Inrtr-una din seri, de fapt chiar a doua dupa ajungerea la destinatie, pasii ne-au purtat, evident, in recunoasterea locului in care incepusem deja sa ne petrecem cele cateva zile (mirifice!) de concediu. Deja intrasem putin in contact cu peisajul din prima seara, dar atat cat ne-au permis geamurile autobuzului. Dupa ce in cursul zilei am haladuit pe stradutele stramte din boemul Vieille Ville, acum, pe inserat, ne indreptam spre Negresco, celebrul hotel din Nisa (de fitze!) ridicat la vremea lui de un roman cu o poveste speciala. Ne indreptam de fapt, spre Cazinou, unde unii erau tentati sa-si incerce norocul pentru catziva euro 😀 Intr-un parculetz micutz, am zarit multa lume care parea sa asiste la un concert ceva… Ne-am zis ca or fi niste trubaduri “ambulanti” ca cei din Vieille Ville, fiind decisi sa trecem totusi, mai departe. Numai ca… ritmurile unei muzici extraordinare ce se desprindeau din multime ne-au facut sa ne intoarcem. Si nu am regretat!!

(stradutele din boemul Vieille Ville)

(Palatul Negresco, Promenade des Anglais)

Acolo, in piatzeta aceea micutza, persoane apartinand “generatiei 60+” dansau tangou. Superb. Sublim. Fascinant. Am simtit subit fiori pe sira spinarii si ochii mi s-au inlacrimat instantaneu. Pasiunea cu care acei oameni se daruiau dansului emana, pur si simplu, inmugurea copacii si inmiresma florile. Am ramas cateva minute bune. Partenerii se schimbau intre ei, miscarile lor deveneau tot mai gratioase, iar fetzele tot mai expresive. Nu vor putea nicicand fotografiile sau cuvintele sa descrie totul, cum se cuvine.

Tangoul acela, l-am primit ca pe un cadou de pretz. Tangoul acela te facea sa pornesti tu insuti, timid, chiar daca nu stiai pasii, la dans… Tangoul acela mi-a adus aminte de o discutie mai veche legata de o campanie de imbratisari. Si de bunicu’…