Category Archives: colţul meu de creaţie…

ROGVAIV

Mi-am încolăcit corzile vocale în jurul ochilor tăi goi

şi am zbierat precum un prunc abia ieşit din mamă:

“Noi cînd o să ne naştem?” am zbierat.

Privirea ta s-a-ncolăcit şi ea, în jurul coardelor mele vocale

şi din căprui, cum eram amîndoi,

ne-am transformat în Roşu şi Oranj

şi-n Galben ne-am ascuns pentru o clipă,

ne-am rătăcit prin Verde şi Albastru,

în Indigo şi Violet ne-am tolănit apoi

şi-am zăbovit aşa, încă o vreme, încolăciţi,

pînă-am uitat de ce-am zbierat şi apoi am plîns, şi-am chicotit,

şi i-am pîndit distraţi pe trecătorii cu privirea peste noi,

şi le-am îndeplinit cîte-o dorinţă…

Doamna Toamna

Într-o zi, nu oarecare,
printre ierburi, la plimbare,
ostenit de-a sa cîntare,
ieși Greierul să vadă
ce mai este prin livadă.
Și cînd colo, să nu crezi!
Pomii nu erau prea verzi,
iarba, galbenă și ea
sta pitită sub perdea
într-o umedă răcoare,
iar în jur… nici o mișcare!

“Vai, dar ce se-întîmplă oare?
Unde-i Coana Furnicuță,
Rînduneaua cea drăguță,
unde-i leneșul Bondar?!
Ce bizar să n-am habar!
Frunzele-n copaci, ciudate
cad, de parcă-s apucate
și ce palide-s la față,
galbene… pic de verdeață!
Și… O, Doamne! E cutremur?!
Ce-i cu mine, de ce tremur,
unde aș putea să strig?
Unde, cine…

Asta este!
Nu-i cutremur! Îmi e frig!

Iară tu, galbenă Doamnă,
tre’ sa fii vestita Toamnă,
gata! M-am elucidat,
nu mai e nimic ciudat!
Nu mă sperii chiar deloc
că-mi iau de la iarmaroc
și mîncare, și ghetuțe
și mănuși pentru lăbuțe,
ce, credeai că am să-îngheț?…
Uită-te c-am fost isteț
și-am schimbat în vară, treaba:
am cîntat! Dar… nu degeaba!”

Dulce, amarui

Ei, si daca simti ca lucrurile incep sa o ia razna, ce altceva ai de facut decat sa privesti mai in adancul cestii cu cafea? Sa-ti vezi fruntea si ochii si nasul si gura oglindite in gustul amarui-dulceag de dimineatza, sa te surprinda noul tau chip, putin deformat, dar totusi atragator, indemandu-te sa sorbi. Pentru ca, sorbindu-te apoi, sa dai de propriul tau gust, amarui-dulceag si el.

Hai, e timpul sa fugi spre serviciu! Dar nu-i nimic, maine, maine dimineatza te mai inghiti putin dulce-amarui si asta numai dupa ce te vei fi intrebat ce-ai de facut cand simti ca lucrurile incep sa o ia razna…

Janis Joplin – Little Girl Blue
Asculta mai multe audio Muzica »

A venit, a venit toamna

Si ma pocneste asa, din senin, cate o lipsa de inspiratie de-mi vine sa urlu! Si n-ar fi nimic daca n-as fi atat de ingramadita de idei legate de asemanarea dintre niste biete frunze galbene, amuzate, cu niste tandre maini… Sau de imaginea unui trotuar acoperit de palme ca si cum toata lumea, brusc, in toamna se rastoarna, merge in palme si-aplauda din talpi frenetic, fara sens, fara directie si poate, cine stie, fara noima.

As descrie chiar un oras intreg ingalbenit de depresia toamnei si pe mine, unica, nostalgica, balacindu-ma in fum de frunze arse, visand la casa unui bunic, a celui mai bun si drag bunic din lume care a fost odata ca niciodata, as descrie apoi mirosul de nuci amestecat cu struguri vinetii, un scranciob verde si patru nepoate,

As povesti apoi, despre un cantec cu “a venit, a venit toamna, acopera-mi inima cu ceva”, despre o imbratisare in frunzele din parc, despre iz de vodca ieftina, un teatru de vara si-o gashca poate, prea fudula,

As schita povesti de dragoste-n Copou, adevarate si provocatoare din care s-au nascut, in alta toamna, doi copii,

As inventa desene din cuvinte si cantece din foi de ziar,

Si as mai fredona despre-o podea de naruit in casa unei zane bune…

Ma pocneste insa, asa din senin, cate o lipsa de inspiratie de-mi vine sa plang!
Si-atunci, imi aleg o melodie care sa ma descrie cu tot ce vreau de fapt, sa spun, imi aprind o tigara, poate beau cate ceva si poate plang putin, putin, putin de tot, atat de putin….

Gîza muza

Voiam să scriu o poezie
cînd, pe coala de hîrtie,
poposi neinvitată
o… Gîzuță… cam ciudată:
îmbrăcată-n haină albastră,
dănțuind ca o măiastră,
mititica nepoftită
părea tare aiurită:

“Ei, poftim!”, îmi zic nervoasă.
“Ei, poftim!”- spuse, ciudoasă.
“Dă-te jos de pe foiță,
că te las fără rochiță!”
-am certat-o pe Gîzuță-
“Hai, fuguța acasuță!
Tu nu vezi că-ncerc să scriu?
Și… deja este tîrziu!”

“Vorbe grele tu mi-ai spus,
gata, plec, uite, m-am dus!”
zise, îndurerată foarte,
retrăgîndu-se-ntr-o parte…

Și, cu ochii-n lacrimi, Gîza,
tristă, tremurîndu-i buza,
îmi mai spuse doar atît:

“De ce te-ai purtat urît?
Uite, ai scris o poezie
și-asta… datorită mie!”

Joc in doi

Primul joc

Ce dracu’ am facut sa merit trupul asta?“, gandi, observand ca soarele nu mai arde atat de puternic pe cer. Si cazu brusc in meditatzia asupra propriului trup, cautand cu privirea pacatele sale pe care doar el si le numea placere fizica. Tigara, sticla si ceva dintr-o inima, aleasa de-ar fi, la intamplare. Se ridica apasat de prea greaua-i meditare si-si privi in scarba semnele ce-i arsesera carnea. Intr-un gest tandru apoi, strivi un nou chishtoc de bratzul stang si inceta, din acea clipa, sa se mai mire de puerila sa apucatura. Stia prea bine ca tot ce face-i pueril.
Spera totusi, pe undeva, in schimbare!
Isi aprinse mecanic o noua tigara si presa pe rani putina sare. Agonic, lua in privire o floare de narcisa alba, isi puse-n gand ghiocul de tiganca si…

“Dracu’ sa ma ia!”
Devora sticla cu cioburi cu tot si reveni la meditatia asupra propriului trup. Uitand de el, uitand de ea, de cele doua carti de iubire pe care le citise-n viata lui…agonic…

…dara…Ocheselule – marai Tiganca, rastalmacind cu privirea ghiocul – dara… amoru propriu, zice scoaica, merge pana la automotelare!” Si arunca, scuipand in palme-ntai, c-o floare de narcisa alba in sanul unei femeiusti de verde… (2004)

bob dylan-one more cup of coffee
Asculta mai multe audio Muzica »

Lumea mare, lumea mică

Venind tocmai de departe,
foarte obosită, foarte,
poposi pe-o rămurică
de cireș, o Rîndunică:

“Uf, uf, uf ce alergătură,
ce zgomot, ce lucrătură
și cît trebuie s-ocolesc
rostul meu să îl găsesc!
Și, of, Doamne, cît de sus
de cu zori, pînă-n apus
eu întruna tre’ să zbor,
an de an sînt călător
peste mări și peste zări,
peste munți, peste cărări,
de ce pentru mine, oare
lumea e atat de mare?!”

La această întrebare,
iritata foarte tare,
o Furnică zgribulită
îi răspunse-ntr-o clipită:

“Hai că ești puțin nedreaptă,
nu-ți mai plînge a ta soartă,
am să-ți spun: la o adică,
nici de jos, lumea nu-i mică!!”

Insomnie

Imi zice Papusa ca i-a colcait in creier zbieret de maimutza disperata. Ca cineva i-ar fi furat – maimutzei, evident – cocotierul.
Cocotierul insa, plictisit de atata statornicie isi luase nucile-n spinare si pleca sa strabata lumea in aflarea “a altceva”.
Ironia sortii, si-a gasit alinarea in bratele unei maimutze zvapaiate, putzin mica si zaluda.

2004