 |
| From Vama Veche, 1 mai 2014 |
A fost CÂNDVA când îl purtam pe Dumnezeu în mine fără să știu. Să știi, să ȘTII că-l porți pe Dumnezeu în tine nu e, însă, niciodată prea târziu. Că o dată (nu odată) ce L-ai înțeles nu mai ai nevoie de nici o demonstrație și nici ca altora să ți-L justifici prin vreo explicație. E acolo, în tine, și-atât. Te ține cu bucuria de mână și cu Iubire îți șterge de urât…
(mic) Tratat despre insomnie:
Numai Dumnezeu te știe
(mic) Tratat despre insomnii:
Doar pe Dumnezeu îl știi
 |
| From Diverse |
Tevatura pe marginea legii care prevede interzicerea fumatului în spații publice a stârnit, la rândul ei, în mine, o mică regândire a conceptelor de libertate și drept. De altfel, despre încălcarea unor drepturi și libertăți este tevatura în sine. S-au format tabere pro și contra fumatului în pub-uri, restaurante și cafenele de parcă singurul război din care n-am făcut parte până acum ar fi ăsta. De parcă n-avem atâtea alte războaie (iar eu rămân la premisa că orice război, înainte de a fi unul exterior este al interiorului fiecărui „ostaș„ în parte), de parcă n-am avea, spuneam, atâtea alte războaie de dus.
În acest război, însă, „al fumatului”, despre libertatea și dreptul CUI vorbim? Și despre „cucerirea” căror granițe? Că mie, între dreptul/libertatea de a alege și a-ți asuma statutul de fumător (conștientizând, astfel, că fumul pe care-l generezi odată cu aprinderea unei țigări nu e chiar plăcut unei respirații naturale) și dreptul de a respira mi se pare o mică-mare diferență…
 |
| From Muze peste tot |
Pentru unii, interzicerea fumatului în anumite spații reprezintă o încălcare a libertății personale. Ok, poate că așa este, în fond fiecare are dreptul să-și interpreteze libertatea după cum vrea. Pe de altă parte, ce faci cu dreptul de a respira natural, nemodificat – drept care este un dat, nu o alegere –, cu acest drept al prietenului tău nefumător ce faci?
Propun fumătorului (începând cu mine, pentru a nu fi acuzată de ipocrizie!) un mic exercițiu de imaginație. Cum ți-ai gândi libertatea și dreptul de a alege dacă într-o zi vei vedea pe ușa unui pub un anunț scris cu litere de-o șchioapă „ÎN ACEST LOCAL, FUMATUL ESTE OBLIGATORIU!” și NU ”În acest local, fumatul este permis!”? 🙂
 |
| From Muze peste tot |
Și într-o noapte mi-a zis
când eu eram între îndoială și vis
Am construit în mine o poartă deschisă
pentru cei ce vor să intre (dacă iubire poartă),
pentru cei ce vor, uneori, să iasă
și să se întoarcă.
Și-am mai făcut o poartă
pentru ca toți cei care,
intrați fără iubire în mine,
după ce mă vor fi hălăduit
și mă vor fi hulit și neiubit
să poată ieși
în credința că poarta mea
nicicând
nu se trântește la plecare,
poarta aceasta-i numită iertare…
 |
| From Muze peste tot |
Iar dintre războaie (un război, pentru mine, înainte de a fi al exteriorului, rămâne unul ce ține strict de interior), poate că cel mai greu de dus este cel împotriva înrăirii. Lupta pentru neînrăire e cumplită, de lungă durată și profund dureroasă, dar mai cumplită decât lupta în sine mi se întrevede – de la exterior, odată ce vei fi învins înrăirea – pierderea acestei lupte. Pentru că, odată pierdută lupta împotriva înrăirii, înrăindu-te, nu-ți dai seama că TE-ai învins… Al doilea Mic tratat despre război
 |
| From Muze peste tot |
Dacă aș putea – zic mereu – ca în anumite momente să mă pot întoarce pe dos, pentru a mi se vedea trăirile și gândurile atunci când cuvintele mi-s insuficiente, acest an, în întregul lui, ar fi unul din aceste momente. O, dacă din prima zi al lui 2015 m-aș putea întoarce pe dos…
Un an pentru care nu știu dacă am definit un cuvânt care să-l descrie. Nu, nu s-a inventat. Și totuși, din puținul de cuvinte pe care-l port, mă simt obligată să scot unul la suprafață: MULȚUMESC!
Un MULȚUMESC adresat prietenilor mei și nu doar.
Prietenilor mei care m-au pus la îndoială. Prietenilor mei și tuturor celor care m-au pus la îndoială fără să-mi dea un telefon, fără să mă întrebe măcar o dată ”hei, care-i treaba?”, dar care ulterior, privindu-mă în ochi îmi povesteau ei cum stă treaba MEA.
MULȚUMESC tuturor celor care mi-au arătat ceea ce niciodată
n-am crezut: că… poate ieși fum fără foc. Ei bine, da, marea de îndoială în care înotați Voi, prietenii mei care m-ați pus la îndoială și nu numai, este o mare fumegândă fără foc… Și-mi vine în minte vorba unui prieten: nu, nu la nevoie se cunosc prietenii, ci la succes…
MULȚUMESC tuturor prietenilor mei și nu numai pentru toate nopțile MELE nedormite pentru că am ales, decât să dorm liniștită în nepăsare, să mă implic trup și suflet, aproape până la abandonarea familiei mele și a propriei mele ființe uneori, unei comunități pe care m-am încăpățânat să o văd în alte culori decât gri și cenușiu.
Vă MULȚUMESC, dragii mei, pentru fiecare eșec emoțional pe care-l trăiesc pentru că m-am încăpățânat să SIMT emoție. Vă mulțumesc pentru fiecare minciună a voastră care m-a trezit la realitatea unei altfel de comunități decât cea pe care am îndrăznit să o simt și să o sper. Este minciuna voastră, nu a mea.
MULȚUMESC pentru toată dezamăgirea pe care v-am provocat-o – mi-ați spus-o răspicat – pentru că v-am făcut să credeți și să-mi spuneți că: nici nu v-ați gândit că nu voi face EU totul pentru ca VOI să faceți parte dintr-o poveste pentru ca VOI să fiți cei care câștigă financiar ceva. Nu eu. Sunteți aceiași care, ulterior, mi-ați pus onestitatea la îndoială. Dezamăgirea asta vorbește despre voi, nu despre mine.
MULȚUMESC pentru fiecare umilință trăită într-un birou, noapte de noapte, timp de două săptămâni, încasată de la unii oameni care pe scenă arată altfel decât în spatele ei, o umilință pe care cei ce se vor rezuma la a fi doar în public nu o vor trăi niciodată.
MULȚUMESC pentru că mă faceți hoață și mincinoasă, folosindu-vă de minciuni de neimaginat de către o minte sănătoasă confundată adesea, de voi, cu naivitatea. Naivitatea, orbirea sunt ale voastre.
MULȚUMESC pentru fiecare comentariu neaprobat al celor care au crezut în libertatea de exprimare, aceeași libertate pe care o propovăduiți voi, comentariu neaprobat doar pentru că aveți opțiunea ”unapprove”, ”trash”, ”bulk”! E opțiunea voastră, nu a mea.
MULȚUMESC pentru toată neimplicarea voastră în orice, cât de mărunt, care ar putea genera schimbare în evoluție. În educație, în adevăr.
MULȚUMESC tuturor celor care n-au încercat măcar o dată în viața lor să scrie un proiect. Sau măcar să fie parte dintr-unul, dar care-și iau dreptul să-l judece sau, pe alocuri, să și-l adjudece prin idee.
MULȚUMESC pentru că nu credeți – mi-ați spus-o – în oamenii flower-power.
MULȚUMESC pentru că sunteți aceiași, voi, cei care nu credeți în oamenii flower-power, care ați călcat la propriu, pentru a vă face campanie electorală, peste lumânările aprinse pentru cele 63 de suflete ucise de ignoranță în numele unui colectiv întreg.
MULȚUMESC pentru că nu căutați adevărul decât în buznarele celor care vă plătesc fără acte să scrieți, să mâncați, să beți, să vă luați mașini și să călătoriți.
MULȚUMESC pentru fiecare ”like” pe care îl dați postărilor mele în care nu credeți măcar o secundă, pentru fiecare share și mesaj privat prin care mă hărțuiți.
MULȚUMESC pentru că mă acuzați că nu vreau să mă mai implic.
MULȚUMESC, dragilor, că am înțeles cât de puțini sunteți și pentru că am înțeles ce mă face unică în toată lumea asta și care mi-i averea reală: Faptul că eu voi continua să VĂ MULȚUMESC și să VĂ IUBESC pentru lecțiile pe care mi le dați. Vă doresc din tot sufletul să aveți parte de averea mea reală, nu de cea pe care credeți voi că o am. Și dacă vă veți dori averea mea reală, vă garantez, o să vă treziți cu o familie frumoasă, unită, clădită pe dragoste, comunicare și respect reciproc. Și o să vă treziți cu iubire adevărată față de semeni.
E vorba despre mine și e vorba despre tine, da…
DE ACEEA, VĂ MULȚUMESC, DRAGI PRIETENI EXTREM DE NUMEROȘI, picături în Oceanul meu de fericire, echilibru și pace, care NU m-ați pus la îndoială, care, mai mult, mi-ați rămas aproape și mi-ați făcut diminețile senine. Vă mulțumesc pentru sutele de mesaje optimiste și de susținere pe care mi le-ați trimis în felul vostru, în tot acest an, pe telefon, pe FB sau direct, privindu-mă în ochi. Vă mulțumesc că mă faceți să cred în continuare în orașe colorate și generozitate, empatie, iubire și adevăr. Vă mulțumesc pentru că mă faceți să vreau să mă implic în continuare. Vă mulțumesc pentru fiecare mulțumesc pe care l-am primit de la voi…
Pentru VOI, dragii mei prieteni atât de numeroși de pretutindeni, nu m-aș întoarce pe dos să îmi arăt trăirile. Pentru voi… m-aș face fulg de nea, dacă aș putea, să mă așez în inima fiecăruia dintre voi pentru a mă topi în căldura și pacea voastră interioară. Cred că numai așa aș reuși să vă mulțumesc și numai așa ați ști și ați simți încă o dată cât de mult VĂ IUBESC!
 |
| From Muze peste tot |
De când mă știu, am încercat să ocolesc orice formă de conflict, mă ascundeam – copil fiind – sub plapumă la orice semn care prevedea o mică ceartă și nici până astăzi, filmele „cu război” nu le-am putut urmări. Mi-au lipsit cu desăvârșire (binecuvântată lipsă!), copil fiind și adolescent și apoi soție și mamă, bătăile în casă, iar unor agresiuni de orice fel venite din exterior de la cunoscuți și necunoscuți am ales să răspund cu o întoarcere de spate precedată de o vorbă bună.
Nu știi să lupți, mi s-a mai spus pe ici pe colo, iar eu cu înverșunare mi-am asumat neștiința aceasta a intrării în vreo luptă provocată de exterior, continuând să cred, să simt că Iubirea, zâmbetul și gândul bun, curat sunt cele mai bune arme cu care vom fi fost noi, muritorii cuvântători, înzestrați de la zămislire.
Că, în fond, niciun război nu vine neînvățat și nici o pace nu poate cobori peste ceea ce ți-i exterior decât dacă vei fi fost învățat să-ți crești, prin Iubire primită și dăruită, pacea interioară, acea pace pe care o vei fi purtat, de asemenea, de când te vei fi născut…
Aceasta mi-i epifania zilei de ieri, de azi și de mâine, cu gândul acesta vă dau binețe, oameni dragi din lumea mare, în fiecare dimineață.
Am ales sihăstria în orașul care ar fi numit orașul tristeții dacă cineva s-ar încumeta să-l scrie vreodată într-o poveste… Că, odată ce ai înțeles ce-i pacea, te îndrepți spre chilie. Dar pentru că nu putem fi toți sihaștri în chilii departe de orașele tristeții, ne facem unii, din trupurile proprii, cochilii să ne petrecem pacea în singurătate.
 |
| From Muze peste tot |
Onestitatea se traduce și prin curajul (chiar în ultimul ceas) de a recunoaște că, de ani, trăiești amăgirea/minciuna unei vieți într-o comunitate/realitate pe care ți-ai asumat-o din teamă, din comoditate, din lenea de a întreprinde ceva pentru ca realitatea/comunitatea să se adapteze la tine și nu tu la ea. Comunitatea în care trăiești, realitatea a ceea ce trăiești sunt create, din orice sens le-ai privi, de tine, de alegerile tale…
 |
| From Muze peste tot |
 |
| From Muzele sustin! |
Nu mi-am găsit cuvinte potrivite pentru a descrie la cald- cum se spune – ceea ce am trăit duminică seară, 15 noiembrie, la Teatrul Municipal Bacovia, o scenă pe care actorii Vali Braniște (Teatru de Cartier) și Neagu Alina Vasilica au oferit, in memoriam Colectiv, piesa FOC. Nu am găsit cuvinte pentru că le-am topit în emoții, aplauze și lacrimi.
Piesa a fost scrisă de Vali cu doar câteva zile înainte de a și fi pusă în scenă, iar prea puținul timp avut la îndemână de către cei doi actori pentru a învăța tot textul n-a făcut decât să facă piesa și mai ”adevărată”. Pentru trei sferturi de oră, a fost regie, un sfert de oră – lectură publică. Eu nici n-aș învăța textul, aș lăsa spectacolul exact așa, exact, exact așa. Pentru că ”exact așa” ne izbește printr-un mesaj puternic, foarte puternic: ”prea puțin timp”…
O ironie despre dezechilibrului sufletesc, cultural, economic, social, politic în care de ani ne aflăm – asta este spectacolul FOC. Și multă durere. Ne grăbim să cădem dintr-o extremă în alta, extreme ale furiei, urii și patimii, uitând că avem prea puțin timp la îndemână. Un timp pe care l-am putea trăi în iubire unii față de alții.
Valentin Braniște și Alina Vasilica Neagu nu au vrut aplauze. Nu s-au întors pe scenă odată ieșiți, lăsând o sală plină în picioare, în aplauze udate la propriu de lacrimi pentru EI. Pentru noi, Colectiv…
O colecție superbă de fotografii din cadrul spectacolului poate fi văzută la ALIN LEANCĂ