O jucăm de la distanță,
uite luna, nu e luna,
scoru-i strâns.
 |
| From Diverse |
Habar nu avem de câștiguri.
Poate, doar, de vreo pierdere.
Așa, de la distanță,
cu luna la mine,
cu luna la tine,
habar nu avem, măcar, de noi.
Decât că, totuși,
suntem.
Ne jucăm
partida
până la
nu știm
ce capăt.
Am să înghit și astăzi universul, să-l recreez apoi în mine, cu sensuri noi să-l nasc și-n el, așa cu sensuri noi, să vin și eu pe lume.
Să mă intrebi, să nu-ți răspund: nu cumva de fascinație depindem? Și dacă nu putem fi perfecți, pentru că n-am mai fi, așa, perfecți, de dorit, nu mai bine tindem să ne întindem spre fascinație?
Și:
cum ar fi dacă-ntr-o zi ai întâlni pe cineva să-ți zică din senin așa: n-ai vrea să fii tu muza mea?, iar eu să spun: ba, cum să nu?, iar tu să zici: sigur că da!
Și:
să termin ce n-am început, e o iluzie ideea asta a maturizării.
 |
| From Diverse |
(Giovanni Zazzera in “If I had“, rezidenta E-Motional: rethinking dance, Centrul de Cultura “George Apostu” Bacau, 2014 )
Nu mă va fi ajuns nici o ploaie până acum
spuneam
Semne în semne să-nsemne
Și nici un nor nu mă va fi ajuns.
 |
| From Diverse |
Să ne spălam interiorul cu apă de ploaie
ca dinăuntrul nostru să răsară
dinăuntru
curcubeul.
Și ne-am aflat
și nu ne-am căutat.
Cum adică,
cum adică
ce ne facem dacă plouă?
O să ascultăm,
o să ne dezmierdăm
ne dezinhibăm
în bluesul nostru de ploaie
și-o să-l dansăm
până uităm
care din noi e blues,
ori dans
ori ploaie.
 |
| From Diverse |
Sub umbrela transparentă,
ne vom preface
în buline colorate
și-om râde,
‘om râde așa tare de nori
și: ”v-am îmbulinat!”, le-om zice.
Povestea, ştiu, nu e aşa,
dar ne-o putem imagina:
S-a-ntâmplat c-o Buburuză
o năstruşnică, o zuză!,
s-a îndrăgostit de-un Mac.
Şi-a facut din el iatac
şi de-i trează tot visează
lumea cum i-o colorează…
 |
| From Desenele mele |
Iar de-aşa multă visare,
zuza a ajuns la soare.
Macul,
amețit de prea iubire,
s-a făcut roş’ de ruşine…
 |
| From Desenele mele |
Si, la schimb, de-amor cuprins,
a vopsit-o-n roşu aprins
iar s-arate cum c-o ţine,
pe vecie în iubire,
i-a mai presarat pe aripi,
din seminţe, şi buline.
Da! De-atunci sunt de-o culoare,
el un mac, ea-zburătoare.
Mădălina ROTARU, vol. ”La un pahar de rouă”
nu mă va fi ajuns nici o ploaie până acum
ploile repezi
ploile reci
ploile calde
ploile
paşi de dans pe trotuare
pe acoperişuri
pe sârme de telegraf
pe scene
pe clape nebune de pian
cum dansează ploaia
nimeni n-o ştie
 |
| From Neverending Praga, aprilie 2011 |
de-am înţelege doar
de-am înţelege
că ploaia dă lecţii gratuite
ne-am îmbulzi
ne-am buluci
ne-am clăbuci
ne-am îmblânzi
pe străzile rutinei noastre
vânzându-ne la portavoce:
Doamnelor şi domnilor,
în exclusivitate,
LUMEA-N PAŞI DE DANS!
Odată,
am visat că mi-a explodat luna,
se făcuse
boooom, fsssssss, baaaang
toată.
Toată se făcuse
doar bulgări de lumină, foc de artificii.
A doua noapte,
visul mi s-a derulat
in diafilm.
Şi era liber,
liber la intrare,
amfiteatrul însă,
doar pe sfert.
Şi-n mine gol.
Azi noapte,
visul mi se derulează-n diafilm.
Heeeeei,
voi de cooooolooooo,
e liber la intrare,
eu mi-s amfiteatrul.
 |
| From Diverse |
Pe bănci cu ochi, cu gură şi urechi
trei cărţi deschise,
ultime-achiziţii din realitate.
Mă prefac în murmur
în aşteptare de intrigi,
pe fundal
“It’s almost like being in love“.
filmul ăsta
sunt eu,
o lună boooom, fsssssss, baaaang
nu-s pentru public
nici intrigă, măcar, nu sunt,
că mă trezesc
din repetiţie,
acelaşi eu, deznodământ.
Bacau, 11 aprilie 2014
Şi vă întreb aşa:
dacă la exterior seninul este replica înnoratului,
la interior care-i replica furtunii?
Uneori ea este ….FILL IN THE BLANKS….
alteori ea este…. FEEL….
ea niciodată nu poate…. A FI….
Astăzi ne jucăm de-a v-aţi furtuna
 |
| From Neverending Praga, aprilie 2011 |
Travka, “Aici sunt eu”
În fond
cu asta rămânem
că asta suntem,
o stare de spirit.
Cu-o stare de ieri
cu una de azi
şi-o stare de mâine
îmi împletesc eu părul în cozi
poţi să mă tragi de ele
sau poţi să mă sari
că sunt loc de joacă,
m-am desenat
pentru tine
şotron
 |
| From Diverse |
“Am fost odată eu, nimeni pentru voi, totul pentru mine“(Emanuel Florentin în spectacolul Fall, Gala Star, Bacău, 2014)
oarecum,
oare cum ar fi să îmi cunosc poetul
visa şi ea, adolescentă oarecare pe atunci,
în timp ce din condei îşi mâzgâlea în foi caietul…
prea mare-i distanţa,
poetul nu-i de-atins!
acum,
ea e cea mare
şi ca la fiecare
de seama ei
distanţele s-au stins.
şi-a întâlnit poetul,
poetu-i de atins.
 |
| From Neverending Praga, aprilie 2011 |
poetul meu,
ţi-aş spune aşa,
că mi-ai schimbat sensul de mers
şi ritmul mi-ai schimbat şi rima
nu le mai ştiu a pune-n vers
şi nu mai am foi în caiet
tot încercând să mi te scriu.
dar n-am să-ţi spun toate-acestea
poetul meu, e prea târziu.
vezi tu, sunt mult prea mare acum,
distanţa-i mult prea mică
iar tu,
iar tu, poetul meu,
eşti viu!
“Vizita la muze“, Mădălina ROTARU, Bacău