Proţăpită pe o frunză
de arţar – o buburuză
se fălea cum, c-aşa sus
singurică a ajuns,
făr’ măcar un ajutor.
Şi era şi primul zbor!
Mîndră foc de-aşa ispravă
făcu-n jur atîta zarvă,
tot strigînd în gura mare
că ce tare zburătoare
este ea, şi cît de mică
îi părea sora furnică,
forfotind în iarba udă.
“Ce bezmetică, zăludă,
este această creatură!
-hohoti roşia făptură
bucuroasă de-înălţime.
Te mai poţi uita la mine?
Mamăăă, ce mai chef îmi vine
să vă spun acum la toţi
că aţi fost nişte netoţi
cînd mă învăţaţi, desigur,
că nu poţi de unul singur
ca în viaţă să răzbeşti!
Ei, care mai îndrăzneşti
să mă contrazici acum
cînd eu singură, pe drum,
am pornit-o la apus
şi-am ajuns atît de sus?!”
Uite-aşa rîdea făptura
dîndu-se în zbor, de-a dura,
cînd, de jos, cu-n zîmbet blînd,
o împinse la un gînd
furnicuţa cea cu minte:
“Ia, mai bine adu-ţi aminte
că, de n-aveai un părinte,
şi o soră şi-un amic
ai fi fost doar… un nimic.
Fără sufletul – avere
de şi-au dat, draguţa mea,
pentru tine, nu-i aşa?,
zborul ‘nalt nu îţi era,
decît…liberă cădere…”
La un pahar de roua 2009
