei, acela de a-ți fi deslușit inexplicabile vise din nopți de mai demult dormite, cum ar fi, de exemplu, cel petrecut într-o noapte de aprilie 2014 când… am visat că mi-a explodat luna, iar a doua noapte, visul s-a transformat în diafilm: eram un amfiteatru, aveam în mine bănci, iar pe bănci erau trei cărți (cu chip!) deschise – ultime achiziții din realitate – care cântau un cântecel în varianta Frank Sinatra. Era liber la intrare și totuși, amfiteatrul doar pe sfert. ”It’s almost like being in love…”
E o întreagă simfonie în mine, iar fluturii dansează între stomac și piept. Doar că, doar că de data asta, intrarea-n amfiteatru se face… cu bilet.
Uneori, muzele și muzii iau chip de fluturi, indiferent de anotimp. Azi, cafeaua e preparată din fascinația gânditului, imaginatului unui joc de fluturi în zăpadă.
Am gând de primăvară și știu că nu mai este mult până la ea, așa că toată ziua de azi, cafeaua e făcută din muguri.
Am visat o îmbrățișare inimă pe inimă, ticăind una în alta, peste alta, în același timp, tic-tac, tic-tac, acum doar simt, doar asta fac și pe mama fumând marijuana. Poți lua asta ca pe-o poezie, de a fost sau nu un vis, oricum, nimeni vreodată n-o să știe…
Pentru că dimineața asta foarte devreme confundată aproape în totalitate cu o noapte albă mi s-a reamintit despre vremelnicie, o să las muzele și muzii să se călătorească și să se împroaște în culori pe unde vor găsi de cuviință că mai există încă unii de se cred nemuritori în lumea asta mare fără de hotare. Eu o să-mi sorb cafeaua în liniște, proiectându-mi toate gândurile numite de unii anapoda, de mine – iubire, în trăirea, frumos, a prezentului…
Rămânând la aparent nestatornicia muzelor și muzilor, e bine de știut că, dacă astăzi vă simțiți albaștri, iar mâine verzi, poimâine roșii și răspoimâine portocalii, turcoaz, albi, negri ori poate galbeni, bleu, și tot așa, asta se întâmplă pentru că muzelor și muzilor le place grozav să se joace cu acuarelele lumii. Iar pentru că nu sunt hotărâți asupra plăcerii vizuale și sufletești date de o singură culoare, muzele și muzii sar din nuanță în nuanță pentru a se bucura și a ne bucura și pe noi, din plin, de ele. Este că uneori stelele vi se par galbene, alteori albastre sau albe și că nu de puține ori vi s-a întâmplat să vă contraziceți cu vreun apropiat pe marginea nuanței reale a vreunei flori sau a vreunui nor? Ei, acum știți cine e responsabil de asta: muzi și muze colorate.
 |
| From Desenele mele |
O altă trăsătură specifică muzelor și muzelor este, pe lângă extravaganță, aparent nestatornicia. Muzele și muzele umblă (de nebuni, s-ar traduce în limbaj comun) cu gândul acolo unde gândul însuși, uneori, nu ar vrea să fie. Paradoxal, asta nu e de rău, dacă posesorul de gând știe a-i descifra călătoria. Muzelor și muzilor le place să se joace cu gândurile noastre.
Dacă azi ești angajat, iar mâine nu, să nu te sperii, așadar. Cu siguranță un muză sau vreo muză s-a hotărât să te călătorească spre altceva. De tine depinde dacă e spre mai bine.
 |
| From Desenele mele |
A nu subestima înclinația unui muz sau a unei muze spre un comportament extravagant este, fără doar și poate, o regulă. De cele mai multe ori muzii și muzele își însușesc mici extravaganțe tocmai pentru a ne aminti nouă, celor obișnuiți, că nu e nimic neobișnuit în, de exemplu, a visa cu ochii deschiși spre o călătorie pe lună.
Fiind în continuare dimineață devreme de iarnă și ger, extravaganța rămâne constanta comportamentelor de muzi și muze. Bunăoară, dacă în vreo dimineață devreme de iarnă și ger veți fi foarte atenți la chipul muzelor și muzilor, veți observa negreșit că năsucurile lor sunt foarte ascuțite, mai ascuțite decât de obicei și mult mai în vânt. Aceasta desigur, nu pentru că li s-ar fi lipit nările de atâta frig, ci pentru că, în primul rînd lor le place vântul – dar asta am stabilit deja -, iar în al doilea, dar nu mai puțin important ca primul, muzelor și muzelor li se pare că ascuțimea este singura modalitate potrivită pentru un năsuc de a fi purtat în vânt. De aceea, în zile de iarnă geroase, nu veți vedea muzi și muze cu fulare!
 |
| From Desenele mele |