 |
| From Bucati de iarna 2014 |
Într-o noapte, mai precis azi noapte, am visat o carte într-o singură filă.
Dumnezeu este (de)finitul unității de măsură a Infinitului, scria.
Nu-mi amintesc, însă, autorul,
e un tratat pe care nu mi-l pot (ad)judeca.
All posts by river
Mulțumesc de îndoială!
 |
| From Muze peste tot |
Dacă aș putea – zic mereu – ca în anumite momente să mă pot întoarce pe dos, pentru a mi se vedea trăirile și gândurile atunci când cuvintele mi-s insuficiente, acest an, în întregul lui, ar fi unul din aceste momente. O, dacă din prima zi al lui 2015 m-aș putea întoarce pe dos…
Un an pentru care nu știu dacă am definit un cuvânt care să-l descrie. Nu, nu s-a inventat. Și totuși, din puținul de cuvinte pe care-l port, mă simt obligată să scot unul la suprafață: MULȚUMESC!
Un MULȚUMESC adresat prietenilor mei și nu doar.
Prietenilor mei care m-au pus la îndoială. Prietenilor mei și tuturor celor care m-au pus la îndoială fără să-mi dea un telefon, fără să mă întrebe măcar o dată ”hei, care-i treaba?”, dar care ulterior, privindu-mă în ochi îmi povesteau ei cum stă treaba MEA.
MULȚUMESC tuturor celor care mi-au arătat ceea ce niciodată
n-am crezut: că… poate ieși fum fără foc. Ei bine, da, marea de îndoială în care înotați Voi, prietenii mei care m-ați pus la îndoială și nu numai, este o mare fumegândă fără foc… Și-mi vine în minte vorba unui prieten: nu, nu la nevoie se cunosc prietenii, ci la succes…
MULȚUMESC tuturor prietenilor mei și nu numai pentru toate nopțile MELE nedormite pentru că am ales, decât să dorm liniștită în nepăsare, să mă implic trup și suflet, aproape până la abandonarea familiei mele și a propriei mele ființe uneori, unei comunități pe care m-am încăpățânat să o văd în alte culori decât gri și cenușiu.
Vă MULȚUMESC, dragii mei, pentru fiecare eșec emoțional pe care-l trăiesc pentru că m-am încăpățânat să SIMT emoție. Vă mulțumesc pentru fiecare minciună a voastră care m-a trezit la realitatea unei altfel de comunități decât cea pe care am îndrăznit să o simt și să o sper. Este minciuna voastră, nu a mea.
MULȚUMESC pentru toată dezamăgirea pe care v-am provocat-o – mi-ați spus-o răspicat – pentru că v-am făcut să credeți și să-mi spuneți că: nici nu v-ați gândit că nu voi face EU totul pentru ca VOI să faceți parte dintr-o poveste pentru ca VOI să fiți cei care câștigă financiar ceva. Nu eu. Sunteți aceiași care, ulterior, mi-ați pus onestitatea la îndoială. Dezamăgirea asta vorbește despre voi, nu despre mine.
MULȚUMESC pentru fiecare umilință trăită într-un birou, noapte de noapte, timp de două săptămâni, încasată de la unii oameni care pe scenă arată altfel decât în spatele ei, o umilință pe care cei ce se vor rezuma la a fi doar în public nu o vor trăi niciodată.
MULȚUMESC pentru că mă faceți hoață și mincinoasă, folosindu-vă de minciuni de neimaginat de către o minte sănătoasă confundată adesea, de voi, cu naivitatea. Naivitatea, orbirea sunt ale voastre.
MULȚUMESC pentru fiecare comentariu neaprobat al celor care au crezut în libertatea de exprimare, aceeași libertate pe care o propovăduiți voi, comentariu neaprobat doar pentru că aveți opțiunea ”unapprove”, ”trash”, ”bulk”! E opțiunea voastră, nu a mea.
MULȚUMESC pentru toată neimplicarea voastră în orice, cât de mărunt, care ar putea genera schimbare în evoluție. În educație, în adevăr.
MULȚUMESC tuturor celor care n-au încercat măcar o dată în viața lor să scrie un proiect. Sau măcar să fie parte dintr-unul, dar care-și iau dreptul să-l judece sau, pe alocuri, să și-l adjudece prin idee.
MULȚUMESC pentru că nu credeți – mi-ați spus-o – în oamenii flower-power.
MULȚUMESC pentru că sunteți aceiași, voi, cei care nu credeți în oamenii flower-power, care ați călcat la propriu, pentru a vă face campanie electorală, peste lumânările aprinse pentru cele 63 de suflete ucise de ignoranță în numele unui colectiv întreg.
MULȚUMESC pentru că nu căutați adevărul decât în buznarele celor care vă plătesc fără acte să scrieți, să mâncați, să beți, să vă luați mașini și să călătoriți.
MULȚUMESC pentru fiecare ”like” pe care îl dați postărilor mele în care nu credeți măcar o secundă, pentru fiecare share și mesaj privat prin care mă hărțuiți.
MULȚUMESC pentru că mă acuzați că nu vreau să mă mai implic.
MULȚUMESC, dragilor, că am înțeles cât de puțini sunteți și pentru că am înțeles ce mă face unică în toată lumea asta și care mi-i averea reală: Faptul că eu voi continua să VĂ MULȚUMESC și să VĂ IUBESC pentru lecțiile pe care mi le dați. Vă doresc din tot sufletul să aveți parte de averea mea reală, nu de cea pe care credeți voi că o am. Și dacă vă veți dori averea mea reală, vă garantez, o să vă treziți cu o familie frumoasă, unită, clădită pe dragoste, comunicare și respect reciproc. Și o să vă treziți cu iubire adevărată față de semeni.
E vorba despre mine și e vorba despre tine, da…
DE ACEEA, VĂ MULȚUMESC, DRAGI PRIETENI EXTREM DE NUMEROȘI, picături în Oceanul meu de fericire, echilibru și pace, care NU m-ați pus la îndoială, care, mai mult, mi-ați rămas aproape și mi-ați făcut diminețile senine. Vă mulțumesc pentru sutele de mesaje optimiste și de susținere pe care mi le-ați trimis în felul vostru, în tot acest an, pe telefon, pe FB sau direct, privindu-mă în ochi. Vă mulțumesc că mă faceți să cred în continuare în orașe colorate și generozitate, empatie, iubire și adevăr. Vă mulțumesc pentru că mă faceți să vreau să mă implic în continuare. Vă mulțumesc pentru fiecare mulțumesc pe care l-am primit de la voi…
Pentru VOI, dragii mei prieteni atât de numeroși de pretutindeni, nu m-aș întoarce pe dos să îmi arăt trăirile. Pentru voi… m-aș face fulg de nea, dacă aș putea, să mă așez în inima fiecăruia dintre voi pentru a mă topi în căldura și pacea voastră interioară. Cred că numai așa aș reuși să vă mulțumesc și numai așa ați ști și ați simți încă o dată cât de mult VĂ IUBESC!
Mic tratat despre Pace
 |
| From Muze peste tot |
De când mă știu, am încercat să ocolesc orice formă de conflict, mă ascundeam – copil fiind – sub plapumă la orice semn care prevedea o mică ceartă și nici până astăzi, filmele „cu război” nu le-am putut urmări. Mi-au lipsit cu desăvârșire (binecuvântată lipsă!), copil fiind și adolescent și apoi soție și mamă, bătăile în casă, iar unor agresiuni de orice fel venite din exterior de la cunoscuți și necunoscuți am ales să răspund cu o întoarcere de spate precedată de o vorbă bună.
Nu știi să lupți, mi s-a mai spus pe ici pe colo, iar eu cu înverșunare mi-am asumat neștiința aceasta a intrării în vreo luptă provocată de exterior, continuând să cred, să simt că Iubirea, zâmbetul și gândul bun, curat sunt cele mai bune arme cu care vom fi fost noi, muritorii cuvântători, înzestrați de la zămislire.
Că, în fond, niciun război nu vine neînvățat și nici o pace nu poate cobori peste ceea ce ți-i exterior decât dacă vei fi fost învățat să-ți crești, prin Iubire primită și dăruită, pacea interioară, acea pace pe care o vei fi purtat, de asemenea, de când te vei fi născut…
Aceasta mi-i epifania zilei de ieri, de azi și de mâine, cu gândul acesta vă dau binețe, oameni dragi din lumea mare, în fiecare dimineață.
Lumina duce lumina îngrijirilor paliative în afara județului
Apropierea sărbătorilor de iarnă înseamnă pentru echipa de la Asociația Lumina Bacau nu doar preocuparea permanentă față de viața copiilor din Centrul de Zi sau tinerii de la Comănești. Înseamnă, mai mult de atît, perseverență și conștiinciozitate în ducerea la îndeplinire a oricărui lucru început. Zilele acestea, echipa asociației și-a continuat cu aceeași dedicare activitatea în cadrul proiectului ,,Îngrijiri paliative- măsuri integrate pentru incluziune socială”, implementat de către Asociaţie în parteneriat cu Direcţia Generală pentru Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Bacău.
(Lumina, coaching la Sibiu)
Demarată recent, a treia etapă, cea de COACHING în cadrul proiectului, continuă în luna decembrie prin deplasarea echipei Lumina spre locurile de muncă ale fiecărui participant care a parcurs primele două etape, cele de training și job-shadowing.
”Dupa participarea la training şi job-shadowing, fiecare participant primește un mentor din echipa de formatori a Asociaţiei Lumina, care merge în vizită la locul de muncă al participanţilor pentru a vedea cum aceştia aplică informaţiile primite in programul initial de formare”, ne-a spus Mara Matei reprezentant Asociația Lumina.
Ecourile sunt, ne-au spus reprezentanții echipei, foarte bune! Nu se putea altfel! 🙂
Proiectul ,,Îngrijiri paliative- măsuri integrate pentru incluziune socială”, început în martie 2015, se încheie în aprilie 2016, scopul cred eu – urmărind aproape pas cu pas ceea ce s-a întâmplat – urmând să fie atins: creşterea gradului de acces la îngrijiri paliative a copiilor şi tinerilor, care fac parte din grupuri vulnerabile la excluziune economică şi socială din județele, Bacău, Roman și Vaslui.
Valoarea proiectului este 758.908,66 lei, din care 683.017,79 lei finanţare prin programul RO10-CORAI, program finanţat de Granturile SEE 2009-2014, administrat de Fondul Român de Dezvoltare Socială şi 75.890,87 lei cofinanţare din partea Asociaţiei Lumina.
Mic tratat despre sihăstrie
Am ales sihăstria în orașul care ar fi numit orașul tristeții dacă cineva s-ar încumeta să-l scrie vreodată într-o poveste… Că, odată ce ai înțeles ce-i pacea, te îndrepți spre chilie. Dar pentru că nu putem fi toți sihaștri în chilii departe de orașele tristeții, ne facem unii, din trupurile proprii, cochilii să ne petrecem pacea în singurătate.
 |
| From Muze peste tot |
Mic tratat despre onestitate
Onestitatea se traduce și prin curajul (chiar în ultimul ceas) de a recunoaște că, de ani, trăiești amăgirea/minciuna unei vieți într-o comunitate/realitate pe care ți-ai asumat-o din teamă, din comoditate, din lenea de a întreprinde ceva pentru ca realitatea/comunitatea să se adapteze la tine și nu tu la ea. Comunitatea în care trăiești, realitatea a ceea ce trăiești sunt create, din orice sens le-ai privi, de tine, de alegerile tale…
 |
| From Muze peste tot |
Asociația Lumina, o nouă etapă în îngrijirea paliativă
 |
| From Muzele sustin! |
O nouă etapă, cea de-a treia, din cadrul proiectului ,,Îngrijiri paliative-măsuri integrate pentru incluziune socială” derulat de Asociația Lumina în parteneriat cu Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Bacău, a demarat zilele trecute cu succes.
Prima etapă a proiectului a însemnat participarea a sute de lucrători în asistență socială din toată țara, la sesiuni de formare în domeniul îngrijirilor paliative oferite de echipa de implementare a proiectului, iar a doua etapă, cea de job – shadowing a presupus revenirea acestor lucrători în Bacău, pentru a trece ușor de la stadiul de teorie la cel de practică concretizat în vizite în centre cu specific în care se oferă îngrijirea paliativă.
În cea de-a treia etapă, demarată de curând, ”după participarea la training şi job-shadowing, fiecare participant a primit un mentor, cel din urmă având rolul de a-l sprijini pe cel dintâi, mai departe, în implementarea, în activitatea lui curentă, a metodologiei de asistare a beneficiarilor care au nevoie de îngrijiri paliative şi a informaţiilor acumulate la programul de training şi job-shadowing”, au explicat reprezentanții Asociației Lumina din Bacău.
Echipa de implementare a proiectului a efectuat, astfel, deplasări în județele Prahova, Suceava, Iaşi şi Bacău, pentru a urmări modul în care specialiştii implicaţi se folosesc și aplică informațiile primite în primele două etape ale proiectului, în îngrijirea paliativă. ”Concluzia? Nu e rău deloc!”, au remarcat reprezentanții Asociației Lumina.
Proiectul ,,Îngrijiri paliative- măsuri integrate pentru incluziune socială”, implementat de către Asociaţia Lumina în parteneriat cu Direcţia Generală pentru Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Bacău, se derulează în perioada martie 2015- aprilie 2016 şi este finanţat cu sprijinul financiar al Programului RO10-CORAI, program finanţat de Granturile SEE 2009-2014 şi administrat de Fondul Român de Dezvoltare Socială.
FOC
 |
| From Muzele sustin! |
Nu mi-am găsit cuvinte potrivite pentru a descrie la cald- cum se spune – ceea ce am trăit duminică seară, 15 noiembrie, la Teatrul Municipal Bacovia, o scenă pe care actorii Vali Braniște (Teatru de Cartier) și Neagu Alina Vasilica au oferit, in memoriam Colectiv, piesa FOC. Nu am găsit cuvinte pentru că le-am topit în emoții, aplauze și lacrimi.
Piesa a fost scrisă de Vali cu doar câteva zile înainte de a și fi pusă în scenă, iar prea puținul timp avut la îndemână de către cei doi actori pentru a învăța tot textul n-a făcut decât să facă piesa și mai ”adevărată”. Pentru trei sferturi de oră, a fost regie, un sfert de oră – lectură publică. Eu nici n-aș învăța textul, aș lăsa spectacolul exact așa, exact, exact așa. Pentru că ”exact așa” ne izbește printr-un mesaj puternic, foarte puternic: ”prea puțin timp”…
O ironie despre dezechilibrului sufletesc, cultural, economic, social, politic în care de ani ne aflăm – asta este spectacolul FOC. Și multă durere. Ne grăbim să cădem dintr-o extremă în alta, extreme ale furiei, urii și patimii, uitând că avem prea puțin timp la îndemână. Un timp pe care l-am putea trăi în iubire unii față de alții.
Valentin Braniște și Alina Vasilica Neagu nu au vrut aplauze. Nu s-au întors pe scenă odată ieșiți, lăsând o sală plină în picioare, în aplauze udate la propriu de lacrimi pentru EI. Pentru noi, Colectiv…
O colecție superbă de fotografii din cadrul spectacolului poate fi văzută la ALIN LEANCĂ
#Colectiv
 |
| From Muze peste tot |
Ce răspuns mai căutăm și unde? Și dacă există un sens unic al răspunsului, ce sens îți dă el ție și ce sens dă el întrebării ”DE CE” trecem noi, în lumea mare CU hotare, prin toate acestea?
Nu mi-ar ajunge toți copacii din lume transformați în hârtie să pot așterne stările mele din aceste zile. Durerile, zbaterile, intrigile, furiile, mâhnirile, revenirile, lacrimile, zâmbetele, fricile, uitările, iertările, speranța. Toate, alături de cele ale semenilor, ale mele.
Între lumânări, printre lumânări, se strigă mult, tare mult în aceste zile, parcă mai mult ca niciodată pentru unii dintre noi, zale firave în lanț de generații. Durerea s-a strigat și zbaterea s-a strigat, minciunile, intrigile și furiile s-au strigat, mâhnirile, revenirile, lacrimile, zâmbetele fost-au și ele strigate, fricile, uitările și iertările, speranța sunt și ele un strigăt. În numele Adevărului se strigă. Și niciuna dintre aceste stări nu-și mai găsește, parcă, definiția în dicționare. Să fie oare, pentru că unite în STRIGĂT, acesta este dat EXTERIORULUI?
Nu, nu mi-ar ajunge toți copacii din lume transformați în hârtie pentru a putea așterne, la exterior, Colectivul meu de stări. Un Colectiv care va rămâne însă mereu acolo, în perpetue transformări, definind și devenind, înainte de a-i defini și deveni pe alții, propriu-mi sine. Nevoia mea interioară de Iubire și Adevăr. Care Adevăr este, nu mai am nevoie de vreun dicționar, Iubire. În absolut orice!
Așa că… las copacii la locurile lor ca, fiecare anotimp, fiecare mugur, fiecare frunză, fiecare foșnet de frunză și fiece cădere de frunză să-mi spună povestea lor, a celor ce nu mai sunt, și pe a mea. Povestea noastră trăită Colectiv, dar atât de în sine.
Strigătul meu nu se mai află pe stradă. Strigătul meu, am înțeles, pleacă din mine pentru mine, un strigăt în tăcere, de și pentru Iubire…
Niște priviri ALTFEL
 |
| From Muze peste tot |
Prin mulțimea de mesaje private primite pe Facebook de sâmbătă încoace, mesaje prin care mai mult sau mai puțin cunoscuți îmi cereau un sprijin pentru prietenii și cunoscuții sau necunoscuții – dar cărora eu le zic tot prieteni – din Colectiv, s-a strecurat, într-o zi, o invitație de participare în ziua de joi, 5 noiembrie, la un altfel de eveniment: Expoziția aniversară dedicată artiștilor băcăuani de artă naivă, Catinca Popescu și Ioan Măric. Inițial nu i-am dat importanță. Apoi, încet, încet mi-am amintit de el. În nebunia asta în care se caută un strop de echilibru, un astfel de eveniment chiar este un strop de echilibru, mi-am zis.
Și m-am dus. Și am găsit, pe holul Instituției Prefectului – acolo unde sunt expuse tablourile celor doi artiști – o mare de oameni. Nu prea mulți tineri. Oameni politici însă și colegi de breaslă ai aniversaților, da. Am intrat în Sala Mare a Palatului Administrativ, uimită de alegerea celor doi artiști de a-și face aniversarea într-o instituție publică administrativă. Apoi, am început să ascult discursurile celor care au fost invitați pentru asta, moderați de artistul plastic și profesorul Aurel Stanciu: criticii de artă Carmen Mihalache și Iulian Bucur, maestrul Ilie Boca, prefectul de Bacău Dorian Constantin Pocovnicu, vicepreședintele Consiliului Județean Bacău Ionel Floroiu și senatorul liberal Dragoș Luchian.
 |
| From Muze peste tot |
I-am ascultat pe rând, pe toți și am zâmbit și i-am apreciat cu adevărat pe cei doi artiști împreună cu criticii de artă. Mai acut ca în alte dăți i-am ascultat însă pe reprezenanții clasei politice. Nu m-a lăsat contextul în care ne aflăm să nu-i ascult și să nu-i privesc altfel decât până acum. Discursurile au fost de bun-simț. Și pentru prima dată mi-am propus să urmăresc, pe viitor, dacă promisiunile pe care cei trei le-au făcut se vor respecta. Promisiunea Prefectului Dorian Constantin Pocovnicu de a-și deschide instituția, de acum înainte, nu doar celor doi artiști, ci tuturor celor care artistic vor vrea să se exprime într-o instituție publică administrativă, promisiunea domnului Ionel Floroiu de a deschide ușa Consiliului Județean pentru cei doi artiști, dar nu numai și promisiunea senatorului Dragoș Luchian de a deschide ușa Senatului României pentru organizarea, promovarea și mediatizarea valorilor culturale băcăuane, plecând, desigur de la organizarea unei expoziții semnate de Ioan Măric și Catinca Popescu.
 |
| From Muze peste tot |
Am observat, în discursul celor doi oameni politici – Dragoș Luchian și Dorian Constantin Pocovnicu – nedezicerea de ceea ce se întâmplă în aceste zile în România. Și o oarecare asumare. Și o asumare cumva, a faptului că înainte de a fi oameni politici trebuie să fim oameni.
”Pentru prima oară, văd un astfel de eveniment (cultural, n.r), altfel”, a spus Dragoș Luchian, acesta continuându-și scurtul discurs prin sinceritatea recunoașterii că, de fapt, nu trebuie să fim toți critici de artă pentru a ne putea bucura de un tablou, pentru a participa la o expoziție. Și că, în acest context (al tragediei din Colectiv și a manifestațiilor din ultimele zile din întreaga țară), trebuie să nu uităm că astfel de evenimente aduc puțină lumină, bucurie și curaj de a merge mai departe. Și că ar trebui, cu adevărat ca artiștii noștri să fie promovați și apreciați, prin participarea în număr cât mai mare la astfel de evenimente.
Mi-ar plăcea ca în următoarele zile, holul Palatului Administrativ să fie vizitat de cât mai mulți tineri. Să se oprească în fața fiecărui tablou în parte și să citească printre culori ceea ce, cum bine au zis criticii de artă, transmite arta naivă: esența umanului. Dacă un tânăr în scaun cu rotile, fără a fi vreo rampă de acces, a reușit să urce să vadă expoziția, sigur vom reuși și noi. 🙂
La mulți ani, Bădiță Ioan Măric, la mulți ani, doamnă Catinca Popescu, eu, personal, vă mulțumesc!