Category Archives: colţul meu de creaţie…

Ca dupa atunci cand intr-o ora jumate universul devine atat de mic ca-l poti inghiti

Am să înghit și astăzi universul, să-l recreez apoi în mine, cu sensuri noi să-l nasc și-n el, așa cu sensuri noi, să vin și eu pe lume.

Să mă intrebi, să nu-ți răspund: nu cumva de fascinație depindem? Și dacă nu putem fi perfecți, pentru că n-am mai fi, așa, perfecți, de dorit, nu mai bine tindem să ne întindem spre fascinație?

Și:
cum ar fi dacă-ntr-o zi ai întâlni pe cineva să-ți zică din senin așa: n-ai vrea să fii tu muza mea?, iar eu să spun: ba, cum să nu?, iar tu să zici: sigur că da!

Și:
să termin ce n-am început, e o iluzie ideea asta a maturizării.

From Diverse

(Giovanni Zazzera in “If I had“, rezidenta E-Motional: rethinking dance, Centrul de Cultura “George Apostu” Bacau, 2014 )

Macul şi Buburuza (Cum se face)

Povestea, ştiu, nu e aşa,
dar ne-o putem imagina:

S-a-ntâmplat c-o Buburuză
o năstruşnică, o zuză!,
s-a îndrăgostit de-un Mac.
Şi-a facut din el iatac
şi de-i trează tot visează
lumea cum i-o colorează…

From Desenele mele

Iar de-aşa multă visare,
zuza a ajuns la soare.
Macul,
amețit de prea iubire,
s-a făcut roş’ de ruşine…

From Desenele mele

Si, la schimb, de-amor cuprins,
a vopsit-o-n roşu aprins
iar s-arate cum c-o ţine,
pe vecie în iubire,
i-a mai presarat pe aripi,
din seminţe, şi buline.

Da! De-atunci sunt de-o culoare,
el un mac, ea-zburătoare.

Mădălina ROTARU, vol. ”La un pahar de rouă

EXCLUSIVITATE

nu mă va fi ajuns nici o ploaie până acum

ploile repezi
ploile reci
ploile calde
ploile
paşi de dans pe trotuare
pe acoperişuri
pe sârme de telegraf
pe scene
pe clape nebune de pian

cum dansează ploaia
nimeni n-o ştie

From Neverending Praga, aprilie 2011

de-am înţelege doar
de-am înţelege
că ploaia dă lecţii gratuite
ne-am îmbulzi
ne-am buluci
ne-am clăbuci
ne-am îmblânzi
pe străzile rutinei noastre
vânzându-ne la portavoce:

Doamnelor şi domnilor,
în exclusivitate,
LUMEA-N PAŞI DE DANS
!

Public

Odată,
am visat că mi-a explodat luna,
se făcuse
boooom, fsssssss, baaaang
toată.
Toată se făcuse
doar bulgări de lumină, foc de artificii.

A doua noapte,
visul mi s-a derulat
in diafilm.

Şi era liber,
liber la intrare,
amfiteatrul însă,
doar pe sfert.
Şi-n mine gol.

Azi noapte,
visul mi se derulează-n diafilm.
Heeeeei,
voi de cooooolooooo,
e liber la intrare,
eu mi-s amfiteatrul.

From Diverse

Pe bănci cu ochi, cu gură şi urechi
trei cărţi deschise,
ultime-achiziţii din realitate.

Mă prefac în murmur
în aşteptare de intrigi,
pe fundal
It’s almost like being in love“.

filmul ăsta
sunt eu,
o lună boooom, fsssssss, baaaang
nu-s pentru public
nici intrigă, măcar, nu sunt,
că mă trezesc
din repetiţie,
acelaşi eu, deznodământ.

O marturisire

Editorial, Ziarul de Bacau, 11 aprilie 2014

“Nu mă întrerupeți, vă rog, și nu mă întrebați, astăzi, nimic, – mi-am rugat, sincer, prietenii online, printr-un status, acum două zile -, am de savurat tot ce, de vineri încoace, cu văzul, cu auzul, cu inima și trupul am avut de pipăit, de încercat și de iubit. Cred – mi-am continuat statusul -, chiar cred că avem, totuși, toți pe lume o singură misiune, aceea de a împărtăși, pentru a primi, IUBIRE. Am primit, în cadrul celei de-a IX-a ediții Gala Star, una dintre cele mai frumoase și intense manifestări ale IUBIRII”…

Am trăit, răspund acum neîntrebărilor, în perioada 4 -8 aprilie 2014, în Bacău, un biet oraș provincial în care aparent nu se întâmplă nimic, o nouă “una dintre cele mai frumoase experiențe de viață de până acum”: Gala Internațională a Recitalurilor Dramatice “One Man Show” – Gala Star, eveniment ignorat, cumva, până acum de mine, ajuns în 2014 la a IX-a ediție. Și, sper, nu ultima.

Am primit, cu bucurie, lecții despre ce înseamnă a fi spectator și a fi actor. Am învățat că distanța dintre cel dintâi și cel din urmă sau, dacă vreți, noncoformist vorbind, că distanța dintre un fan și artist/idol poate fi inexistentă, că ea se măsoară – de ceva vreme am avut bănuiala asta, acum doar mi s-a confirmat – în distanța dintre palma dreaptă și cea stângă reunite în aplauze, se măsoară în distanța dintre un scaun și o scenă până la a fi confundate scaunul cu scena și se măsoară printr-o îmbrățișare.

From Diverse

Am învățat, încă o dată, că fondul face forma, o formă fără fond fiind doar una dintre definițiile ignoranței. Am învățat – iar spusele, ulterior Galei, auzite la academicianul Solomon Marcus într-un alt frumos eveniment, nu au făcut decât să mă fericească și mai mult – că orice lucru, orice acțiune, pentru a aduce mulțumire, se face cu drag și din drag și nu pentru finalitatea lui imediată, trecătoare. Am învățat de la oameni de notorietate la nivel internațional, precum actorul hollywoodian de origine italiană, Nick Mancuso – marele câștig al acestei Gale – sau regizorul Alexander Hausvater, că un actor care-și iubește cu adevărat rolul nu e nevoie nici măcar să și-l învețe pentru a fi eclatant pe scenă. Și am învățat încă o dată că iertarea de sine în primul rând, pentru a-l putea ierta pe încrâncenat și a-l iubi cu adevărat, este fundamentală în atingerea, emoțional vorbind, a infinitului…
Revin la spusele academicianul Solomon Marcus pentru a vă mărturisi cum am înțeles eu că nemurirea este de atins: “Dacă am fi lipsiți de poezie, de artă și știință, am fi robii finitului”…
Și revin la spusele, la o cafea, lui Nick Mancuso: “Când teatrul este puternic, societatea este puternică, economia este puternică”… Teatrul, așa cum l-am reînvățat eu zilele acestea, ca o formă de manifestare a iubirii.
Mulți dintre dumneavoastră știți despre ce vorbesc, fiind prezenți la eveniment, emoțional vorbind. Alții știți de asemenea, dar detașați de emoțional, prezenți doar fizic și cu încrâncenare. E firesc, nu putem trăi toți la fel, în același timp, o aceeași emoție chiar dacă uneori atât de intensă, individual, este trăirea aceea încât timpul se oprește pentru a fi toți unul și același într-un loc. Eu despre asta v-am mărturisit. Despre cum, trăind individual, pe tot parcursul Galei Star 2014, o emoție atât de puternică, mi-am adus în ea, oprind timpul în loc, nu doar spectatorul de lângă mine sau actorul de pe scenă, nu Bacăul tot în sala de teatru, ci lumea toată…

Replica

Bacau, 11 aprilie 2014

James, Sometimes

Şi vă întreb aşa:
dacă la exterior seninul este replica înnoratului,
la interior care-i replica furtunii?

Uneori ea este ….FILL IN THE BLANKS….
alteori ea este…. FEEL….
ea niciodată nu poate…. A FI….

Astăzi ne jucăm de-a v-aţi furtuna

From Neverending Praga, aprilie 2011

De parca

Bacau, 3 aprilie 2014

De parca n-as avea nimic de zis, atat de lipsita de vorbe sunt in dimineata asta.
Am fost tentata sa marturisesc ca, privind fructiera in asteptarea vorbelor, m-am surprins simtindu-ma o portocala, cu ganduri de portocala si temeri de portocala, daca o fi avand portocalele temeri. Mi s-a intamplat insa, acum cativa ani, abia intrasem in campul muncii, sa devin alga. Am marturisit asta, iar lumea m-a privit ciudat.
Aleg, asadar, sa tac in dimineata asta, sa nu-mi marturisesc simtirile de portocala, sa tac de parca n-as avea nimic de zis…

Cerneala

Bacau 1 aprilie 2014

Imi amintesc de mirosul cernelii, de palmele mele si ale colegilor intruna patate, de ofurile date de cate un strop de cerneala picurat pe foaia alba de caiet, de scrisul meu urat si notele de opt si noua la caligrafie…
Chiar, acum, scolareii mai sunt nevoiti sa scrie cu stilouri? Pentru mine, zau, stilourile si caligrafia au fost un chin, un chin ca eu sa ajung, in cele din urma, sa scriu cu degetele, taca-paca.