Category Archives: oaza de (in)cultură

Despre o speranță în Teatru

Și au fost Zilele Porților Deschise la Teatrul Municipal Bacovia și au fost 12 spectacole în patru zile și a fost puhoi de lume și aplauze multe au fost și flori, au mai fost și cârcoteli și chestionare cu răspunsuri pertinente și niște oameni recunoscuți în lumea teatrului au fost și multă emoție, multă, multă emoție, iar peste toate, o speranță s-a lăsat. În Teatrul Bacovia, odată cu preluarea manageriatului instituției de către actrița Anca Sigartău, pare că, în sfârșit, ceva în mod real frumos se va petrece.

From Parteneriate cu Muze Colorate

Slavă Domnului că Zilele Porților Deschise s-au întâmplat, că oamenii au venit, că publicul a umplut la refuz sălile! Publicul a urmărit foarte frumos spectacolele, inclusiv pe cele mai puțin convenționale. Am cunoscut aici, în Bacău, acasă, un public cu dragoste pentru teatru. Și vreau să cred că, prin ceea ce va urma, publicul își va arăta dragostea mai departe. Și am văzut TRUPA! Și am fost emoționată să văd oamenii cum funcționează pe scenă și în afara ei. Ceea ce s-a întâmplat este cu mult peste așteptările mele. Am găsit aici o TRUPĂ, iar pentru mine, acesta a fost un cadou”. Sunt cuvintele Ancăi Sigartău spuse în cadrul unei conferințe de presă, duminică, 10 mai, în Sala Studio a Teatrului. Cuvinte pe care le-am găsit sincere pentru că AM FOST și la spectacole și la conferință. Cu mâna pe inimă vă spun, cuvintele Ancăi Sigartău au fost sincere.

Ca și cele ale invitaților ei, oameni cunoscuți în lumea teatrului și actoriei. Și când spun asta, spun regizori, muzicologi, critici. Adi Tamaș (regizor, Teatrul Tineretului Piatra Neamț), Manuela Cara (muzicolog), Puiu Șerban (regizor, profesor UNATC), Andrei Munteanu (regizor, Teatrul Evreiesc de Stat), Marius Gâlea (actor, regizor, profesor UNATC)

Am văzut toate spectacolele din aceste zile. Am fost realmente surprins și nu am nici un interes să mint. Recunosc, am venit aici pentru că Anca mi-e prietenă și m-a rugat. Am fost sceptic. Am găsit însă, o trupă foarte interesantă, cu multă energie și am descoperit că se poate lucra foarte bine cu ei, cu actorii. M-a impresionat tare publicul. Un public cu răbdare, care știe să asculte, iar modul în care au reacționat spectatorii demonstrează că aici este iubire pentru teatru. În oarșele mai mari, publicul nu mai are răbdare… De asemenea, am remarcat oamenii din spatele scenei. Tehnicul! Am descoperit cu bucurie un serviciu tehnic foarte bun, foarte prompt! Premisele sunt foarte bune” – Puiu Șerban, regizor, profesor UNATC.

O surpriză realmente plăcută!– a spus și Adrian Munteanu, regizor, Teatrul Evreiesc de Stat. Am văzut aici o dorință foarte mare de lucru, o trupă neuniformă, dar foarte interesantă din toate punctele de vedere, cu abilități, o trupă cu care se poate lucra. Am fost impresionat de Valentin Braniște și sper ca această politică de a folosi oamenii să continue. Degeaba suntem talentați dacă nu suntem cunoscuți!”.

Prezența oamenilor de teatru, în aceste zile, la Teatrul Municipal Bacovia a fost nu pentru a critica și analiza spectacolele. Ci, pentru a cunoaște actorii și echipa în ansamblu. A fost, pentru ei, se pare, revelatoriu…

Și să vedeți numai ce va urma! Musicaluri, teatru de repertoriu școlar, agrement, comedie, dramă. Actorii noștri, cam într-un an, lucrând cu regizorii și oamenii de teatru amintiți mai sus și nu numai, vor fi aplaudați nu doar în urbea noastră. 🙂

Mulțumesc personal Ancăi Sigartău că mi-a pus la îndoială iubirea față de actorii mei. Îi mulțumesc pentru că și-a luat răgazul să-i cunoască. Să-i înțeleagă și să se întrebe, ca mine, simplul spectator, de ce actorii mei și de ce Teatrul meu sunt o necunoscută dincolo de granițele acestui județ. Și-i mulțumesc pentru că a început să-i iubească și să-i crediteze!

A! Să nu uit! ”Cine știe să investească în cultura locală, aduce bani în comunitate!” (Puiu Șerban). 😉

Doișpe ori patru, hai la Teatru!

From De-ale jurnalistilor

Unu, doi și trei și patru,
Hai de 12 ori la Teatru
Gala Star e, de bonton,
Urmată de… Maraton!
🙂

Și iacă poznă, la Teatrul Municipal Bacovia nu suntem lăsați decât să fim! Nu bine s-a dizolvat gustul frumos al lui ”a fi” prin Gala Star, că, iată, alt gust, tot despre ”a fi” ni se prepară. Între 7 și 10 inclusiv mai, pentru prima dată de când știu eu cel puțin, Teatrul Municipal Bacovia își deschide altfel porțile: printr-un maraton de spectacole jucate pe scena acestuia, în regii autohtone, naționale și internaționale, destinate publicului băcăuan de toate vârstele. Mai ales că… intrarea, la toate cele douăsprezece reprezentații este liberă. Frumoasă lecție despre prietenie, nu-i așa? 🙂

Unu, doi și trei și patru
Hai de 12 ori la Teatru
Să privim, cu bucurie,
Teatrul în noua regie!…

From Gala Star 2015

Minunata idee a unui maraton teatral aparține noului manager al Teatrului Municipal Bacovia, actrița Anca Sigartău (pentru care eu am o ANUME îmbrățișare), care ne spune așa: „Vor fi prezenţi în aceste zile în Bacău, la spectacolele noastre, mari regizori ai scenei de teatru, pentru a cunoaşte trupa, în vederea unor viitoare colaborări. De asemenea, invit şi tineri actori din întreaga ţară, pe care îi aşteptăm apoi cu propuneri de proiecte independente. «Ziua Porţilor Deschise la Teatrul Municipal «Bacovia» este un prim pas către un dialog permanent pe care dorim să îl avem cu nume importante ale lumii teatrale româneşti şi internaţionale, cu instituţiile de cultură şi de învăţământ teatral din ţară dar şi cu tinerii actori, care, pe viitor, ar putea face parte din trupa artistică a Teatrului din Bacău şi, bineînţeles, cu publicul nostru”.

From Diverse

Unu, doi și trei și patru
Hai de 12 ori la Teatru!

Vă invit, cu bucurie, să urmărim „Unchiul Vanea”, de Anton Pavlovici Cehov, în regia Luminiţei Ţîcu (Chişinău), „Angajare de clovn”, de Matei Vişniec, în regia lui Gheorghe Balint, “Vârciorova. Carantină”, de Matei Millo și Vasile Alecsandri, în regia lui Alexandru Dabija, “Regele mincinoşilor”, un spectacol de Gheorghe Balint, „Opt femei sublime”, de Robert Thomas, în regia lui Dumitru Lazăr Fulga, “Valentine’s Day în familie”, de Sergiu Vâlcu, în regia lui Adrian Găzdaru, “Nora”, de Henrik Ibsen, în regia lui Dumitru Lazăr Fulga, “Piatra din casă”, după Vasile Alecsandri, în regia Firuţei Apetrei, “Călin (povestea modernă)”, de Hannah Wolf şi Horia Suru, după Franz Xaver Kroetz şi Mihai Eminescu, în regia lui Horia Suru, „Prâslea cel voinic… la minte”, după Petre Ispirescu, adaptarea şi regia – Cornelius Pavaloi, „Procesul”, de Franz Kafka, un spectacol de Geirun Ţino (Viena), şi „Nunta lui Figaro”, de Beaumarchais, în regia lui Dumitru Lazăr Fulga!

Programul pe zile, AICI!

Gândurile mele despre Călin, aici.
Gândurile mele despre Regele mincinoșilor, aici.

Lipsurile și lipsirile de la Gala Star

From Gala Star 2015

Am promis (nu, nu am promis ci, mi-am promis) că preț de cinci zile (s-au dovedit a fi și patru nopți) am SĂ FIU la Gala Star. Și… AM FOST.

Tare grele sunt revenirile după. Grele mi-au fost anii trecuți, grele îmi sunt, însutit, anul acesta. A zecea ediție a Festivalului Internațional al Recitalurilor Dramatice – Gala Star One Man Show, manifestare (organizată de Teatrul Municipal Bacovia și Primăria Bacău, co-organizator UNITER) despre care nu se știe cine știe ce în țară, dar pe care noi, parte din locuitorii acestui aparent mort oraș ne-am adjudecat-o (unii fizic, alții doar verbal), s-a încheiat. Și nu oricum ci, pentru prima dată (așa cum am resimțit-o eu), cu speranța că de-abia de acum încolo, Gala Star va trece granițele Bacăului, rămânând a lui, dar inspirând realitate peste ce-i al lui.

Gala Star este o stare. V-am povestit, în cotidianul Deșteptarea (vezi mai jos!), despre asta. V-a povestit și Ionuț Avram, pe a sa Fermă Politică. Au transmis-o, în felul lor, autentic mai mult sau mai puțin, mulți alții, pe rețele de socializare, pe bloguri, în ziare sau, pur și simplu, la cafele, între spectacole.
Este o stare atât de frumoasă și atât de intensă că nu poate fi tradusă prin cuvinte. Dar, trăită de unii pentru prima dată, confirmată! (Îți mulțumesc, Cătălina Chifu, că mi-ai dat, în sfârșit, crezare! 🙂 )

N-am vrut să vorbim (noi, câțiva) despre lipsurile și lipsirile Galei. Nu înseamnă că nu le-am văzut, că nu le-am simțit, că nu ne-au amărât. Le-am ținut însă în ”stand by”, dacă vreți, din egoism, pentru că nu am vrut să ne ieșim din STARE! 🙂

Și din partea mea, în ”stand by” rămân pentru că… tot din egoism. În toată poveste asta, în fond, a fost vorba despre MINE!

Prima mea zi de Gala Star
A doua mea zi de Gala Star
A treia mea zi de Gala Star
A patra mea zi de Gala Star
A cincea mea zi de Gala Star

PREMIILE GALA STAR

(Foto, eu: Florina Găzdaru și Bogdan Matei, gazdele manifestării)

Bacăul meu de Gală. Gala Star

From Parteneriate cu Muze Colorate

Am început deja să-mi intru în stare, să fiu în starea Gala Star. De pe 24 până pe 28 aprilie mă găsiți la teatru, o să-l respir, o să-l las să mă inspire, o să trăiesc prin și în teatru. A X-a ediție a Galei Star – Festivalul Internațional al Recitalurilor Dramatice mi se anunță, categoric, de TRĂIT!

Trăirile vor sta cam așa:

Nouă actori din țară și străinătate vor urca pe scena Teatrului Municipal Bacovia cu nouă recitaluri ”one man show” în concurs, juriul format din actriţa Yumiko Tsuji (Japonia), criticul de teatru Carmen Mihalache, director al Revistei de cultură „Ateneu”, şi actorul Emil Boroghină, director al Festivalului „Shakespeare”, urmând să acorde, la final, premiile pentru cel mai bun one man show, one woman show și trofeul Gala Star.

From Parteneriate cu Muze Colorate

Vor fi, de asemenea, acordate premiul onorific “Ştefan Iordache”, oferit de un juriu format din elevii băcăuani (Colegiile Naţionale „Vasile Alecsandri”, „Ferdinand I” şi „Gheorghe Vrănceanu”), şi Premiul “Dinu Apetrei”, oferit de actorii din Teatrul Municipal “Bacovia”. De asemenea, vor mai acorda premii anul acesta instituţii media partenere. (Printre care și Asociația Muze Colorate Bacău împreună cu Ferma Politică).

La recitalurile din concurs accesul publicului este liber, pe bază de bilete fiind intrarea la recitalurile extraordinare (și credeți-mă, chiar sunt!), cele din urmă aducând în fața spectatorului actori consacrați (Marius Manole, Radu Gheorghe şi Marcel Iureş), dar și câștigători ai Galei altor ani, artiști de asemenea consacrați sau viitori artiști de valoare (Katia Pascariu, Eliza Noemi Judeu, Daniela Vrînceanu, Alexandru Bogdan, Claudia Moroșanu, Vlad Goranda, Yumiko Tsuji, Harsányi Attila).

From Parteneriate cu Muze Colorate

Nu putem uita, la cea de-a X-a ediție a Galei Star, de a II-a ediție a Concursului de Dramaturgie – Monodramă.

Dramaturgul Mircea M. Ionescu, premiatul primei ediţii a Concursului de Dramaturgie – Monodramă, nouă secţiune a Galei STAR, începând cu anul 2014, face parte în 2015 din juriul care va decide căştigătorul Premiului pentru Dramaturgie de anul acesta. Nominalizate la premiu sunt textele „Pe jumătate cântec”, de Crista Bilciu, „Ştiu că nu asta vrei să auzi”, de Carmen Dominte, şi „Mireasa pierdută. Mireasa regăsită”, de Ion Bogdan Martin.

. Din juriu mai fac parte criticul de teatru Monica Andronescu şi criticul de teatru Doru Mareş, secretar literar al Teatrului Municipal Bacovia.

Gala Star va fi prezentată, desigur, de Matei Bogdan și, în acest an, și de actrița Florina Găzdaru.

PROGRAMUL PE ZILE AL GALEI STAR, AICI.

O să fiu la Gala Star!

From Parteneriate cu Muze Colorate

N-am nici cea mai vagă idee cum va să fie, tehnic vorbind, Gala Star din acest an. Spre deosebire de alți ani, acum mă voi lăsa să fiu și să fie… Gala Star este O STARE. Una pe care, împreună cu oamenii faini din viața mea, o să o trăiesc la intensitate maximă. Vorba prietenului meu Ionuț Avram, ”abia aștept să intrăm din nou în starea aia în care nu-ți mai pasă de nimic rău din jurul tău”. Pentru că uiți de răul din jur. Dacă iubești teatrul și vii la teatru pentru asta!

Despre cea de-a X-a ediție a Festivalului Internațional al Recitalurilor Dramatice (de tip One Man Show), ”Gala Star”, până că și inimoșii lui organizatori au ales, parcă, să tacă, pentru a ne invita să fim…

Să fie, e mai bine așa. Nu aducem laude înainte, despre ceva ce încă n-am trăit. În plus, în plus, nu mai vrem să ne îmbătăm cu apă rece ridicând în slăvi ceva ce, de fapt, nu s-a petrecut până acum decât în urbea asta. Aparent tristă. Și e tristă nu pentru că aici nu se întâmplă lucruri minunate, ci pentru că cei cu idei se încăpățânează să-și lipească afișele… unii peste alții. Unii peste alții, da, oamenii afișe.

La cea de-a X-a ediție a Galei Star din acest an, așadar, O SĂ FIU! Cum știu eu mai bine pentru mine, împreună cu toți oamenii neafișe, ci simțăminte, din viața mea.

Luni o să vă spun programul. Și-o să vă rog, ca de pe 24 până pe 28 aprilie SĂ FIȚI la Teatrul Municipal Bacovia!

Date tehnice, AICI.

O îmbrățișare cu Anca Sigartău

La final de conferință, m-am îndreptat spre ea cu un singur gând. S-a întors spre mine ușor înverșunată (tocmai îmi mărturisise în conferință că i-am pus o întrebare capcană, nu, nu e așa), pregătită să-mi dea o replică la vreo oarecare nouă, incomodă întrebare. N-am mai întrebat-o nimic, gândul meu era să i-l spun printr-o îmbrățișare. S-a abandonat. A fost caldă, senină, surprinsă ca de un joc de copii. Așa am simțit-o, cel puțin. Am luat-o de mână. ”Vreau să vă spun atât: noi ne iubim tare mult actorii. Vă rog să-i iubiți și dumneavoastră!”.

From Parteneriate cu Muze Colorate

De astăzi, 16 aprilie 2015, noul manager al Teatrului Municipal Bacovia este actrița Anca Sigartău. După un concurs anulat și altul contestat, s-a dat verdictul. Anca Sigartău.
M-am abținut până acum să spun ceva. Din simplul motiv că au spus alții, unii poate mai bine decât aș fi spus eu, unii, poate, superficial, alții, poate, prea înverșunat. Eu am tăcut. Eu o iubesc pe Anca Sigartău și îmi iubesc actorii de la Teatrul Municipal Bacovia. Eu am să vorbesc după un an…Cam atât și-a dat răgaz, ne-a dat răgaz Anca Sigartău în noua postură, cea de manager, să-și arate, să ne arate ce poate.

Ne-a spus așa. Emoționată, ușor încrâncenată, hotărâtă, sensibilă:

Este un început pentru mine și sunt foarte, foarte, foarte bucuroasă să fiu aici. Abia aștept să mă duc la teatru să mă apuc de treabă. Este greu să vorbesc, dar știu ce-mi doresc. Vreau ca Teatrul Municipal Bacovia să intre în circuitul național și internațional prin spectacole de calitate. Sunt responsabilă, din acest moment, de tot ce se va întâmpla. Cunosc actorii Teatrului Bacovia, sunt oameni, sunt suflete pentru mine, știu toate problemele cu care se confruntă un actor.
Sunt aici pentru a construi, nu pentru a distruge. Nu fug de confruntări, dar nu voi accepta decât confruntările constructive. Mă raportez și mă voi raporta la teatrul de valoare. Voi încerca să fac treabă, iar dacă nu voi reuși, voi fi prima care pleacă.
Am venit aici plecând nu neapărat de la Teatrul Municipal Bacovia, cât de la zona culturală. Bacăul este un oraș cu infrastructură, avem o bază, avem un teatru vizibil la nivel național. Și avem de-a face cu un festival pe care îl avem și-l ducem mai departe. Mă interesează mai puțin ceea ce s-a întâmplat până acum, mă interesează cu ce plecăm. Rezultatele se vor vedea cam într-un an de zile
”.

M-am abținut până acum să spun ceva. Din simplul motiv că au spus alții, poate mai bine decât aș fi spus eu, unii, poate, superficial, alții, poate, prea înverșunat. Eu am tăcut. Eu o iubesc pe Anca Sigartău și îmi iubesc actorii de la Teatrul Municipal Bacovia. Eu am să vorbesc după un an…

O îmbrățișare: Doamna manager, vreau să vă spun atât: noi ne iubim tare mult actorii. Vă rog
să-i iubiți și dumneavoastră
!

Niste lectii

From Neverending Praga, aprilie 2011

Una dintre cele mai mari lecții despre umilință mi-a fost servită în clasele primare… Noi, copiii ”obraznici”, cei care nu ne țineam tot timpul mâinile la spate, că amorțeam și ne dureau nu de alta, eram scoși din clasa noastră pentru a fi purtați ca oile și expuși câte trei-patru minute, în fața colectivelor din alte clase. Noi eram ”așa nu!”.

Tot atunci, într-o zi întreagă (eram în clasa a treia) am purtat împreună cu alți câțiva colegi hârtie igienică pe cap, la gât și pe braț… Ne uitaserăm bentițele, cravatele de pionier și matricolele școlare acasă.

Îmi amintesc și ziua în care ne-au fost aruncate sandalele pe fereastră pentru că, pe sub bancă, inocent, ne mai descălțam să ne dezmorțim la tălpi.
Nu, nu mi-au fost învățătură de minte toate astea. Mi-au fost răni pe care abia acum mi le vindec. Mergând uneori prin ploaie fără umbrelă și desculță-n zăpadă…

Hrana

From Desenele mele

Mi-aduc aminte (și sunt sigură că mulți dintre voi vă amintiți) de jocul acela în care, în copilărie, ai mei – părinți, bunici – încercau să ne prindă pentru a ne determina să mâncăm: hai, o gură pentru tine, una pentru mama, una pentru tata, una pentru sora, una pentru bunica, una pentru bunicul, una pentru verișoare și tot așa, câte o gură de mâncare pentru persoanele iubite din jur. Persoane dragi pe care ajungeam noi, copiii, să le enumerăm, să le căutăm. Era un truc care, cu adevărat funcționa, iar acum, e jocul în care, la rându-mi părinte fiind, încerc să-mi prind uneori copilul. Și funcționează. ”Una pentu mine, una pentru mami, una pentu tati, muni, bita, coti, gigi, mala, tudol, titol, ti una pentu sînzi, una pentru chiti, una pentu doamna, una pentu matutica…”. Și râdem și ne strângem în brațe, trimițând astfel și câte un gând bun fiecărei persoane dragi din jur.

Jocul ăsta, mi s-a năzărit acum, mă gândesc că funcționează pentru că are de-a face cu iubirea, cu HRANA și mai puțin cu mâncarea. Nu-mi oblig copilul să mănânce, îl încurajez să descopere, precum iubirea, hrana…

Tot așa, mi s-a năzărit, poate ar trebui să intrăm uneori în jocul cu vreo carte. Azi citim o pagină pentru tine, mâine, una pentru mama, una pentru tata, una pentru… și încă una și tot așa. Și te pomenești că, dând cărților de gust, ajungi să înțelegi că ele sunt iubire

Scrisoare de la nepoti

From Familia

„Cine nu are un bătrân să și-l cumpere” zice o vorbă… din bătrâni, nu-i așa? O auzim adesea, iar pentru destul de mulți dintre noi ea are semnificații adânci, ducându-ne cu gândul la minunile trăite, în copilărie, în casele bunicilor. Eu nu voi vorbi însă, în rândurile ce urmează, despre acești bunici de poveste, în fața cărora, de altfel, mă înclin. Voi vorbi despre, să le spunem așa, „excepțiile care întăresc regula”, excepții, care din păcate, nu sunt deloc puține. Și care lasă răni adânci în sufletul nepoților… De fapt, voi strânge gândurile mele ca într-o scrisoare pe care un nepot ar adresa-o unora dintre bunici:

Dragi bunici,

Înainte de toate, mi-aș dori tare mult ca rândurile acestea să le primiți cu dragoste, pentru că din dragoste au fost scrise.
În al doilea rând, aș vrea să știți că, în sfârșit, m-am hotărât să vă scriu pentru că, am constatat cu multă mâhnire, unii dintre voi sunteți tare mânioși în ceea ce spuneți și faceți, fără a sta să vă gândiți măcar o clipă dacă nu cumva ceea ce spuneți sau faceți este educația pe care, de fapt, ne-o oferiți nouă, nepoților…
Cum ar fi, de exemplu, atunci când vă urcați într-un autobuz și, negăsind vreun loc liber, găsiți imediat să faceți referire la lipsa de educație a tinerilor, invocând-o cu glas tare și multe vorbe de „lua-v-ar dracu’!”. Da, chiar așa! Referiri pe care le faceți și în momentul în care vreun controlor se întâmplă să vă solicite biletul sau abonamentul de călătorie, iar voi nu le aveți…
Cum ar fi, de exemplu, brutalitatea și mânia prin care vă adresați, tot în autobuz, unor copii văduviți, nu din cauza lor, de dragoste, sau injuriile pe care le aduceți unor persoane adulte doar pentru că ele au haine foarte colorate.

Cum ar fi, de exemplu, mânia pe care o manifestați și vorbele pe care le adresați, vorbind despre lipsa lor de educație, unor adolescenți care se mai întâmplă să deranjeze cu fumul de țigară intrarea în vreo scară de bloc: „Ce căutați mă, aici? Duceți-vă dracului cu țigara voastră cu tot, ce stați în ușa blocului meu? Lua-v-ar dracul de golani!”. Da, chiar așa…

Cum ar fi, de exemplu, mânia și cuvintele pe care le adresați unor adolescenți care, inocent chiar, se sărută pe stradă sau în autobuz.

Sau mânia și cuvintele pe care le adresați, unii dintre voi, personalului unor instituții publice sau operatori economici privați și chiar ONG-uri care lucrează pentru ca drepturile voastre să vă fie corect acordate, fie ele tichete, ajutoare financiare, abonamente de autobuz sau diferite servicii sociale.

Cum ar fi, de exemplu, mânia și brutalitatea pe care le manifestați într-o sală de spectacol cu intrare liberă, față de părinți ai căror copii ocupă locuri care, ați hotărât voi, „vi s-ar cuveni”. Copii aflați acolo pentru că urmează să urce pe scenă pentru a vă oferi vouă, dragi bunici, un spectacol gratuit.

Și cum ar fi mânia și brutalitatea prin care vă adresați unor copii – de obicei murdari, cu mâna întinsă către trecători – cu „lua-v-ar dracu’!”, da, chiar așa!, imediat ce veți fi ieșit dintr-o biserică în care v-ați pus nepoții să-ngenucheze în fața lui Dumnezeu…
Și mă opresc aici.

Cu dorința, mărturisită deja, că veți primiți rândurile acestea cu dragoste și înțelepciune pentru că din dragoste, fără mânie, doar cu mâhnire, au fost scrise de un eventual nepot al vostru.
E adevărat, unii dintre noi, nepoții, chiar suntem lipsiți de educație și avem un vocabular necuvenit față de voi… Să știți, însă, că asta se prea poate să se întâmple pentru că suntem rodul educației fiilor și fiicelor voastre…

P.S. In imagine, cei mai minunati bunici din lume si niste nepoti cu adevarat fericiti! 🙂
Editorial aparut in Ziarul de Bacau, 2014

Loc de joacă sau câmp de bătaie?

From Neverending Praga, aprilie 2011

Din nefirescul lucrurilor face parte, cu amar o constat, legitimarea violenței, fizice sau verbale, de către unii adulți – de fapt nu sunt unii, sunt mulți, prea mulți -, inclusiv atunci când copiii sunt scoși la joacă. Sună urât ”scoși”, dar acesta este sentimentul pe care, în vreun parc sau altul, îl citesc pe chipurile unor părinți sau bunici sau supraveghetori pur și simplu în raport cu micuții lor. Dându-și ochii peste cap, cu greu câte un părinte se ridică la cererea micuțului de a-l implica pe cel dintâi în joaca sa. Rar, prea rar, se aude câte un ”Bravo!” din partea părinților sau câte o apreciere, izvorâtă din sinceră admirație, atunci când micuțul vine țopăind să-i arate maturului de pe margine mica sa realizare, că e vorba despre vreun desen pe asfalt, despre o glumă, sau despre o faptă care, din perspectiva copilului, este foarte importantă pentru că chiar este.

Mult mai des însă, de pe margine se aud țipete ale părinților atunci când micuțul este surprins că face vreo poznă. Și nu mă refer la ”țipete” de genul ”Ai grijă, e periculos!”, ”Mama, te rog fii atent/ă, te poți lovi!” – de multe ori țip și eu astfel, mai ales dacă distanța dintre mine și copil e destul de mare pentru a nu o putea parcurge în timp util atunci când un pericol e iminent -, ci la țipete, în cazul posibilității producerii de astfel de accidente, de genul ”Tu-ți gura mă-tii de copil, dă-te jos că-ți rup gâtul!” sau ”Pleacă de acolo, că vin și-ți crăp capul, nenorocitule!” și tot așa. De ridicat însă, de explicat, nu se pune problema. Știți despre ce vorbesc, nu-i așa?…

Locurile de joacă sunt legitimate de unii părinți – de fapt nu de unii, sunt mulți, prea mulți -, drept câmpuri de bătaie. Rănirea este legitimată. Ne gândim eu și soțul, de pe margine că, pentru astfel de părinți, de fapt, dacă propriul copil și-ar rupe gâtul sau și-ar sparge capul ar fi ceva normal, n-ar trebui, în cazul producerii unor astfel de nefericite accidente, ca ele să provoace îngrijorare și durere, nu-i așa? Și nici intervenție din partea părintelui.

În altă ordine de idei, acum patru zile, după o mică criză de furie a copilului meu de 3 ani și câteva luni, criză manifestată inclusiv prin violență asupra mea și gestionată cu multă, multă răbdare din partea mea aducând în atenție eternul ”Nu, mami, nu lovim, nu ai voie să lovești pe nimeni niciodată, la fel cum nimeni, niciodată, nici măcar mama și tata, nu are voie să te lovească!”, printre lacrimi, de data asta nu de furie, ci cu năduf, copilul mi-a răspuns: ”Nu, nu e ata, ate mame bate popiii!” (”Nu, nu e așa, alte mame își bat copiii!”). Ce să-i răspund? Că acele mame sunt rele? Nu, pentru că știu că nu sunt. Am înghiț în sec, am luat-o în brațe și m-am abandonat în amarul gândului la toți cei care, fără a avea vreun drept și fără măcar să o creadă ei înșiși, legitimează violența fizică și verbală și transformă locurile de joacă în câmpuri de război….

Editorial apărut în Ziarul de Bacău pe 7 august 2014