Category Archives: de moment

de moment, evenimente, muzica mea

De ce nu?

5 Comments

N-am sărbătorit, pînă acum, niciodată Sf. Valentin. Pentru că ma situam în barca celor tradiţionalişti, conservatori, naţionalişti – spuneţi-i cum vreţi – care nu vedeau rostul unei sărbători din afară, ridicîndu-mi adesea întrebarea, dacă noi aducem americănisme, de ce să nu trimitem, la rîndul nostru, peste ţări, românisme? Ca mărţişorul, de exemplu… N-am fost, prin urmare foarte de acord nici cu alte asemenea manifestări (frumoase în fond), cum ar fi Halloween-ul. De ce să nu sărbătorim Dragobetele, de ce Sf. Valentin, ca zi a îndrăgostiţilor, m-am întrebat, bunăoară…

Astăzi zic, de ce nu? Cînd, de Dragobete am auzit abia după ce am auzit de Sf. Valentin? Şi de ce să import jafuri armate, omoruri pe stradă, concepte prost înţelese de democraţie şi libertate? Prefer, în naţionalismul, tradiţionalismul sau conservatorismul meu – spuneţi-i cum vreţi – dacă tot e de importat ceva sau copiat americănisme, să import şi să copii lucruri frumoase.

Şi aş importa şi o zi a recunoştinţei şi una a îmbrăţişărilor şi una a sărutului şi una a cîntecului şi una a prieteniei şi încă…

So, Happy Valentine’s Day românilor de pretutindeni, îndrăgostiţilor din toată lumea!

de moment, muzica mea

Cum te simţi?

4 Comments

Să tot fi fost pe la vreo miercuri seară – nu va mai conta, peste o vreme care miercuri seară – cînd, răsfoind youtube-ul după nu mai ştiu ce “melodie de moment”, am dat, pentru prima oara, de Travka.

Un simplu clik, în încercarea de-a găsi un răspuns la o banala întrebare: “Cum te simţi?”

Şi am aflat! Şi-am înţeles, “gangul meu preferat este viaţa ta”…

de moment, muzica mea, ofurile mele

Asta da criză!

1 Comment

Nu vreau să vorbesc de criză. Nu de criza de care se tot aude în ultima vreme şi despre care nici nu ştiu mare lucru sau, mai bine spus, despre care nu vreau să ştiu mare lucru.

Poate pentru că, dacă e să fac un rezumat al celor 29 de ani ai mei de pînă acum, realizez că, în criză, sînt de cînd mă ştiu. Copil fiind, duceam lipsă de portocale. Am resimţit uneori, la şcoală, criza notelor bune. M-am confruntat, da, şi cu lipsa unui răspuns, adolescentă fiind, din partea celui de care m-am îndrăgostit. Nu mai pun la socoteală crizele financiare din timpul facultăţii.

Criză de rîs, de plîns, de nervi, de idei, de subiecte, de prieteni sau de timp…

Dimineaţă m-am trezit fredonînd “Iubire fără acte”. O ascultam în anii de liceu cînd, de fapt, am şi descoperit-o, la una din emisiunile de seară difuzate de postul de radio StarB. Şi, sorbindu-mi cafeaua, fredonînd şi rumegînd la versuri, m-a izbit: Asta da criză!!!

(Re)Ascultaţi…

adunate din jurnale, de moment, lumea în imagini

Aseară

5 Comments

Aseară l-am regăsit, cuminte, mut, la locul lui, acolo unde l-am lăsat acum mai bine de patru ani. Pe acelasi pat, cu aceiaşi ochi, cei mai tristi din lume, aceeaşi culoare, acelaşi parfum de apă de colonie veche, cumpărată de la chioşcul de lîngă şcoala din Cot…

Pentru prima oară mi s-a părut bătrîn sau poate că eu mi-am apărut bătrînă sau cel puţin mare, mare, mare de tot. L-am sărutat pe frunte şi l-am simţit abandonat total, ca altădată, în braţele mele, în gîndurile mele, în secretele mele, în munţii mei de fericire şi Oceanul hippie…


Dacă ar putea vorbi, copilăria şi adolescenţa mea şi-ar schimba definitv, esenţa, i-am spus mamei şi-am rîs.

Aseară am dormit, după mai bine de patru ani, cu nările abandonate în parfumul apei de colonie de pe creştetul lui portocaliu, cu gîndul la mama, la tata, la sora, la vara, la prima mea iubire, la primul 10, la 3-ul de la istorie, la Focşani, la Bacău, la mare, la munte, la Cenaclu, la primul sărut, la prima atingere, la hohote de rîs, la hohote de plîns, la prima beţie, la prima trezire din beţie, la soţul meu, la cei care sînt, la cei care nu mai sînt…

Puf, să-ţi mai spun oare, un secret?…


Imi aduc aminte implinirea varstei de trei ani: era dimineatza, ma trezise mama ca trebuia sa ma duca la camin mi-a pus olitza (galbeana) pe pat, m-a asezat pe olitza si a plecat, spunand ca intimitatea trebuie respectata (de fapt, cred ca acum inventez). Oricum, a iesit din camera, eu am ramas pe olitza si, deodata a aparut in camera, cu… PUFULETE. Ursuletzul meu drag care, daca ar putea vorbi, mi-ar da de gol cele mai mari secrete, cele mai mari bucurii si tristeti, iubirile mele ascunse si nebuniile mele de mai apoi. Nu mai dorm cu Puf de aproape patru ani… de cand m-am maritat. Am simtit gelozie in inima sotului meu.

de moment, lumea în imagini

La Homorod…

8 Comments

…la cativa kilometri de Miercurea Ciuc, e frumos pentru ca nu ai voie sa razi, sa bei si sa mananci decat in afara camerelor in care te-ai cazat.

… e frumos pentru ca, daca nu esti pasionat de schi, nu ai prea multe lucruri de facut. Decat sa bei un vin fiert, admirand peisajul de dupa geamul cabanutei si sa te minunezi – nutrind totusi, un sentiment de usoara invidie – de avantul cu care pustiulici se aventureaza pe partie.

…e frumos pentru ca, de la 16.00 la 18.00, nu mai ai nici vinul fiert unde sa-l bei, nu mai ai nici ce admira, decat – eventual – un tractor pe-o partie goala, peisaj incremenit in doua ore. Si-atunci, te retragi in holul pensiunii, joci un remi, joci un rentz si faci hazuri de necazuri, uitadu-te din minunt in minut la ceas, in asteptarea deschiderii micutului patinoar. Pe care, evident, nu vei sta decat maxim o jumatate de ora, incercand sa te joci de-a echilibrul.

…e frumos pentru ca, “politica firmei” e sa fii anuntat de chelner ca, in toiul noptii, s-au primit reclamatii de la colocatari, ca n-au putut dormi din cauza galagiei facute de copiii pe care nu-i ai. E frumos, pentru ca, la randul lor, colocatarii sunt anuntati ca-si deranjeaza vecinii.

…e frumos pentru ca ti se va parea ca esti intr-o tara straina.

…e frumos pentru ca, din cauza celor frumoase, risti sa te plictisesti ingrozitor sau sa faci o criza de nervi.

Si-atunci, inveti sa cauti frumosul. Si sa-l gasesti. Alaturi de oameni dragi, atat de dragi. 🙂

de moment, ofurile mele

Bunicu’

2 Comments

Bunicul meu a fost morar. Pe vremea războiului, se povesteste, toţi veneau la moara lu’ dom’ Victor. Le dădea pe gratis cîte un kil de făină, aşa, de-o mamăliga pe seară. Bunicu’ a ajutat la ridicarea micuţei Bisericuţe din Cot. Şi a ajutat să aducă lumina în sat…

Pe bunicu nu l-am auzit decat o singura data înjurînd: “ei, dracia dracului”. Ne-am uitat speriate, unele la altele, noi, “fetele lui Vecu”, cucuietele. Si-apoi am chicotit. Venea seara si ne lua pe toate trei, si mai tarziu pe toate patru-n brate si canta: “Are Vecu patru fete cucuiete”. Si noi radeam si ne ascundeam sub plapuma. Si inainte de culcare, ne citea cate o poezie: “Noi vrem pamant!” si “Un tren lung imi pare viatza”…

Bunicu’ avea cea mai buna inima din lume. Cea mai calda voce si cele mai frumoase maini… “Dom’ Victor e bun ca painea calda! E omul lui Dumnezeu!”

Si a fost. Pentru toti avea o vorba buna. Si pentru hoţ si pentru mincinos. Nu l-am văzut niciodată să uite să se închine. Se punea in genunchi, la marginea patului si se ruga. Cand se ruga bunicu’ era liniste-n casa…

Nu am sa pot vorbi vreodata, coerent, despre bunicu’. Pentru ca nu am cum. Pentru ca, de cate ori incerc sa spun ceva, mi se sfarsesc cuvintele…

Bunicu’ a murit cu cateva zile inainte de a implini 80 de ani, intr-o marti, 13 ianuarie, acum 11 ani. Il visez mereu.

Bunicule, mi-e dor, mi-e tare dor…

Cel mai frumos tango din lume, cu tine l-am dansat si-l fredonez de atunci, mereu…