După premierele stagiunii 2015-2016, ”Ich bin Ofelia”, ”Moara cu Noroc”, ”Prenumele” și ”Omul care a văzut moartea” – de departe cele mai bune producții ”pe bandă rulantă” după mulți ani! – , deschiderea oficială a stagiunii 2016-2017, la debut de noiembrie 2016, a Teatrului Municipal Bacovia – Secția Dramă, prin spectacolul ”Amphitrion ’38” vine să confirme că drumul spre inima publicului nu se face fără travaliu. Unul cu atât mai mare și mai dureros cu cât, în timp, dintr-un cumul de factori, încrederea spectatorului iubitor, de altfel, de teatru, a fost puternic zdruncinată. Toate spectacolele sus-menționate au darul de a readuce publicul în sală. Iar după ”Amphitrion ’38”, sentimentul care te va bântui odată ce vei fi ieșit din sala de spectacol este că, da, Zeii lucrează! E nevoie doar de (dar ce încărcătură în acest DOAR), SIMULTAN: text bun, regie bună, muzică, scenografie, tehnică, joc. În două cuvinte, viziune și echipă. La Teatrul Municipal Bacovia, Viziunea este. La echipă, de fapt la reînchegarea, din marea Echipă, a echipei de actori mai trebuie, însă, lucrat.
Ce pot spune EU despre ”Amphitrion ’38”?
SIMULTAN, excepțional: text (Jean Giraudoux), traducere (Doru Mareș), regie și adaptare (Horia Suru), scenografie (Cristian Marin), coregrafie (Spohie D), asistență regie (Alina Simionescu) și echipă tehnică.
Distribuție foarte bună, dar… echipă încă ne(re)închegată: Ana Adelaida Perjoiu (Alcmena), Bogdan Matei (Jupiter), Dumitru Rusu (Amphitrion), Ștefan Alexiu (Mercur), Viorel Baltag (Sosia), Florin Zăncescu (Gornistul), Ștefan Ionescu (Războinicul), Florina Găzdaru (Leda), Corina Goranda (Eclise), Nela Zare (Ecoul/Vocea cerească), Daria Coșa (Hercule/Umbra lui Dumnezeu), Maria Caba (Umbra Alcmenei), Ana Săndulache (Umbra lui Amphitrion).
Cafelele mele de dimineață rareori sunt precedate de un gând anume, pus deoparte peste noapte. Și chiar dacă el, gândul, e pus de cu seară la dospit, de cele mai multe ori nu la cafelele de dimineață e împărtășit, pentru că diminețile mele sunt, ca și gustul cafelei – aparent același – mereu imprevizibile ca stare. Astăzi însă, gândul meu, pus sub pernă aseară, a reușit să crească, să se strecoare pentru dimineață în ceașcă. El este despre expoziția pe care, de câteva zile, Galeriile Alfa din Bacău o găzduiesc. 110 litografii semnate de Matisse. Henri Matisse. Un fenomen, la propriu, pentru urbea asta. Un fenomen care, în primele lui șase zile, a adunat doar 6 vizitatori…
Ok, nu are rost să ne îngrijorăm. Pentru că tot ce putem face este, dacă abia acum am aflat despre acest eveniment, să dăm ”attending”-urile și ”chek-in”-urile adecvate. AVEM TIMP! Nu, nu e nevoie să și arătăm public că AM TRECUT pe acolo.
Poate doar, dacă AM FOST, nu doar trecut, să povestim câte ceva și să dăm vestea mai departe: Heeeeeeei, Matisse, Henri Matisse e în Bacăăăău! Băi, ești nebun? M-am întâlnit cu Matisse! Du-te bă, de aici, unde? La GALERIILE ALFA!!!!! Îl găsești acolo până pe 10 noiembrie, de luni până duminică, între orele 9-17!
Bine, mă duc și eu!!! Du-te! Și dă vestea mai departe!!! Și cine știe, poate vine și Dali… 🙂
Henri Matisse (1869-1954) este unul dintre cei mai importanți pictori și graficieni ai sfârșitului de secol al-XIX-lea și începutul secolului al XX-lea. El este cel care a deschis calea noii arte abstracte.
Cuprinzând 110 litografii, expoziția prezintă unele dintre cele mai importante opere de artă ale singurului artist pe care Pablo Picasso l-a numit “cel mai bun dintre noi”.
Expoziția poate fi vizitată de luni până duminică între orele 9 -17. Prețul biletelor: 12lei/adult, 6lei/copil, elev, student. (Galeriile Alfa Bacău)
Era și este și va fi (și slavă că-i așa!) firesc ca decernarea unui premiu (care-i doar un premiu în fond, iar în cazul Nobel necerut) mai ales în Arte să ducă la controverse. Este datul Artei, mă gândesc, să provoace stări. De aici însă, de la controversă (constructive polemici!) adică, până la frustrare (mergând până la celebrul ”unfriend” pe Facebook) este o distanță care spune multe despre cel ce o străbate… O distanță care pe mine mă amărăște.
Sunt fericită că Nobelul pentru Literatură din acest an a mers la Bob Dylan pe care, de când mă știu, l-am considerat în primul rând Poet și consider că a fost o bună alegere, cu atât mai mult cu cât a existat o foarte clară, scurtă și la obiect motivație din partea Academiei: “for having created new poetic expressions within the great American song tradition”.
Poate ar fi meritat Haruki Murakami (pe care recunosc, l-am lăsat din mână ori de câte ori m-am apucat de el nu pentru că nu-i recunosc geniul artistic, ci pentru că el nu corespunde sufletului meu, subiectiv, nu-i așa?, dar știu că-i va veni timpul), poate că l-ar fi meritat Philip Roth (pe care-l ador sufletește deși, iarăși extrem de subiectiv, din punct de vedere literar ” is not my type”), poate că l-ar fi meritat altcineva, nu știu. Cu siguranță aș fi spus, însă da, e un premiu bine acordat, o bună alegere. Că… de corect, stricto sensu, nu mă pot hazarda să spun că e/ar fi fost corect…
Solistul și dirijorul Adrian Petrescu: „Am găsit în Bacău o orchestră cu suflet și un public minunat!”
De la Bizet, Ceaikovski la J. J. Goldman și Celine Dion, de la Rossini și Șostakovici la Klaus Badelt, The Beatles și Aram Haciaturian, ori de la J. Strauss și Geronimo Gimenez la Rodgers&Hammerstein cu „Sound of Music”, de la Heinrich Heine, la Nichita Stănescu și George Bacovia și de la actorie la muzică, băcăuanii care au umplut la refuz, miercuri seara, 21 septembrie 2016, Sala Ateneu a Filarmonicii „Mihail Jora” pot spune, fără tăgadă, că au fost purtați prin ale Artei vremuri, puțin altfel decât de obicei.
Anunțat ca pe un Concert extraordinar Adrian Petrescu, evenimentul întâmplat miercuri la Ateneul băcăuan s-a dovedit a fi mai mult de atât, un Spectacol extraordinar. Asta pentru că evenimentul pus la cale de compania ARTfelacf și care s-a constituit ca debut al turneului național ”ARTfel” (proiect prin care publicul din țară este invitat la concerte simfonice, lansări de carte și piese de teatru) nu a fost numai despre muzică așa cum, probabil, cea mai mare parte a publicului s-ar fi așteptat. Ci și despre poezie și actorie, prin participarea actorului – care a acceptat rolul de amfitrion al evenimentului – Vlad Rădescu.
Publicul a avut parte, așadar, de surprize multiple. Nu doar că a (re)ascultat compoziții muzicale virtuos interpretate de orchestra simfonică a Filarmonicii „Mihail Jora” sub bagheta dirijorului Adrian Petrescu ci, prin actorul Vlad Rădescu a aflat și lucruri mai puțin știute despre aceste compoziții și autorii lor; publicul nu doar că a ascultat un repertoriu muzical, dar a fost și martor al evoluției cu bucurie a unei orchestre, sub bagheta unui dirijor în același timp și solist saxofonist sopran în persoana lui Adrian Petrescu; în fine, publicul a fost surprins de poezia lui George Bacovia – Monosilab de toamnă (și până la el de câteva trimiteri la poezia lui Heine, Nichita Stănescu, Eminescu și Arghezi) pe care, special pentru băcăuani, actorul Vlad Rădescu a reușit să o integreze în toată această nebunie. Parcă de necrezut că toate s-au petrecut în doar o oră jumătate, cu tot cu aplauze, felicitări, primul bis – Bizet – Toreador și un al doilea, “cât un final de concert la Viena”, Strauss – Radetzky March.
Iar dacă despre calitatea unui artist, publicul vorbește prin conduita sa pe tot parcursul evenimentului, despre calitatea publicului, cine să vorbească dacă nu însuși artistul?
„A fost foarte bine. Bacăul are un public foarte bun, iar spectacolul a avut succes pentru că formatul lui, cred, departe de a fi unul ușor, este degajat, lejer. Pentru mine a fost o bucurie acest recital nu doar prin muzica adusă de Adrian Petrescu și orchestra Filarmonicii de aici din Bacău, ci și pentru că el mi-a dat ocazia să-l recitesc și să-l redescopăr pe Bacovia. Și cred că Bacovia a avut o soartă nemeritată prin “arondarea” lui, cumva, Bacăului”, ne-a spus, din culise, după spectacol, actorul Vlad Rădescu.
Nu doar despre public – „un public minunat, foarte conectat și cu bucurie” –, a ținut să ne mărturisească solistul și dirijorul Adrian Petrescu. „Orchestra voastră, adică a Filarmonicii ”Mihail Jora” m-a asimilat, să spun așa, foarte bine. A reacționat foarte bine, a comunicat foarte bine, iar asta poate și pentru că eu vin din interiorul orchestrei, știu ce e acolo, îi știu psihologia. Contează mult și lucrările, desigur, dar trebuie să spun că deși spectacolul a fost unul lejer (cu sensul de „priză la public”, n.r.), el a fost foarte solicitant pentru orchestră. Am cântat împreună cu suflet, iar atunci când este bucurie pe scenă, este bucurie și în public”, ne-a spus Adrian Petrescu, după concert.
Prim oboist al Filarmonicii „George Enescu”, dirijor permanent al Filarmonicii din Iași și inițiator al formației camerale „Romanian Brass”, formată din cei mai buni instrumentiști suflători la instrumente de alamă din cadrul Orchestrei Simfonice a Filarmonicii „George Enescu”, cu un bogat palmares artistic național și internațional, Adrian Petrescu a primit distincția cu Ordinul „Meritul Cultural” Clasa I din partea Președintelui României.
N.B. Material scris pentru și publicat pe 23 septembrie 2016 în Cotidianul Deșteptarea, partener media al evenimentului.
Astăzi
este scris în zaț
Păli-te-ar sațul de nesaț!
Setea bună de furie
la drum de seară
să te-îmbie!
Zațul zice
De ai frică
de temut
n-o să ai nicicând nimică!
Revoluția s-a individualizat. A luat atât de bine forma trupurilor în care, de atâta prea-răbdare sau frică s-a interiorizat, că din ochii celui ce o poartă, revoluția nu mai poate fi decât cu greu, cu mare greu (poate doar cu un bisturiu!) identificată. Revoluția s-a sistematizat. Și, căpătând culoarea ochilor și forma nasului și forma gurii trupului/sistemului în care s-a băgat, i se pare că s-a acomodat. Oh, revoluția s-a resemnat.
Hm…
Mai ții minte cum era când revoluția mea s-a întâlnit cu revoluția ta? Mai ții minte, mai ții minte, mai ții minte, mai ții minte?
Hm…
Ai un bisturiu?
Să ne facem frați!
Știi?
Revoluția mea vrea să se țină de mână din nou cu revoluția ta. Revoluției mele îi este dor de revoluțiile tale.
Revoluția mea ți-a trimis un bilețel (și pe bilețel scria nimicnimicnimic indecent):Haisăneopunem!
Mă tot gândesc în ultima vreme la finalurile de povești citite, auzite, văzute etc. și la morala pe care fost-am învățată să mi-o asum de fiecare dată, ”binele învinge”. Eu am început să văd că nu-i așa! Finalul fericit sau nefericit al oricărei povești din lumea asta are de-a face nu cu binele (mai curând cu facerea de bine 🙂 )ci, invariabil, cu IUBIREA, cu manifestarea sau nemanifestarea ei și, invariabil iar, necondiționată. Gândiți-vă un pic: Frumoasa și Bestia, Scufița Roșie, Mica Sirenă, Lion King, Fata babei și fata moșului, Punguța cu doi bani chiar, Cenușăreasa, Frumoasa Adormită, Albă ca Zăpada etc. etc. etc. etc. Binele a învins (sau fost-a învins, după caz) în toate aceste povești? Și dacă da, ce este Binele? Nu, eu văd din ce în ce mai clar că IUBIREA a învins. Și morala asta vreau să mi-o asum.
Și cu gândul ăsta mă și-mi voi duce copilul, duminică, 4 septembrie, ora 11, la Teatrul Municipal Bacovia. Se deschide stagiunea 2016-2017. Cu o premieră la Animație, ”Alba ca Zăpada”, în regia lui Gheorghe Balint (Tata Geo). Cu o scenografie WOW! semnată de Tunde Kovacs, cu niște păpuși absolut superbe și niște actori care, în ciuda a tot, toți și toate, a ”uzurii psihice și sufletești” adică, vor face, știu, un joc absolut minunat.
Nu spun mai multe. ”Nu ești în măsură, oricum”, mi s-ar și zice. Ba sunt, dar și eu sufletește și psihic, în orașul ăsta m-am uzat… O să-mi las, totuși, un ultim gând să zboare cu voce tare: Salvarea acestei comunități cu tot ce presupune în ea este însăși COMUNITATEA cu IUBIREA din ea. Nu Autoritatea și nici altcineva.
Și dacă tu, adultul ți-ai pierdut Iubirea, lasă-ți copilul să te ajute s-o regăsești…
ALBĂ CA ZĂPADA
Distribuție:
Adina Iftimie / ALBA CA ZAPADA
Andreea Sandu / REGINA
Laurențiu Budău / NEGUSTOREASA, BABA
Marian Puiu Gheorghiu / INTELEPTUL / OGLINDA, POVESTITOR
Tiberiu Gabor Bitere / PRINTUL / MUTULICA / POVESTITOR
Ion Coșa / VANATORUL, MOROCANOSUL
Alina Neagu / RUSINOSUL / HAPCIU
Mihai Chihaia / SOMNOROSUL
Ciprian Carstiuc / FERICITUL
Regia artistică & scenariul : GHEORGHE BALINT
Scenografia : TUNDE KOVACS
Muzica: CIPRIAN Ciprian Emil Manta
Regia tehnică: Adrian Costraş / Mașinist Șef: Liviu Pastur / Sunet: Gabriel Solomon / Lumini: Egidiu Şerban / Croitorie: Viorel Mocanu, Dan Vipel, Paula Conțu / Pictura & sculptura : Eduard & Liliana Lasoc
Şef producţie: Milică Răducanu, Bogdan Vîrgolici
Impresariat: Bebe Păduraru
Secretar literar: Doru Mareş / Secretar PR: Laura Ionescu
Foto & Grafică: Ioan Viorel Cojan
Directorul teatrului: Eliza Noemi Judeu
Au fost odată ca niciodată niște păpuși a căror bucurie era să dea bucurie copiilor, întruchipând povești nemuritoare. Au fost și niște mânuitori de păpuși. Unii, păpușari adevărați, alții, doar manipulatori. Dar pentru că păpușarii, din bun-simț și educație aleasă, au crezut că-i mai bine să-și facă meseria și atât, cu bună credință, brațele celorlalți mânuitori s-au dezvoltat în brațe de caracatiță…
Păpușile, înainte de a intra în scenă, pe mâna păpușarilor și a manipulatorilor, erau depozitate, impropriu, știut de la bun început, în subsolul degradat al unei clădiri în degradare… Cu fiecare ploaie, subsolul se inunda, iar păpușile se degradau. Păpușarii au atras timid, prea timid, atenția stăpânilor clădirii. Aceștia, însă, nu cunoaștem motivele, au tot amânat găsirea unei camere frumoase pentru păpuși…
Într-o zi, după mulți, mulți ani de amânare, un vremelnic trecător prin clădire, ascultând ofurile păpușarilor, le-a spus, ”e simplu, există o clădire mai mare, unde, tot la subsol, păpușile pot fi depozitate în siguranță, spațiul fiind bine izolat, dar există și posibilitatea mutării lor la etaj”. ”Mai mult”, a spus vremelnicul trecător, ”o să facem o expoziție din aceste păpuși, pentru bucuria copiilor, iar după expoziție păpușile vor fi recondiționate, iar apoi putem face un muzeu, chiar aici, în foaier”. Expoziția a fost, dar păpușile nu au mai fost mutate, iar trecătorului i s-au negat cuvintele și intențiile… De către manipulatori.
Într-o zi, la scurt timp după ce trecătorul a părăsit definitiv clădirea, înțelegând că e un musafir nepoftit și nedorit, a venit o ploaie mare, mare, mare. Subsolul s-a inundat, păpușile aproape au murit.
Și ca să vezi, povestea asta nu e cu sfârșit fericit: Nu doar că păpușile aproape au murit, dar Trecătorul a fost găsit vinovat pentru asta, plecat fiind chiar de ceva vreme pe alte meleaguri…
Muzeul ar fi fost primul muzeu de marionete și păpuși din țară.
Era nevoie doar de o găleată de var…
Argument:
Învrăjbirea asta, ASTA la care am fost aduși și menținuti de atâta amar de vreme, doare.
Introducere
Câtă vrajbă, câtă vrajbă oriunde din orice, când, de când lumea și pământul, e nevoie în fiecare dintre noi doar de puțină uimire și ușoară indignare. Câtă vrajbă de când lumea și pământul și ce puțini sunt cei care o fabrică, o livrează gratuit și o cresc în fiecare ”client” în parte și ce mulți sunt cei care o primesc fără să știe că, primind-o, nu scopul propriu și-l ating, ci scopul LOR, al celor care ne vor învrăjbiți. Și nu ne vor în revoltă și nici în indignare și nici în uimire. Și ce ușor ar fi și ce simplu, vrajba să nu fie confundată nici cu revolta, nici cu indignarea… Dar, pentru asta e nevoie de uimire. Și de un banal dicționar explicativ al termenilor. [ Și de puțină beletristică, filosofie, istorie, geografie, muzică, teatru, dans, o carte sfântă…]. Și de Trăirea unui răsărit, unui apus…
Capitolul I Mic tratat despre putere
Politica vrajbei noastre.
Capitolul II Mic tratat despre putere politică
Țigara vrajbei noastre.
Capitolul III Mic tratat despre politică
Puterea vrajbei noastre.
Capitolul IV Al doilea și ultimul tratat despre putere politică
A vrajbei noastre.
CONCLUZII
Nu, învrăjbirea nu e rezultatul tacticilor stafurilor într-o campanie electorală. Acel rezultat care pare a fi învrăjbire este, de fapt, atingerea unor limite ale toleranței electoratului. Învrăjbirea este dată de incapacitatea, pe termen lung, a celor creditați prin dreptul de vot la un moment dat (=electoratul) de a dezvolta o societate a bunului simț și a responsabilității sociale. Punctele culminante ale învrăjbirii se ating în campaniile electorale.
Surse bi(bli)ografice:
John Steinbeck
Pink Floyd
Legea nr. 15/2016 privind modificarea şi completarea Legii nr. 349/2002 pentru prevenirea şi combaterea efectelor consumului produselor din tutun
Dicționar(e) politic(e)
Dicționar(e) explicativ(e) al(e) limbilor