Category Archives: colţul meu de creaţie…

Moară de vînt

În fața morii de vînt
mă prind uneori
în aprigă luptă.

După ce voi fi învins,
vă zic,
după ce voi fi învins,

morarul cu cinste îl văd,
cu cinste-mi ridic
tainul de albă făină!

From Desenele mele

Dar vai, se rupe elicea!
Mă-ncrunt,
mă lepăd de alba-mi făină și rîd.

Eu am învins,
îmi zic,
pe mine-am învins,

că eu mi-s morarul,
mi-s moară de vînt
umilă de-atîta avînt!

Zdob si Zdub – Mamaligamania

Asculta mai multe audio diverse

Iglu

Și-l va fi plămădit cu strășnicie

din cioburi colorate de vitrine,
parfum de țigară
trei fumuri de floare
și gust de amare cafele,

amestecînd năstrușnic
prin file de carte
ceva nostalgii de o vară
și arome de alge sărate.

From Desenele mele

S-a pus la adăpost de lume
prințesa, în iglu.

E gata de iernat,
e-un eschimos prințesa!

Phoenix – Ar vrea un eschimos

Asculta mai multe audio diverse

Lista

Nu-mi dezvălui, pentru anul acesta, vreo listă de planuri. Voi păstra doar, bine ascunse în sertar, cîteva arzătoare dorințe, speranțe și așteptări, lăsîndu-mă naiv, la voia trăirii. Și-a întîmplării dacă întîmplătorul există*

Îmi asum însă, pentru anul acesta, ca niciodată pînă acum, de la bun început, o seamă de eșecuri. Pentru ca, asumîndu-mi-le, inevitabila prăbușire din cînd în cînd a turnului -loc de joacă pentru prințesă – să nu mai ia prin surprindere și pentru ca, prin rîs și dans și cîntec – spuneți-le, de vreți, sfidare – el să poată fi reconstruit și reînălțat de fiecare dată, mai colorat și mai frumos. Cu forțe proprii și cu cele primite de la cei din jur, am să zîmbesc anul ăsta și-am să iubesc mai mult! Este ceea ce și vouă vă doresc…

dorinte1

*”Îți dai tu seama, Ți? A fost nevoie de o vacanță de Crăciun în Spania, pentru a-mi găsi cercelul pierdut acum doi ani, din perechea preferată luată acum patru ani din America!”

Cu blogul la Primărie

Nici nu știu dacă-i de bine,
așa că, de nu te ține,
rog, mai bine nu citi
ce-am aici a povesti!

Periodic, la Divan
mai un VIP, mai un local
este provocat să stea
la povești fără perdea.

Primul invitat a fost
-scriu tîrziu, nu fără rost,
în The Stage – trăi-ți-ar pub-u’!-
un artist: Me! Mărgineanu.

Este drept, atunci n-am scris
dar nu pentru c’am omis
ci, pen’că, nu doar o dată
noi am cam făcut-o lată! 😀

Iaca poznă, după asta
ne-a pus focul, nu năpasta!
următoarea ”sindrofie”
s-o avem la… primărie.

Evident, chiar cu edilul
care-a prins cam care-i șpilul,
răspunzîndu-ne, da, zîmbitor,
stilului provocator.

N-am să fac aici tam-tam
-sincer, nici habar nu am
cum se face treaba asta-
o să zic doar, și-asta-basta,

Chiar de-o știi că, din fotoliu,
orice om plin de orgoliu,
cînd coboară, e pe dos:
vesel, bun, prietenos.

S-a vorbit, fără perdele,
despre ”trebi” europene,
despre fonduri, energie,
chestii de inginerie

Despre mici-mari demnitari,
despre cîini comunitari,
de poluare, de termie,
despre azi, de ce-o să fie…

Și-am aflat și-una fierbinte:
avem vicepreședinte
băcăuan la CEMR!
Vrei să știi și cine e?

Hai, că nu te țin pe jar:
Stavarache, domn’ primar.
Și cu asta, am tras yala,
mi-a ajuns sporovăiala,

Mai picant și mai cu sos,
las colegii* să mai scrie.
A! Parol! Nici de-o clătită
să fac vers, n-am fost plătită! 😀

Victor Socaciu – Opinia mea

*contrasens, aghiuta, inima bacaului, kristofer, talent irosit, criticati

Balans

cu degetele astea mustind a cerneală,
croiam cîndva, în fiecare zi, pitici albaștri în straie de hîrtie.
zbenguite se-nfășurau și se împleteau,
zîne nebune de noapte,
visele tale.

cu degetele astea mustind a zăpadă,
modelai cîndva, în fiecare zi, prințese albe în castele de gheață.
zbenguite se-nfășurau și se-mpleteau,
în țurțuri nebuni,
visele mele.

From Desenele mele

cu degetele astea douăzeci, mustind în ani, a uitare,
ne mai regăsim acum, în cîte-o noapte, vinovați hoinari în joaca preferată.
pe capete de balansoar,
se zbenguiesc și se-mpletesc frenetic,
feeric decor,
pitici de hîrtie, zîne de gheață,
visele noastre.

Travka – Apartamentul 77

Asculta mai multe audio diverse

Extemporal… cu semne de carte, premierea!

În urmă cu cîteva zile, cu mîinile în detergentul de vase, cu vasele sub apa fierbinte – groaznică rutină! – cu muzica-mi obișnuită pe fundal, a răsărit din spume și grăsimi o întrebare: ”dacă poezia ar avea ochi, ce culoare ar avea aceștia?”. De bună seamă – mi-am răspuns – poezia lui Nichita are ochi de motan . Ochii poeziei lui Bacovia trebuie să fi fost ca un amurg de toamnă, violet, iar culoarea pieselor de șah posibil că o poartă versul lui Sorescu…

Bine, bine, mi-am continuat dialogul interior, dar știi doar că mai deunăzi ți-ai reamintit (mama ei de rochie verde, ba nu, albastră, ba nu verde, albastru clar, hai că e un bluemarin, să știi că-i turcoaz, parol e verde, ba nu, albastră! 😀 ) cît de diferiți în percepția lucrurilor, mai ales ale celor ”universal valabile”, ne dovedim a fi! 😀 . Ochii poeziei tale nu au întotdeauna aceeași culoare ca cea a ochilor poeziei lui sau a ei, e clar!

Așa am ajuns la ideea unui”extemporal”; împingîndu-mi curiozitatea de a vedea ce culori văd cei din jur, în poezie. În poezia lor, în poezia asta pe care o trăim zilnic și care iată, da, se poate ascunde cînd și unde nu te-aștepți, inclusiv în groaznica rutină – spuma de vase, apă caldă și grăsimi.

Iar cei din jur au răspuns. Le mulțumesc celor care au făcut-o, prin semne de carte, așa am gîndit extemporalul.
Un semn de carte pentru culoarea ”căprui pentru că se termină tot în A” pe care o poartă ochii poeziei lui Vlad N. (via Facebook), un semn de carte pentru ochii ”în mod normal albaștri sau verzi, dar uneori galbeni ca niște sori” ai poeziei Caramicii. Un semn de carte, pentru ochii ”cu o culoare de toamnă” ai poeziei Văcuței Verzi și un semn de carte pentru culoarea ochilor ”veseli și plini de viață” ai poeziei lui Bty. Un semn de carte, nu se putea altfel, pentru Kaysha a cărei poezie are ochii roz, a inocență și pasiune.

From Desenele mele

Mulțumesc celor care vor vrea, în continuare, să răspundă curiozității mele. Tot prin semne de carte, mulțumesc! 🙂

Nota: Vacuta Verde si Caramica sunt rugate, daca vor dori semnele asa cum sunt ele de fapt, sa-mi lase niste date de contact la adresa de email din pagina ”despre mine”. Ele vor ajunge, odata cu primirea adreselor, in cel mai scurt timp, prin posta, la destinatie! 😉 Vladut, Kaysha si Bty le vor primi personal, la prima întîlnire. 😀