Category Archives: colţul meu de creaţie…

Cu casa închisă

Solistul și dirijorul Adrian Petrescu: „Am găsit în Bacău o orchestră cu suflet și un public minunat!”

De la Bizet, Ceaikovski la J. J. Goldman și Celine Dion, de la Rossini și Șostakovici la Klaus Badelt, The Beatles și Aram Haciaturian, ori de la J. Strauss și Geronimo Gimenez la Rodgers&Hammerstein cu „Sound of Music”, de la Heinrich Heine, la Nichita Stănescu și George Bacovia și de la actorie la muzică, băcăuanii care au umplut la refuz, miercuri seara, 21 septembrie 2016, Sala Ateneu a Filarmonicii „Mihail Jora” pot spune, fără tăgadă, că au fost purtați prin ale Artei vremuri, puțin altfel decât de obicei.

dscn3843

Anunțat ca pe un Concert extraordinar Adrian Petrescu, evenimentul întâmplat miercuri la Ateneul băcăuan s-a dovedit a fi mai mult de atât, un Spectacol extraordinar. Asta pentru că evenimentul pus la cale de compania ARTfelacf și care s-a constituit ca debut al turneului național ”ARTfel” (proiect prin care publicul din țară este invitat la concerte simfonice, lansări de carte și piese de teatru) nu a fost numai despre muzică așa cum, probabil, cea mai mare parte a publicului s-ar fi așteptat. Ci și despre poezie și actorie, prin participarea actorului – care a acceptat rolul de amfitrion al evenimentului – Vlad Rădescu.

Publicul a avut parte, așadar, de surprize multiple. Nu doar că a (re)ascultat compoziții muzicale virtuos interpretate de orchestra simfonică a Filarmonicii „Mihail Jora” sub bagheta dirijorului Adrian Petrescu ci, prin actorul Vlad Rădescu a aflat și lucruri mai puțin știute despre aceste compoziții și autorii lor; publicul nu doar că a ascultat un repertoriu muzical, dar a fost și martor al evoluției cu bucurie a unei orchestre, sub bagheta unui dirijor în același timp și solist saxofonist sopran în persoana lui Adrian Petrescu; în fine, publicul a fost surprins de poezia lui George Bacovia – Monosilab de toamnă (și până la el de câteva trimiteri la poezia lui Heine, Nichita Stănescu, Eminescu și Arghezi) pe care, special pentru băcăuani, actorul Vlad Rădescu a reușit să o integreze în toată această nebunie. Parcă de necrezut că toate s-au petrecut în doar o oră jumătate, cu tot cu aplauze, felicitări, primul bis – Bizet – Toreador și un al doilea, “cât un final de concert la Viena”, Strauss – Radetzky March.

Iar dacă despre calitatea unui artist, publicul vorbește prin conduita sa pe tot parcursul evenimentului, despre calitatea publicului, cine să vorbească dacă nu însuși artistul?

A fost foarte bine. Bacăul are un public foarte bun, iar spectacolul a avut succes pentru că formatul lui, cred, departe de a fi unul ușor, este degajat, lejer. Pentru mine a fost o bucurie acest recital nu doar prin muzica adusă de Adrian Petrescu și orchestra Filarmonicii de aici din Bacău, ci și pentru că el mi-a dat ocazia să-l recitesc și să-l redescopăr pe Bacovia. Și cred că Bacovia a avut o soartă nemeritată prin “arondarea” lui, cumva, Bacăului”, ne-a spus, din culise, după spectacol, actorul Vlad Rădescu.

Nu doar despre public – „un public minunat, foarte conectat și cu bucurie” –, a ținut să ne mărturisească solistul și dirijorul Adrian Petrescu. „Orchestra voastră, adică a Filarmonicii ”Mihail Jora” m-a asimilat, să spun așa, foarte bine. A reacționat foarte bine, a comunicat foarte bine, iar asta poate și pentru că eu vin din interiorul orchestrei, știu ce e acolo, îi știu psihologia. Contează mult și lucrările, desigur, dar trebuie să spun că deși spectacolul a fost unul lejer (cu sensul de „priză la public”, n.r.), el a fost foarte solicitant pentru orchestră. Am cântat împreună cu suflet, iar atunci când este bucurie pe scenă, este bucurie și în public”, ne-a spus Adrian Petrescu, după concert.

Prim oboist al Filarmonicii „George Enescu”, dirijor permanent al Filarmonicii din Iași și inițiator al formației camerale „Romanian Brass”, formată din cei mai buni instrumentiști suflători la instrumente de alamă din cadrul Orchestrei Simfonice a Filarmonicii „George Enescu”, cu un bogat palmares artistic național și internațional, Adrian Petrescu a primit distincția cu Ordinul „Meritul Cultural” Clasa I din partea Președintelui României.

N.B. Material scris pentru și publicat pe 23 septembrie 2016 în Cotidianul Deșteptarea, partener media al evenimentului.

Haisă!

dscn3657

Revoluția s-a individualizat. A luat atât de bine forma trupurilor în care, de atâta prea-răbdare sau frică s-a interiorizat, că din ochii celui ce o poartă, revoluția nu mai poate fi decât cu greu, cu mare greu (poate doar cu un bisturiu!) identificată. Revoluția s-a sistematizat. Și, căpătând culoarea ochilor și forma nasului și forma gurii trupului/sistemului în care s-a băgat, i se pare că s-a acomodat. Oh, revoluția s-a resemnat.

Hm…

Mai ții minte cum era când revoluția mea s-a întâlnit cu revoluția ta? Mai ții minte, mai ții minte, mai ții minte, mai ții minte?

Hm…

Ai un bisturiu?
Să ne facem frați!

Știi?
Revoluția mea vrea să se țină de mână din nou cu revoluția ta. Revoluției mele îi este dor de revoluțiile tale.
Revoluția mea ți-a trimis un bilețel (și pe bilețel scria nimicnimicnimic indecent):Haisăneopunem!

Cântec de arșiță

From Respiratii

Diii, căluții mei din stropi de rouă
cu stropi de rouă
tropotiți-mi trupul
ca trupul
din firele de iarbă,
în iarbă
să mă renască furie de verdeață
ca din verdeață să mă prind
miros de rădăcină
la rădăcină să m-admir
cum trup obscen iau forme
diforme
toropită sub copite,
tropotită sub copite,
copitele de rouă!

(Castelul Verde,2008)

Cheia

From Respiratii

Nu știu cum s-a întâmplat
(dar vă zic, e adevărat!)
Vrăjitoarea, bat-o vina,
Licuriciului i-a luat,
Într-o zi, toată Lumina.

Gâzele-s îngrijorate
Că de-atunci, de-i zi ori noapte,
Licuriciul doar oftează
Trist e-întruna, lăcrimează
Și retras într-o agudă
Nu mai vrea nimic s-audă
Pe nimeni să nu mai vadă
Din întreaga lui Livadă.

”Cum să facem, dragi surate
Pe drăguțul nostru frate
Să-l aducem la liman?
Vreo idee? Că eu n-am!”
Spuse doamna Furnicuță,
Totdeauna o drăguță.

Poposit pe o primulă,
Domnul doctor Libelulă
Se-oferi să îl consulte,
Licuriciul să-l asculte,
Iar după verificare
Spuse clar, cu voce tare:
”Dragi gâzuțe, nu-i prea bine
Boala ce pe Licurici îl ține
E o boală mult mai grea
Decât nouă ne-ar părea:
N-are poftă de mâncare,
Lumea-i pare mult prea mare
Și e grav, că nu-i mai pasă
De nimic, iară din casă
Zice că nu vrea să iasă,
Că, de când n-are Lumină
Ce rost are în Grădină?
Licuriciul nostru are:
Sufletul în supărare!”

”Vai, săracul Licurici
-Gâze mari și gâze mici
Se văitau în gura mare-
Oare are vreo scăpare”?

„Leac ar fi, nu vă pripiți
Însă trebuie să știți
Că nu e așa ușor!”
Spuse Libelula-n zbor.
”Pentru-a da iar în sclipire
E nevoie de Iubire
De Iubirea voastră toată
Sincer, necondiționată.
Gata, nu vă mai văitați:
Licuriciu-l gâdilați,
Cel puțin o dată-n zi
Până când veți reuși
Să îi scoateți un surâs
Iar apoi, hohot de râs!”

Gâzele s-au pus pe treabă
Cu răbdare, fără grabă
Vorbe blânde îi spuneau
Iar apoi îl gâdilau
Până când, din papucei,
Licurici făcu scântei
Iar din hohote de râs
Supărarea-încet s-a dus…
Și de-atunci, Grădina toată
Noaptea este luminată
Iar pe poartă scrie așa:
Acces liber cu Iubire
Gânduri bune și sclipire
Iar de nu puteți răzbate
Nu vă-îndepărtați, nu foarte,
Cheia de intrat aici
O găsiți la Licurici!

Cardinale

Mă apucasem de sărutat la scoarța copacilor mei, la amiază. Mă implorase pădurea. Se crăpase deja buza de sus și-mi amorţise limba de-atîta lins lichenii, cînd ajunsese pădurea să nu mai ştie dacă-o iubesc la Nord sau salivez la Sud, gemîndu-mi întruna că nu ţine minte dacă, vreodată, au existat în ea, semne cardinale.
Şi-a fremătat pădurea! Şi m-a rugat nebună să-i mai aduc pe seară o lamă de topor. A doua zi, pe scoarţă, erau stîngaci cioplite litere aiurea. Și N și S și E și V, să aibă pădurea încotro să apuce…

From Respiratii

În rouă, cărări

Împrăștiați-vă prin iarbă, puhoi de bobi de rouă, să-mi lingeți tălpile dis-de-dimineață, dis-de-dimineață să îmi țâșnească crengi din mugurii de umeri. Dis-de-dimineață, voi pleca, precum Pasărea Phoenix, ”cu roua-n picioare”, e rândul meu sa redevin copac, să redevin suprema voastră încălțătoare. Și mâine dimineață, puhoi de bobi de rouă, tălpile să-mi lingeți, la frunze să m-ajungeți…

From Respiratii