Category Archives: d’ale jurnaliştilor

Am plecat de la un spectacol burdușită de emoții

Prima emoție a fost o dedicație. Nu mi s-a mai întâmplat. O dedicație cu un autograf neașteptat și culmea, ÎNAINTE de spectacol, special pentru mine. De la tatageo.

From De-ale jurnalistilor

A urmat apoi, avalanșa.

Forfota aceea din sală, în așteptarea a ceva ce nimeni nu știa exact cum va să fie. Decât că, acel ceva este o premieră la Teatrul Municipal Bacovia, un spectacol neasumat ca fiind unul de copii, deși urma să se joace la ora la care se joacă spectacolele pentru copii. Și că el se numește ”Regele mincinoșilor”. Și că e jucat de actorii secției Animație. Și că ”vor fi niște costume grozave, cel puțin așa pare”. Și că ”îmi pare rău că n-am reușit să vin mai devreme să iau bilete. Am găsit doar în spatele sălii”. ”Noi am luat în picioare”.

Mama – se foiește Elisa mea de pe un picior pe altul – începe? De ce nu începe?”. Asta după ce, cu câteva ore înainte de spectacol, exact la trezire, în loc de ”Eci mumoasă, mami!”, Elisa a întrebat ”Gata, megem?”, iar eu buimacă de somn ”Unde???”, iar ea, ferm ”a teatu!”.

Un tătic, chiar în spatele scaunelor pe care le-am ocupat nerăbdătoare eu și Elisa mea de patru ani, făcea, cu drag, cu mare drag copilului, previziuni: ”Nu știu, tata, e un spectacol cu un rege mincinos. Ca în Pinocchio, ia să vedem dacă o să-i crească nasul!”.

Copii, mulți copii, părinți, bunici, jurnaliști, critici, actori… Și tatageo, agitat, prin sală.

Cum care tatageo? Gheorghe Balint, regizorul, scenaristul și, alături de fiica sa Rebecca, semnatarul scenografiei. În conferința de presă, cu trei-patru zile înainte, n-a vrut să ne dezvăluie mai nimic. Decât că ”trăim într-o mare minciună”. Că de aceea a simțit nevoia să facă acest spectacol și că textul e de inspirație un autor ceh pe care nu și-l mai amintește.

Bate gongul.

Mamaaaaaa, începeee!

From De-ale jurnalistilor

Un bufon, Gogo (Laurențiu Budău) și un soldat, Frantz (Mihai Chihaia) intră pe murmurul și agitația din sală brusc. Murmurul și agitația se transformă într-un hohot general de râs. Amuzanți și credibili. Se întreabă unde vor fi nimerit, în ce țară, iar răspunsul vine de la o zurlie de fetiță cu buline pe rochiță, Rita (Adina Iftime), o fetiță cu zâmbetul pe față pentru că așa trebuie. Suntem, doar, în țara purcelușilor fripți care umblă pe stradă, a găinilor care se ouă direct omletă, a cartofilor prăjiți care cresc în iarbă, a copacilor în care cresc borcane cu dulceață, miere de albine și compot…

Și ajungem la Palat. Trompetele sună târziu, după ce doi miniștri Amadeu (Tiberiu Gabor Bitere) și Otto (Ion Coșa) își fac prin cântec o caraghioasă apariție. Se dau rotunzi (și sunt!) că știu tot ce mișcă-n țara aceea. Și mai ales ce nu…

Iar ”ce nu mișcă” e în mare legătură cu… Siegfried, Regele (Marian Puiu Gheorghiu), cel mai mare mincinos al timpurilor. S-o creadă el că-i cel mai mare! 🙂

Îi vine de hac abilității de a spune minciuni taman cheful de însurătoare. Prin cele două pretendente, vorbăreața și frumoasa Gertrude (Alina Neagu) și muta, nătânga Mimi (Mihaela Popa), miresele de tot hazul și necazul sălii, respectiv al Regelui. ”Uneltele” prin care Gogo, bufonul, reușește să spună o minciună mai mare decât cea mai mare minciună a Regelui mincinoșilor însuși. Și atât de mare a fost gogonata că… Frantz a ajuns rege, Gertrude regină, Mimi s-a dus cu miniștrii, Regele a luat-o razna, iar Rita a zâmbit, pentru prima oară de când trăia în acea țară… cu mâna ridicată. Adică, cu adevărat!

Și ce credeți, în toată nebunia, că-i neașteptat? Primul decret al noului Rege ajuns pe tron dintr-o minciună, prin care ”de acum, în țara asta vom spune doar adevărul-adevărat!”…

Spectacolul s-a încheiat… Sala e forfotă, pe scenă sunt copii cu flori, regizor și actori. Regele Siegfried a pupat-o cu mustața lui imensă pe Elisa. Apoi Gertrude, Mimi, Frantz, Otto și Amedeu. La Gogo, bufonul, n-a ajuns. A fost personajul ei preferat și s-a emoționat… 🙂

Urcăm în mașină. Tac. Elisa mă ceartă. ”Mami, pune, pune a tati podetea(povestea) cu atolii de la teatu!”…

Eu, de data asta, n-am un top trei. Am descoperit, fizic, vocile păpușilor din alte spectacole. Și a fost grozav. Mi-au fost revelatorii prezențele scenice ale lui Mihai Chihaia și Ion Coșa. Mihaela Popa m-a făcut să râd zgomotos. Alina Neagu a fost luminoasă, Marian Puiu Gheorghiu e de acolo, din povestea aia, în rolul pe care trebuie să-l facă. Laurențiu Budău, Adina Iftime și Tiberiu Gabor Bitere (mi) s-au reconfirmat. 🙂

Regele mincinoșilor nu e un spectacol doar pentru copii… 🙂

Al XII-lea “Mesaj antidrog”

From De-ale jurnalistilor

Adolescenții creativi, elevi și liceeni, din județul Bacău sunt provocați să transmită gândurile lor în legătură cu consecințele consumului de droguri, în cadrul celei de-a XII-a ediții a concursului național ”Mesajul meu antidrog”, concurs organizat de Agenția Națională Antidrog, la nivel local prin Centrul de Prevenire, Evaluare și Consiliere Antidrog (CPECA) Bacău în parteneriat cu Inspectoratul Scolar al Judeţului Bacău şi Direcţia Judeţeană pentru Sport şi Tineret Bacău.

Având aceeași temă ca în anii precedenți, respectiv ”Colorează-ți viața altfel… fără droguri!”, etapa pe județ a celei de-a XII-a ediții a concursului se desfășoară în perioada februarie – mai 2015, în școli (gimnaziu) și licee, participanții putându-se înscrie la cel puțin una din secțiunile: eseu literar, film de scurt metraj, spot, arte vizuale şi sport, criteriile de evaluare a lucrărilor fiind încadrarea în cerinţe (tematică şi dimensiuni), promovarea mesajelor pozitive, originalitatea mesajului şi a subiectului ales, acurateţea stilului și claritatea limbajului.

Reprezentanții Biroului de Presă din cadrul CPECA Bacău:

„Mesajul meu antidrog” reprezintă un proiect de tradiţie al Agenţiei Naţionale Antidrog, un exemplu de bune practici în domeniul cooperării cu instituţiile de învăţământ şi un cadru adecvat de manifestare a copiilor şi tinerilor cuprinşi într-o formă de învăţământ, contribuind, alături de celelalte activităţi de acest gen, la formarea de convingeri de viaţă sănătoase în rândul acestui segment de populaţie.
La nivel naţional, alături de Agenţia Naţională Antidrog, parteneri în acest proiect sunt Ministerul Educaţiei Naţionale şi Ministerul Tineretului şi Sportului.
Scopul concursului este menţinerea la un nivel scăzut a consumului de droguri (prevalenţa), reducerea cazurilor de noi consumatori (incidenţa) în rândul populaţiei din învăţământul preuniversitar (gimnazial şi liceal), iar obiectivul general este creşterea nivelului de informare, educare şi conştientizare a populaţiei şcolare în vederea neînceperii consumului de droguri, în cadrul programelor şcolare, extraşcolare şi de petrecere a timpului liber.
Obiectivele specifice ale proiectului urmăresc dezvoltarea unor atitudini şi practici la nivelul întregii populaţii aflată într-o formă de învăţământ, prin intermediul programelor şcolare şi de petrecere a timpului liber, în scopul adoptării unui stil de viaţă sănătos, fără tutun, alcool şi droguri, precum şi creşterea influenţei factorilor de protecţie pentru evitarea sau cel puţin întârzierea debutului consumului de alcool, tutun şi droguri.

În Bacău, specialiștii de la CPECA pot fi găsiți la sediul instituției din str. Condorilor nr. 4, telefon: 0234 551 514.

Săptămânile ”porților deschise” în școlile din Bacău cu clase pregătitoare

În perioada 16 – 26 februarie, părinții ai căror copii urmează să intre în anul școlar 2015 – 2016 la clasa pregătitoare pot vizita unitățile de învățământ în care vor funcționa astfel de clase, în cadrul campaniei ”Ziua porților deschise”. Zilele trecute, Inspectoratul Școlar Județean Bacău a publicat pe site-ul propriu Calendarul înscrierii în învățământul primar pentru anul 2015 – 2016, precum și Metodologia de înscriere a copiilor în învățământul primar, pentru intervalul 16 – 26 februarie, conform Calendarului, fiind prevăzută ”organizarea, în fiecare unitate de învățământ în care se desfășoară activitate specifică clasei pregătitoare, a unei „Zile a porților deschise”, zi în care părinții, copiii și alte persoane interesate pot vizita spațiile dedicate activităților claselor pregătitoare și pot purta discuții cu personalul unității de învățământ implicat în această activitate”.

Totodată, părinții se vor putea interesa cu privire la numărul de clase pregătitoare alocate în fiecare unitate de învățământ băcăuană, precum și cu privire la metodologia de înscriere și la activitățile specifice clasei pregătitoare din cadrul fiecărei unități de învățământ, începând cu data de 16 februarie. Toate informațiile vor fi afișate la sediul și pe site-ul ISJ Bacău (www.isjbacau.ro), precum și la sediile fiecărei unități școlare care vor avea clase pregătitoare.

Între 23 februarie – 13 martie 2015, în Calendar este prevăzută ”completarea de către părinți, online sau la unitatea de învățământ la care solicită înscrierea copiilor, a cererilor-tip de înscriere”, validarea acestora făcându-se în unitățile respective, de luni până vineri, între orele 8 și 20, respectiv în zilele de sâmbătă, între orele 9 și 13.

Prima etapă de înscriere în clasa pregătitoare se desfășoară în intervalul 16 – 21 martie 2015, iar a doua, între 23 martie și 16 aprilie.

Totodată, în intervalul 23 februarie – 10 aprilie, are loc, potrivit Calendarului stabilit la nivel național, ”înscrierea în clasa I a copiilor de 7 ani care nu au fost înscriși în învățământul primar în anul școlar 2014-2015 și ai căror părinți solicită înscrierea direct în clasa I”.

Am să plec de la premiera ”Regele mincinoșilor” cu cel puțin o emoție

From De-ale jurnalistilor

Mi-e foarte clar, ca la matematică – deși nu am stat niciodată bine la această materie -, cu a), b), c)… că duminică, 15 februarie 2015, de la orele 11, pe scena Teatrului Municipal Bacovia va avea loc o nouă premieră a stagiunii, cea de-a patra a instituției, a doua a Secției Animație.

Că ea se va concretiza în spectacolul ”Regele mincinoșilor” și că textul (de inspirație o poveste din copilărie, scrisă de nu mai știe cine, dar care a marcat copilăria autorului), scenariul și regia artistică sunt semnate de Gheorghe Balint (Tata Geo), că el NU va fi cu păpuși, dar jucat de actorii păpușari (Marian Puiu Gheorghiu, Laurențiu Budău, Mihai Chihaia, Tiberiu Gabor Bitere, Ion Coșa, Adina Iftime, Alina Neagu și Mihaela Popa), că e realizat cu implicarea Rebeccăi Balint (scenografie), a lui Marius Manta (muzică – iar aici trebuie să ne așteptăm la o surpriză), a Elenei Pătrașcu (concepție și execuție peruci) și a lui Adrian Costraș (regie tehnică). Am înțeles, de asemenea, că, așa cum a spus Tata Geo, ”este un spectacol de familie și de echipă!”.

Povestea spectacolului nu are rost să v-o spun – a zis Tata Geo. Trăim în așa mare minciună (de când lumea și pământul, aș adăuga eu), că n-are rost să spun povestea. Trăim într-o minciună îngrozitoare, iar Teatrul nu ne poate salva de la asta, dar… ne poate face un bine. La Teatru vii pentru a pleca cu o emoție. Oricare ar fi aceea”.

Ce am înțeles intuitiv, prin modul în care s-a petrecut conferința de presă legată de anunțarea spectacolului (pe scenă adică, în decorul spectacolului și cu actorii îmbrăcați în personaje, cu limbaj aparent haotic, cu răspunsuri la întrebări aparent neînțelese etc.), este că – și rog ECHIPA să mă corecteze de nu-i așa -, un spectacol e nevoie să fie privit de către public, ca și cum publicul s-ar afla pe scenă… Bunăoară, delimitarea fizică dintre scenă și sala publicului este doar pentru a lăsa spațiul, tot fizic, necesar actorilor de a-și exercita actul. Altminteri, actorii și publicul ar trebui să fie, cu sufletul pe scenă. Și invers.

Intuitiv, ȘTIU că acest spectacol îmi va plăcea mult! Cu atât mai mult îmi va plăcea, cu cât îmi voi lăsa grijile și frustrările în afara sălii de spectacol. Voi remarca, probabil, ca de fiecare dată stângăcii, vor fi momente, poate, în care voi găsi replici deplasate. Voi avea și un top trei prestații preferate. Care nu va coincide cu cel al Elisei mele. Iar după ce voi ieși din sală, voi vorbi cu Elisa mea despre ce am înțeles noi cât ne-am aflat acolo, cu inima pe scenă. Vom părăsi sala de spectacol, ca de fiecare dată, cu cel puțin o emoție.

O să vă povestesc după care vor fi fost acelea.

Până atunci însă, invit ECHIPA care a realizat spectacolul să coboare în public… 🙂

Campanie de informare în grădinițe și școli cu privire la scarlatină

From De-ale jurnalistilor

Direcția de Sănătate Publică Bacău a demarat o campanie de informare cu privire la SCARLATINĂ, în grădinițe și școli, după ce, în luna ianuarie 2015, la nivelul județului, au fost identificate mai multe cazuri de boală, iar activitatea unei grădinițe a fost chiar temporar suspendată în ultimele zile premergătoare vacanței.

Odată cu reînceperea, pe 9 februarie, a cursurilor, a demarat și campania de informare cu privire la boala amintită, materiale tipărite prin care se explică ce este scarlatina, cum se transmite, cum se manifestă și ce implicații poate avea boala netratată corespunzător, precum și cum poate fi prevenită boala, fiind puse la dispoziția părinților și a cadrelor didactice, în vestiare sau pe holurile unităților de învățământ.

”Este foarte important – spun reprezentanții DSP Bacău -, ca părinții să se prezinte cu copilul la medic pentru stabilirea diagnosticului și instituirea tratamentului specific. Tratamentul trebuie administrat corect ți complet. În cazul celor care nu sunt tratați sau sunt incorect tratați, la aproximativ 15 – 20 de zile de la debutul bolii pot apărea complicații grave la nivelul organelor vitale:rinichi, inimă sau articulații”.

Părinții sunt invitați să citească foarte atent materialele informative, iar în cazul în care acestea nu mai sunt de găsit în grădinițe, să solicite informații cadrelor medicale din unitățile de învățământ ori medicilor de familie.

Fără înverșunare, despre ”Când ai o soacră avară, stă ca dracu’ pe comoară”

From De-ale jurnalistilor

(Foto: Teatrul Municipal ”Bacovia”)

Și s-a petrecut și noua premieră pe scena Teatrului Municipal ”Bacovia” Bacău, cea de-a treia din stagiunea 2014 – 2015, ”Când ai o soacră avară, stă ca dracu’ pe comoară”, adaptare de Radu Bogdan Ghelu, în regia și scenografia acestuia, după ”Păcăliada”, comedie în versuri lăsată moștenire lumii teatrului de către Ion Ghelu Destelnica, tatăl celui dintâi.

Pachița (Corina Goranda), Floarea (Daniela Vrînceanu), Păcală (Dumitru Rusu), Titirez (Ștefan Ionescu), Codina (Florina Găzdaru) și Tănase (Ștefan Alexiu) sunt cele șase personaje care, prin mult haz, au vorbit lumii (în versuri chiar) despre avuții și avari, datornici și slugarnici, ipocriți și naivi, vicii și vicioși, păcăliți și mincinoși, dar mai cu seamă, despre faptul că, într-o formă sau alta – aici, prin Păcală! – pe de altă parte, în lume se face dreptate. 🙂

A fost, pentru mine, un spectacol așteptat, ideea readucerii în atenția unui public al anului 2015 și tot mai dezrădăcinat de lumea satului, a unei povești de inspirație folclorică, ba, chiar una în versuri, reprezentând, de bună seamă, un act de curaj. Unul pe care și l-a asumat regizorul, profund și vizibil marcat de moștenirea spirituală părintească – Radu Bogdan Ghelu, oriunde s-ar afla, este însoțit de spiritul tatălui său, readucându-l aproape obsesiv în atenția celor din jur prin referiri la scriitura pe care cel din urmă a lăsat-o.

Un act de curaj asumat însă, poate mai mult decât regizorul, de cei șase actori care și-au dorit să intre în pielea personajelor dintr-o poveste de inspirație folclorică. Spun asta, gândindu-mă la cele mărturisite de actorii înșiși, premergător premierei: ”Curiozitatea mea la acest spectacol este cum o să fie el preluat de spectatorii tineri, pentru că este vorba despre lumea satului, iar noi ne-am îndepărtat de sat. Eu însumi nu știu mare lucru despre sat, sunt orășean get-beget, am reușit însă, cu acest spectacol, să aflu despre umorul de la sat care nu este total diferit de cel de la oraș, doar că este mult mai… fâșneț” (Dumitru Rusu, Păcală)

Spectacolul a fost – din punctul meu de vedere, în calitate exclusiv de iubitor de astfel de forme de manifestare a culturii și plătitor de bilet – OK. Nu excepțional, dar reușit. Am râs mult și sincer dar, pe alocuri, mi-am pierdut și atenția.

Bunăoară, cred că s-ar mai fi putut umbla pe text – în sensul scurtării lui în anumite momente (unul ar fi cel al întâlnirii dintre Pachița și Titirez în care Titirez încearcă s-o convingă pe cea dintâi să-i dea averea) – pentru că da, deși textul este ”savuros și ofertant” după cum au mărturisit actorii premergător premierei, una este să-l lecturezi, alta este să-l asculți.

Ca joc actoricesc, chiar mi-au plăcut toți actorii, dar pentru că e musai să fie și un top 3, acesta este, în cazul de față, în ceea ce mă privește, Ștefan Alexiu (Tănase), Dumitru Rusu (Păcală) și Florina Găzdaru (Codina).

Pachița – ”doamna cu pălu’ pocaliu”(Corina Goranda), dar și Floarea – ”doamna cu pălu codițe” (Daniela Vrînceanu), Păcală (nenea cu pălălie) și ”nenea lău” – Titirez (Ștefan Ionescu) au fost însă preferații Elisei mele (de aproape 4 ani). În ceea ce o privește, Codina și Tănase prea au venit și s-au așezat în mod abuziv pe scaunul lui tati… 🙂

Ce să mai spun? Mergeți, vedeți, apreciați sau nu, dar nu fiți înverșunați! 😉

P.S. MINUNAT decorul, care a purtat amprenta pictorului Ioan Măric.

Doi sărbătoriți în premieră, la Teatrul Municipal Bacovia

From De-ale jurnalistilor

Că duminică, 8 februarie 2015, de la orele 18, pe scena Teatrului Municipal Bacovia din Bacău se joacă cea de-a treia premieră a stagiunii 2014 – 2015 știți, iar dacă nu, vă spun din nou acum: duminică, 8 februarie 2015, de la orele 18, pe scena Teatrului Municipal Bacovia din Bacău se joacă cea de-a treia premieră a stagiunii 2014 – 2015, ”Când ai o soacră avară, stă ca dracu pe comoară”, o adaptare de Radu Bogdan Ghelu, în regia și scenografia acestuia, după ”Păcăliada”, comedie în versuri scrisă de Ion Ghelu Destlenica.

Ceea ce poate nu știți și ar fi drăguț să aflați, mai ales dacă alegeți ca duminică să faceți parte din public, este că în premieră vor juca și doi sărbătoriți ai acestor zile: Ștefan Ionescu și actorul Dumitru Rusu, doi dintre frumoșii scenei băcăuane, doi dintre actorii mei preferați. Nu e nici un secret de altfel, am spus-o și o spun mereu oricui m-ar pune – ca în oracolele copilăriei, le știți – să zic ”dintr-o suflare, doi actori preferați de la Teatrul Bacovia”. 🙂

Pe Dumitru Rusu, născut pe 7 februarie 1984, eu l-am remarcat prima și prima dată – de atunci devenind unul dintre actorii preferați – în Requiem, de Hanoch Levine, în regia lui Alexander Hausvater și în care actorul nostru a făcut un excepțional rol de… cal. (P.S. Mi-e dor tare de spectacolul acela…). Duminică, în ”Când ai o soacră…”, Dumitru Rusu va fi… Păcală! 🙂

Pe scurt, despre Dumitru Rusu ne-a spus Laura Huiban, PR Teatrul Municipal Bacovia:

Dumitru Rusu este născut la Iaşi, pe 7 februarie 1984. A absolvit, în 2007, cursurile de Arta Actorului ale Universităţii de Arte „George Enescu”, din Iaşi, la clasa profesorilor Constantin Popa şi Octavian Jighirghiu. Are diplomă de master în Filosofia Artei şi Management Cultural, la Facultatea de Filosofie a Universităţii de Arte „George Enescu”, din Iaşi. A colaborat cu regizori renumiţi de teatru printre care Alexander Hausvater, Alexandru Dabija sau Ion Sapdaru. Este profesor de teatru.

Mai multe, aici.

Al doilea sărbătorit din aceste zile este Ștefan Ionescu, de asemenea unul dintre actorii mei preferați și na-ți-o bună, și ai Elisei mele (acușica 4 ani) care a avut norocul să-l vadă în spectacolul ”Florin și Florica” pe scena Teatrului Municipal Bacovia. Și nu glumesc că-i place de el! Deloc! În ”Când ai o soacră…”, de duminică, Ștefan Ionescu îl va juca pe Titirez, iar după cum și-a arătat entuziasmul referitor la spectacol, sunt convinsă că rolul va fi excelent. 🙂

Ştefan Ionescu s-a născut la Bucureşti, pe 9 februarie 1976. A absolvit în anul 1999 cursurile Facultăţii de Teatru – Film a Universităţii „Hyperion”, Secţia Actorie, la clasa profesorului Virgil Ogăşanu. În studenţie a fost ales în distribuţia filmului „Triunghiul morţii”, regizat de Sergiu Nicolaescu. A colaborat cu numeroşi regizori de teatru cunoscuţi, printre care Răzvan Dincă, Theo Herghelegiu sau Alexandru Dabija.

Mai multe, aici.

LA MULȚI ANI! 🙂

FOTO: Teatrul Municipal Bacovia

Curățenie în grădinițe și școli, după confirmarea mai multor cazuri de scarlatină

DSP

Direcția de Sănătate Publică Bacău a revenit în cursul zilei de joi, 5 februarie 2015, cu un comunicat de presă având ca subiect scarlatina. Potrivit instituției, în luna ianuarie 2015 au fost efectuate, în laboratorul propriu, 376 exudate faringiene, în 67 de cazuri, rezultatele ieșind pozitive. ”Din cele 67 – precizează DSP Bacău – 9 au fost diagnosticate și clinic și epidemiologic cu scarlatină.Repetăm mențiunea că aceste exudate pozitive nu reprezintă și baza diagnosticului de scarlatină, ci a statutului de purtător de streptococ. Atât scarlatina ca diagnostic pozitiv, cât și purtătorii de streptococ se tratează cu antibiotice până la sterilizare, cu implicarea medicului de familie. În momentul în care o persoana sterilizată a demonstrat printr-un nou exudat rezultatul negativ, atunci aceasta poate intra în colectivitate”, a subliniat, la propriu, conducerea DSP Bacău.

În același comunicat se precizează că, în aceste zile, în toate unitățile de învățământ, asistenții medicali și medicii școlari au fost instruiți în vederea efectuării de triaje epidemiologice amănunțite și verificarea actelor medicale prezentate de către părinți.

Totodată, au comunicat reprezentanții DSP Bacău, în aceste zile de vacanță, în grădinițe și școli s-a impus igienizarea generalizată, iar tuturor contacților, copii și adulți, li s-a impus efectuarea exudatelor faringiene și intrarea în colectivitate numai după confirmarea unui rezultat negativ.

Scapa DEEE ele, in perioada 5-8 februarie!

From Diverse

Cu siguranță te-ai procopsit anul trecut, poate chiar și-n ultimele zile, din nou, cu tot felul de aparate și aparațele electrice, electronice etc. de mici și mari dimensiuni, de care acum vrei musai să scapi și parcă ai face-o și… ecologic. Vestea bună este că poți să faci treaba asta, chiar în aceste zile.

Aceasta, pentru că, în perioada 5-8 februarie, în municipiul Bacău are loc o nouă campanie de colectare de Deșeuri de Echipamente Electrice și Electronice (DEEE), organizată de ECOTIC cu sprijinul Dedeman, Recolamp, Primăria Bacău, Agenția pentru Protecția Mediului Bacău și Ecorec Recycling. Denumită “Zilele Reciclării în orașul Bacău!”, campania face parte dintr-o serie de 30 de campanii locale desfășurate la nivel național în cadrul proiectului “Caravana ECOTIC”, proiect dezvoltat de către Asociația ECOTIC prin contribuția instrumentului LIFE+ al Uniunii Europene.

In cele 4 zile de campanie (5-8 februarie), locuitorii orașului Bacău vor putea vizita Caravana ECOTIC, o expoziție mobilă pe 4 roți a deșeurilor de echipamente electrice și electronice. Caravana ECOTIC va fi amplasată in fața Casei de Cultură – Piața Tricolorului și va fi deschisă în intervalul orar 10 00 – 18 00 , a comunicat Agenția pentru Protecția Mediului Bacău.
In cadrul acestei campanii vor fi organizate doua tombole: o tombolă dedicată deșeurilor de echipamente electrice și electronice și o tombolă dedicată becurilor și neoanelor. Pentru fiecare deșeu predat se oferă un voucher de participare la tombola categoriei specifice. Tombola dedicată DEEE va avea ca premii 3 tablete Utok oferite de către Dedeman iar tombola dedicată becurilor și neoanelor, o tabletă Samsung oferită de către Recolamp.

Păcală urcă, duminică, în premieră la Teatrul ”Bacovia”

From Evadarile noastre muzicale

Șase actori ai secției Dramă de la Teatrul Municipal ”Bacovia” vor îmbrăca, duminică, 8 februarie 2015, haine croite din umor specific lumii satului de altădată – dar nu numai, am aflat – în cadrul spectacolului premieră ”Când ai o soacră avară, stă ca dracu pe comoară”, o adaptare de Radu Bogdan Ghelu, în regia și scenografia acestuia, după ”Păcăliada”, comedie în versuri scrisă de Ion Ghelu Destlenica.

O provocare pentru publicul băcăuan care, ”sperăm să fie o bucurie, o sărbătoare pentru teatru și comunitate”, după cum a spus Laura Huiban, PR Teatrul ”Bacovia”, o provocare pentru actorii înșiși, precum și pentru regizor, o speranță, totodată, de chiar revigorare financiară a unei instituții de stat care ”produce din ceea ce încasează”.

Corina Goranda, personajul Pachița

Spectacolul în sine nu e realizat chiar într-o notă clasică, iar umorul este foarte actual. Nimic nu e învechit. Eu sunt mai mult ca alte dăți emoționată în legătură cu acest spectacol, pentru că, prin text, are legătură cu Ion Ghelu Destelnica, profesorul și omul căruia îi datorez cei 29 de ani în acest teatru

Florina Găzdaru, personajul Codina.

Jucăm acest spectacol cu o mare plăcere pentru că, în realizarea lui, ne-am jucat, la propriu, cu un text savuros și ofertant, ne-am jucat noi între noi, am râs mult, iar asta ne-a prins foarte bine. Spectacolul o să placă, nu are cum să nu placă!

.

Daniela Vrînceanu, personajul Floarea

Cred că umorul popular va prinde foarte bine, textul este excepțional

Ștefan Alexiu, personajul Tănase

Mi-a plăcut mult textul. Eu zic că o să ne distrăm foarte bine

Ștefan Ionescu, personajul Titirez

Am avut bucuria de a întâlni primul regizor care să ne lase să facem toate prostiile pe scenă!

Dumitru Rusu, personajul Păcală

Curiozitatea mea la acest spectacol este cum o să fie el preluat de spectatorii tineri, pentru că este vorba despre lumea satului, iar noi ne-am îndepărtat de sat. Eu însumi nu știu mare lucru despre sat, sunt orășean get-beget, am reușit însă, cu acest spectacol, să aflu despre umorul de la sat care nu este total diferit de cel de la oraș, doar că este mult mai… fâșneț

Spectacolul a cărui premieră se joacă pe 8 februarie 2015, pe scena Teatrului Municipal ”Bacovia” de la orele 18, a mai fost jucat, în aproximativ aceeași formulă, în 1997, ca spectacol aniversar, într-o unică reprezentație, pe scena Filarmonicii ”Mihail Jora” din Bacău. El este, totdată, parte dintr-un proiect mai nou al Teatrului Municipal ”Bacovia” având ca obiectiv de lungă durată promovarea valorilor autohtone, prin punerea în scenă de piese scrie de autori locali.

Radu Bogdan Ghelu, regizor

Spectacolul acesta reprezintă 60 și ceva de minute de tinerețe, pentru că, râsul întinerește