Ca azi, la prezentul continuu. Mai demult, îmi proiectam cai verzi pe pereți, cu ochii deschiși visam la pereți, vorbeam cu ei, pereții, nu treceam de ei, pereții. Acum găsesc fascinant, tot cu ochii deschiși, să-i las pe ei să-mi vorbească, să-i ascult dincolo de ce-mi lasă să văd… La fel cum, de ani, am dat privitul răsăritului pe trăitul și ascultatul lui. Dimineață de dimineață. Un fel de dependență, dar nu de cafea, ci de răsărit.
 |
| From Diverse |
 |
| From Muze peste tot |
A trecut campania electorală, urâta campanie electorală, plina de ură (nu presărată cu stropi de furie, știi?, e o diferență, acolo, aproape insesizabilă, dar atât de importantă, între ură și furie/mânie) campanie electorală și au trecut aparent – rezultat atât de evident al acestui ”urât” și ”cu ură” – și împroșcările cu venin dintre cei cu drept de vot. Aparent! Pentru că tot veninul ăsta pe care îl revărsăm unii asupra altora în astfel de momente reprezintă, am mai spus-o, din PUNCTUL MEU DE VEDERE, cetățean adică cu DREPT de vot, doar puncte culminante ale învrăjbirii, o învrăjbire dată de incapacitatea noastră, ca indivizi separați, cu drept de vot, de a dezvolta o societate a bunului simț și a responsabilității sociale…
Și te întreb pe tine, seamănul meu cu ACELAȘI DREPT DE VOT ca și mine: de ce îmi înjuri părinții și bunicii că și-au exprimat acest drept cum au știut ei că-i mai bine pentru ei, gândindu-se, desigur, la binele meu, adică al fiului, nepotului, strănepotului etc. Da, chiar dacă binele ne este diferit reprezentat! Cu ce drept?
Și te întreb pe tine, seamănul meu cu același drept de vot ca și mine: de ce îmi înjuri copilul care, cu același drept de vot ca și mine, părintele lui, și ca și tine, a ales să nu și-l exprime?
Și te întreb pe tine, seamănul meu cu același drept de vot ca și mine: de ce mă împroști cu venin pentru că, exercitându-mi dreptul de vot, am pus, poate, ștampila pe altcineva decât tu ai făcut-o?
Și am să-ți răspund tot eu: pentru că ai DREPTUL, ACELAȘI DREPT CA ȘI MINE, nu doar de vot ci, și de liberă exprimare. Nu-i așa?
Și-am să-ți mai răspund că, deși mă doare cumplit modul în care liber te exprimi, am să-ți respect acest drept în continuare. În ciuda modului tău de exprimare la adresa bunicilor mei, a părinților mei, a copiilor mei și a mea, eu mă voi manifesta, având același drept de liberă exprimare ca și tine, dar și câteva definiri ale conceptelor de ”democrație”, ”drept”, ”libertate de exprimare”, mă voi exprima, spuneam, față de opinia ta (deși injuriile nu înseamnă neapărat ”opinie”) cu RESPECT. Pentru că am nu doar drept de vot și drept de liberă exprimare ci, independent de vreo reglementare socială, am și liber arbitru. Ce spui, crezi într-o relație reciprocă de RESPECT? Hai să ne exprimăm cu respect, să polemizăm, să purtăm discuții cu argumente pro și contra, nu cu injurii și verdicte.
Indiferent de câte mâhniri zac în mine, prefer să mă hrănesc din timp în timp cu stropi de furie decât să mă las măcinat de boala numită ură…
Later edit, că se cere
Injurie: Ai votat cu X sau Y? Ești prost!
Opinie: Cred că votul tău pentru X este incorect pentru că…
Injurie/Verdict: N-ai votat? Ești prost!
Opinie: Consider că dreptul de vot trebuie exercitat pentru că…
Injurie: Mănânci căcat!
Opinie: Față de opinia dumneavoastră am rezerve. Asta pentru că…
Iar dacă piatra are un sens, ce spune el despre tine, cel care o ai, o arunci sau o primești? Pietrele mele ca dat, eu nu le arunc. Și nu arunc mai departe nici pietrele primite. Ci, din durerea loviturilor primite, le pictez. De la pietre învăț, odată pictate, să pun temelii. Să ridic diguri pentru a mă pune la adăpost de inundații, să ridic școli, să ridic spitale. Micuță, tihnită biserică în care să nu mă știe nimeni atunci când simt nevoia să mă retrag, îmi construiesc, de asemenea. Cu pietre astup găuri în drumurile rutinei mele, din pietre îmi ridic propriul castel… Și nu, nu mă tem că, din când în când, castelul se va dărâma. Că știu că alte pietre voi primi, alte pietre vor urma. 🙂
Tu ce faci cu piatra ta?
 |
| From Respiratii |
Îmi arunc, din când în când, în rutina vreunui drum, privirile în iarbă. Și nu pot să nu m-amuz de fiecare dată când, furnicile – care, nu știu de știați, dar nu dorm niciodată! – îmi iau privirile la rost: hm! – strigă ele privirilor mele – pe aici parcă ați mai fost. Cine sunteți, de unde veniți? – spun furnicile-n delir. Și eu, de sus, răspund: Sunt doar priviri. Doar coborându-le, pe voi vă înțeleg și pot să vă admir!
 |
| From Respiratii |
Si-a facut o furnicuta
Dintr-un puf de papadie
O frumoasa umbreluta
Incarcata cu magie.
Prin umbrela transparenta
Ii placea, ca uneori,
Zicand “las’ ca nu-i atenta
Lumea”, sa se-ncumete la nori
Si cu gandul sa-i picteze,
Sa le faca gura, ochi,
Sa-i mangaie, sa-i danseze,
Sa le cante de deochi.
Iar de soarele-i batea
Mult prea tare-n ochi, furnica
Puful repede si-l lua
Pentru umbra, mititica…
Ceilalti radeau de ea:
“Ce netoata, ce prostie
Tu si cu umbrela ta
Dintr-un puf de papadie!”
Gâza doar zambea dragutã…
Si-ntr-o zi cu vant si nor,
Prinsa bine de-umbrelutã,
Spre uimirea tuturor,
Fara aripi, fericita,
Se desprinse-n magic zbor
Si se duse hat, departe…
Iar de-atunci, neînaripate
Vad in puf de papadie
Umbrelute cu magie…
Senzația aceea pe care bănuiesc că o au păsările ale căror aripi, după repetate zbateri în căderi, reușesc să se desfacă în primul zbor.
Din insomniile mele.
 |
| From Diverse |
Și dacă ar fi să dau sensuri viselor mele de noapte, unul dintre aceste sensuri s-ar măsura în precizia pașilor de dans pe care pe un ring de zi nu-i pot face. Sau în precizia deschiderii și închiderii aripilor mele peste lume, aripi pe care, pe cerul de zi, nu le am… E magie, acolo, în visele de noapte, e miracol în cafeaua de zi cu zi!
 |
| From Diverse |
 |
| From Muze peste tot |
Argument:
Învrăjbirea asta, ASTA la care am fost aduși și menținuti de atâta amar de vreme, doare.
Introducere
Câtă vrajbă, câtă vrajbă oriunde din orice, când, de când lumea și pământul, e nevoie în fiecare dintre noi doar de puțină uimire și ușoară indignare. Câtă vrajbă de când lumea și pământul și ce puțini sunt cei care o fabrică, o livrează gratuit și o cresc în fiecare ”client” în parte și ce mulți sunt cei care o primesc fără să știe că, primind-o, nu scopul propriu și-l ating, ci scopul LOR, al celor care ne vor învrăjbiți. Și nu ne vor în revoltă și nici în indignare și nici în uimire. Și ce ușor ar fi și ce simplu, vrajba să nu fie confundată nici cu revolta, nici cu indignarea… Dar, pentru asta e nevoie de uimire. Și de un banal dicționar explicativ al termenilor. [ Și de puțină beletristică, filosofie, istorie, geografie, muzică, teatru, dans, o carte sfântă…]. Și de Trăirea unui răsărit, unui apus…
Capitolul I
Mic tratat despre putere
Politica vrajbei noastre.
Capitolul II
Mic tratat despre putere politică
Țigara vrajbei noastre.
Capitolul III
Mic tratat despre politică
Puterea vrajbei noastre.
Capitolul IV
Al doilea și ultimul tratat despre putere politică
A vrajbei noastre.
 |
| From Muze peste tot |
CONCLUZII
Nu, învrăjbirea nu e rezultatul tacticilor stafurilor într-o campanie electorală. Acel rezultat care pare a fi învrăjbire este, de fapt, atingerea unor limite ale toleranței electoratului. Învrăjbirea este dată de incapacitatea, pe termen lung, a celor creditați prin dreptul de vot la un moment dat (=electoratul) de a dezvolta o societate a bunului simț și a responsabilității sociale. Punctele culminante ale învrăjbirii se ating în campaniile electorale.
Nesfârșit
 |
| From Muze peste tot |
Surse bi(bli)ografice:
John Steinbeck
Pink Floyd
Legea nr. 15/2016 privind modificarea şi completarea Legii nr. 349/2002 pentru prevenirea şi combaterea efectelor consumului produselor din tutun
Dicționar(e) politic(e)
Dicționar(e) explicativ(e) al(e) limbilor
Și mai cred cu adevărat că, în cea mai pură abordare, ”reciprocitatea” este independentă de ”așteptare”. Sunt, da, oameni care, în cel mai bun sens cu putință, chiar nu așteaptă reciprocitate, oricât ar încerca alții din exterior să motiveze o acțiune, o pornire, o dăruire ca având măcar o mică tangență cu egoismul. Sunt oameni care dăruiesc și atât. Aceia sunt, intuiesc, foarte aproape de fericire, libertate, Iubire. Copiii vorbesc despre asta.
 |
| From Respiratii |
 |
| From Muze peste tot |
Și-mi plac primăverile – nu degeaba mă vor fi zămislit ai mei în primăvară – pentru că odată cu vânătoarea de muguri, repornesc, parcă mai acerb ca-n alte anotimpuri, vânătoarea de mine. Și-mi (re)definesc distanțe în fiecare zi, între anotimpuri, între mări și răsărituri, între îmbrățișări, distanța unei povești de la o filă la alta dintr-o carte, distanța de la un zâmbet la un plâns, de la o rădăcină la o frunză și tot așa, iar dintre toate distanțele din lume, distanța de la mine la mine mi se pare, prin fiecare pas pe care-l fac, tot mai provocator de parcurs. Se întâmplă uneori, e adevărat, să am senzația ajungerii la mine, iar în acele ”uneori” intru în aparent plăcerile zăcerii. Și zac. Și zac. Și zac. Până când, până când… câte ceva sau câte un cineva mă trage de aripi, poate fără s-o știe, într-un fel de zicere: hei, cui lași durerile refacerii tale? Chiar crezi că te-ai ajuns? Și… zvâc!…aripile mă iau din nou la zbor și chiar dacă uneori mai doare, sunt fericită și liberă în mișcare, mereu mai aproape, mereu mai departe de mine. (3 martie 2015)